3 - Fratilor, simțiți-L, gândiți-L și predicați-L pe Dumnezeu
Autor: John Piper  |  Album: Conferința pentru pastori  |  Tematica: Predicare
Resursa adaugata de Mada_O in 13/05/2020
    12345678910 0/10 X
Referințe

Am vorbit despre centralitatea lui Dumnezeu în inima pastorului, cu presupunerea că, pentru ca Dumnezeu să fie central în inimile noastre, trebuie să fie central în bucuria noastră, să fie veselia bucuriei noastre, să fie acolo, pătrunzând toate bucuriile în orice altceva, astfel încât toate să fie bucurii în El. Și aceasta produce o revărsare de dragoste astfel încât devenim păstori mai grijulii și mai jertfitori. Deci, pentru a fi un păstor credincios, iubitor, care-și jertfește viața, trebuie să urmărești bucuria în Dumnezeu în tot timpul și să te lupți din răsputeri pentru această bucurie. Și apoi, centralitatea lui Dumnezeu în mințile și gândirea noastră - în principal am abordat faptul că Biblia ne încurajează să ne folosim mințile astfel încât Cuvântul Său să ne informeze inimile, nădejdea noastră, bucuria noastră, așa ca adevărata bucurie să-L glorifice pe El. Căci dacă bucuria e bazată pe altceva, atunci adevărul nu-L va mări pe adevăratul Dumnezeu, nu-L va slăvi.

Singurul mod în care inimile noastre Îl pot mări pe Dumnezeu este ca inimile noastre să fie înrădăcinate într-o înțelegere doctrinară corectă a ceea ce Dumnezeu este și ce face El în lume. De aceea pun o mare importanță pe a avea o înțelegere a Bibliei pe cât de corectă putem și pe a articula ceea ce spune Biblia despre Hristos, mântuire, Dumnezeu, în mod corect și a incorpora aceasta în viețile membrilor bisericilor noastre, astfel încât să aibă soliditate în viețile lor, ca atunci când valurile se spargasupra lor, sau vin ispite, să stea în picioare, să nu se clatine. Deci găsesc prostirea Bisericii și absența doctrinei... mergi la prea multe (aș fi vrut să spun tipice, dar spun prea multe) centre de evaluare a plantării de biserici și lucruri asemănătoare, și e procedură operațională standard că doctrina divide și nu crește biserici, ci alte lucruri o fac.

Ceea ce cred că este un atac la adresa Scripturii. Cred că Biblia este intenționată a fi înțeleasă în mod coerent și dacă crezi că poți predica oamenilor reali, obișnuiți, simpli, fără a conecta capitolul 5 cu un verset din capitolul 6 cu un verset din capitolul 7, ești greșit. Îi vei obișnui să gândească rău cu privire la Biblie, dacă nu pui piesele împreună pentru ei. Ei văd părțile care trebuie puse împreună - îi poți amorți, amorți de-a lungul anilor, cu privire la posibilitatea ca aceasta să se întâmple, ceea ce reduce Biblia, și îi poți amorți cu privire la dorința de a o face, ceea ce îi face să fie oameni care nu sunt bazați pe adevăr, ci își bazează bucuria pe alte lucruri. Deci voi dați exemplul și tiparul, și îi puteți antrena foarte rău cu privire la felul în care-și trăiesc viețile.

Am încheiat pe nota aceea de „nu știți, nu știți, nu știți" - ceea ce asumă, în mintea lui Pavel, că dacă ați cunoaște corect, nu ați acționa cum o faceți. Deci cunoștința, pentru Pavel, e un lucru foarte puternic. Cred că ceea ce face să fie puternică, e atunci când prima sesiune și a 2-a sesiune se îmbină în felul în care trebuie. Deci acum ceea ce trebuie să mai facem, e să ne gândim un pic împreună la predicare și cum centralitatea lui Dumnezeu în inimile noastre și cum folosirea minții în promovarea acelui fel de centralitate, vor produce predicare ce Îl face pe Dumnezeu central. Aș vrea să fac o paranteză aici, ceva ce mă preocupă. Aceasta nu e o temă hristocentrică, nu-i așa? Pe documente și în felul în care vorbesc, aceasta e o orientare teocentrică. Aceasta mă preocupă, cu privire la mine. Am făcut-o intenționat, dar trebuie să spun ceva despre aceasta, căci Pavel a spus, „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.” Și n-am vorbit despre asta. Și aveți dreptul să întrebați, „Nu te îngrijorează aceasta? Unde e Hristos, unde e crucea, unde e Evanghelia în această secvență de mesaje?” Se potrivește chiar aici, dar faptul că o pun în paranteze este justificat în felul următor, și s-ar putea să decideți că nu e un motiv destul de justificat - și ar fi de înțeles.

Când mă uit la ce se întâmplă cu Evanghelia și cum e distorsionată în zilele noastre - am menționat sănătate, bogăție și prosperitate, am făcut aluzie la cei care micșorează ispășirea înlocuitoare, unul din evanghelicii de referință din Marea Britanie o numește „abuz de copil cosmic”, ceea ce cred că e o blasfemie - iar el e un tip drăguț, foarte drăguț, foarte drăguț. Acesta e pericolul. Apare la televizor, la radio, reprezintă pe evanghelici și a scris cred că la pagina 182 în acea carte cel mai rău paragraf pe care l-am citit de mult timp, numind mânia lui Dumnezeu revărsată peste Fiul Său, pentru a o abate de la mine, „abuz de copil cosmic” și batjocorind doctrina. Asta mă îngrijorează. Aberațiile cu privire la îndreptățire în zilele noastre mă îngrijorează. Influența unor perspective noi care distrug înțelegerea istorică a neprihănirii lui Hristos imputată nouă mă îngrijorează profund. Am scris o carte și voi mai scrie una, e aproape gata. Petrec mult timp pe acest subiect. Nu-mi place ce se întâmplă. Și mulți tineri, poate chiar unii de-aici, sunt îndrăgostiți de acești oameni. I-aș putea numi pe cei 3 principali, dar n-o voi face.

Aceasta mă îngrijorează. Dar Evanghelia - sănătate, bogăție și prosperitate, ispășirea înlocuitoare, îndreptățirea și alte părți, care cred că subminează Evanghelia. M-ați întreba „de ce nu ne explici acestea?” Am explicat mult în conferința pe care am ținut-o în ultimele 2 zile, dar aici gândesc în felul următor: ce e greșit în minți și inimi, care le face să citească aceeași Biblie pe care o citesc și eu, cu privire la lucrarea lui Hristos pe cruce, și să facă ceva atât de diferit cu aceasta? Ei anulează mânia, și atunci nu mai e nevoie de înlocuire, nu-i așa? Dacă nu ai mânie, nu ai nevoie de un substitut pentru a suferi mânia și a o lua de peste mine. Anulează tot felul de texte radicale cu privire la suferință, pentru a avea sănătate, bogăție și prosperitate... Și apoi aduc interpretări bizare la 2 Corinteni 5:21 pentru a anula textul de bază cu privire la imputarea păcatului nostru lui Hristos și a neprihănirii Lui nouă. E greșit!

Ce se întâmplă? Un răspuns (și trebuie să hotărâți singuri, căci nu știu răspunsul final), un răspuns este că vin la Evanghelie cu simțuri greșite cu privire la Dumnezeu. Dumnezeu nu e îndeajuns de mare, nu e îndeajuns de puternic, nu e îndeajuns de măreț, nu e îndeajuns de deplin în dreptate, adevăr, înțelepciune și putere. Texte despre mânia Lui nu se potrivesc cu simțurile lor cu privire la Dumnezeu. Puteți vedea încotro mă îndrept... Cred că e problemă teocentrică ce distruge Evanghelia hristocentrică. Funcționează în ambele direcții. E ca un cerc. Poți începe de oriunde din Biblie și să vezi adevărul. Dar justificarea mea pentru a face cu voi ceea ce fac acum, știind că-L iubesc pe Domnul Isus, dar nu vorbesc mult despre crucea Lui, care e viața mea, e că nădejdea mea e că, dacă veți duce cu voi un simț al centralitățiilui Dumnezeu în afecțiunile inimii și ale inimii celor creați în imaginea Lui și acum sper că și în predicare, acest nou simț s-ar putea să vă scutească de a înțelege greșit Evanghelia.

Aceasta e prezumția mea. Nu suntem atât de obiectivi pe cât credem. Privim la texte foarte influențați de creșterea noastră, de dorințe, de oamenii care ne plac - unora le place Piper, unora nu le place. Dacă-ți place de mine, tinzi să citești un text cu simpatie pentru mine, dacă nu, nu. Așa suntem; fiecare din noi suntem așa. Deci una din funcțiile unui pastor e de a avea o așa legătură cu Dumnezeu încât oamenii, chiar dacă nu știu pe deplin ce se întâmplă, capătă un simț al lui Dumnezeu, greutatea lui Dumnezeu, măreția lui Dumnezeu, ceea ce, în mod uimitor, dă la o parte mai multe obstacole din calea înțelegerii corecte a Scriptorilor decât ei își pot da seama. Deci închid paranteza. Recunosc, admit, mărturisesc că aceasta nu e chiar atât de hristocentrică pe cât ar trebui să fie și sper ca Dumnezeu să nu lase ca aceasta să vă facă rău în vreun fel, ci să vă trimită acasă citind alte texte la care eu nu m-am referit, în feluri și cu ochi care să facă acele texte vii pentru voi în moduri în care eu nu le-am amintit. Poate ar mai fi și alte lucruri de spus despre aceasta, dar aceasta e o povară luată de pe umerii mei. Deci, predicarea.

Am o profeție extremă de făcut, deși nu sunt profet. N-am avut vreodată vreun cuvânt despre viitor și să am vreo încredere că se va întâmpla, în afară de ceea ce am citit în Biblie. Deci să nu mă puneți în acea categorie. Dar aș vrea totuși să încerc, ok? Privind înapoi, concluzia mea cu privire la secolul 20 (și nu sunt singur în aceasta, am citit lucruri de genul acesta și m-am gândit că probabil așa e) - cred că secolul 20, cel puțin a 2-a parte, va fi renumit ca și secolul eului. Secolul eului, sau l-ați putea numi secolul terapeutic, sau secolul psihologic. „Triumful terapeuticii” e titlul unei cărți de Phillip Reef, scrisă deja în 1966, când eu eram în al 2-lea an la colegiu. Aceasta e impresia mea. Cărți întregi.

Și voi toți ați crescut în acest mediu în care auto-aprecierea e evanghelia care rezolvă toate problemele - probleme de management la lucru, probleme cu personalul la biserică, probleme în căsătorie sunt probleme de auto-apreciere, probleme cu copiii sunt probleme de auto-apreciere. E mantra psiho-Americii religioase: „rezolv-o cu auto-apreciere.” Acesta e aerul pe care-l respirăm și sunt foarte recunoscător că nu e atât de gros pe cât era, nici măcar în lumea seculară, căci nu ne-a fost de niciun folos. Dar secolul 21? Ce va fi acesta? Aceasta e mica mea profeție. E nebună, e extravagantă, dar mă ajută să accentuez ceva. Nădăjduiesc, cred că s-ar putea să fie secolul fizicii și astronomiei. Secolul fizicii și astronomiei. Iată motivul: Sufletul omenesc a fost creat pentru maiestate, ca să vadă și să savureze, să vorbească și să sărbătorească maiestatea, și anume pe Dumnezeu. Poate să se ocupe doar pentru o perioadă limitată și să poată supraviețui într-o casă de oglinzi, în care încercăm să ne placă ceea ce vedem. Asta va funcționa doar pentru o perioadă, până când sufletul omenesc strigă din toate puterile, Am nevoie de ceva mare, am nevoie de ceva mare! Nu de mine!

Știu că avem Căderea care e împotriva acestei predicții, deoarece ceea ce s-a întâmplat în Grădină a fost că Diavolul i-a convins pe Adam și Eva că sinele e mai bun decât Dumnezeu. „Fă ce vrei. Ești prea important ca să te supui.” Poți să fii și tu unul din aceștia, nu trebuie să te supui unuia din aceștia. Fii, fii asta, fii mare, fii tu însuți. Tu să fii în control. Și ei au cumpărat asta, și noi toți am cumpărat asta, bineînțeles, timp de 6000 de ani. Aceasta e natura păcatului. Dar sunt anumite sezoane în insanitatea păcatului când devine atât de ridicol încât sufletul omenesc, creat în imaginea lui Dumnezeu, nu mai rezistă, și încearcă neprihănirea. Un pic, mici forme externe ale neprihănirii, cum ar fi astronomia, sau fizica, cum ar fi telescopul Hubble făcând poze noi ale Eta Carinei - ridicați mâna dacă ați auzit de steaua aceasta. Câțiva cunoscători aici. E probabil cea mai mare stea în galaxia noastră și poate fi văzută cu ochiul liber și este de 4-5 milioane de ori mai strălucitoare decât soarele. Se întâmplă să fie la 10000 de ani lumină distanță, așa că nu ne dor ochii noaptea. Va veni o zi când ființele omenești aud acest fel de lucru și printr-o providență minunată se vor proșterne la pământ cu o venerație care le va produce plăcere, la gândul ei.

Am ieșit din casa lui Wayne Grudem astă-seară, după ce am avut o seară plăcută împreună. Și primul meu gând a fost, „Cum arată cerul în Phoenix la ora 9 seara?” Am vrut să știu, deoarece una dintre cele mai mișcătoare nopți din viața mea a fost în 1968, când conduceam de la Wheaton College la Fuller's Seminary în Pasadena (deci de la Illinois la Pasadena), non-stop, cu Mustangul meu Fastback auriu, care dacă l-aș fi ținut aș fi fost milionar. La un munte din Utah eram atât de obosit și m-am gândit să ies afară și să merg. Nu voiam să mă opresc. Eram teribil de îndrăgostit de Noël, am lăsat-o acolo 3 luni, urma să ne căsătorim în 3 luni și nu aveam chef să fac altceva decât să ajung acolo unde mergeam. Am ieșit din mașină și era un fel... nu mai știu exact cum era... cum merge prin Utah, 80-85... nu 85... și am urcat pe deal astfel încât să nu fie lumini nicăieri. Și m-am uitat în sus și am văzut ceea ce n-am mai văzut niciodată în viață. Erau straturi, straturi de stele, cu lumină atât de strălucitoare încât în unele locuri nici nu le puteai distinge unele de altele. Niciodată nu-mi fusese descoperită maiestatea în natură cu mai multă forță. Au mai fost doar una sau două ocazii în viață când a fost așa.

Cred că, poate, cu voia lui Dumnezeu, secolul eului... vă puteți imagina cât de mic e lucrul acesta, cât ești de mic și ți se spune că salvarea e în a te place? Tu să te placi pe tine însuți? Vă puteți imagina o evanghelie mai mică, mai distructivă, mai nesatisfăcătoare? În afară dacă ești nebun? Și voi face o mică paranteză aici despre oamenii nesănătoși la cap. Avem o lucrare la 2 străzi de noi, Andrew Home (Casa Andrew) - 250 de oameni cu schizofrenie, toți pe medicamente puternice, toți fumează și toți își țin mâinile într-un anumit fel. Dacă locuiți într-o astfel de zonă, știți exact ce vreau să spun. Și știți ce? Toți sunt complet absorbiți de ei înșiși. Semnul nebuniei e inabilitatea pentru mine de a ieși din mine însumi și de a mă relaționa cu tine și a te trata ca și cum ai avea vreo semnificație pentru mine. Și când această abilitate încetează și acum mă am numai pe mine însumi, ajung într-o instituție.

A fost un secol trist și evanghelicii l-au botezat peste tot, folosindu-l în studii, predici... Deci sper (nu mă rog des aceasta, dar ar trebui) că acesta va fi secolul în care, în drum spre Dumnezeu, teologia naturală, Providența, harul obișnuit, să rezulte în inimi, inimi căzute, să aibă un nou păcat - adică ispita de a idoliza galaxiile, nu sinele. Acesta ar fi un pas mai aproape, cred, deși nu ar fi mântuire, bineînțeles. Deci povara mea, cu privire la predicare, a crescut foarte mult de-a lungul anilor, în sensul că nu văd (și admit că pastorii nu aud prea multă predicare, în afară de a lor înșiși și de aceea e greu să-ți formezi o părere în afara casetelor, sau a comentariilor oamenilor, a televiziunii, sau a expunerii întâmplătoare, a cărților... )

Am sensul că supremația lui Dumnezeu, centralitatea, măreția, slava, puterea, mânia lui Dumnezeu nu e lucrul principal la amvoane, la multe amvoane - sper că nu și la al vostru. Și de aceea suntem sub condamnarea lui Albert Einstein, care și-a cunoscut bine galaxiile. Iată un citat al cuiva care l-a cunoscut și care a scris aceasta: „Văd designul Universului ca o problemă în esență religioasă, adică, cineva ar trebui să aibă un fel de respect și reverență pentru toată treaba asta.” E foarte magnific și nu trebuie luat la întâmplare. De fapt, cred că de aceea Einstein a fost atât de puțin preocupat de religia organizată, deși mi se pare că e un om foarte religios. Trebuie că s-a uitat la ce au spus predicatorii despre Dumnezeu și a simțit că spuneau blasfemii. Când am citit asta m-a oprit brusc. M-am întrebat, „Ar asculta Einstein la predicarea mea și ar spune că hulesc?” Trebuie să s-a uitat la ce au spus predicatorii despre Dumnezeu și a simțit că spuneau blasfemii. El văzuse mult mai multă maiestate decât ei și-au imaginat vreodată, iar ei nu vorbeau deloc despre lucrurile reale. Ghicesc că el pur și simplu a simțit că religiile pe care el le întâlnise în țară nu aveau respectul potrivitpentru Autorul Universului.

Cred că aceasta se apropie de ceea ce simt eu că e problema în starea predicării din multe biserici din America. Să enumerăm din nou: spune că predicatorii nu pare să aibă un simț al maiestății pe care el a văzut-o. El a văzut mai mult în natură, iar ei aveau nu doar natura, ci și Cartea aceasta sfântă care ne dă mai multe licăriricu privire la natura lui Dumnezeu decât aceasta. Asta plus... „Cerurile spun slava lui Dumnezeu iar aceasta ne arată gloria crucii.” Iar noi sunăm ca și hulitori pentru unul care doar a văzut galaxii. Predicatorii nu par să vorbească despre lucrurile reale, a spus el. „Predicatorii nu par să aibă respectul potrivit pentru Autorul Universului”, a zis el. „Predicatorii par că blasfemiază”, a zis el.

Dumnezeu nu pare să iasă la iveală pentru cei care sunt uimiți de mărimea indescriptibilă a ceea ce a făcut Dumnezeu, fără a mai menționa mărimea infinită a lui Dumnezeu Însuși. Dieta constantă de duminica despre „Cum să faci... ” anumite lucruri, despre mângâieri psihologice, terapie relațională, trebuie să pară în mod dramatic ruptă de realitate. Cel puțin mie mi se pare. Aud unele mesaje și spun, „Dar, frate, pot să primească asta în altă parte, mai bine decât o pot primi de la tine.” Un singur lucru nu-l pot găsi nicăieri altundeva. Nimeni nu petrece timp deloc încercând să construiască o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu în viața lor. Vrei să faci tu lucrul acesta pe care nimeni altcineva nu încearcă să-l facă? Oricine poate să facă ce faci tu, mai bine decât tine.

Când oamenii mă întreabă, „Ce crezi despre orientarea unor biserici spre distracție?” Spun, „Nu vreau să intru în asta, căci știu că lumea poate face asta mai bine decât o pot face eu și nu vreau să fiu pe locul doi.” De ce aș vrea să fac în fiecare duminică... să fiu un pastor glumeț, primitor... Am auzit o casetă de la o biserică ce făcea o primire dialogată și era exact ca și programele de radiode dimineața. Întotdeauna sunt 2 persoane, bărbat și femeie, sau 2 bărbați, și încearcă să facă viața comică. E foarte trist. E atât de trist! Asta mă ajută să mă pregătesc să-L întâlnesc pe Dumnezeu? Nu înțeleg! Nu pot să fac asta la fel de bine cum o face lumea. Oamenii se uită destul la televizor, și vor gândi că sunt un idiot prost dacă încerc să fac ceea ce lumeaface cu mult mai bine decât mine. Sunt lucruri de care oamenii au nevoie disperată și dacă îți vei folosi mesajele și comportamentul și cântările pentru a-i ajuta să se trezească și să vadă ceea ce au nevoie cu adevărat, atunci nu vei fi ca un bufon care să-i scarpine acolo unde-i mănâncă. Nu-i mănâncă acolo unde trebuie.

Oamenii de știință știu că lumina călătorește cu viteza de 5.87 trilioane de mile pe an (numit an lumină) și știu că galaxia din care face parte sistemul nostru solar are diametru de aproximativ 100.000 de ani lumină, cam 587.000 de trilioane de mile diametru. E una din milioane de astfel de galaxii în bătaia optică a celor mai puternice telescoape ale noastre. În galaxia noastră există cam 100 de miliarde miliarde de stele, în galaxia noastră, care e una din milioanele din bătaia noastră optică. Nici nu știm ce e dincolo de asta. Soarele, care e în centrul sistemului nostru solar, are, la suprafața lui mai rece, 6000 de grade Celsius - și e o stea modestă în galaxie. Soarele nostru călătorește cu o viteză de 155 de mile pe secundă, ceea ce înseamnă că va dura cam 200 de milioanede ani pentru a completa prima lui revoluție în jurul galaxiei. Oamenii de știință știu lucrurile acestea. Și ei spun că, dacă există o Persoană în spatele acestui lucru, care a făcut să apară toate acestea prin Cuvântul Său și le ține în existență, atunci ar trebui să existe un anumit respect pentru El. O anumită reverență. Toate acele glume, nu înțeleg... Oamenii aceștia de știință - „Ce-i asta?” Asta e televizorul, radioul. Dar nu suntem noi oare aici pentru a-L întâlni pe acest Dumnezeu și să sperăm să nu fim incinerați încă de la o distanță de 3 trilioane de ani luminăcând ne apropiem de El? Ei știu asta. Dar noi se pare că n-o știm.

Apoi, împreună cu aceste statistici pui acest text din Isaia 40, versetele 25 la 26: „Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?” zice Cel Sfânt. „Ridicați-vă ochii în sus, și priviți!” - adică să devii astronom, în secolul 21."Ridicați-vă ochii în sus, și priviți! Cine a făcut aceste lucruri?” - aici vorbește Isaia, în Numele lui Dumnezeu. „Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor?” - și aici e o expresie ce-ți ia răsuflarea - „El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că niciuna nu lipsește.” Fraților, avem nevoie să ne folosim mințile să ni le explodăm mințile (să fim uimiți). Trebuie să ne folosim mințile pentru a lua un text ca și acesta, să ne uităm în sus în Utah (nu în Pasadena, unde am trăit 3 ani și cred că n-am văzut nicio stea), să ne uităm în sus, să le găsim fără număr, să citim Cartea și să găsim aceste nenumărate, sute și sute de milioane de galaxii în care sunt miliarde de stele și apoi să zicem, „El nu doar le-a făcut, nu doar le ține în ființă, ci fiecare din ele are un nume și creierul Lui nu e deloc taxat prin asta. Niciun pic.”Einstein a simțit ceva din lucrurile acestea și răspunsul lui a fost că predicatorii nu vorbesc despre lucrurile reale. Asta e impresia pe care mi-o face psihologia despre „cum să... ”, care-i face pe oameni să revină pentru a avea nevoile lor imediate scărpinate. Dacă El este cine este chiar în natură, atunci ar trebui să fie suprem în predicare. Deci provocarea, nu-i așa, e să-L arătăm așa.

Haideți să vorbim câteva minute despre motivul pentru care slava lui Dumnezeu trebuie să fie supremă în predicare și apoi cum. Cum - vă voi arăta o predică-model din Noul Testament care are o minunată centralitate a lui Dumnezeu. Acum doar câteva cuvinte despre „de ce. Cineva m-a sunat acum câțiva ani de la C. T. Preaching Today (în zilele acelea vorbeam mult despre supremația lui Dumnezeu în predicare) și a zis, „Am vrea să facem un interviu.” Am zis, „Ok, vom face un interviu.” Prima întrebare, „De ce credeți că Dumnezeu trebuie să fie suprem în predicare?” Și din gura mea, datorită saturării mele cu Edwards, și sper că și saturare biblică, am spus, „Dumnezeu trebuie să fie suprem în predicare, pentru că Dumnezeu e suprem pentru Dumnezeu.” Ei n-au înțeles ce vorbeam. „Explicați ce vreți să spuneți.” „Vreau să spun că, în mintea lui Dumnezeu, El e suprem. În inima lui Dumnezeu, El e suprem. El e valoarea supremă în ochii Lui. Nimic nu e mai valoros pentru Dumnezeu decât Dumnezeu.” Nu auziseră pe nimeni vorbind așa. Dar e ceva evident, este evident. Ce valorăm noi mai mult? Eu deasupra Lui? În ce secol trăiești? 20. Bineînțeles, am uitat. Motivul principal pentru care-L facem pe Dumnezeu suprem în predicare este pentru că El e suprem în propriile Lui afecțiuni, scopuri, planuri, în propria Lui minte.

Am scris în mod repetat, capitol după capitol, articol după articol, carte după carte, spunând un singur lucru: persoana cea mai centrată în Dumnezeu din Univers e Dumnezeu. Asta e tot ce am spus timp de aproape 25 de ani, apoi am încercat să înțeleg implicațiile acestui lucru pentru mine, familia mea, biserica mea, pentru evanghelism și misiuni și post și rugăciune și așa mai departe... Ce implică, Doamne, că scopul pentru care Dumnezeu a creat lumea este Dumnezeu și bucuria Lui? Iată o frază din cartea lui Edwards: „Scopul mare al lucrărilor lui Dumnezeu, care e în mod variat exprimat în Scripturi, e într-adevăr doar unul, și acest singur scop e cel mai bine și mai cuprinzător numit slava lui Dumnezeu. Deci nu doar îți poruncește ție ca tot ce faci, fie că mănânci, fie că bei, să faci totul pentru slava lui Dumnezeu, pentru a arăta slava lui Dumnezeu, ci și tot ce face El face pentru slava lui Dumnezeu.” Și zeci și zeci și zeci de texte din Biblie arată lucrul acesta.

Iată unul. Acest text e probabil cel mai centrat în Dumnezeu din Biblie. Merge în felul următor. Isaia 48:9-11 - „Din pricina Numelui Meu, sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc față de tine, ca să nu te nimicesc. Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez. Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.” 6 lovituri de ciocan ale înălțării de Dumnezeu a lui Dumnezeu. Deci răspunsul la telefon a fost corect, cred. De ce trebuie ca predicarea să-L aibă pe Dumnezeu în centru și să-L facă pe El suprem întotdeauna, în fiecare predică? Deoarece Dumnezeu e întotdeauna suprem lui Dumnezeu și în fiecare act și în fiecare din cărțile Bibliei. El se pune în centru și noi trebuie să-L punem în centru. „Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui, vestiți lucrările Lui printre popoare, pomeniți mărimea Numelui Lui!” (Isaia 12:4) Sau Romani 9:22 - „Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei făcute pentru pieire; și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării... ” Nu poți să nu vezi punctul principal aici. Scopul pentru care Dumnezeu a creat lumea este ca să-Și pună în evidență mânia Lui, puterea Lui, slava Lui, vaselor îndurării. Dumnezeu a creat lumea pentru a fi public și a Se arăta pe Sine Însuși în lume, cu măreția și slava Lui.

Aceasta e pasiunea lui Pavel. Ascultați cum o pune apostolul Pavel. Efeseni 3:8 - „Da, mie... mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos.” Aș vrea să întreb pe toți cei care sunt „seeker-sensitive” (orientați spre musafiri). Uitându-vă înapoi de-a lungul anilor (și eu mă simt mustrat de aceasta, deși nu simt că sunt în aceastăcategorie, dar mă simt vinovat), ați făcut lucrul acesta? „Am predicat bogățiile nepătrunse ale lui Hristos.” Le-am văzut măcar? Am petrecut destul timp meditând la Legea Domnului zi și noapte, astfel încât bogății după bogății după bogății, bogății nenumărate să curgă din Hristos, așa ca să devină imposibil pentru noi să ne coborâm la modul auto-aprecierii și terapeuticii? Trebuie în mod constant să-L înălțăm pe Hristos, să-L sărbătorim pe El, să arătăm în mod constant minunăția crucii. Aș vrea să continui să citesc, căci m-am oprit în mijloc.

Devine și mai interesant. „Mie mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu care a făcut toate lucrurile, pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu... ” Ce mandat! Să arăt bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, să descopăr planul tainei ascunse de veacuri, să arăt înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu - aceasta e predicarea cu Dumnezeu în centru, Dumnezeu la bază, Dumnezeu la vârf, informând înțelegerea noastră cu privire la cruce și la toată slava ei. O, fraților, ce chemare! Ce chemare! Mai aveți ceva timp. Puneți în uimire oamenii din bisericile voastre. Bogățiile nepătrunse ale Fiului lui Dumnezeu - nu le-ați epuizat. Asta-i destul cu privire la întrebarea „de ce?” De ce să gândim în felul acesta, să plănuim în felul acesta, să predicăm în felul acesta. Îl voi face pe Dumnezeu suprem, va fi tema vieții mele, predicării mele, consilierii mele, întâlnirilor mele cu prezbiterii, voi fi o persoană pentru care Dumnezeu e suprem și dacă mă înțepi, să curgă din mine Dumnezeu.

Vreau să am reputația, atunci când 30 de prezbiteri sunt adunați într-o sală, în biserica noastră, și se uită la Piper așteptând opinia lui, să primească Dumnezeu, nu înțelepciune omenească, sau cool, sau orice am citit în ultima carte. Și ei pot citi acele cărți, sunt oameni de afaceri mai buni decât mine, oricum. Ei vor Dumnezeu de la tipul ăsta. Trebuie să trăiești cu Dumnezeu și să miroși a Dumnezeu. Mireasma lui Hristos să fie mireasma ta la capătul acela de masă. „Nu avem nevoie de alte lucruri, căci aducem tot felul de lucruri și trăim cu ele, ci avem nevoie de Dumnezeu aici, pastore. Să miroși ca și Hristos în seara asta. Spune ceva despre Biblie, despre Dumnezeu, ca să avem o perspectivă, să înțelegem măsura locurilor de parcare... Vreau să știu ce are de-a face parcarea cu Dumnezeu.” Parcarea are de-a face cu Dumnezeu. Asta e slujba voastră. Ce are de-a face parcarea cu Dumnezeu? Nu doar înțelepciune omenească, ci Dumnezeu. Acum, haideți să punem cealaltă întrebare pe care vreau s-o mai pun, și anume cum? Cum vom face aceasta? Ce să fac în momentul acesta? Cum să vă ajut pe mine și pe voi să facem asta mai bine? Ceea ce voi face este să vă trec prin ceea ce e probabil predica cea mai centrată în Dumnezeu din Biblie.

Și v-aș invita să vă deschideți Bibliile la Faptele Apostolilor. Cartea Faptele Apostolilor capitolul 13. Pavel în Antiohia Pisidiei, în sinagogă - e un mesaj evanghelic, dar e evanghelism între evrei, care știu povestirea. E un pic din amândouă - un pic din cum să predici necredincioșilor și un pic despre cum să predici celor ce știu ceva sau știu mult din lucrurile despre care vorbești. E folositor în ambele direcții, căci predicăm de cele mai mult ori celor care spun că sunt creștini, cu necredincioși care vin în mijlocul lor, sperăm. Uneori sunt mai mulți necredincioși. Am convingerea aceasta profundă, că în închinare trebuie să ne închinăm în Cuvânt și să ne bucurăm în El de dragul celor care cred, și Dumnezeu mântuiește mulți oameni în felul acesta, deoarece, cred, 1 Corinteni 14 spune că dacă ungerea profetică este peste un pastor în sensul ei deplin - văzând cum este Dumnezeu, primind capacitate prin ungere ca să străpungă inima cu aceasta - atunci oamenii se proștern și spun „Dumnezeu este aici.” Câteodată încep să plângă imediat cum au intrat în sală.

OK, haideți să trecem prin această predică. Iată ce doresc să vedeți, sau cel puțin sper să vi se întâmple ce mi s-a întâmplat mie. Am citit această predică încet, acum câțiva ani, și am fost pur și simplu uimit de cât de centrată în Dumnezeu este. Voi trece verset cu verset și voi indica aceasta. Voi indica asta, OK? Ne va lua probabil 10 minute. Versetul 17 - „Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinții noștri.” Poate vedeți asta în cuvântul „Dumnezeu” sau poate în pronume. Eu voi arăta subiectul verbelor, care e Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu... E uimitor și voi vorbi mai mult în câteva minute după ce trecem prin aceasta. Fapte 13:17 - „Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinții noștri.” - dintre toate popoarele, pentru planul lui special. A 2-a parte a versetului 17 - „A ridicat la cinste pe norodul acesta” („l-a făcut mare” - în trad. engleză, n. tr.) N-a fost prin fertilitate naturală, ca evreii să aibă mulți copii, ci Dumnezeu i-a făcut să crească. A 3-a parte a versetului 17 - „Dumnezeu... l-a scos din Egipt cu brațul Său cel puternic.”

Cu alte cuvinte, Dumnezeu și-a arătat puterea în Egipt, Dumnezeu a arătat în mod deosebit puterea Sa. Dumnezeu a intenționat să fie văzut ca și Salvatorul Atotputernic. V-ați întrebat vreodată de ce au fost 10 urgii și nu una? Dacă răspundeți, „Pentru că n-au răspuns la prima” acesta e răspunsul greșit, căci spune, chiar înainte de a merge acolo, că va face multe minuni. Aceasta e o proorocie. Dumnezeu știe că va face 10, înainte ca ei să spună „nu” la prima. Dumnezeu are o misiune de a-Și arăta puterea. Aceasta e ideea celor 10 urgii, cu păduchi, praf, broaște, lăcuste, sânge în apă, ... Are totul planificat. „Îmi ridic brațul drept pentru a-Mi face un nume în Egipt.” E atât de clar, dacă citești toată povestirea. Și Pavel ne atrage atenția asupra acestui lucru. Versetul 18 - „Timp de aproape patruzeci de ani, (Dumnezeu)le-a suferit purtarea în pustie.” Sau, o citire mai veche, cu o singură literă diferită în limba greacă” - nu „i-a suferit”, ci „i-a purtat.” I-a purtat în pustie, așa cum un tată își poartă copilul, așa Dumnezeu i-a călăuzit și i-a susținut în pustie. Versetul 19, prima parte - „Și, după ce (Dumnezeu) a nimicit șapte popoare în țara Canaanului... ” Bineînțeles că oamenii au dat cu sabia, nu-i așa? Dar Pavel vrea să accentueze că Dumnezeu le-a nimicit, căci știe Proverbe 21:31 - „Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruința este a Domnului.”

Bineînțeles că ei dădeau cu sabia, dar dacă ei credeau că sabia lor le-a adus biruința, atunci ar fi fost total greșiți. Dumnezeu a făcut cucerirea. Aceasta e prima parte a versetul 19. A 2-a parte a versetului 19 - Dumnezeu „le-a dat de moștenire pământul lor” - a Lui era și El îl dă cui vrea. El li l-a dat. Pământul este al Domnului și poate face cu el ce vrea. Versetul 20 - „După aceste lucruri, (Dumnezeu) le-a dat judecători... ” Conducătorii lor nu s-au ridicat de la sine. Textul spune că Dumnezeu i i-a dat, Dumnezeu i-a ridicat. Versetul 21 - „Dumnezeu le-a dat pe Saul”, primul lor rege. Versetul 22 - „apoi (Dumnezeu) l-a înlăturat... ” așa cum spune Daniel în 2:21 - „El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați.” Pavel atrage atenția asupra acestui fapt. Saul e coborât, David e ridicat de Dumnezeu. Sau Daniel 4:32: „Cel Prea Înalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea!" Saul odată, David altădată - acesta este Dumnezeu.

Versetul 22, a 2-a parte - Dumnezeu l-a ridicat pe David, fiul lui Iese, Dumnezeu l-a ales, un tânăr necunoscut, cu o praștie, scriind poezii, cântând cântări. Dumnezeu l-a coborât pe Saul și l-a ridicat pe acest păstoraș la împărăție. Versetul 23 - „Dumnezeu, după făgăduința Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor” - iată-ne, a sărit de la David la Fiul lui David. E istoria răscumpărării aici, trecând la Domnul Isus. Dumnezeu a ridicat lui Israel un Mântuitor, pe Isus. Nu ca și o forță impersonală în spatele curgerii istoriei, căci spune, observați expresia, „după făgăduința Sa.” Nu s-a uitat doar la istorie și a zis, „Cred că ar fi bine să facem asta cu un fiu.” Ci spune că L-a trimis pe Fiul, a venit Mântuitorul, după făgăduința Lui. Lucrul acesta a fost planificat cu mult timp înainte, nu a fost o decizie pe moment. Dumnezeu promisese și a acționat prin venirea Domnului Isus. A aranjat lucrurile în felul acesta.

Versetul 24 și 25 - aici îl întâlnim pe Ioan Botezătorul. Ce ați alege să spuneți despre Ioan Botezătorul dacă ați predica oamenilor care n-au auzit niciodată de El? E în sinagogă, în Antiohia Pisidiei, a trecut la o parte a istoriei despre care ei nu știau nimic. Știau Vechiul Testament, dar nu aceasta. Și îl citează pe Ioan în felul acesta: „Nu sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg încălțămintea picioarelor.” Care e ideea aici? Ia un singur lucru din tot ce ar fi putut spune despre Ioan, un lucru care abate atenția de la Ioan la Domnul Isus, pentru a-L face pe El central - cel trimis, Fiul, El e central aici. Versetul 26 - când Pavel spune „vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri,” e un verb pasiv. Cine a cel ce a acționat în spatele acestui verb pasiv („vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri”)? Și răspunsul este: Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu doar a planificat venirea Mântuitorului, ci de asemenea a planificat și a trimis mesajul Evangheliei care curge din lucrarea Mântuitorului. El trimite acest mesaj, trimite acest mesaj. Dumnezeu o face. Nu te-ai arătat tu în biserica ta de capul tău. Înțelege lucrul acesta. Dumnezeu te-a pus acolo. Cuvântul grec este „tithemi” în Fapte 12. Prezbiteri, Duhul Sfânt, v-a pus peste turma Lui. Spune aceasta despre prezbiteri, că Dumnezeu i-a pus acolo. El folosește, bineînțeles, tot felul de mijloace, dar El e cel ce acționează.

Versetul 27 - Pavel face ceva mai mult acum și acesta e lucrul cel mai remarcabil până acum, cred eu, arătând că are o misiune în acest text, această predică. Se întrece pe sine pentru a arăta căci chiar și oamenii care nu știu ce fac împlinesc proorociile. Versetul 27 - „Căci locuitorii din Ierusalim și mai marii lor n-au cunoscut pe Isus” – „agnoesantes în greacă”, erau ignoranți, n-au știut ce făceau sau cine era El, nu L-au recunoscut, nici n-au înțeles cuvintele proorocilor. N-au înțeles profețiile, nu le-au priceput, proorociile care se citeau în fiecare zi de Sabat. Ei le-au împlinit prin faptul că L-au osândit. Trebuie să te oprești și să meditezi, gândind, „Hm, de ce a subliniat el asta? De ce a accentuat faptul că mulți din cei ce au acționat la cruce și în jurul crucii, împlineau profețiile Vechiului Testament despre cruce și nu știau că fac aceasta? De ce a spus asta?” E un gând complicat. Ce vrea să spună? Iată ce are în gând: dacă toți ar fi știut proorociile, cineva ar fi putut spune că încearcă să le împlinească ei și că nu e Cuvântul divin aici, căci ei au citit scenariul și apoi l-au pus în scenă, și astfel Dumnezeu n-ar primi credit pentru răstignire, ci ei - spre rău sau spre bine. Și Pavel spune, „le trag preșul de sub picioare în privința asta. Dumnezeu a făcut lucrul acesta.” E uimitor!

Știți, Petru spusese același lucru, în capitolul 4:27-28, nu-i așa? „În adevăr, împotriva Robului Tău cel sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău.” Uau! Vreau să fac o paranteză aici, cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu și faptul că oamenii se împiedică de ea. Acest text pe care tocmai l-am citat, Fapte 4:27-28, astupă gurile multora, atunci când se luptă cu problema suveranității lui Dumnezeu. Căci le spun, „Știți, în afară de cazul când aveți o categorie în minte pentru voia lui Dumnezeu ca păcatul să se întâmple fără ca El să fie păcătos, nu puteți înțelege Biblia, de fapt nu puteți înțelege crucea.” Căci, ori Dumnezeu a pregătit crucea și astfel a purtat mânia care trebuia să vină asupra noastră, ne-a făurit neprihănirea, ne-a purtat păcatele, ne-a câștigat Cerul, ori altcineva a făcut-o. Și dacă a făcut-o altcineva, atunci nu există mântuire.

Și asta nu e o deducție teologică, ci e citarea lui Fapte 4:27. Irod, Pilat din Pont, Iudeii și Neamurile - imaginați-vi-i. Irod își pune o robă purpurie, vrea să vadă minuni și își bate joc de El. Pilat, foarte expeditiv. Neamurile au bătut cuiele, soldații romani. Iudeii au strigat, „Răstignește-L!” Și toți au făcut ceea ce planul Tău a predestinat să se întâmple. Și de aceea, fraților, sunteți mântuiți. Deci această problemă a suveranității lui Dumnezeu asupra căderii și voinței omului e în centrul mântuirii tale. Dacă o negi, atunci începi să ataci crucea. Închid această paranteză. Versetul 29 - după ce au împlinit tot ce era scris despre El... ” - deci Îl avem pe Dumnezeu împlinind tot ce a fost scris despre El, prin cei ce au acționat - unii au știut ce făceau, alții nu. Domnul Isus cu siguranță a știut. Apoi „L-au luat de pe lemn și L-au pus în mormânt.” În final, versetul 30 - Dumnezeu e Cel ce L-a înviat pe Isus din morți. Dumnezeu L-a înviat din morți. Deci Domnul Isus Și-a dat viața liber, și a zis „Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine Însumi. Mi-o dau și Mi-o iau iarăși.”

Dar în acest text și în Romani Pavel spune că Dumnezeu L-a înviat din morți. Ce înțelegem din această predică? Ați narat vreodată istoria în felul acesta? Dacă te-ntreabă cineva, „Ce-ai făcut vara trecută? _Tu spui, „Dumnezeu ne-a dus în concediu, ne-a pregătit o cabană, a furnizat niște biciclete pentru copii și Dumnezeu ne-a ținut sănătoși și Dumnezeu ne-a dat vreme frumoasă... ” și vreo 30 de „Dumnezeu... ” Ai făcut vreodată asta? Asta a făcut el. Nu vreau să spun să predicați așa, ci să predicați în așa fel încât să puteți transmite ideea într-un mod care funcționează, studiind această parte din Scriptură, acest text. Această predică este un fel de ilustrație a ceea ce vreau să spun, oricum, prin a fi saturată în Dumnezeu, slăvindu-L pe Dumnezeu, centrată în Dumnezeu, predicându-L pe Dumnezeu. Și asta aș vrea să vă chem să faceți. Trăim într-un timp când acest lucru nu e crezut (că Dumnezeu e suveran în toate lucrurile) și de aceea e o epocă superficială și doresc atât de mult să nu fiți superficiali, apropiindu-ne de încheierea acestei părți.

Doresc foarte mult să nu fiți superficiali. Ce înseamnă a fi superficial? Cred că superficial înseamnă a lua un eveniment sau un obiect și te relaționezi la el în tot felul de moduri, unele foarte academice și necesitând multă educație, dar nu te relaționezi la el cu privire la originea lui cea mai decisivă, sau susținerea, sau scopul lui - aceste 3 lucruri. De unde vine? Cum stă în ființă? De ce este aici? Niciodată nu pui aceste întrebări. Eu zic că orice nu confruntă aceste 3 aspecte e superficial. Aceasta e definiția mea pentru superficial. Ceea ce înseamnă că aproape toată mass-media e superficială, instituțiile educaționale din țara noastră sunt superficiale - nu se ocupă de cele mai importante aspecte ale realității. Se ocupă cu matematica, cu vremea, cu fizica. Dacă nu te ocupi de Dumnezeu, ești superficial. Ești la suprafața lucrurilor, doar o foarte mică descriere despre cum e Universul acesta, sau atomul acesta, sau cântecul acesta, sau cum e acest eveniment istoric, dar iată că e un Dumnezeu imens dedesubt, și deasupra și un Dumnezeu imens care le ține pe toate, dar nici măcar nu e menționat. Numesc aceasta ceva superficial, e foarte evident pentru mine. E superficial.

Aproape toate reportajele de știri la televizor sunt superficiale. Aproape toate cărțile de istorie sunt superficiale. Toată educația publică e superficială. Aproape toate comentariile editoriale și de știri sunt superficiale. Toate acestea din cauza lipsei de respect incredibile, de nespus, inimaginabilă, scandaloasă, față de Dumnezeu, de care noi am fost atât de anesteziați încât nu mai pare ciudat. Și stai și gândești, „Asta e o declarație prea de tot.” Nici nu găsesc cuvinte să descriu cât de scandaloasă e absența lui Dumnezeu din America. Aceasta e lumea Lui! E a Lui! Totul e proprietatea Lui, toate canalele de mass-media, toate moleculele din ea sunt ale Lui, existând pentru slava Lui. Dacă lași la o parte pe Dumnezeul infinit, care definește totul, care controlează totul, care pătrunde totul, atunci toată înțelegerea e superficială. Când lucrul principal lipsește, rămâne în urmă ceva distorsionat și superficial, indiferent cât de corect ar putea fi la un anumit nivel.

Unii ar putea spune, „Hai, lasă-mă, Piper. Asta-i religie. Tu vrei ca totul să fie religios. Totul să fie religie.” Religie? E realitate! Ducă-se cuvântul religie. Nu-mi pasă cum îi spui. Dumnezeu e Dumnezeu. Te-a creat pentru Sine, a făcut totul pentru Sine. Totul este de la El și prin El și pentru El, de aceea Lui să-i fie slavă în mod conștient. Trebuie să mai fac o paranteză aici. Aproape am terminat. Știu că avem și o sesiune de întrebări și răspunsuri și sunt încântat, căci îmi plac acestea. Mulți credincioși, când îi presez pe subiectul acesta, spun, „O, Îl asumăm pe Dumnezeu, El e temelia revistei noastre, sau El e temelia școlii noastre, sau a bisericii noastre, așa că nu simțim că trebuie să-L arătăm atât de evident.” Eu zic, „Știți ceva, nu mă gândesc niciodată la temelia casei mele. Niciodată. Îmi place bucătăria, mâncarea, îmi place mult dormitorul, îmi place biroul meu. Știți ceva, dacă îmi amintiți de ea, mă bucur că nu mi se prăbușește casa.” Nu de aceea a creat Dumnezeu lumea, fraților, ca să fie desconsiderat așa. Urăsc argumentul acela. Dumnezeu S-a făcut public prin Creație pentru a fi pe agendă ca subiectul principal tot timpul. De aceea a creat Universul. O puteți numi religie dacă vreți, eu o voi numi realitate.

Și povara mea pentru predicare e ca predicatorii să cheme pe oameni la această centralitate a lui Dumnezeu și să-i ajute la aceasta. Ajutați-i pe avocați, casnice, profesori, zidari în privința aceasta, dați-le ceva indicii despre ce înseamnă ca Dumnezeu să fie în munca lor de zidărie, de zugrăveală. Ajutați-i, gândiți împreună cu ei, mergeți la ei. Știți că e greu, nu-i lăsați blocați în a se simți vinovați, ci ajutați-i. Unde, vă întreb, vor primi oamenii lucrul acesta, dacă nu de la voi? Acesta e gândul meu de încheiere. Lumea și tot felul de instituții au agende pentru oameni, cum să le facă viețile mai bune. De un singur lucru au nevoie de la voi mai mult decât de orice altceva, și anume să răspândiți în viețile lor o pasiune pentru centralitatea și supremația lui Dumnezeu. Nimeni altcineva nu-i ajută la aceasta. Noi avem, poate, o oră pe săptămână.

Eram în Detroit... Nu am televizor, deci nu prea sunt la curent - poți folosi nume de actori foarte faimoși de la televizor și nu voi ști despre cine vorbești. Nu am probleme să mă uit la fotbal la televizor, și câteodată împrumut un televizor pentru asta. Nu am televizor, căci aceasta e o slăbiciune a mea. Eram la aeroport în Detroit. Știți aeroportul din Detroit dacă ați fost acolo - au niște ecrane de televizor gigantice acolo. Era duminică și nu mai știu cine juca, arătau ca și Green Bay Packers. O, Green Bay - de parcă aș ști ceva... Nu erau Green Bay Packers, ci doar galben și verde, altă echipă. Și se jucau. M-am gândit, „Bine, am 10 minute să privesc, îmi place fotbalul bun.” Și probabil din cele 10 minute, 6 au fost de reclame. Cantitatea nu e problema, ci e gunoiul care a fost în ele. Și apoi m-a lovit, „Membrii din biserica mea se uită la lucrurile astea. 3 ore.” O oră sau o oră jumătate e gunoi. E consumerism, materialism, ațâțare sexuală, iar eu stăteam acolo și mă gândeam, „Deja mă simt murdar, mă simt ispitit chiar acum, am gânduri în inimă chiar acum despre decolteul acela și lucrurile acelea. N-am vrut asta, nu am nevoie de acestea. Am nevoie de Dumnezeu, trebuie să rămân curat, pentru ai mei.” Și ai noștri se duc la acestea în mod repetat, saturându-și mințile.

Ce vreau să spun e: cine-i va ajuta? Cine-i va ajuta să-L vadă pe Dumnezeu? Nu televiziunea, nu majoritatea cărților pe care le citesc, nu ziarul. Au avut o mică secțiune în ziarul local despre „Credință și valori” dar cred că nu mai este în Minneapolis Tribune. Nici n-a fost bună, căci era despre orice religie de sub soare. Dar cel puțin evanghelicii contribuiau din când în când și câte-un pic de adevăr ajungea acolo. Dar au o secțiune masivă numită sport. O secțiune întreagă a ziarului. Sport! În această lume pe care Dumnezeu a creat-o. Și nu e nicio secțiune numită Dumnezeu. Ce pildă! Deci, fraților, avem o slujbă grea, dar Îl avem pe Dumnezeu de partea noastră, pe Duhul Sfânt, avem o sabie infailibilă, puternică de partea noastră, nu trebuie să ne retragem, ci trebuie nu să imităm lumea în a ațâța oamenii și a-i scărpina acolo unde-i mănâncă, ci să-i ajutăm să se trezească în ei o pasiune pentru ceea ce au fost creați. Poate secolul 21 se va dovedi nu doar secolul galaxiilor, astronomiei, fizicii, ci poate, n-ar fi oare glorios dacă noi vom fi parte din lucrarea lui Dumnezeu pentru a-L face un secol al lui Dumnezeu? O lucrare fără precedent a Duhului Sfânt în Phoenix, începând din bisericuța ta.

Am vorbit cu un frate care a zis, „Avem 6 credincioși în rezervația noastră.” L-am îmbrățișat și am zis, „Iubesc această lucrare.” E tipic pentru Dumnezeu să înceapă de-acolo. E ceva tipic pentru Dumnezeu ca să înceapă acolo și nu într-una din marile noastre mega-biserici. Dacă vine, va fi condusă nu de semne și minuni (și cred în semne și minuni, nu am problemă să le văd, mi-ar place să le văd foarte des când mă rog pentru bolnavi). Nu va fi condusă în felul acela, ci va fi condusă de adevăr. De aceea mi-am devotat viața pentru a scrie și a predica în felul în care am făcut-o. Jonathan Edwards a zis că a fost instrumentul principal în mâna lui Dumnezeu în prima mare trezire care a uimit această națiune. Și a atribuit-o la 5 predici, din punct de vedere omenesc, una dintre care a fost o expunere lungă, complicată, a neprihănirii (îndreptățirii) prin credință. A fost doctrină, apoi Duhul Sfânt a căzut pe iască.

Deci, fraților, haideți să ne rugăm împreună ca Dumnezeu să facă aceasta. Să facem și noi mica noastră parte pentru a citi și a împărți drept Cuvântul, a ne informa inimile, a pune vreascuri pe foc și apoi a zice, „Duhule Sfinte vino, pune-ți chibritul aici. Eu am pus atâtea vreascuri pe acest suflet cât am putut, Te rog să vii.”

 

Tată, Te rog ca, intrând în pauză, apoi timpul de întrebări și răspunsuri, să faci aceasta, să vii și să ne înflăcărezi să așteptăm ca să nu fie un secol doar al galaxiilor, ci să poată deveni secolul slăvirii Tale. Mă rog aceasta în Numele Domnului Isus. Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 51
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni