Este păcat să foloseşti preparate pentru slăbire?
Autor: Vasile Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 20/12/2018
    12345678910 8/10 X
Media 8 din 2 voturi

Întrebare: În ziua de azi, boala tineretului este să fie cât mai slabi. Fetele într-una doar despre aceasta vorbesc iar băieţii doar astfel de fete caută… Eu nu sunt slabă, sunt un pic mai grăsuţă. Din cauza aceasta nu pot să-mi găsesc perechea. Cei care mă acceptă, nu pot să-i accept eu, deoarece nu-mi place comportamentul fie că beau, fie că fumează, fie că au doar un anumit scop… iar cei care îmi plac mie mi-au spus în faţă că sunt o persoană de care le place, dar nu le place aspectul exterior. Credeţi că ar trebui să încerc să folosesc preparate pentru slăbit, sau nu? Este păcat acest lucru?

 

Anterior am scris articolul Despre slăbire (metoda biblică pentru doamne şi domnişoare) în care am prezentat perspectiva biblică asupra acestui subiect. Vă invit să citiţi articolul şi voi mai adăuga în continuare câteva lucruri importante. Dacă un băiat nu te acceptă pentru exteriorul tău, să nu te căsătoreşti nici odată cu un astfel de bărbat, deoarece această neacceptare cu anii doar va creşte. Apoi, ştii că de multe ori, atât bărbaţii dar mai ales femeile, după căsătorie ori mai slăbesc, ori mai adaugă în greutate. Şi atunci, ce te faci în căsătoria ta cu un bărbat a cărui atitudine faţă de tine se va schimba în dependenţă de cum vei arăta fizic. Şi încă ceva, dacă începe să te privească negativ şi critic, oricum nu vei arăta, tot aşa te va privi. Trebuie să accepţi căsătoria doar cu un bărbat care îţi admiră toată fiinţa şi nu găseşte în tine nici un cusur, aşa cum scrie şi Solomon despre iubita sa în cartea Cântarea Cântărilor:

Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur. (Cântarea Cântărilor 4:7)

 

Bine faci că nu ai acceptat să te căsătoreşti cu un bărbat care te acceptă dar care nu are caracterul şi comportamentul necesar pentru a zidi o căsătorie fericită. Este o hotărâre deosebit de înţeleaptă. Nu scrie în Biblie că este păcat să foloseşti preparate pentru slăbire, dar nu te sfătuiesc să foloseşti astfel de preparate. Cunosc despre cineva, o domnişoară, care arăta puţin grăsuţă, dar tocmai în aceasta era farmecul ei. În dorinţa să slăbească a recurs la un oarecare preparat lăudat de toată lumea şi care, pe semne, a fost eficient pentru alţii, dar la ea a dat o reacţie inversă şi într-un timp scurt a devenit obeză. Cum vezi, pericolul este foarte mare. Sfatul meu pentru tine este să începi a face sport şi să mănânci sănătos. Iar dacă totdeauna ai fost puţin grasă, poate aceasta este constituţia ta?

Statistici
  • Vizualizări: 782
  • Descărcări: 1
  • Gramatical incorect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni