4 – O mântuire sigură
Autor: Max Lucado  |  Album: Viu în noi  |  Tematica: Mântuire
Resursa adaugata de Mada_O in 12/01/2020
    12345678910 0/10 X
Referințe

Aşadar, un călător s-a dus în aeroport cărând foarte multe bagaje. Atunci când îşi făcea checkin-ul i-a spus persoanei care se ocupa de asta: „Trebuie să trimit un bagaj în oraşul Seattle, alt bagaj în oraşul Cleveland şi alt bagaj în oraşul Miami.” Ea i-a răspuns: „Domnule, noi nu putem face aşa ceva”, iar el i-a spus: „Ei bine, asta este ce s-a întâmplat cu bagajele mele săptămâna trecută.” Poate că ştiţi cum este să vă întrebaţi dacă ceva valoros va ajunge la destinaţia dorită. Despre acest subiect vom discuta în această dimineaţă, şi anume: angajamentul luat de Dumnezeu de a duce cel mai preţios şi de valoare cadou în Cer, iar acel cadou eşti chiar tu. Sufletul tău. Şi ceea ce a promis că va face, El va duce la bun sfârşit. Duhul Sfânt este responsabil ca noi să ajungem în ceruri. Discutăm despre acest lucru, deoarece în aceste luni privim către diferite aspecte ale Maiestăţii şi Lucrării Duhului Sfânt. Aşadar, facem acest lucru prin virtutea diferitelor descrieri pe care Duhul Sfânt ni le oferă pentru a ne ajuta să înțelegem cine este El. Am discutat deja despre metafora vântului, a porumbelului, iar săptămâna viitoare vom vorbi despre metafora uleiului. În această săptămână vom vorbi despre Duhul Sfânt ca Cel care ne pecetluieşte, ca Cel care ne adoptă. La sfârşitul acestei predici, vom avea un timp dedicat rugăciunii, deoarece eu chiar cred că atunci când Duhul Sfânt reuşeşte să ne convingă că El este responsabil să ne ducă cu bine Acasă este cu adevărat o minune a Sa. Vrem să ne rugăm în această direcţie şi de asemenea, vrem să ne rugăm pentru aceia care au orice motiv ce necesită rugăciune. Noi numim acest obicei rugăciune colectivă. Cu alte cuvinte, toţi cei care au nevoie de rugăciune vor ieşi în faţă, iar eu mă voi ruga pentru ei în numele tuturor. Dacă simţi nevoia de acest lucru, te rog să accepţi această invitaţie şi să vii în faţă în momentul în care vom avea această rugăciune. Haideţi să înălţăm o rugăciune, apoi vom trece la treabă.

 

Tată, Îţi mulţumesc pentru această oportunitate pe care ne-ai dăruit-o de a ne putea deschide Biblia. Noi credem că Tu ne vorbeşti prin intermediul Bibliei şi Îţi mulţumim pentru asta. Am dori să Te rugăm să-l ierţi pe vorbitorul nostru din această zi, deoarece păcatele sale sunt multe. Te rugăm să ne ajuţi să-L vedem pe Isus astăzi şi numai pe El. În Numele lui Hristos ne-am rugat, amin.

 

Îmi aduc aminte de un episod din copilăria mea cu care poate că sunteţi şi voi familiarizaţi. Este o amintire dragă mie. Părinţii şi bunicii mei au conspirat împreună ca eu să petrec în vacanţa de vară o săptămână întreagă la casa care a fost odată a bunicilor mei. Eu eram doar un băieţel, poate că aveam 9 sau 10 ani pe vremea aceea, iar părinţii şi bunicii mei au născocit planul acesta. Urma ca părinţii mei să mă ducă la staţia de autobuz, să mă urce în el şi să călătoresc pentru 3 ore de la casa mea până la casa bunicilor, iar odată ajuns acolo bunicii mei urmau să mă aştepte în staţie şi să mă ducă la casa lor. Conform mamei mele, care mi-a repetat de o mie de ori, treaba mea era să mă urc în autobuz, să stau pe un scaun şi să nu cobor la niciuna din celelalte opriri. Aveam voie să cobor doar dacă trebuia să merg la baie şi apoi să mă urc cât mai repede înapoi în autobuz. Avea motive întemeiate să fie îngrijorată, nu? Multe lucruri s-ar fi putut întâmpla. Drumul poate deveni perfid, copiii pot fi fără astâmpăr, sau chiar rebeli, aşadar avea tot dreptul să fie îngrijorată. Şi totuşi, părinţii mei au decis să-şi asume acest risc şi m-au dus la staţia de autobuz. Când ajunseserăm la staţia de autobuz, tatăl meu a făcut un gest ce până în ziua de azi mă face să mă simt iubit. Şi anume, mi-a întins câtiva bani, nu foarte mulţi, ci cât să-mi ajungă. Pe lângă bani, mi-a înmânat şi un bileţel. A luat banii şi acel bileţel şi mi le-a pus în buzunarul hainei pe care o purtam. Părinţii mei şi-au luat rămas bun de la mine, m-au urcat în autobuz şi cât ai clipi ei dispăruseră. Şi fiţi siguri că autobuzul se oprise în diferite oraşe, precum Slaton, Idalou din Texas. Până la urmă, am ajuns în oraşul Rolls, Texas, unde mă aşteptam bunicii, atunci când am coborât din autobuz ei erau acolo aşteptându-mă. Călătoria a trecut cu bine, fără să rămân cu vreo zgârietură. De fapt, singurul motiv pentru care vi-am spus despre această călătorie astăzi este acel bileţel pe care tatăl meu mi l-a scris şi mi l-a pus în buzunarul bluzei. Mi-aş dori să-mi pot aminti exact expresia pe care a folosit-o el, dar nu pot, a trecut prea mult timp de atunci. Ştiu care a fost scopul din spatele bileţelului, deci textul trebuie să fi sunat cam aşa: „Acest băiat este al lui Jack and Helma Lucado.” Pe bileţel erau trecute adresa casei părinţilor mei şi numărul lor de telefon. Ideea din spatele biletului era că dacă cumva m-aş fi pierdut de autobuz, acel bileţel era sanşa mea de a lua legătura cu familia mea.

Sunt atât de bucuros în această zi să pot dedica următoarele momente în a vă spune cum şi că de fapt Dumnezeu a scris un asemenea bileţel şi în dreptul vostru. Vindecarea sufletului tău constă într-un mesaj care spune că acest suflet aparţine lui Dumnezeu. Drumul către Rai poate deveni perfid. Copiii pot deveni neastâmpăraţi. Copiii Săi se pot răzvrăti, iar cel rău poate veni să ne ispitească, să ne ademenească şi să ne păcălească. Dar, cel rău nu poate să ne cucerească. De ce? Pentru că noi Îi aparţinem lui Dumnezeu. Responsabilitatea de a ne duce în siguranţă în Împărăţia ce are să vină cade pe umerii Celei de a treia Persoană a Trinităţii, şi anume Duhul Sfânt. El este Cel ce ne-a pecetluit, El este Cel ce s-a asigurat că noi suntem înfiaţi.

Dacă obișnuiți să umpleți spațiile din buletine, vreau să notați, în primul rând, faptul că sunteți pecetluiți. Atunci când oamenii din Efes au crezut în Evanghelie, apostolul Pavel le-a scris: „aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”. După ce au crezut în Hristos, au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese promis. În greaca antică, acest timp verbal este un puternic timp trecut numit „eresten”, ce indică faptul că dacă ceva a avut loc deja cândva nu mai trebuie să fie repetat vreodată. Nu sugerează vreo necesitate de repetare vreodată în viitor. Cu alte cuvinte, fraza ar suna în felul următor: „Noi nu sperăm să fim vreodată în viitor pecetluiţi", ci "Am fost deja pecetluiţi de către Duhul Sfânt”. Duhul Sfânt ne-a pecetluit.

Câţi dintre voi aţi pecetluit ceva anume în săptămână care a trecut? Poate că aţi sigilat bine un borcan pentru a proteja conţinutul acestuia. Am văzut un tip de borcane ce au pe lângă capac şi un şnur roşu bine strâns. Şi atunci când le sigilaţi, rămân închise, în siguranţă. Închizi bine borcanul pentru a ţine în siguranţă acele murături, deoarece îţi sunt atât de preţioase. Poate că ai sigilat un plic. L-ai lipit o dată şi l-ai verificat de două ori ca să fii sigur că nu se va deschide. Poate că ai legalizat un document. Cu ce scop? Pentru a putea duce la sfârşit o anumită afacere. Atunci când legalizezi ceva declari că eşti proprietar şi astfel protejezi acele bunuri. M-am încurcat puţin în proprile mele cuvinte. Uneori nu sunt atât de isteţ pe cât par. Aşadar, declari că eşti proprietar şi astfel protejezi acele bunuri.

Deci, atunci când Duhul Sfânt te-a pecetluit, înţelegi tu că El a declarat că-i aparţi şi că El te protejează. Eşti prea preţios în ochii lui Dumnezeu pentru a te lăsa neprotejat. Da, cel rău poate încerca să te pândească. Da, cel rău poate încerca să te influenţeze. Da, cel rău poate veni să-ţi distragă atenţia, dar Dumnezeu a plătit un preţ prea mare pentru tine pentru a te lăsa nepăzit. De aceea, mai târziu în aceaşi epistolă, Pavel scrie: „Nu uita, El este Cel ce te-a numit al Său, asigurându-te că vei fi salvat în ziua Răscumpărării.” Tu eşti pecetluit. Şi eşti înfiat. Eşti înfiat. Dăm câteva pagini în spate şi vom citi din Romani 8:14-17 unde apostolul Pavel schimbă metaforele şi spune în felul următor: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu”. Ei bine, Pavel pune în contrast două tipuri de relaţii şi anume: relaţia dintre stăpân şi sclav şi relaţia dintre tată şi copil. El ne spune că nu suntem într-o relaţie ca a unui sclav cu stăpânul său. Nu e o relaţie ce naşte frica. Vedeţi voi, o relaţie de tipul stăpân slav este o relaţie ce depinde de performanţele atinse, ce dă naştere la o nelinişte: „Dacă eu fac ceva şi stăpânul nu va fi de acord? Ce mă fac dacă stăpânul se va înfuria? Ce mă fac dacă stăpânul mă va vinde?”.

În schimb, relaţia dintre un părinte şi copilul său este una plină de siguranţă, în care am fost înfiaţi printr-un legământ. Ştiaţi că în Vechiul Testament, Dumnezeu este numit „Tatăl nostru” de 15 de ori? Dar în Noul Testament, Dumnezeu este numit „Tatăl nostru” de 200 de ori! Noul Testament este şi mult mai subţire decât Vechiul Testament. Ce a avut loc între noul şi vechiul legământ? Simplu, a venit Isus. A venit Isus şi datorită faptului că a murit pe cruce pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale, putem fi înfiaţi în familia lui Dumnezeu. Nu este o relaţie de tip stăpân şi sclav, ci este o relaţie de tip părinte şi copil. Acest aspect este important în orice eră am fi, dar pentru cititorii din Roma care citiseră acest pasaj, avea o mai mare semnificaţie, deoarece în Roma antică existau anumite legi care permiteau unor părinţi să adopte copii ce nu erau neamuri cu ei, cu scopul de a le fi primul moştenitor. În cazul în care ei nu erau mulţumiţi de primul lor fiu născut, aveau dreptul să adopte pe cineva, care să fie echivalentul primului născut din familia aceea. Persoana care era adoptată se bucura de 4 privilegii şi anume: primul constă în faptul că ei trebuiau să rupă orice legătură cu vechea lor familie, iar toate drepturile acestuia aparţineau acum noii sale familii. Al doilea privilegiu este că devenea moştenitor al întregii bogăţii strânse de tatăl adoptiv. Al treilea privilegiu îi oferea un cazier curat persoanei adoptate, vechea lor viaţă era ştearsă ca şi cum nici nu existase vreodată. Toate datoriile erau uitate, iar în ochii legii, noul fiu era 100% copilul tatălui adoptiv.

Asta este ceea ce a făcut Isus să fie posibil şi în dreptul nostru. Fără îndoială, noi aparţinem lui Dumnezeu. Avem acces la toate resursele ce-I aparţin Tatălui nostru ceresc. Duhul Sfânt este Cel are ne convinge de această înfiere. Priviţi ce face El: ne asigură sufletul că suntem copii ai lui Dumnezeu. Acest lucru sună puţin misterios, aşa că haideţi să vorbim puţin despre asta. Duhul lui Dumnezeu comunică cu sufletul nostru prin intermediul faptelor noastre pentru a ne convinge că ceva extraordinar s-a întâmplat, şi anume, că noi avem o relaţie cu Dumnezeu de tip Părinte şi copil şi că-L putem numi pe Dumnezeu „Ava, adică Tată”. Apostolul Pavel a iubit să vorbească despre acest subiect. A explicat aceaşi idee şi în Galateni 4:4-7: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică „Tată!” Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin Dumnezeu”. Această comunicare misterioasă dintre Duhul Sfânt şi sufletul oamenilor ne asigură că noi Îl putem numi pe Dumnezeu „Tatăl nostru”. Cu alte cuvinte, fără Duhul Sfânt noi nu-L putem numi pe Dumnezeu „Tatăl nostru”. Putem încerca să rostim cuvintele, dar fără a crede cu adevărat că avem acces la cercul apropiat al Regelui regilor. E un gând prea îndepărtat pentru noi. Majoritatea oamenilor Îl ţin pe Dumnezeu la distanţă. Le este frică să vorbească cu El pentru că ei cred că Dumnezeu dacă există cu adevărat, este o Divinitate foarte departe de noi.

Dar atunci când o persoană îşi predă inima lui Hristos, Hristos trimite Duhul Sfânt pentru a ne asigura că o tranzacţie legală a avut loc. Noi am fost înfiaţi şi Îl putem numi pe Tatăl nostru ceresc „Tată”. Avem parte de un cadou supranatural! În Romani 5:5 ni spune că: „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” Numele tău nu este scris în Cartea Vieţii cu un stilou. Dumnezeu nu se mişcă deasupra numelui tău cu o gumă de şters. El nu aşteaptă să apară o situaţie în care tu să greşeşti pentru a te putea şterge din Carte. Numele tău a fost scris în Cartea Vieţii cu sângele lui Isus Hristos! El îţi cunoaşte deja toată viaţa ta. De la început până la sfârşit. Şi totuşi, El a trimis Duhul Sfânt pentru a te înconjura şi pentru a te pecetlui. El te-a adoptat! De exemplu, Dumnezeu ne spune să-L numim „Tată”, iar El se va îngriji să ajungem cu bine Acasă. Mă repet, apostolul Pavel a iubit să vorbească despre acest subiect! A vorbit despre asta şi în 2 Corinteni 1:21-22: „Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.”

Cu ceva timp în urmă, o bună prietenă mi-a povestit despre modul în care a devenit creştină. A descris acea zi ca fiind cea mai minunată zi din viaţa ei. Apoi, următoare zi a descris-o ca fiind cea mai groaznică zi din viaţa ei. Şi eu am întrebat-o de ce spune acest lucru, iar ea mi-a spus: „Pentru că m-am trezit cu acest gând în mintea mea: ce mă fac dacă o s-o dau în bară? ! Dacă nu o să rezist până la final? Dacă o să cad de la credinţă? Dacă nu o să fiu credincioasă?” Am fost atât de fericit să-i spun că ea a fost pecetluită, şi încă e, de Duhul Sfânt. Ceea ce contează nu este cât de strâns ne ţinem noi de Dumnezeu, ci ceea ce contează cu adevărat este cât de puternic ne ţine Dumnezeu. El Şi-a luat responsabilitatea de a ne conduce spre Cer. Chiar acum, în sufletul meu, simt că aceste lucruri sunt noutăţi pentru unii din voi. Şi ştiţi despre ce frică vorbesc şi trăiţi mereu sub un nor al îndoielii. Sunteţi îngrijoraţi şi neliniştiţi. Şi cunoaşteţi acea frică pe care o aveţi când vă gândiţi dacă veţi fi în stare să rezistaţi până la final. Dacă te simţi aşa, să ştii că nu eşti de unul singur împotriva fricii!

Robert Harnast a fost un pianist foarte talent din Australia care a călătorit împreună cu foarte cunoscutul evanghelist R. A. Torrey. Ei au călătorit peste tot în lume, în prima jumătate a secolului trecut. El îşi aduce aminte de o situaţie în care se afla în Canada cu evanghelistul şi că un anumit om a devenit creştin şi a continuat să vină câteva seri la rând la biserică. Apoi, după câteva seri, l-a abordat pe pianist şi i-a pus o întrebare: „Ce se întâmplă dacă nu pot rezista până la final? Dacă mă voi lăsa de Dumnezeu?” Această întâmplare l-a sensibilizat pe pianist spre a încerca să ajute toţi creştinii să creadă în abilitatea lui Dumnezeu de a ne ţine aproape de El. Şi fiind un muzician, el s-a gândit că cea mai bună modalitate de a face acest lucru este prin intermediul unui cântec. El avea o prietenă în Londra care era compozitoare şi colucrătoare cu bine cunoscutul predicator Charles Spurgeon. Numele ei era Aida Habbarjon. Aşa că, i-a scris despre neliniştea pe care o avea, iar ca răspuns, ea nu a compus doar un cântec, ci şapte! Unul din acestea, este cu adevărat o comoară. Este intitulat „Hristos mă va ţine puternic”. Această frază se referă la faptul că Hristos mă va ţine în siguranţă. Versurile acestei cântări sună în felul următor: „Când mă tem că credința mea se va termina, Hristos este Cel ce mă-ntăreşte; Când ispititorul va apărea, El este Cel ce mă va proteja. Nu aș putea vreodată rezista pe-ale vieţii grele căi; Căci dragostea mea adesea se răceşte; dar El este Cel ce mă-ntăreşte. El este Cel ce mă-ntăreşte, El este Cel ce mă-ntăreşte; Al meu Mântuitor aşa mă iubește, El e Cel ce mă-ntăreşte. Bucuria Sa sunt toţi cei mântuiţi în El, Hristos este Cel ce ne-ntăreşte; Sunt de mare preţ în ochii Săi, El este Cel ce mă-ntăreşte. El nu va lăsa să piară al meu suflet; Promisiunile lui vor fi ţinute; Răscumpărat de El cu mare preţ, El este Cel ce mă-ntăreşte. El este Cel ce mă-ntăreşte, El este Cel ce mă-ntăreşte; Al meu Mântuitor aşa mă iubește, El e Cel ce mă-ntăreşte. Pentru viața mea El a suferit şi s-a jertfit, Hristos este Cel ce mă-ntăreşte; Dreptatea a fost satisfăcută; El este Cel ce mă-ntăreşte; Înviat prin El la o nouă viață; El este Cel ce mă-ntăreşte; Până când El va reveni, prin credință noi vom trăi!”

Ce versuri minunate! Dar veţi iubi şi linia melodică! L-am rugat pe Chris să vină pe scenă şi să ne evanghelizeze prin acest cântec minunat.

De ce este important acest lucru? De ce este atât de important să ştim că suntem pecetluiţi de Duhul Sfânt şi înfiaţi de Tatăl? Simplu! Deoarece este putere în această asigurare. Primim putere prin această asigurare!

În ultimele săptămâni am păstrat legătură cu o tânără ce a terminat colegiul recent şi care mi-a cerut să mă rog pentru ea, să fie acceptată la facultatea de drept. În timp ce-şi completa formularul de înscriere şi în următoarele luni, ea a trăit într-o nelinişte continuă. Era îngrijorată. Şi de fiecare dată când deschideam acest subiect ea îmi spunea: „Şi ce am să fac dacă nu o să fiu acceptată? Ce va spune acest lucru despre mine ca studentă? Ce o să fac în toamnă când ar trebui să încep şcoala?” Dar, a sosit fericita zi în care a primit o scrisoare care începea în felul următor: „Suntem fericiţi să vă anunţăm”, iar această expresie a schimbat totul! Deoarece de acum înainte ea ştia că este acceptată. Următoarea dată când am văzut-o, înfăţişarea ei era diferită. Faţa ei radia de fericire, mersul ei era vioi şi era preocupată în a face planuri. Era sigură pe ea pentru că ştia ce se va întâmpla în viitor.

O, drag copil al lui Dumnezeu, El ţi-a oferit un lucru mult mai mare decât o simplă acceptare la o facultate de drept. El ţi-a dăruit asigurarea vieţii veşnice. Afirmaţia Duhului Sfânt în ceea ce ne priveşte sufletul este că noi ne îndreptăm spre Casă. De data aceasta, apostolul Ioan a scris în 1 Ioan 4:16-19: „Cum este El, aşa suntem şi noi - poate că cineva se întreabă, cum adică noi suntem ca şi Hristos? Ei bine, noi am fost înfiaţi în familia Sa! -  în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.”

Eşti dispus să laşi Duhul lui Hristos să perfecţioneze şi să maturizeze iubirea lui Dumnezeu în inima ta? Eşti conştient că iubirea lui Dumnezeu este matură şi perfectă, deoarece iubirea Sa a îndepărtat orice frică. Orice frică pe care ai fi avut-o în ceea ce priveşte judecata, orice frică pentru ziua de mâine, orice frică pentru primele momente pe care le vei petrece în Cer, orice frică pentru ultimele tale momente de pe pământ şi primele din Cer. Vezi tu, Dumnezeu te iubeşte cu o iubire perfectă. Ce înseamnă mai exact acest lucru? Înseamnă că El are o viziune perfectă pentru tine şi cunoaşte perfect tot trecutul tău. El îţi cunoaşte fiecare căzătură şi moment de îndoială. El ne cunoaşte pe toate. El cunoaşte orice gând pentru care tu te rogi şi nimeni altcineva nu-l ştie. El te cunoaşte pe deplin. Nimic din ceea ce ai făcut vreodată nu poate fi ascuns de El. El te ştie pe deplin. Şi cel mai important lucru, El îţi cunoaşte viitorul. El poate vedea tot ceea ce eu sau voi veţi face. Cu toate că El ne ştie trecutul şi ne cunoaşte viitorul, Dumnezeu încă doreşte să ne iubească pe deplin. Această iubire perfectă depărtează orice frică şi ne dăruieşte acea siguranţă şi asigurare că Dumnezeu ne ştie pe deplin şi totuşi, ne iubeşte. Apostolul Ioan spunea în 1 Ioan 4:17: „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii”. Exact ca şi Isus facem şi noi parte din acea familie sfântă. Exact ca şi Isus, putem vorbi cu Dumnezeu folosind acel limbaj în rugăciune ce ne face să strigăm „Abba”, adică Tată.

Centrul naţional al taţilor se dedică în a ajuta taţii să fie mai buni în acest rol. Ei ţin seminarii peste tot prin ţară. Parte din seminar face şi următoarea întrebare simplă: „Câţi dintre taţii prezenţi aţi auzit de la proprii voştri taţi că vă iubesc şi vă spuneau acest lucru în mod regulat?” Conform spuselor directorului centrului naţional al taţilor, doar 3-4% din mâinile celor prezenţi sunt ridicate atunci când această întrebare este rostită. Apoi mă gândeam, oare câţi dintre aceştia erau creştini? Mă întreb câţi creştini ar putea avea un răspuns pozitiv la această întrebare, să poată spune cu siguranţă că simt prezenţa Duhului spunându-le că Tatăl îi iubeşte? Chiar şi astăzi, simţi tu Duhul spunându-ţi acest lucru? Nu mă pot gândi la un alt mesaj mai important decât acesta pe care tu ar trebui să-l primeşti din partea Duhului Sfânt, decât aceasta: că eşti iubit şi cunoscut de Dumnezeu. Apostolul Pavel scria în Romani 5:5: „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat”. Îi permiţi să-ţi umple inima cu iubire în această zi? Îi permiţi să-ţi aducă aminte că eşti pecetluit de Duhul, şi că eşti înfiat de Tatăl, iar că rezolvarea inimii tale stă scrisă într-un bileţel din partea Tatălui tău în care spune: „Acesta Îmi aparţine Mie”.

 

Tată Ceresc, după cum ne-ai vorbit şi învăţat, acceptăm prezenţa Ta. Acceptăm prezenţa Duhului Sfânt. Poate că rosteşti cuvintele acestea chiar pentru prima dată, sau poate pentru a mia oară, dar cu toţii avem nevoie să le auzim şi să ştim că avem un Tată care ne cunoaşte, un Duh care ne ţine în siguranţă şi un plan pentru viitorul nostru. Pentru acestea Îţi aducem laudă şi glorie şi în Numele lui Isus ne rugăm, amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 386
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni