1. Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
Mă-nalţ pe munţii de bazalt,
Și-mi zboară gândul printre stele,
/: Tot mai înalt. :/
Spre care ţărm îşi duce-oştirea,
Nemărginitul curcubeu?
Acel ce-a scos din gol zidirea,
Acel ce-a scris oricui menirea,
Mai mult decât nemărginirea,
/: E Tatăl meu! :/

2. Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri,
Când glasul Domnului vorbea,
Iar Moise-nainta prin nouri,
/: Și tremura... :/
La tronul alb se strâng sfîelnic,
Oştiri de foc din Empireu,
Și heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic,
/: E Tatăl meu! :/

3. Şi cât de bun e Dumnezeu!
Un semn şi stelele bătrâne,
Ca frunzele pe vânt se-aştern!
Dar cine în lsus rămâne,
/: E-un fiu etern! :/
Şi-n faţa Slavei sclipitoare,
În ceasul lumii cel mai greu,
Când cei ce-au dat pe sfinţi Ia fiare,
Vedea-vor Forţa Creatoare,
Eu voi şopti cu adorare:
/: E Tatăl meu! :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 234.
Autor text: Costache Ioanid.