Cele mai importante lucruri în viață
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 22/06/2019
    12345678910 0/10 X

La unii dintre noi se dezvoltă sindromul „agonisire veșnică.” Vecinii au procurat cutare lucru, sau cutare, acum și noi trebuie să procurăm aceste lucruri. Ei s-au mutat într-un sector mai bun, înseamnă că și noi trebuie să ne mutăm acolo. Și noi din toate puterile ne stăruim să fim în rând cu vecinii, și nici măcar nu bănuim, că ei sunt aproape de faliment, ori s-au înglodat în datorii. Cumpărăm lucruri, de care nu avem nevoie, din banii pe care nu-i avem, pentru ca să uimim pe oameni, care nu ne plac. Ne stăruim să procurăm mai mult și mai mult, și ieșim în afara limitelor posibilităților noastre financiare. Atunci ambii soți trebuie să lucreze mai mult, pentru ca să aibă cu ce trăi. Cheltuim foarte mult timp, pentru ca să plătim pentru acele lucruri, pe care le-am luat în credit, și ca rezultat, în vremea crizei, Dumnezeu este pus pe locul doi, relațiile familiare încep să se distrugă etc. Dar Dumnezeu dorește ca să trăim cu totul altfel.

 

„Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt” (Eclesiastul 4:6). Mai bine puţin cu frică de Domnul decât o mare bogăţie cu tulburare! Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste decât un bou îngrăşat şi ură (Proverbe 15:16-17). “Mai bine o bucată de pâine uscată cu pace decât o casă plină de cărnuri cu ceartă!” (Proverbe 17:1)

 

Cele mai importante lucruri în viață – nu sunt lucruri!

 

Probabil ai avut posibilitatea să stai lângă o persoană, care se afla pe patul de moarte, și să auzi ultimele cuvinte ale celui, care moare. Dar niciodată n-am auzit, ca un om, care este culcat pe patul de moarte, să zică: „Îmi pare atât de rău, că n-am petrecut mai mult timp la mine în oficiu! Îmi pare atât de rău că am agonisit atât de puține lucruri.” Înainte de moarte vorbesc despre altceva: „Regretă că au petrecut la serviciu mai mult timp, decât era nevoie, și în același timp au evitat copilăria copiilor săi, și n-au comunicat suficient cu părinții; regretă că au greșit prioritățile, că n-au avut curaj să trăiască o viață corectă înaintea Lui Dumnezeu, le pare rău că nu și-au exprimat sentimentele față de acei oameni, pe care îi prețuiesc, și pe care îi iubesc... ”

 

 

Oamenii se maturizează când privesc în ochii morții. Dar cât de mult îmi doresc, ca această maturitate să vină mult mai devreme.

 

Încetează să alergi după vânt, să agonisești cât mai multe lucruri noi și care au apărut recent pe piață. O carieră de succes și o stare financiară bună, nu determină calitatea vieții tale. Mai bine caută pace, un respect deosebit față de Dumnezeu, o dragoste și o pace desăvârșită în Dumnezeu! Trăiește fiecare zi, ca ultima, prețuiește orice clipă din viață, chiar și acea clipă, care este destinată pentru somn. Bucură-te de ceea ce ai, până ce ai aceste lucruri, și mulțumește-I întotdeauna Lui Dumnezeu pentru toate!

 

Îți mulțumesc Doamne, pentru aceste cuvinte, pentru suflare, pentru viață, și pentru tot ce ai trimis! Ajută-mă să țin minte, că cele mai importante lucruri din viața mea – nu sunt lucruri! Ajută-mă să prețuiesc ceea ce are valoare în ochii Tăi, și aceea, cu care dorești să mă prezint înaintea Ta! În numele Domnului Iisus te rog, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

 

Cele mai importante lucruri în viață – nu sunt lucruri!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 808
  • Export PDF: 3
Opțiuni