1. Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aş fi, de n-ai fi tu în mine,
Cu harul Tău nemărginit?
Aş fi un bulgăre de gheaţă
Un chip de humă fără viaţă,
O stâncă-nvăluită-n ceaţă
Și-o noapte fără dimineaţă.

2. Aş fi un far fără lumină,
Pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de hodină,
Cu şerpi şi scorpii ce-nvenină;
Aş fi o albie uscată
Pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă şi purtată
Cu nici un rost prin lumea toată.

3. Aşa aş fi dar slavă Ţie!
Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,
Comoara harurilor, vie,
Ce mă inundă pe vecie;
Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea
Vieţii-n mii si mii de feţe
Şi n-aş fi cunoscut iubirea
Cu-nfiorări și frumuseţe.

4. De n-ai fi fost Tu Bunătate,
Începătorule a toate,
Cu taine-adânci şi minunate,
Ce totul vrea şi totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine
Din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine,
Și-acum, şi-n veacul care vine!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 2.