Nu renunța în greutăți
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 12/12/2019
    12345678910 0/10 X

Când cei credincioși au parte de necazuri, vrăjmașul sufletelor oamenilor este cointeresat, ca oamenii credincioși, copiii Lui Dumnezeu, să nu le treacă cu succes aceste încercări, să păcătuiască, și să facă de rușine numele Domnului.

 

Satana i-a pricinuit suferințe lui Iov, așteptând, ca în aceste suferințe, Iov să-L blesteme pe Dumnezeu. (Iov 1:11)

 

O astfel de tactică, satana a folosit împotriva lui Petru: ‘Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă (A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine) ca grâul. (aici expresia “a cerne ca grâul” se folosește la figurat)”’ (Luca 22:31).

 

Noul Testament  ne spune despre activitatea deosebită a diavolului, care este îndreptată împotriva sfinților bisericii. Satana organizează prigoane și ataca credincioșii: “Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2:10)

 

Satana acționează, când credincioșii trec prin felurite încercări, îi împiedică să-l ierte pe acela, care i-a supărat foarte tare. Îndemnându-i pe corinteni să-l ierte pe membrul bisericii, care s-a pocăit, Pavel explică, că neiertarea va fi folosită de diavol: “... ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

 

Satana atacă credincioșii, când ei se mânie peste măsură. De aceea, Scriptura zice: “Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27).

 

Satana atacă credincioșii, îi ispitește să nu se înfrâneze, când ei se lipsesc unul pe celălalt de datoria de soți, și când nu se stăpânesc pe sine (1 Corinteni 7:3-5).

 

Dacă te-ai întâlnit cu încercări, ține minte avertismentul apostolului Petru: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8) Veghează, nu fii lipsit(ă) de seriozitate, și nu fii nepăsător (-oare)!

 

Anume în perioadele dificile ale vieții tale, vrăjmașul face totul, ca să fii disperat(ă), să lași mâinile în jos, să încetezi să te închini sincer Lui Dumnezeu; ca să faci vreo greșeală din aprindere, să iai decizii nechibzuite, care te-ar depărta de Hristos, de la părtășia cu sfinții (cu biserica). Diavolul așteaptă, ca să degradezi din punct de vedere duhovnicește, și dorește ca în această stare să faci anumiți pași, de care să regreți tot restul vieții tale.

 

Încercarea a venit în viața ta. Aceasta înseamnă, că nu doar Dumnezeu te privește cu atenție, dar și diavolul se uită la tine (satana nu poate să fie în același timp, în câteva locuri, dar satana are o armată alcătuită din duhuri rele). Dumnezeu așteaptă de la noi, să trecem cu succes încercările, dar satana așteaptă să cădem în păcat, să ne purtăm nechibzuit.

 

Doamne! Tu – credincios și nu vei îngădui să fiu ispitit(ă) peste puterile mele, îmi vei arăta calea de scăpare, pentru ca s-o pot răbda ispita. Călăuzește-mă prin greutățile vieții mele, pentru ca Tu să fii proslăvit, iar vrăjmașul să nu sărbătorească. Mă bizui pe Tine în slăbiciunea mea. În numele Lui Iisus Hristos, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

 

Noi pierdem nu atunci, când falimentăm, ci atunci când renunțăm. Nu renunța!

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 648
Opțiuni