Pilda neghinei
Autor: Ștefan Zambo  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de 12345 in 11/08/2023
    12345678910 0/10 X

Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui... ” (Matei 13:24-30,36-43)

Pildele, parabolele, rostite de Fiul lui Dumnezeu descoperă, prin imagini comune cum este semănatul și seceratul, adevăruri profunde cu privire la Împărăția lui Dumnezeu. Așa este și Pilda neghinei, pe marginea căreia doresc să spun mai întâi câteva lucruri de natură generală și apoi să luăm câteva învățături practice din ea. Pentru că spațiul redus de aici nu ne-a permis să consemnăm pilda în întregime, vă sfătuim să apucați Noul Testament și să o citiți, să o recitiți, pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba aici.

 

Probabil cunoașteți vorba care ne vine de la latini: „Justiția este oarbă”. Pot să spun, cu tristețe, că uneori și teologia unora este oarbă. Întâlnești adesea învățători și învățături creștine, care nu țin cont de litera textului biblic și nici de suma revelațiilor pe un subiect anume. Ca să nu vorbesc vorbe, am să dau câteva exemple: S-a împământenit ideea că oamenii sunt scriși în Cartea vieții atunci când se întorc la Domnul, ori nici un verset biblic nu sugerează așa ceva; Se învață că experiența vorbirii în limbi de la Rusalii este normativă și că nu ești mântuit dacă nu vorbești în limbi, ori o astfel de concepție contravine Evangheliei care propovăduiește necesitatea credinței pentru mântuire; Sunt unii care învață că darurile Duhului și-au încetat manifestarea după generația apostolilor și că Dumnezeu nu mai face minuni după aceștia, sigur că pentru o așa afirmație nu există nici o bază biblică; Exemplele ar putea continua...

 

Cu interpretarea Pildei neghinei se întâmplă ceva asemănător. Unii învățători o spiritualizează dândui Evangheliei un rol central în interpretare. Alții o aplică vieții Bisericii cu toate că aceasta nu este amintită în pildă. Se face că, majoritate celor care se leagă de Pilda neghinei ignoră primele două cuvinte rostite de Domnul, care sunt: „Împărăția cerurilor... ” Primele cuvinte într-o frază, într-un text, de regulă ne anunță despre ce urmează să se vorbească în continuare. Tot așa stau lucrurile și cu Pilda neghinei. Domnul Isus nu vorbește despre lume sau Biserică în primul rând, ci despre Împărăția cerurilor. Sigur că ce se întâmplă în Împărăție vizează pământul, sigur că Pilda oferă învățături valoroase pentru Biserică, dar povestea este despre ce se întâmplă în lumea spirituală în primul rând. Asta nu ar trebui să ne mire. Chiar Domnul vorbind despre predicarea Sa amintește o profeție despre Sine din Vechiul Testament: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii”. (Matei 13:35)

 

CE AVEM DAR ÎN PILDA NEGHINEI! Fiul lui Dumnezeu descrie lucrarea cerului pe pământ, lucrare necunoscută omului, și o face într-un limbaj accesibil. De altfel acest lucrul îl fac pildele, așează un lucrul alături de altul cu scopul de a le compara. Așa dar, Fiul omului (Fiul lui Dumnezeu) seamănă sămânța bună. Sămânța este semănată în lume. „Țarina, este lumea”, spune Domnul. Sămânța bună nu este aici Cuvântul lui Dumnezeu, ca în Pilda semănătorului, ci sunt fiii Împărăției, sufletele neprihănite. Neghina, sunt fiii Celui rău, fii de-o sămânță cu Cain, despre care se spune explicit că era de la Cel rău. (1Ioan 3:12) McDonald comentează în felul următor: „Trebuie să subliniem faptul că ogorul este lumea, nu biserica! Sămânța bună înseamnă fiii împărăției. Poate părea, la prima vedere, un fapt bizar și incongruient că ființele umane să fie semănate în pământ. Dar ideea subliniată aici este faptul că fiii aceștia ai împărăției au fost semănați în lume. În timpul anilor Săi de activitate publică, Isus a însămânțat lumea cu ucenici care erau supuși loiali ai împărăției. Neghina sunt fiii celui rău. Pentru orice realitate divină, Satana are și el o copie falsă. El însămânțează lumea cu cei care seamănă cu ucenicii, ... dar care nu sunt deloc ucenici autentici ai Regelui”. Finalul Pildei, cu ceea ce se va întâmpla la sfârșitul veacului, sunt evenimente clare și simplu de înțeles...

 

Spuneam că Pilda oferă și câteva învățături practice foarte valoroase: Cerul este implicat în viața oamenilor de pe pământ mai mult decât ne putem imagina // Veghează // Satana nu doarme // În lume sunt două, și, doar două, categorii de oameni (fii) // Există fals și autentic // Ai răbdare, răul și binele trebuie să coexiste în lume împreună până la sfârșitul veacului. // Există un seceriș, o separare, o răsplată // Soarta fiilor celui rău este teribilă // „Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor”.

 

Probabil că lucrul cel mai important vizavi de Pilda neghinei este întrebara care vine inevitabil: Ce sunt eu, grîu sau neghină? Un fiu al Împărăției ca Isus și ca apostolii, sau un fiu al celui rău ca și Cain? ...



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 568
  • Export PDF: 2
Opțiuni