Bucuria de la realizările noastre de pe acest pământ, și plăcerea trecătoare
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 25/10/2020
    12345678910 0/10 X

Eclesiastul 2:3-10 „... până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii... Mi-am făcut iazuri ca să ud... Am cumpărat robi şi roabe... am avut cirezi de boi şi turme de oi mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântărețe... Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.”

 

Eclesiastul a căutat secretul fericirii oamenilor. El s-a gândit: Probabil, omului îi va fi bine și el va fi fericit, dacă va cumpăra o mulțime de lucruri, bunuri materiale (case, vii, iazuri, slugi, animale, aur), va obține un prestigiu (va avea mai mult decât au avut ceilalți până la el), va găsi suficiente plăceri și își va împlini poftele sentimentale (nu mi-am oprit inima de la nicio veselie). El a decis să încerce în viață toate senzațiile plăcute, pe care le-a cunoscut omul. Probabil, dacă va bea paharul veseliei până la sfârșit, inima lui se va liniști.

 

Dar și această căutare nu a avut succes. El a ajuns la concluzia, că toate stăruințele lui, și plăcerea sub soare – pierdere de timp, încercarea de a prinde vânt, deșertăciune. “Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt şi că nu este nimic trainic sub soare.” (Eclesiastul 2:11) Speranțele Eclesiastului nu s-au împlinit. Bucuria muncii lui nu i-au satisfăcut dorințele lui de a obține fericirea. A văzut că nu există fericire deplină pe pământ.

 

Fericirea adevărată, și împlinirea nu pot fi obținute, prin strângerea unor bunuri, prin muncă grea, cu scopul de a obține prestigiu, influență, senzații plăcute, și plăceri sentimentale!

 

Oare înseamnă aceasta că Dumnezeu nu dorește ca cei credincioși să primească plăcere? Cu siguranță nu! Ci invers. Dumnezeu dorește, ca oamenii Lui să trăiască bine în aceste zile puține, pe care le au pe pământ. Dar El dorește ca noi să înțelegem: lumea nu ne poate da împlinirea adevărată. O poți obține nu în lumea “sub soare”, ci doar în acea “deasupra soarelui”.

 

În una din cântările Lui David este scris: “Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice, în dreapta Ta.” (Psalmii 16:11) Pentru noi calea de a obține mângâieri, și bucurii depline – să fim înaintea Feței Lui Dumnezeu, întotdeauna să fim alături de El, în prezența Lui! Căci dreapta Lui, mâna Lui cea atotputernică, ne dăruiește desfătări veșnice! De aceea, să fii înaintea Feței Domnului, în dreapta Lui – desfătări veșnice!

 

Iar Dumnezeu ne dăruiește aceasta! Potrivit cu Harul Său, prin credință în Iisus Hristos, Dumnezeu “măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” (Efeseni 2:5-6)

 

O înșelăciune foarte mare, care este propovăduită în multe filme, canale de TV, reclame, constă în aceea, că omul poate să-și creeze aici pe pământ raiul propriu, fără Dumnezeu. Dar Eclesiastul a înțeles, că această lume, ne propune, doar o iluzie a fericirii, și a mângâierii, pe când Dumnezeu, prin credință în Iisus ne propune însuși fericirea!

 

Bucuria adevărată – să fiu înaintea Feței Tale, Dumnezeul cel veșnic! Fericirea – să fiu în veci la dreapta mâinii Tale! Ajută-mă să experimentez în Hristos, printre îngrijorările vieții de zi cu zi, din nou și din nou faptul că ești aproape; să mă bizui pe Tine, ca pe Stăpânul, Împăratul, și Purtătorul meu de grijă milostiv, Mentorul meu Cel credincios, și judecătorul cel Drept; să am înaintea ochilor mei cerul Tău; să mă gândesc la lucrurile cerești, nu la cele de pe pământ, pentru ca să nu caut surogaturi de fericire aici pe pământ “sub soare”! În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.

 Traducere: Repalov Veaceslav

„Să se bucure şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: ‚Mărit să fie Domnul!’” (Psalmii 40,16)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 470
Opțiuni