Punct și de la Capăt.
Autor: Chris Ratiu  |  Album: Diverse  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de chrisratiu in 02/03/2012
    12345678910 0/10 X

 

Momentele de criză, momentele de cumpănă, de nesiguranță și neliniște ne provoacă, ne îndeamnă și poate chiar ne obligă la o reevaluare.

Dilemele existențiale cele mai profunde și tulburătoare nu apar la începutul vieții când un adolescent hotarăște să ia o pauză de vreo doi ani imediat după absolvirea liceului, pentru ca înainte de a intra pe porțile unei universități să se fi găsit pe sine însuși, adică să aibă un răspuns la întrebarea: Cine sunt eu?

Momentele de criză, momentele de cumpănă, de nesiguranță și neliniște ne provoacă, ne îndeamnă și poate chiar ne obligă la o reevaluare.

Dilemele existențiale cele mai tulburătoare le experimentează oamenii care până mai ieri știau cine sunt, erau siguri și mândri de identitatea lor și de tot ce-au realizat.

Siguranța aceasta îți dă întotdeauna impresia că poți anticipa destul de precis traiectoria pe care o va avea viața ta, iar atunci când te trezești că peste noapte totul s-a năruit, după șocul inițial, după supărarea imediat următoare, după cearta cu Divinitatea, rămâi singur față în față cu momentul greu dar critic al reevaluării.

Conceptul pe care tocmai vi l-am propus nu vă poate fi străin. Ultimii ani l-au confirmat din nou și din nou în viețile multora dintre noi. Am crezut că munca asiduă, că investițiile, că educația sau feluritele oportunități pe care le-am întâlnit și care păreau atât de favorabile, au pus toate rând pe rând umărul ajutându-ne să dăm fiecare un răspuns la întrebarea : Cine sunt eu?

Am răspuns rând pe rând pentru ca mai apoi măcar o dată dacă nu cumva în mod repetat să realizăm că cine credeam că suntem nu se mai potrivește și prezentul ne obligă la o reevaluare și implicit la un nou răspuns.

Ce gol în stomac îți produce viața când te surprinde în felul acesta și te obligă să pui punct și s-o iei de la capăt nu-i așa?

Asemenea celor doi marinari care după o noapte de chef și alcool au ieșit în zorii zilei din bar rezemându-se unul de celălalt și au realizat că habar nu au unde se află sau cum ar putea ajunge înapoi la vapor. După câteva tentative nereușite au hotărât să ceară direcții unui trecător care spre ghinionul lor era ofițer superior cu grad de amiral. Chercheliți la culme, cei doi l-au abordat cam nepoliticos pe trecătorul nostru: Prietene spune-ne și nouă unde suntem? Vizibil ofensat ofițerul le răspunde tot cu o întrebare: Impertinenților, cum vă permiteți voi știți cine sunt eu? Cei doi bețivani se uită îngrijorați unul la celălalt: Acuma chiar că suntem în probleme – noi nu știm unde suntem iar el nu știe cine este!

Ironic cum viața te poate aduce în stadiul ăsta: să nu mai știi nici cine ești și nici pe unde ești.

Acest concept poate fi extrapolat și la nivel de congregație și de ce nu chiar si la nivel de denominație. Dacă în viața unui individ pot apărea momente de criză, de ce nu ar putea să se întâmple același lucru și la nivel comunitar.

O ceartă banală poate răni inimi producând veritabile prăpăstii care vor schimba drastic ,,relieful’’ bisericii și comunității locale.

Haideți deci să privim în această zi la un om care a trecut printr-un astfel de moment de criză, care și-a făcut o astfel de reevaluare și care a ieșit de partea cealaltă transformat, cu o nouă identitate și un nou sistem de valori.

Filipeni 3:1-11 ,,1.Încolo fraților bucurați-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleași lucruri, iar vouă vă este de folos.

2.Păziți-vă de câinii aceia; păziți-vă de lucrătorii aceia răi; păziți-vă de scrijelații aceia!

3.Căci cei tăiați împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Iisus și care nu ne punem încrederea în lucrurile pământești.

4.Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult;

5.eu care sunt tăiat împrejur în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ce privește Legea fariseu;

6.în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.

7.Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.

8.Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Iisus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos

9.și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință.

10.Și să-l cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui;

11.ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea la învierea din morți. ’’

L-am ales pe Sfântul Apostol Pavel pentru că reevaluarea, ne arată el poate avea și valențe spirituale. Însuși Domnul Hristos își cofruntă Biserca, slujitorii, copiii Săi pentru a-i obliga la reevaluare.

În textul pe care tocmai l-am citit este evident că Pavel vorbește de un moment al reevaluării din viața lui, un punct de turnură pe care el îl estimează ca fiind un veritabil sine qua non în viața de credință. Este interesantă paradigma economică în care sfântul apostol transpune mântuirea. Versetul 7 pare a fi extras dintr-un proces verbal întocmit la vreo dare de seamă. Câștiguri și pierdere în această tranzacție a mântuirii. Avem în față deci o viață structurată asemenea unui tabel cu doar două rubrici: Câștig și pierdere, plus și minus și pentru mintea pragmatică a secolului al XXI-lea care are oricum tendința de-a transforma totul în cifre, trebuie să fie destul de ușor de înțeles.

Privim la un om care și-a trăit viața încercând din greu să adune cât mai multe plusuri pentru a-și câștiga mântuirea, un om preocupat de câștiguri spirituale și nu materiale, un om foarte interesat asemenea tânărului bogat de câștigarea vieții veșnice. Ce-mi mai lipsește, ce mai pot face, ce mai trebuie să fac? Toate întrebări valide…am concluziona noi astăzi.

După ce însă ani de zile cu o disciplină, un stoicism și o perseverență de invidiat adaugă profit după profit, plus după plus, câștig după câștig, credit după credit și având de-acum desaga plină cu merite, Pavel este chemat la revizia contabilă unde constată cu maximă stupefacție că în economia lui Dumnezeu tot ce el a pus în rubrica de profit trebuie mutat în rubrica de pierderi.

,,7.Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.’’

Ani de zile să aduni, să contezi pe ceva, să ai un plan, să crezi că știi cine ești pentru ca la clipeală totul să se năruie. Pentru un om care își ia veșnicia atât de serios ca Pavel, dimensiunea spirituală a dilemei este cu mult mai dramatică decât cea materială. Cu alte cuvinte este una să nu mai știi cine ești din punct de vedere profesional ( până ieri ai fost analist economic și realizezi că deși ai făcut asta toată viața, și deci ăsta ești tu, trebuie să devii altcineva să faci altceva

În fond nu se termină lumea dacă schimbi costumul pe o salopetă și în loc să împingi hârtille pe vreun birou dai la lopată sau la vreo șaibă.) și este mult mai dramatic, fiind preocupat de câștigarea vieții veșnice așa cum a fost și tânărul Saul din Tars, să realizezi că tot ce ai crezut că tot ce ai știut că tot ce ai făcut nu are absolut nici o relevanță în balanța lui Dumnezeu. Ce asemănare izbitoare cu experiența unui alt fariseu – Nicodim care în urma întrevederii avute cu Domnul Hristos află și el exact același lucru: că tot ce-a adunat nu are nici o valoare.

Oare ce a experimentat Pavel în întâlnirea sa cu Hristos încât a ajuns să privească la rubrica de câștiguri și să o definescă cu un singur cuvânt – GUNOI?

8.,,Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos’’

Acest epitet merită atenția noastră preț de câteva momente pentru că sfântul apostol folosește un limbaj destul de grafic: skubalon care înseamnă nu doar gunoi menajer ci și excremente. Această reevaluare devine și mai șocantă când privim ce avea Pavel în rubrica de profit. Versetele 5 și 6:

,, eu care sunt tăiat împrejur în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ce privește Legea fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.’’

Tratând aceste lucruri ca pe niște gunoaie Pavel ne învață o lecție fenomenală, anume că nu doar viciul este singurul gunoi, religia este un gunoi și ea. Orice efort omenesc de-a câștiga mântuirea este gunoi cum și viciul este gunoi – Pavel vorbește din propria-i experiență.

1 Tim 1:15 ,,O adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: ,,Hristos Iisus a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși’’ , dintre care cel dintâi sunt eu.’’

Pavel s-a considerat cel dintâi dintre păcătoși nu pentru că ar fi dus o viață care mustea de imoralitate, o viață în care viciul este ridicat la rang de virtute, cum se întâmplă în societatea contemporană. Nu este el tâlharul de pe cruce. Viața lui de până atunci a fost eminamente morală, însă a realizat că religia este mai păguboasă decât imoralitatea. Cum este posibil așa ceva?

 

Dacă imoralitatea violează Legea lui Dumnezeu trivializând sfințenia Lui, Religia violează însăși natura lui Dumnezeu pentru că presupune că standardul lui Dumnezeu este atât de jos încât oricine îl poate atinge dacă se ambiționează. Să crezi că Dumnezeu este altfel decât este în realitate te face vinovat de idolatrie.

Omul religios trăiește cu convingerea că prin propriile eforturi poate obliga dreptatea lui Dumnezeu să-l accepte. De aceea spunea Domnul Hristos într-o împrejurare că vameșii și curvele vor intra în împărăția lui Dumnezeu înaintea cărturarilor și a fariseilor.

Nu pentru că Dumnezeu iubește mai mult imoralitatea decât eforturile religioase, decât disciplina și perseverența în împlinirea legii. Hristos a făcut această afirmație pentru că știa că omul imoral, odată confruntat cu existența unui Dumnezeu Sfânt, va căuta răspuns la problema sa în afară – la Dumnezeu, în timp ce omul religios va privi mereu înăuntru, fie cu muțumire deplină vis a vis de nivelul pe care l-a atins deja, fie încercând să mai ajusteze ceva.

Firea nu poate produce nimic bun nici măcar când se mișcă în perimetrul religiei. De aceea afirmă Pavel în versetul 3: ,, Căci cei tăiați împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Iisus și care nu ne punem încrederea în lucrurile pământești.’’

Lucrurile pământești la care face referință aici sfântul apostol nu sunt posesiuni materiale, sau diplome, sau statut social etc etc. Versetul 4 confirmă asta: ,, Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult;’’

Despre ce vorbește Pavel? Lista lui de acreditări din versetele 5 și 6 nu lasă nici un loc pentru speculație!

,,5.eu care sunt tăiat împrejur în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ce privește Legea fariseu;

6.în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.’’

Este plină lumea de oameni absolut convinși că prin propriile eforturi își pot câștiga un loc în prezența lui Dumnezeu, oameni pentru care intrarea în Împărăția lui Dumnezeu se rezumă la un simplu calcul de aritmetică. Două rubrici: bune și rele, plus și minus. Le iei pe toate după ce-ai închis ochii, după ce-ai tras linie și și te prezinți în fața cântarului. Dacă cele bune trag mai greu decât cele rele ai reușit – dacă nu, nu.

Musulmanii și evreii sunt un bun exemplu al zilelor noastre. Citeam de pildă despre un irakian care mergea pe jos în fiecare vineri până la moschee și înapoi contabilizând cu grijă fiecare pas tocmai pentru asta. Fiecare pas era considerat un bine. După caz, dacă era nevoie de mai mult bine decât de obicei pentru a încheia săptămâna la plus omul nostru mergea pe ocolite pentru ca drumul să fie mai lung și deci și pașii mai mulți.

Exemple de genul ăsta abundă în întreg spectrul religios mondial.

Adevărații creștini însă, ne spune sfântul apostol Pavel, nu-și pun încrederea în lucrurile pământești.

De ce scrie Pavel aceste lucruri? Pentru că biserica de-atunci și mai apoi pe parcursul întregii ei istorii de peste două milenii, a fost bântuită și deranjată de oameni care au văzut nevoia de-a adăuga ceva la Evanghelie.

Haideți să urmărim contextul:

Biserica din Filipi a fost asaltată de un grup de iudaizatori. Cine sunt acești iudaizatori?

Originea lor o găsim în cartea F.A. 15:5

,,Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat și au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să li se ceară să păzească Legea lui Moise.’’

Disputa aceasta nu era doar una locală, specifică bisericii din Filipi, ci pornise de la Ierusalim și se întinsese aproape în toate bisericile. Acești farisei încreștinați și adepții lor erau extrem de activi, drept dovadă Pavel îi pomenește în multe dintre epistolele sale. Pentru că veneau din Ierusalim, toți emisarii lor aveau scrisori de recomandare foarte respectabile.

2 Cor 3:1-2 ,, Începem noi iarăși să ne recomandăm singuri? Sau nu cumva avem trebuință, ca alții de epistole de recomandare către voi sau scrisori de recomandare de la voi? Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii.’’

,,Recomandații’’ aceștia atacau învățătura lui Pavel punându sub semnul întrebării credibilitatea lui. Noi avem recomandări serioase! Pavel ce are? Cine l-a recomandat?

Nu doar că aveau scrisori de recomandare, fiind doar în tranzit, la plecare solicitau scrisori de recomandare și din biserica pe care tocmai o vizitaseră. Așa au devenit veritabile celebrități în biserica creștină a secolului I.

Cu ,,celebritățile’’ astea Pavel a avut mari probleme pe tot parcursul slujirii sale.

Și astăzi creștinii mai au încă un veritabil complex al celebrității. Dacă vreun actor, vreun sportiv sau vreun cântăreț celebru se declară creștin practicant, este invitat în toate bisericile mari ca să ne spună tuturor că și creștinul poate fi celebru.

Dacă vreun intelectual ne calcă bătătura și s-a pocăit și el, repede va ajunge după amvon. Să predice el că-i avocat sau medic sau inginer sau profesor. Încă mai auzi și azi discuții pe marginea apartenenței denominaționale a unor nume precum Cornilescu, Moldoveanu, Wurmbrand, sau mai recent Țon.

Dacă cineva a ajuns arhicunoscut datorită dedicării în viața de slujire, datorită seriozității și integrității morale și datorită vreunui dar pe care l-a primit de la Dumnezeu, slava i se cuvine lui Dumnezeu. Este bine să respectăm și să apreciem un astfel de om.

Periculoasă însă este disponibilitatea noastră de a înghiți pe nemestecate absolut tot ce spune cineva, doar în virtutea faptului că este celebru. În biserica lui Hristos celebritatea nu conferă nimănui nici o greutate. Greutate și credibilitate dă unui slujitor doar măsura în care el rămâne fidel adevărului. De aceea atenționează Pavel biserica în GAL 1:6-8

,,Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin Harul lui Hristos la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură și voiesc să răstoarne Evnghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!’‘

Pavel este acuzat că nu înțelege valoarea sistemului iudaic. Este foarte posibil ca cei care l-au acuzat să fi crezut că este grec la origine fiind născut în Tarsul Ciliciei. De aceea se vede obligat să răspundă acestor iudaizatori punând toate acreditările pe masă nu ca și o pricină de laudă ci pentru a demonstra că știe la prima mână ce înseamnă să fii evreu din evrei și că totuși a fost dispus să renunțe la toate de dragul lui Hristos. Le-a socotit pe toate fără valoare deși inițial păreau a fi un capital serios care îl făcea să se simtă privilegiat, îndreptățit și realizat.

Sunt un evreu autentic, pur sânge cu realizări nemaipomenite cu o râvnă rar întâlnită, membru într-o sectă de elită, dar nimic din toate astea nu are nici o valoare pentru că în întâlnirea cu Hristos am realizat un lucru absolut pivotal: În ziua judecății nu va fi doar o faptelor bune și rele. Dacă ar fi să am măcar umbră de speranță la mântuire în ziua aceea mare și glorioasă îmi trebuie cu totul altceva. Trebuie (versetul 9)

,, și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință.’’

Cu alte cuvinte în contextul mântuirii nimic nu-L poate convinge pe Dumnezeu că merit să fiu acceptat decât neprihănirea pe care El mi-o dă, dacă intru și rămân în Hristos.

În ecuația mântuirii toate sunt gunoaie pentru că orice merit aparent, mă face să atentez la slava lui Dumnezeu. Pentru mântuirea mea, pentru mântuirea noastră a tuturor slava i se cuvine Lui și numai Lui.

Acesta este momentul reevaluării în care sfântul apostol înțelege că:

1. Mântuirea nu este garantată de ritual. (v5 a)

,,eu care sunt tăiat împrejur în a opta zi…’’

Încă de la naștere s-a respectat în dreptul meu porunca lui Dumnezeu dată lui Avraam în Gen 17:12, poruncă confirmată și în Legea lui Moise (Lev 12:3)

În a opta zi nu la 13 ani ca Ishmael sau la maturitate ca prozeliții de poartă.

Mântuirea nu este garantată de apartenența națională sau respectarea tradiției. (v5 b)

,,din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; ‘’

Eu nu mi-am uitat limba, eu nu mi-am abandonat tradiția culturală și religioasă. (FA 22:1-3)

,,Fraților și părinților, ascultați acum cuvântul meu de apărare față de voi!Când au auzit ei că le vorbește în limba evreiască, au ținut și mai mare liniște. Și Pavel a zis: ,,Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri și am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți și voi toți azi.’’

Dorința de-a păstra tradiția m-a făcut să emigrez din Tars înapoi la Ierusalim, dorința de-a o aprofunda m-a dus la picioarele lui Gamaliel. Pentru un evreu al antichității apartenența națională era totul. Este destul de greu pentru noi ca români azi să înțelegem magnitudinea conceptului. Noi am emigrat de bună voie, criticăm România de câte ori avem ocazia ba unii chiar se declară italieni sau altceva pentru că le-ar fi rușine că sunt români. Israelul a fost cu totul și cu totul diferit. Mândria lor națională pleca de la afirmația lui Dumnezeu: ,,Voi sunteți poporul Meu!’’

Ascultați palmaresul lor Rom 9 : 4-5

,, Ei sunt israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele, patriarhii, și din ei a ieșit după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci: Amin! ‘’

Și ritualul și limba și obiceiurile și tradiția sunt fără valoare în contextul mântuirii spune sfântul apostol.

Și când ne gândim câtă ceartă și dezbinare pe aceste teme în bisericile noastre. Avem și un nume pentru această veritabilă maladie care ne bântuie comunitățile, mai ales în diaspora: Prăpastie generațională (generational gap)

Mântuirea nu este garantată nici de religie chiar dacă este practicată cu sinceritate și zel și are la pachet și o doză sănătoasă de neprihănire proprie. (v5 c -6 )

,,în ce privește Legea fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.’’

FA 26:4-5 ,,Viața mea, din cele dintâi zile ale tinereții mele este cunoscută de toți iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei știu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.’’

Ce însemna să fii fariseu pe vremea lui Pavel? Cine erau fariseii și cum a apărut această partidă religioasă pe scena istoriei Israelului?

Această grupare apare în perioada intertestamentară, în cei 400 de ani de tăcere ai lui Dumnezeu, o perioadă caracterizată la nivel național de alunecarea într-un liberalism virulent care punea la îndoială autoritatea Scripturilor. Gruparea fariseilor a apărut ca o reacție la această atitudine. Din dorința lor de-a rămâne fideli Scripturii atât în litera ei cât și în trăirea practică în viața de zi cu zi, fariseii au ajuns să fie considerați separatiști și fundamentaliști. Într-o religie deja foarte stufoasă și dificil de navigat, cu sute și mii de prescripții care afectau toate domeniile atât în viața personală cât și cea socială a individului, această radicalizare făcea secta fariseilor aproape imposibil de urmat. În consecință istoricii estimează numărul lor ca fiind undeva sub 6000. Oameni preocupați de aderarea totală la păzirea Legii, de dedicare totală și seriozitate maximă în interpretarea, proclamarea și bineînțeles trăirea practică a Scripturilor. Alunecarea lor nu a fost în direcția liberalismului. Hristos nu i-a criticat că ar fi lărgit calea. Eroarea fatală a stat în convingerea lor de neclintit că strictețea lor îi va îndreptăți înaintea lui Dumnezeu. Religie la cel mai înalt nivel? Fără îndoială!

Dar oare nu asta ni se pare și nouă c-am realizat? O aderare mai strictă la Cuvântul lui Dumnezeu, o preocupare mai mare vis a vis de sfințenie, preocupare care duce de multe ori la o mentalitate separatistă de enclavă: noi cu ai noștri, mentalitate care ne face absolut incapabili de evanghelizare în sensul real al cuvântului.

Ni se pare că toate sunt de mare valoare și chiar ne mândrim cu ele. Nu de-aia am ajuns să ne uităm de sus la celelalte denominații? Nu pretindem noi că am primit o lumină mai bună? Astea însă sunt toate dovezi că folosim un sistem de referință complet greșit. Noi ne comparăm unii cu ceilalți. Ne lăudăm cu ce facem și cu ce nu facem. Să privim puțin în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu rostit de Însuși Domnul Hristos și să vedem dacă regăsim aceste atitudini.

Luca 18:9-14 ,,A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți.

,,Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu și altul vameș. Fariseul sta în picioare, și a început să se roage în sine astfel: ,,Dumnezeule îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’’ Vameșul sta departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer; ci se bătea în piept și zicea: ,,Dumnezeule ai milă de mine păcătosul!’’ Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit; și oricine se smerește va fi înălțat.’’

Recomandarea lui Hristos pentru un astfel de elitist religios o găsim în dialogul cu Nicodim. din Ioan capitolul 3.

Nicodime pune punct și ia-o de la capăt!

Cum este posibil pentru un om de vârsta, experiența, respectabilitatea și anvergura mea să facă lucrul acesta?

Cum este posibil pentru unul din noi azi ca după 10,20,sau 50 de ani de penticostalism să facem un astfel de lucru?

Cum este posibil pentru o întregă biserică sau chiar denominație să o facă?

Oare câți dintre cei prezenți ar trebui să pună punct și să o ia de la capăt?

Nicodime trebuie să-ți iei ochii și gândul de la tot ce-ai adunat, de la tot bagajul religios pe care l-ai acumulat și în care ai ajuns să-ți pui încrederea.

Nu te uita cu mulțumire la tot ce-ai realizat, uită-te cu scârbă la natura coruptă și putredă în care te-ai născut.

Ioan 3: 14-15 ,,Și după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie înâlțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.’’

Lasă-i pe cei din jurul tău, nu te mai compara cu nimeni.

Ridică-ți privirea nu spre un șarpe atârnat care doar îți aduce aminte de păcatul tău ci spre Însuși Fiul lui Dumnezeu care de bună voie s-a lăsat atârnat pe lemn nu doar pentru a-ți aminti de propriul păcat, dar a și plătit în locul tău pedeapsa cerută de aceste păcate scăpându-te astfel de la pieire și dăruindu-ți viața veșnică. Pe acest Fiu a lui Dumnezeu l-a întâlnit și Pavel și privind în ochii Lui a fost transformat pentru totdeauna. Comparat cu El, cu dragostea Lui, cu planul Lui, cu perfecțiunea și slava Lui toate pălesc și devin nesemnificative.

,, Și să-l cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui;

11.ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea la învierea din morți.’’

Aceasta este Evanghelia redusă la esențe, Evanghelie pe care Pavel a îmbrățișat-o, a iubit-o, a respectat-o, a purtat-o cu credincioșie împărțind-o cu bucurie tuturor celor dispuși s-o asculte.

Aceasta este Evanghelia care i-a condus întreaga existență, pentru care a suferit cu bucurie până la sfârșit și pe care a apărat-o cu prețul vieții. Ce exemplu minunat! Să ne ajute Bunul Dumnezeu să călcăm pe urmele lui.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1817
  • Export PDF: 1
Opțiuni