1. O corabie pluteşte
Lin pe lacul argintiu;
Nici un nor nu se zăreşte
Sus pe cerul azuriu.
Însă, iată că, deodată,
Cerul prinde-a se-nnegri
/: Şi furtuna-nfuriată
Şi începe a mugi. :/

2. În corabia cea mică,
Valuri mari acum izbesc;
Călătorii prinşi de frică
Tot mai mult se îngrozesc.
Printre cei ce-ncolo-ncoace
Se frământă ne-ncetat,
/: Doarme Unul plin de pace;
De puterea-I au uitat :/

3. Spre Acela ei se-ndreaptă:
"Cum! Nu-Ţi pasă că pierim?"
Iar Isus Se şi deşteaptă:
"Fără gură!" - L-auzim.
Şi furtuna se opreşte.
Ce tăcere s-a făcut!
/: Cu blândeţe-i dojeneşte
Că-n El nu s-au încrezut. :/

4. Cât de-adesea, plini de teamă,
Şi noi mult ne zbuciumăm,
Căci puterea-I fără seamăn,
Lesne, lesne o uităm!
De El, Domnul şi Păstorul,
Necurmat să ne-amintim,
/: El ne este ajutorul,
Nu ne lasă să pierim! :/