1. Eram copil, și-atâta bucurie
Mă însoțea pe calea spre Hristos!
Aveam fiorul sfânt de nostalgie,
Când mici poveri mă apăsau în jos.

R1: /:În primăveri, treceam prin lungi zăvoaie
Și cânturi ascultam de ciocârlii;
Vedeam seninul cald, chiar și pe ploaie;
Cântam pătruns de sfinte melodii. :/

2. Dar mai apoi, fiind pribeag prin lume,
Am fost atras de amăgiri mereu;
Crezând că au și slavă și renume,
Mi-au stins căutarea după Dumnezeu.

R2: /:Căutam mâhnit adesea fericirea
Și când mi se părea că o găseam,
Eram mai trist, era nefericirea -
Dezamăgit și frânt iar rămâneam. :/

3. Târziu, am întâlnit un sfânt pe cale
Și eu i-am spus ce-n suflet am avut;
M-a ascultat, apoi mi-a zis cu jale:
„Întoarce-te de unde ai căzut!”

R3: Azi m-am întors, îmi pare rău de anii
Ce i-am pierdut și nu i-am folosit;
Îmi plâng trecutul: „Doamne-Ți cer iertare...
Primește-mă din drumul rătăcit! ...

C: /:Mai dă-mi, o, Doamne, iar divinul cântec
Ce mă-nsoțea când eu eram umil!
Mai dă-mi seninul anilor de fraged
Ca și atunci când eu eram... copil... :/