Ce să faci pentru a avea bucuria mântuirii?
Autor: Vasile Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Depresie
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 28/12/2017
    12345678910 0/10 X

Întrebare:

Am făcut botezul în urmă cu 6 luni, dar încă nu simt putere, viață, încă nu simt că s-a întâmplat ceva cu mine. Ar fi trebuit să fiu total schimbat, să am mai multă râvnă pentru Domnul, să-L caut mai mult, să am putere asupra păcatului. Poate veți zice că noi mergem prin credință, nu prin simțuri, dar nu prea mă simt mântuit, domnule pastor. Ce să cred eu? Sunt pe calea cea bună sau am făcut doar o baie în fața unor oameni? Am mai cerut sfaturi și de la alți pastori, unii mi-au spus să am rabdare, pentru că creșterea spirituală vine în timp, altul mi-a zis să mă pocăiesc, că încă nu mă pocăisem, nu știu ce să mai cred. Nu vreau să rămân în nepăsare sau în îndoială. Ce trebuie să fac ca să am acea bucurie a mântuirii? Când vine Duhul Sfant în viața mea?

Dacă ai ales să-L urmezi pe Domnul Isus Hristos, să-I fii ucenic sau ucenică, atunci ai intrat în Noul Legământ cu El și conform făgăduinței care a făcut-o Mântuitorul, ai primit Duhul Sfânt. Sunt anumite lucruri pe care trebuie să le faci ca să ai bucuria mântuirii totdeauna și să nu te părăsească niciodată. Iată ce au făcut primii creștini după ce s-au botezat:

Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. (Faptele Apostolilor 2: 41–47)

Privește cu atenție și vei vedea că bucuria mântuirii pe care o experimentau toți acești primi creștini era condiționată de patru acțiuni pe care ei le făceau și în care stăruiau, adică perseverau, insistau. Dacă un creștin sau o creștină nesocotește măcar unul din aceste componente de bază ale disciplinei duhovnicești nu poate experimenta deplina bucurie a mântuirii. De aceea, te sfătuiesc să-ți examinezi bine viața și să vezi ce îți lipsește:

ÎNVĂȚĂTURA APOSTOLILOR – Fă din cercetarea profundă a Sfintelor Scripturi o practică zilnică și o pasiune a vieții tale. Nu te mulțumi doar cu citirea Bibliei. Citirea și cercetarea sunt lucruri diferite. Caută să citești Biblia de la început până la urmă și așa fă totdeauna, dar pune timp aparte ca să studiezi din Sfintele Scripturi anumite cărți, subiecte și anume ceea ce te frământă, ceea ce este legat de problemele prin care treci și de nevoile spirituale pe care le ai. Acum, dacă îți lipsește această bucurie a mântuirii, îți recomand să studiezi cursul de studiu biblic inductiv al Epistolei către Filipeni care chiar așa și este întitulat “Cum să te bucuri întotdeauna? ” Un alt curs pe care te sfătuiesc să-l studiezi este Predica de pe Munte întitulat “Cum să fii fericit”. Contactează la adresa info@precept. md sau romprecept@gmail. com dacă locuiești în România și află cum poți face rost de aceste cursuri și cum te poți înscrie la un grup care studiază în prezent cursul. Este deosebit de important să-ți faci această disciplină a cercetării Bibliei și aceasta să-ți fie pasiunea.

LEGĂTURA FRĂȚEASCĂ – Cuvântul grecesc care a fost tradus aici cu “legătură frățească” este KOINONIA și înseamnă să împarți cu alții din ceea ce ai, să simți cu alții, să te îngrijești de ei, să dai de la tine, să jertfești pentru alții. Primii creștini au stăruit (insistat, perseverat) în aceasta și așa trebuie să facă fiecare creștin care vrea să aibă totdeauna bucuria mântuirii în inimă. Privește cu atenție în biserica din care faci parte și vezi cine este în suferință, în nevoie, în întristări. Mergi și ajută-le acestor oameni și fă din aceasta tot o disciplină zilnică spirituală.

FRÂNGEREA PÂINII – Aceasta este celebrarea jertfei Domnului nostru Isus Hristos, dar și un semn al Noului Legământ în care am intrat. Scriptura ne învață ca oricând venim la Cina Domnului trebuie să ne cercetăm pe noi înșine și să ne verificăm dacă trăim în totul potrivit cu învățătura Mântuitorului. A stărui în frângerea pâinii înseamnă a te cerceta pe sine însuți și a te verifica unde ai greșit, a recunoaște, a-ți cere iertare, a te pocăi și a te îndrepta. Aceasta trebuie să fie o disciplină duhovnicească și dacă nu faci aceasta, păcatele care rămân nemărturisite încep să ne apese, să ne lege și să ne lipsească de bucuria mântuirii.

RUGĂCIUNI – Daniel a avut trei ore stabilite de rugăciune. Ele erau planificate dinainte și această disciplină a păstrat-o pe tot parcursul vieții sale, indiferent cât de mari au fost pozițiile pe care le-a deținut și cât de solicitat a fost la serviciul său. A păstrat această disciplină duhovnicească chiar și atunci când era amenințat cu moartea în groapa cu lei. Fiecare creștin trebuie să aibă o disciplină a rugăciunii și trebuie să-și planifice bine acest timp și conținutul rugăciunii. Pune un carnet aparte în care să-ți aduni nevoile de rugăciune și pune în calendar timp aparte zilnic pentru rugăciune. Voi aprecia dacă vei pune în acea listă, ca să te rogi și pentru mine, autorul acestui articol, și pentru toată lucrarea pe care o facem prin acest portal creștin.

Începe să perseverezi și să insiști zilnic în aceste patru componente ale disciplinei duhovnicești și bucuria mântuirii nu va întârzia să vină în inima ta. Poate va lua ceva timp, dar va veni și nu va mai pleca această disciplină. Așa să te ajute Dumnezeu.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 909
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni