Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Credința are argumentele ei - Partea 2
Autor: John Lennox  |  Album: Diverse  |  Tematica: Credință
Resursa adaugata de Mada_O in 27/12/2018
    12345678910 0/10 X
Toate drepturile rezervate John Lennox si reprodus cu permisiunea autorului. Pentru mai multe resurse ca aceasta (in engleza) vizitati www.johnlennox.org
Copyright of John Lennox and reproduced by his permission. For more resources like this (in English), see www.johnlennox.org
Referințe

Când eram tânăr, ciripitul (tweeting) era ceva ce făceau păsările. Așa că vă încurajez să continuați să "ciripiți" (să trimiteți tweet-uri), dar vă rog s-o faceți în liniște. Acum vom privi pe scurt la cealaltă parte - provocarea care este în esență de natură etică. Voi începe cu istoria mea personală, căci bineînțeles Dumnezeu ne pregătește în diferite moduri pentru aceste lucruri. Vin din Irlanda de Nord și aceasta vă va explica de ce sunt des întrebat,"Cum poți să mai ai vreo credință în Dumnezeu când vezi istoria propriei tale țări?" Deci aș vrea să explic vreun lucru sau două.

În primul rând, părinții mei au fost creștini, dar în mod neobișnuit, nu făceau discriminare între culte, și asta s-a văzut prin faptul că au angajat în mod egal atât protestanți cât și catolici, iar din cauza asta li s-au pus bombe. Fratele meu aproape că și-a pierdut viața din cauza unei astfel de bombe. În al 2-lea rând părinții mei m-au lăsat să gândesc, ceea ce a fost foarte neobișnuit în Irlanda de Nord în acele zile. De aceea, când am ajuns la universitate, nu am fost înșăuat cu setul vast de prejudicii sectare. Dar istoria țării mele, deși este cu mult mai complexă decât ceva simplistic cu privire la violență și război religios, cu toate acestea a mers în jurul lumii în compania multor altor țări și religii, într-adevăr. La momentul de față sunt zeci de războaie în lume, care într-un fel sau altul au de-a face cu violență inspirată de religie. Acesta e un lucru care a precipitat noul ateism, după cum am văzut. Deci trebuie să privim obiecția foarte serios.

În mod frecvent, ceea ce va fi citat vor fi cruciadele, Irlanda de Nord și restul. Deci haideți să privim la această întrebare. Unul din lucrurile interesante cu privire la unii din prietenii mei atei e că, deși sunt în aparență interesați în a distruge toate religiile, ei tind să se concentreze pe creștinism. Motivele pe care le dau sunt aproape hilare. Christopher Hitchens se descrie ca și ateu protestant. Și Richard Dawkins spune că experiența lui creștină e anglicanismul, așa că focul tinde să fie direcționat spre creștinism. Deci cum reacționez eu la aceste acuze de violență în numele lui Hristos? Ei bine, mi-e rușine de ele. Foarte rușine de ele. Foarte rușine că Numele lui Isus a fost vreodată folosit pentru a motiva folosința unei bombe sau a unei AK-47. Dar, spunând asta, trebuie să explic de ce mi-e rușine de ele. Mi-e rușine de ele dintr-un motiv foarte simplu: cei ce fac aceste lucruri nu-L urmează pe Hristos, ci sunt în neascultare față de El.

Vedeți, istoria e o disciplină foarte importantă în aceste zile de gândire revizionistă care tinde să rescrie istoria pentru beneficiul ideologiei. În Noul Testament există multă informație, nu doar despre moartea și învierea lui Isus, dar și despre judecata Lui. De ce asta? Aș vrea să sugerez un motiv. Isus a fost acuzat de terorism. A fost acuzat că ațâța violență politică. Cu alte cuvinte a fost acuzat de a crede ceea ce noii ateiști cred că reprezintă creștinismul. Nu-i acesta un lucru ironic? Domnul nostru a fost judecat cu această acuzație care este îndreptată asupra creștinilor și creștinismului de oameni ca și Christopher Hitchens și alții, dar El a fost declarat inocent cu privire la această acuză de către procuratorul Pontius Pilatus, care a fost îngrijorat de oricine care pretindea că este un oponent al puterii politice a Romei. Judecata Domnului Isus are o importanță enormă ca și răspuns la această întrebare, căci atunci când Domnul nostru a fost arestat, Petru, care nu era un spadasin prea bun, a încercat să taie capul cuiva dând sălbatic cu sabia ce-a obținut-o de undeva, dar i-a tăiat urechea acelei persoane. Vă aduceți aminte? Isus i-a vindecat urechea. Cred că a făcut-o literal, dar ai fi foarte orb dacă nu vezi mesajul. Dacă iei săbii, AK-47, sau bombe pentru a-L apăra pe Hristos sau mesajul Lui, ce vei face la scară largă e că vei tăia urechile oamenilor.

Am mulți prieteni care nu vor să asculte la mesajul creștin pentru că urechile le-au fost tăiate.   Vă voi lansa o provocare, prieteni. Dacă n-ați știut până acum, sunteți în business de a repara urechile. Aveți responsabilitatea de a pune urechile la loc la oameni, ca să poată asculta, prin a corecta o înțelegere complet falsă a istoriei, care este înrădăcinată foarte adânc în cultura noastră. Ce s-a întâmplat mai apoi a fost că Isus nu S-a opus arestului. Și Pilat, bineînțeles, datorită faptului că au fost soldați romani prezenți acolo, în dimineața următoare a avut pe birou un raport spunându-i ce s-a întâmplat, posibil chiar spunându-i ce a făcut Isus cu urechea omului, dar în mod sigur spunându-i că n-a rezistat arestului. Așa că Pilat a fost fascinat."Ești împărat?" "Atunci ce fel de împărat ești? Ești în opoziție politică față de mine?" Și răspunsul faimos pe care trebuie să ni-l însușim este,"Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.   Altfel... " -și cred că traducerea mai bună e ceea ce voi spune - "slujitorii Mei s-ar fi luptat" - chiar acum - "ca să nu fiu dat în mâna iudeilor. Dar acum, Împărăția mea nu este din lumea aceasta." Și Pilat a știut instantaneu că Isus nu era o amenințare. Împărăția Lui nu era din lumea aceasta. Ce vrei să spui "nu-i din lumea aceasta?" Slujitorii Mei s-ar fi luptat. Împărăția Mea nu trebuie apărată prin violență fizică. Ce fel de împărăție?"Pentru aceasta M-am născut și am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr." "Ce este adevărul?" a zis Pilat. Poate că nu era chiar atât de cinic pe cât credem? Dar a putut vedea foarte clar că dacă stai pentru adevăr, un lucru ce nu-l poți face cu adevărul e să-l impui prin violență, mai ales, aș adăuga eu, dacă e adevăr despre iertare, pace cu Dumnezeu, viață veșnică, mântuire. Cum poți cumva să pui aceste două lucruri în aceeași oală? Și Pilat a declarat că e inocent. Bineînțeles, a cedat presiunii, dar a declarat că Hristos a fost inocent. Trebuie să prezentăm acest mesaj lumii.

Și i-am spus aceasta lui Christopher Hitchens odată în privat. I-am zis,"Christopher, tu în mod clar niciodată n-ai citit Noul Testament." A fost un pic șocat și a zis,"De ce?" "Christopher, dacă ai fi citit Noul Testament, ai fi luptat pentru Isus, nu împotriva Lui. Căci exploatarea, bigotismul religios, El e împotriva acestor lucruri la fel de mult ca și tine." E un lucru extrem de important. Și vedeți, vreau să vă spun, că această întrebare care acuză creștinismul, poate fi folosită pentru a explica Evanghelia oamenilor, căci în momentul când le explici natura Evangheliei, a dragostei lui Dumnezeu și iertarea lui Hristos pe baza pocăinței și a credinței în El, atunci oamenii vor vedea clar că nu poți impune un astfel de mesaj îndreptând o pușcă împotriva lor. Deci acesta e primul punct care trebuie spus.

Există, bineînțeles, o iluzie că creștinismul n-a contribuit nimic de-a lungul istoriei. Acel articol pe care l-am citat în prima lectură,"Dumnezeu e vinovat de totul," scris de Derek Spiegel, a fost exact aceasta: Dumnezeu e vinovat de totul. Nici măcar pe departe nu prezintă nimic despre faptul că lui Dumnezeu i s-ar putea mulțumi pentru ceva. Și bineînțeles acest lucru nu e adevărat în istorie. Am menționat lucrul acesta pe scurt și anume că atât de multe din instituțiile noastre (univesități, spitale și așa mai departe) se datorează creștinismului. Și acest fapt e atât de evident din istoria lumii încât ateii îl admit. Am început lectura trecută citându-l pe Juergen Habermaas și voi începe lectura aceasta citându-l din nou, căci este un gânditor foarte influent. Nu există niciun dubiu cu privire la importanța puternică și centrală a creștinismului asupra civilizației.

Ascultați următoarele: "Egalitarianismul universal, din care au venit ideile de libertate și viață colectivă și solidaritate, trăirea independentă a vieții și emanciparea, moralitatea individuală a conștiinței, drepturile omului și democrația sunt o moștenire directă a eticii iudaice a dreptății și a eticii creștine a dragostei. Această moștenire, substanțial neschimbată, a fost obiectul unei continue critici și reinterpretări. Până în zilele noastre nu există nicio alternativă a ei." Acesta e un ateu care scrie."Până în zilele noastre nu există nicio alternativă a ei și în lumina provocărilor prezente continuăm să ne hrănim din substanța acestei moșteniri. Totul altceva este doar vorbărie post-modernă goală și fără rost." Aceasta e o declarație foarte puternică venind de la un ateu: "nu există nicio alternativă." Și nu avem niciun motiv pentru a ne rușina de această moștenire în societate. Nu înseamnă că creștinii n-au avut și pete, nu. Dar în spatele declarației drepturilor omului e creștinismul. Creștinii au ajutat la abolirea sclaviei, nu-i așa? Și așa mai departe.

Colegii mei de la Oxford, care original a fost dedicată în parte medicinei, călătoresc tot timpul în jurul lumii și mă întreabă,"John, de ce găsim în părți îndepărtate ale lumii creștini care îngrijesc medical de săraci?" Le-am explicat că există o etică în dragoste, care îi conduce pe oameni la activități extreme de altruism și ajută pe alții. E evidență de faptul căci creștinismul e ceva pozitiv, benefic pentru societate. Dar vedeți, ideea că creștinismul nu contribuie nimic e legată de ideea că ateismul nu e vinovat de nimic."Creștinismul rău" spune Hitchens și așa mai departe. Dar nu zice nimic rău despre atei. Și lui Richard Dawkins îi place să citeze un cântec de-al lui John Lennon, de la Beatles,"Imagine." Imaginează-ți o lume fără religie și astfel de lucruri. Ei bine, eu nu sunt John Lennon, ci John Lennox, și am scris un cântec intitulat "Imagine" dar nu vi-l voi cânta. Imaginează-ți o lume fără Stalin, imaginează-ți o lume fără Hitler și Pol Pot. Cum ar fi lumea aceea? Nu citesc nimic despre o astfel de lume în literatura atee. Ce citesc în literatura atee e extrem de banal. Dawkins - "Nu-mi pot imagina un ateu care ar dărâma cu buldozerul o catedrală ca și Chartres sau Notre Dame." Și Richard Shroeder din Germania de Est a zis,"Da, e adevărat, catedralele sunt prea mari pentru buldozere, Albrecht și Stalad au folosit dinamită."

Dar ei nu știu nimic despre lumea comunistă. Am petrecut mult timp în ea. De ce, domnilor și doamnelor? Pentru că traiectoria care a făcut ca eu să stau aici - am petrecut multe luni în total în Germania de Est și în Rusia. De ce? Pentru că am vrut să fiu sigur că creștinismul e adevărat. Vin din Irlanda. Unul din primele lucruri care am fost întrebat la Cambridge a fost: "Crezi în Dumnezeu? O... scuze, ești irlandez, n-ar fi trebuit să-ți pun vreodată această întrebare. Voi toți irlandezii credeți în Dumnezeu și vă luptați unii cu alții din cauza asta." Așa că în ziua aceea, la Cambridge, am decis să întâlnesc oameni care nu-mi împărtășeau felul de a privi lucrurile și să mă împrietenesc cu ei. Și o fac de atunci încoace, în public și în privat și mai ales în Germania de Est, unde au avut o expunere sistematică la ateism în cultura lor, și bineînțeles și în Rusia, unde au avut același lucruri, dar de durată mai lungă. Și când îl citesc pe Richard Dawkins spunând,"Nu-mi pot imagina vreun ateist făcând aceasta," mă întreb pe ce lume trăiește. Ei bine, o lume vestică izolată de aceste lucruri.

Odată lecturam în felul acesta la Academia de Știință din Polonia și au început să râdă, m-au oprit și mi-au zis,"Trimiteți-l la noi, trimiteți-l la noi." Lângă câte gropi am stat în Rusia, care reprezentau clădiri de biserici dinamitate, câte muzee ale ateismului în clădiri de biserici, care nu erau descrise, dar clădirile erau folosite pentru alte activități culturale. Din nou, e o iluzie, doamnelor și domnilor. Ei trăiesc într-o lume imaginară, în care ateii n-au cauzat vreun rău, ci religia a cauzat toate daunele. Sunt primul care admite că religia, chiar religia creștină, a creat daune, dar nu e nimic în comparație cu râurile de sânge care au curs în secolul 20 - nu în primul sau al 2-lea secol, ci în secolul 20. Oamenii uită. Vorbesc despre valorile Iluminismului. Una dintre valorile Iluminismului un mod rapid de a te răfui cu cineva care nu e de acord cu tine și anume ghilotina.

Și John Grey, un ateu, arată aceasta într-o carte fascinantă, intitulată "Black Mass" (Euharistul Negru), vorbind despre ideea că e o linie directă de la Iluminism la violența stalinistă din Rusia secolului 20. Acesta e un subiect foarte vast, dar e foarte important să echilibrăm istoria - pe de o parte să mărturisim greșelile celor ce au spus că sunt creștini, în același timp arătând că cei care iau armele nu sunt creștini, prin definiție, căci nu Îl ascultă pe Hristos. Nu poți fi creștin și să nu-L asculți pe Hristos. Aceasta este o parte. Cealaltă parte e a fi realiști cu privire la istoria secolului 20. Stalin a închis 54000 de biserici. Deci atunci când noii atei sugerează că religia e periculoasă, eu întreb,"E ateismul periculos?"

Am devotat o carte acestui subiect, intitulată "Gunning for God" (Ținând cu Dumnezeu) - e cea mai recent apărută. Aceștia nu vor cineva să facă o paralelă între agenda lor contemporană anti-religioasă și încercarea violentă și crudă a comunismului de a oblitera religia de pe fața pământului. Ei vorbesc despre Stalin că a mers la seminar și că Hitler a fost influențat de una sau alta. Trebuie doar să citești despre ei - de exemplu vorbirea lui Hitler de la masă. A fost ideea lui că creștinismul e o otravă virulentă. Dawkins citează aceasta fără a realiza de unde vine, dar a fost de fapt ideea lui Hitler. Și scopul central al comunismului, critica fundamentală, în exprimarea lui Marx, a fost critica la adresa religiei, ca și opiul poporului. A spune că aceste lucruri n-au de-a face cu ateismul, e o înțelegere incredibil de superficială a istoriei. Și din păcate, la o conferință acum câțiva ani în La Hoya, California, un antropolog asculta dezbaterile noilor atei și a spus următoarele: "Punctele de vedere exprimate au fost în această gamă - să batem religia cu o rangă sau doar cu o bâtă de baseball?" Aceasta a fost reacția lui.

Vedeți, ateismul poate fi periculos. Sper că mulți din noii atei se vor distanța de această declarație inflamatorie, și trebuie să vă spun că majoritatea ateilor sunt oameni foarte prietenoși. Într-adevăr, unii vin pe furiș la mine pe stradă la Oxford și știu că sunt atei - și-mi zic,"Știm că n-ar trebui să-ți spunem asta, John, dar mulțumim că îi ții piept." Căci se distanțează de această agresiune și e un lucru minunat să-l vezi. Deci să nu plecați cu impresia că toți ateii sunt ca Richard Dawkins, agresivi și militanți. Unii dintre ei sunt cei mai buni prieteni ai mei și discutăm mult împreună. Dawkins avertizează că învățăturile religiei moderate sunt o invitație deschisă la extremism. Iar eu zic,"Poftim? Dar cum e cu învățătura ta a ateismului militant, nu e asta o invitație deschisă la extremism?" E o orbire și e o orbire periculoasă, căci e bazată pe o iluzie.

John Grey din nou, pe care-l găsesc un scriitor interesant, căci e ateu, dar are o înțelegere cuprinzătoare a istoriei gândului european."Regimurile totalitare ale secolului trecut au întruchipat unele din visurile cele mai îndrăznețe ale Iluminismului. Unele din cele mai oribile crime au fost comise în serviciul idealurilor progresiste. Chiar regimuri care se vedeau ca dușmane idealurilor iluministe, au încercat proiectul transformării umanității folosind puterile științei, ale cărei origini sunt în gândirea iluministă. Rolul Iluminismului în teroarea secolului 20 rămâne un punct orb în percepția vestică."

Dar acum haideți să pătrundem un pic mai adânc - și n-o putem face pentru mult timp. Pretenția e că, dacă nu există Dumnezeu, știința poate furniza moralitate și un ateu a apărut pe scenă cu o carte intitulată "țe Moral Landscape" (Peisajul moral), care a fost aclamată puternic, inclusiv de Richard Dawkins. Cu privire la etică, un subiect masiv și destul de interesant pentru mine ca să iau o diplomă în bio-etică acum câțiva ani, am observat că în diferite sfere, de exemplu afaceri, mediul academic, medicină, drept, întrebarea cea mai evitată este,"Cine a zis aceasta? Care e autoritatea în spatele eticii tale?" Și Dostoievski, faimosul romancier rus, în cartea lui "Frații Karamazov", a pus în gura unuia din protagoniștii lui expresia "Dacă nu există Dumnezeu, atunci orice e permis." Rușii iau asta foarte în serios. Bineînțeles, Dostoievski n-a vrut să spună că ateii nu se pot comporta moral, trebuie să clarificăm aceasta.

Din poziția mea ca și creștin, bineînțeles că ateii se pot comporta moral, se pot comporta atât de frumos încât să mă facă de rușine, căci fiecare bărbat și femeie a fost creat în imaginea lui Dumnezeu, ca ființă morală. De aceea citim lucruri foarte jenante în Biblie, unde împărați păgâni îl fac de rușine pe Avraam, omul credinței. Și prietenii tăi atei te pot face de rușine pe tine și pe mine. Dostoievski n-a sugerat asta deloc, ci a zis că nu există o bază rațională pentru moralitate dacă Îl negi pe Dumnezeu. Aceasta merge exact paralel din punct de vedere intelectual cu ceea ce am spus în prima lectură, că nu există vreo bază rațională pentru rațiune dacă Îl respingi pe Dumnezeu. Acum sugerez că nu există vreo bază rațională pentru moralitate dacă Îl respingi pe Dumnezeu. Și se încearcă puternic să se definească și redefinească utilitarianismul, filosofia etică populară pe care Peter Singer, cel mai de frunte bio-etician din lume, o promulgă. Utilitarianismul a început cu Jeremy Bantham, în mod deliberat ca un punct de vedere etic care-L scoate afară pe Dumnezeu - nu există supernatural, plăcerea și durererea sunt cele 2 lucruri pe care natura le impune umanității. Așa că se încearcă a se scoate etica din natură.

Va trebui să merg foarte repede, căci aș vrea să mă opresc și să las mult loc pentru întrebări. La ce oră trebuie să terminăm? Deci, dacă Îl respingi pe Dumnezeu, bineînțeles că experții culturali sau noii atei nu au nicio idee de alte discipline intelectuale care să producă altceva decât știință. Aroganța e spectaculoasă. Așa că ajungi la ideea: ce ar trebui să studiezi ca să ajungi la etică? Aici încep problemele, căci dacă negi transcendența lui Dumnezeu, ajungi la ceea ce zice Peter Singer,"Problema aceasta e cauzată de speciism: ridicând speța umană deasupra celorlalte specii, făcând-o specială, sau chiar mai rău, spunând că e făcută în imaginea lui Dumnezeu. Aceasta e problema noastră, trebuie să eliminăm asta." Cred că analiza lui e greșită.

Dar deocamdată să lăsăm asta la o parte – mă puteți întreba după aceea dacă vreți. Ce se întâmplă e că după aceea te uiți la orice alt organism biologic pentru a-ți da o busolă morală. Și acest lucru e foarte aproximativ - Darwin era un bătrânel simpatic și a studiat furnicile și a văzut că ele cooperează. Așa că, dacă studiezi furnicile, poți argumenta pentru altruism pe baza furnicilor. Spencer a văzut natura un pic diferit. El a văzut lupta pentru supraviețuirea celor mai tari. Dacă-ți bazezi etica pe asta, ajungi să ai camere de gazare, ceea ce s-a și întâmplat. Deci, pe ce ți-o bazezi? Vedeți, problema cu natura, adică natura sub-umană, e că-ți poți dezvolta orice sistem etic care-l vrei, studiind o specie sau alta. De aceea, confuzia crescândă și foarte mare printre tineri, care-și pierd direcția morală foarte rapid.

Tocmai am fost în Statele Unite și unii din sociologi îmi spuneau că mulți elevi spun oamenilor în mod serios că nu cunosc diferența dintre bine și rău. N-o știu. Nu au vreun mod de a o conceptualiza. Acesta e un subiect uriaș, și nu e ajutat de oamenii de știință. Michael Wilson, expert în furnici, entomologist, a scris următoarele: "Moralitatea, sau mai strict, credința noastră în moralitate, e doar o adaptare pusă în aplicare pentru a ne promova scopurile reproductive. De aceea baza eticii nu stă în voia lui Dumnezeu. Într-un sens important, etica, așa cum o înțelegem noi, e o iluzie imprimată nouă de genele noastre ca să ne facă să cooperăm." Ce etică! E un fals! E o auto-înșelare! E în sine ne-etică! E nonsens total!

Dar aceasta e vederea unor gânditori de seamă. Richard Dawkins încearcă să răspundă la această mare întrebare. Întrebarea centrală teoretică a biologiei: Cum poți să scoți altruism din biologie? Și Richard Dawkins spune,"Ei bine, chiar dacă omul nu este nimic altceva decât genele lui egoiste, se poate răscula împotriva lor atunci când îl conduc să facă rău." Își vede autobuzul apropiindu-se de marginea unei prăpăstii și vrea să sară din el. Și ne spune în carte după carte că suntem produsul genelor egoiste, iar acum ne spune să ne răsculăm împotriva lor. Și colegii lui atei au făcut mare caz de asta din punct de vedere filosofic. Ce principiu imaterial vei folosi pentru a te răscula împotriva genelor tale egoiste? Căci ei pot citi la fel de bine ca mine că perspectiva lui Richard Dawkins ajunge în felul următor: "Într-un Univers de forțe oarbe și replicație genetică, unii vor ajunge să fie răniți, iar alții vor ajunge norocoși. Și nu vei găsi vreun motiv sau vreo dreptate.

Universul are precis proprietățile pe care le-am aștepta dacă n-are la bază vreun scop, vreun design, rău sau bine. ADN-ul nici nu cunoaște, nici nu-i pasă. ADN-ul doar există, iar noi dansăm pe muzica lui. Acesta e scopul oricărei moralități, doamnelor și domnilor." Dacă oamenii care au distrus Turnurile Gemene doar au dansat la muzica ADN-ului lor, cum îi poți condamna? Acest lucru e imens de serios pentru mintea mea. Dacă nu există bine și rău, atunci vine ironia supremă - despre ce vorbește Dawkins când Îl numește pe Dumnezeu rău, dacă nu există bine și rău? De unde scoate conceptul? Vedeți, dacă analizați aceste lucruri (și am zis că e un subiect vast), începeți să descoperiți că ideea de bine și rău depinde de Dumnezeu. Există o dimensiune verticală în ea. Și atunci ce ne facem? Lucrul foarte trist e acela că nu există dreptate.

David Berlinski e un matematician brici, care scrie frumos. Nu e creștin, e evreu. Spune el,"Ce dă atenționării lui Karamazov ("Dacă nu există Dumnezeu, totul e permisibil.") putere e faptul că e parte dintr-un silogism ipotetic foarte curent. Dacă prima premiză: Dumnezeu nu există, atunci totul e permisibil, și a doua: dacă știința e adevărată, atunci Dumnezeu nu există, concluzia este că, dacă știința e adevărată, totul e permis." Dacă nu există vreo bază eternă pentru valori externă umanității, cum poate standarul cuiva (al lui Dawkins, Hitchens, Harris) sau al oricui să fie altceva decât convenții umane limitate, la urma urmelor mai mult ca produs al unui proces orb, întâmplător. Din nou, așa cum gândirea atee dizolvă raționalitatea, reușește să dizolve moralitatea în mod complet. Și tragedia finală, doamnelor și domnilor, e faptul că dispare dreptatea.

Ca ființe morale, dreptatea e undeva în capul listei de priorități, dacă trăim în 90% din lume. Dacă ei au dreptate, atunci marea majoritate a oamenilor care au trăit sau vor trăi vreodată nu vor vedea dreptatea. N-o vor vedea în această lume și n-o vor vedea niciodată în lumea viitoare, căci nu există vreo lume viitoare. Deci este acest sens al moralității și dreptății o iluzie? Se pare că da. Nu există bine, nu există rău. E foarte important să realizăm unde merge autobuzul ateu înainte de a urca în el. Văd atât de mulți oameni, îi întâlnesc și vorbesc cu ei. Nu știu unde merg. Ideile morale au fost măturate la o parte. Dacă te simți bine, fă-o. Apoi văd că nu merge, și apoi cumva infecția se răspândește în personalitatea lor și încep să se dezintegreze și n-au niciun simț al orientării. Și iată motivul principal pentru care sunt creștin, doamnelor și domnilor. Nu doar pentru că îmi dă un Dumnezeu care face sens din capacitățile mele de a face știință, deși face asta. E pentru că îmi dă un Dumnezeu care mă capacitează să văd o cale prin această problemă care e cea mai profundă.

Câți din prietenii mei ar răspunde la prima lectură și ar zice,"OK, există ceva inteligență în spatele Universului, și ce dacă? Nu-mi vorbi, te rog, despre un Dumnezeu personal." Am ajuns la Christchurch la 2 zile după cutremur. A trebuit să predic în fața celei mai mari mulțimi pe care au văzut-o în ultimii ani în Christchurch. În audiență erau și oameni care și-au pierdut pe cei dragi. Ce facem în astfel de situații? Catedrala Christchurch, ca și catedrala Coventry, e simbolică. Două catedrale distruse, dar din motive diferite. În Christchurch a fost un dezastru natural - problema durerii. În Coventry, un dezastru moral - problema războiului. Acestea sunt problemele cele mai grele. Sunt cele mai grele probleme, pe departe. Cum le fac eu față? Ei bine, ce am observat e că în ambele catedrale există urme ale unei frumuseți anterioare și o bombă de un anumit fel fel le-a lovit. Și aici stăm fiecare - și experiența vieții e tot așa amestecată, nu? Există sârmă ghimpată în unele din inimile voastre în momentul acesta și există bucurie în alte inimi. E un amestec. Cum ne împăcăm cu aceasta? Și nu știu despre voi, dar eu vreau o filosofie a vieții care se împacă cu aceasta, care-mi dă ceva sensibil să pot spune despre aceasta, într-o lume care e flămândă după răspunsuri. Și de atât de multe ori am stat cu oamenii și mi-au spus,"Nu mai cred în Dumnezeu." Au avut ceva experiență oribilă a răului, fie moral, sau un cutremur a explodat în creierul lor, au o tumoare cerebrală care i-a dus. Ce le spunem?

Aș vrea să închei spunându-vă un pic despre ceea ce le spun eu. Le spun,"Știi, tema centrală a creștinismului e că Dumnezeu a devenit om. Dar trece dincolo de asta, și anume Hristos, care e Dumnezeu, a devenit om, a murit pe o cruce. Ce-ți spune asta?" Dacă acesta e Dumnezeu, doamnelor și domnilor, asta îți spune că Dumnezeu nu rămâne distant la problema suferinței umane, ci a devenit El Însuși parte la ea. Asta îmi dă o cale de intrare. Îmi dă o cale profundă de intrare, căci crucea n-a fost sfârșitul, ci a existat și o înviere și există speranță. Și una din doctrinele biblice cele mai glorioase e că va fi o judecată. Moralitatea ta, simțul tău etic nu este o iluzie și va fi dovedit că nu e o iluzie atunci când Dumnezeu va păși pe scenă și va judeca lumea prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morți, adică Omul Isus Hristos. E un lucru magnific de care să te prinzi. Căci, cum ar spune soția mea dacă ar fi aici, toți vom pleca din lumea aceasta în cea viitoare plini de întrebări, fără ca toate să fi primit răspuns. Și unele din cele mai adânci vor fi rănirile pe care le-am văzut sau le-am experimentat.

Și putem argumenta, și poate ai vrea să faci asta, ce ar fi trebuit sau ar fi putut să facă un Dumnezeu bun și atotputernic. Nu vei fi niciodată satisfăcut cu argumentul. Eu n-am fost satisfăcut. Așa că pun o întrebare diferită. Eu pun întrebarea următoare: Dat fiind că imaginea e amestecată cu durere și glorie, există vreo evidență undeva că există un Dumnezeu în care te poți încrede pentru rezultatul final? Și aici, doamnelor și domnilor, creștinismul nu are competiție de la nicio altă religie, pentru simplul motiv că Hristos ne oferă ceva ce nimeni altul nu ne oferă. În lumina acestui amestec de sârmă ghimpată și de frumos, El ne oferă ceva ce trancende moartea: iertare și viață veșnică. Dar aceasta e o poveste mare și mulți dintre voi o știți foarte bine. Așa că vă mulțumesc mult.

 

·         Pe care gânditor ateu îl respectați cel mai mult?

Sunt mulți de fapt. Printre primii este Nietzsche, căci este un ateu dur, nu unul moale. Ce vreau să spun prin asta? E o terminologie pe care o folosim în zilele noastre. Ateiștii moi, cum ar fi noii atei, sunt unii care vor să păstreze valorile liberale ale democrației vestice, dar fără Dumnezeu. Ateii duri sunt cei care văd că lucrul acesta e la urma urmelor imposibil. Și Nietzsche a văzut foarte clar că, din moment ce oamenii s-au lepădat de Dumnezeu, în final vor distruge valoarea umanității, distrug orice posibilitate a moralității. Respect aceasta. Categoric nu sunt de acord cu aceasta, dar a avut dreptate. Și alți gânditori, cum ar fi Jean-Paul Sartre și existențialiștii francezi, cum ar fi Camus și alții, au văzut acest lucru foarte clar. Mulți ruși mi-au spus,"John, am crezut că-L putem da pe Dumnezeu la o parte și să păstrăm valoarea ființelor umane. Și au trebuit aproape 100 de milioane de morți ca să ne convingă că lucrul acesta e imposibil." Citiți-l pe Soljenițîn cu privire la aceasta. Așa că există gânditori foarte impresionanți. Habermaas e unul din cei mai impresionanți. Acesta e răspunsul meu la aceasta. Citesc pe mulți dintre ei și foarte greu de spus pe care-i respect cel mai mult, dar am avut dezbateri cu câțiva oameni care găsesc că sunt foarte onești și deschiși. Vedeți, de exemplu, pe cel care a fost Christopher Hitchens. Ce ai gândi despre Dumnezeu, dacă experiența ta timpurie, ca tânăr de 22 de ani, ar fi fost să mergi la Veneția să identifici trupul mort al mamei tale care s-a sinucis într-un pact cu un preot care a fost scos din slujbă. Ce ai gândi despre Dumnezeu? Inima mea e mișcată pentru un asemenea om. Tăblița a fost scrisă. Religia, dacă e o religie fără viață, poate fi responsibilă pentru daune enorme. Și în mod repetat toți întâlnim oameni, nu-i așa, a căror experiență, din păcate, cu privire la organizații și grupuri religioase n-a fost nimic mai puțin decât tragică. Cum îți poți recăpăta credința în Dumnezeu într-o asemenea situație? E foarte dificil.

 

·         Dacă Newton și Kepler ar fi știut evidența științifică din secolul 21, ar fi oare vederile lor diferite?

Ei bine, asta e o întrebare la care nu se poate răspunde. Așa că e ușor de răspuns într-un mod în care aș putea specula timp de 2 ore și n-ați fi mai lămuriți. Dar e ceva interesant în această întrebare. Are de-a face cu întrebarea precedentă și de aceea îmi place să colectez întrebări.

 

·         Cum reconciliem evidența despre creație între Darwin și Biblie, fără s-o ignorăm pe ultima?

Hm, e foarte interesant și e un subiect enorm, bineînțeles. Dar lucrul interesant este că vederile se schimbă, nu-i așa? Înțelegerea noastră cu privire la știință s-a schimbat. Înțelegerea noastră cu privire la Biblie se schimbă. Aș vrea să ilustrez aceasta. Nu cred că aș fi fost întrebat această întrebare dacă aveam conferința în anii 1400 sau 1500, pentru că Darwin n-ar fi existat și evoluția n-ar fi fost o problemă. Ce ar fi fost o problemă ar fi fost problema arzătoare pe care acest parvenit de Galileo o sugera."Sugerează că lumea se mișcă. Ce eretic este!" De ce? Căci Biblia spune că Dumnezeu a pus pământul pe temeliile lui ca să nu se miște.

Apropo, crede cineva din voi că pământul nu se mișcă? Ce interesant! Biblia spune că e fix. Și voi credeți că se mișcă, așa că fiecare din voi credeți că pământul se mișcă. Uau, la ce am ajuns aici, episcopule? O colecție de oameni care cred că pământul se mișcă, pe când Biblia spune că pământul e fix, și încă râdeți. N-ați fi râs acum 500 de ani. A durat 1700 de ani pentru a rezolva problema asta. Ar fi interesant să știți că, atunci când ajungeți în cer, veți da de oameni ca și Luțer și Calvin care credeau într-un pământ fix, care nu se mișcă. Ce va fi atunci? Hm? De fapt vor fi milioane de oameni care au crezut într-un pământ fix ca să te întâmpine când ajungi acolo. Ce vei face cu ei? Îi vei pune la punct cu fizica mai contemporană? Poate că da. Dar ideea este, doamnelor și domnilor, și e un punct foarte important în conecție cu această întrebare – se face multă vâlvă în anumite cercuri, mai ales în America de Nord, despre vârsta pământului. Știți asta, nu-i așa? Atunci n-a fost vârsta pământului, ci mișcarea pământului. Și la urmă oamenii au ajuns să vadă că Biblia spune că pământul e fix și că ai putea citi acest lucru în mod literal, dar nu trebuie neapărat s-o faci. Și nu trebuie s-o faceți, clar, căci v-ați făcut alegerea - o luați în sens metaforic.

Vă rog să nu faceți o greșeală pe care o arată C. S. Lewis. Din momentul în care unii menționează metafora în conecție cu Scriptura, dacă te uiți la fețele oamenilor vei vedea cum le pică."Omul ăsta e un eretic, e liberal, nu crede în Scriptură." Doamnelor și domnilor, Scriptura e plină de metafore. Domnul Isus a spus,"Eu sunt Ușa." Dar iată unde se face greșeala - Domnul Isus nu e o ușă literală, dar este o ușă reală. Vedeți asta? Este o ușă spre o experiență reală, literală, spirituală, cu Dumnezeu, chiar dacă nu este o ușă literală. E cuvântul "literal" care e problema, e aproape fără folos. Și de aceea, cercetătorii acum preferă cuvântul "literalistic" pentru nivelul cel mai de jos al interpretării. C. S. Lewis m-a învățat cu ani în urmă că greșeala pe care nu trebuie s-o facem e că, datorită faptului că o propoziție conține o metaforă, nu reprezintă ceva real. Folosim metafore ca să explicăm realitatea. De exemplu Geneza 1: "și Dumnezeu a zis." Ce înseamnă asta? Dumnezeu nu are corzi vocale și plămâni ca noi, nu-i așa? Așa că acest cuvânt,"a zis", când se referă la Dumnezeu, nu înseamnă a zis așa cum am zis eu, mișcându-mi gura, care mișcă atomii de aer și ajung la urechile tale. El comunică. Cum? Nu știm. Dar cuvântul "a zis" are destul conținut ca noi să-l putem folosi ca și metaforă pentru o realitate care e pe un plan mai adânc. Biblia e plină de acestea. Lucrul trist e că mulți oameni în zilele noastre vor să trateze Biblia mai prejos decât o carte, nu mai mult decât o carte, și pentru că nu au învățat gramatica nu știu ce sunt metaforele.

Așa că atunci când dau de o propoziție cum ar fi "Israel era o țară unde curge lapte și miere" cred că israeliții au întâlnit în Ierusalim o mizerie lipicioasă de lapte și miere curgând pe strada principală a Ierusalimului. Nu, n-a fost așa! Sau cred că Israel a fost o țară plină de laptele Cuvântului și de mierea Duhului Sfânt? Nu, nu cred. Israel a fost o țară care era literală, laptele și mierea sunt literale, metafora e în cuvântul "curge." Trebuie să învățăm despre limbă, sunt lucruri atât de simple și ne pot scuti de atâtea dificultăți dureroase cu privire la interpretarea Scripturii.

Aud oameni spunând,"O, dar trebuie să ai mare grijă și să nu folosești deloc știința pentru a interpreta Scriptura." Îmi pare rău, dar e prea târziu pentru voi. Cum știți că Domnul Isus nu e o ușă literală? Pentru că știți un pic din fizica lumii literale. Dacă vă gândiți la știință, generalizată ca înțelegerea voastră cu privire la lumea naturală, modul în care știți că nu e o ușă literală e datorită experienței voastre cu privire la lume și uși. Folosiți știința tot timpul pentru a înțelege tot ce citiți și înțelegeți. Nu-i acest lucru interesant? Când Domnul Isus spune,"Eu sunt Păstorul cel Bun" știți că nu vorbește despre oi literale. De ce? Pentru că știți despre oile literale. Deci trebuie să ne actualizăm modul de a privi aceste lucruri, ca să ne scutim de dureri total inutile.

Cum reconciliem evidența despre Creație fără a ignora Biblia? Aș vrea să spun ceva: Darwin este un caz special. Ceea ce a observat el în mod remarcabil, a fost că lucrurile se schimbă. Nu e nimic controversat în asta, doar uitați-vă la voi înșivă, dacă aveți curajul. Nu sunteți toți la fel. De ce? Pentru că a fost ceva selecție și ceva mutații. Cine știe, s-ar putea să fie ceva selecție care se întâmplăchiar la această conferință. Se întâmplă, doamnelor și domnilor, nu-i așa? Deci selecția și mutațiile fac ceva. Asta nu e ceva controversat și Darwin a observat. Ce e mai controversat, și nu sunt biolog, dar îi citesc pe biologi, e dacă mecanismul selecției și mutațiilor duc toată greutatea care e pusă pe ele și aici, ca matematician, sunt foarte sceptic. Mai ales acum, când citesc pe mulți biologi, sau cel puțin un număr crescând din cei de la vârf, care chestionează cât de adecvate sunt aceste mecanisme.   Dar vedeți, orice ați crede despre evoluție, nu puteți deduce ateism din ea mai mult decât puteți deduce ateismul din existența gravitației. Avem un mecanism care face ceva - înseamnă asta că nu există vreun agent care l-a conceput? Bineînțeles că nu. Nu există o rută logică de la evoluție la ateism. Acesta e primul punct.

Al 2-lea punct este: Suportă evoluția greutatea care e pusă pe ea? Nu cred că da, voi fi onest cu voi. Nu are nimic de spus despre originea vieții, prin definiție. Aceasta a fost o confuzie pe care Richard Dawkins a perpetuat-o ani de zile, spunând că mecanismul darwinian e responsabil pentru existența vieții. E total nonsens, căci mutațiile și selecția naturală depind de existența vieții pentru a putea începe, orice ar face. Așa că nu pot explica existența vieții. Dar perspectiva biblică - nu pot intra în asta. Așa cum am spus, am scris o carte despre aceasta,"God's Undertaker" (Groparul lui Dumnezeu), și va trebui s-o las acolo. Dar voi spune ceva despre aceasta. Ignorând Biblia, nu ignor Biblia. Accept deplina ei inspirație și autoritate. Și din acest motiv, când ajung la acest întrebări, nu fug de ele, ci le iau în serios.

Vreau să vă dau un exemplu cu privire la aceasta."La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul." Când a fost asta? Acum trebuie să vă mărturisesc ceva. Eu vin din Armagh. Știți ceva despre Armagh? A fost un om acolo pe nume Episcopul Ussher care a scris o scrisoare vice-cancelarului universității Cambridge în care scria că Adam a fost creat la ora 9 dimineața pe 5 octombrie 4004 î. Hr. Și și-a cerut scuze de la vice-cancelar că nu putea fi mai precis. De acolo vin eu."La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul." Când a fost asta?"O," zici,"în ziua întâi." Oare? Citiți textul, doamnelor și domnilor. Există o secvență de 6 zile în Geneza, nu? Fraza din primele 2 versete nu e parte din secvență, căci fiecare zi începe cu "și Dumnezeu a zis." Într-adevăr, dacă-i consultați pe cercetătorii evrei, ceea ce am făcut, căci nu sunt unul din ei, aceștia îmi spun că timpul verbului se schimbă după versetul 2 ca să arate clar că declarația inițială nu e parte din secvența zilelor. Deci Geneza nu spune nimic despre vârsta pământului sau a universului. Și de ce oamenii se ceartă pe tema asta mă întrece pe mine. Știți, atunci când observi că creștini la fel de evlavioși și devotați nu sunt de acord... Nu au păreri diferite despre Întrupare, Înviere, moartea ispășitoare a lui Hristos, pre-existența Lui, Înălțarea Lui și Revenirea Lui, dar nu sunt de acord cu privire la Geneza 1. Trebuie să fim un pic mai umili, căci s-ar putea să fim greșiți. Scriptura pentru mine are autoritate, dar interpretarea mea nu e neapărat cu autoritate. Aș vrea să observați că, dacă o luați în serios, orice credeți despre zile, nu specifică vârsta pământului deloc. E mult mai interesant decât atâta, bineînțeles.

Am primit o scrisoare ieri, cred, care spune,"Luați cuvântul "zi" să însemne 24 de ore oriunde?" Am zis,"Bineînțeles că nu. Prima lui mențiune înseamnă 12 ore." "Și Dumnezeu a numit lumina zi și întunerecul noapte." Mulți nici n-au observat aceasta, căci sunt preocupați de Geneza și nu iau în serios faptul că prima folosință a cuvântului "zi" nu este 24 de ore, ci mai puțin. Apoi nu observă că, dacă următoarele 5 referințe sunt de 24 de ore, așa cum unii cercetători evrei cred, (seara și dimineața sunt o zi), totuși ziua a 7-a nu se termină niciodată. Și ca un punct cu privire la semnificația omisiei formulei ("și a fost o seară și o dimineață, și aceasta a fost a 7-a zi") - Dumnezeu s-a oprit din creat. Când a reînceput? N-a reînceput. Așa că asta e o zi foarte lungă.

Apoi, pentru a pune capac la toate, există și al 4-lea înțeles al cuvântului "zi" în Geneza 1 și 2. Este tradus prin cuvântul "când" în capitolul 2 versetul 4, dar de fapt în ebraică spune "în ziua când." Dacă aș spune că în zilele tinereții mele la Cambridge trebuia să fim la colegiu la 11 noaptea și m-ați întreba dacă marți sau joi, aș gândi că sunteți nebuni, căci cuvântul "zi" în aproape fiecare limbă are această idee de perioadă de timp. Deci există 4 înțelesuri, toate literale, dar toate diferite. Dar e și mai distractiv decât atât, o, e mult mai interesant decât atât, căci sărim la concluzii. De exemplu: dacă sunt 6 zile de 24 de ore, trebuie să fie zile ale unei singure săptămâni a Pământului. Cum știi asta? Căci, vedeți, dacă ar fi zile dintr-o singură săptămână a Pământului, ar avea o descriere uniformă. Ebraica are un articol hotărât,"ha" - ha yom (ziua). Nu există articol nehotărât. Acum vine lucrul interesant. Majoritatea versetelor biblice pe care le citiți spun "ziua întâi." Nu este așa. E "yom ahat" - ziuă unu, sau o primă zi, o a 2-a zi, o a 3-a, a 4-a, a 5-a, ziua a 6-a, ziua a 7-a - se schimbă. De ce oare? E fascinant, nu-i așa când te uiți la aceasta în mod serios?

Deschide o altă posibilitate, doamnelor și domnilor."La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul." Apoi vorbește - nu-I ia mult să vorbească. Și Dumnezeu, alimentând informație dinafara unui sistem deschis, o canalizează și apoi totul începe să se desfășoare. Și apoi vorbește a 2-a oară, ziua a 2-a. Când e aceasta? E după ziua întâi. La cât timp după prima zi? N-am idee. Devine un model pentru săptămâna Pământului, dar nu este săptămâna Pământului (mi-ar place să fie, câteodată). Dumnezeu a lucrat 6 zile și apoi S-a pensionat permanent. Aș vota pentru asta oricând. Și voi, nu? Ce vreau să spun, doamnelor și domnilor, e că dacă luăm Scriptura în mod serios, numărul posibilităților logice care se deschid sunt mult mai multe decât am crede. Acesta e primul lucru.

Al 2-lea este că vine obiecția,"O, dar acest lucru e mult prea complex." Dar tot așa e a crede că Pământul se mișcă: e ceva prea complex pentru interpretarea că e fix. Știu că veți întreba multe întrebări: "Dar cum poate fi moarte înainte de Cădere?" Dar am scris o altă carte pentru asta și e intitulată "Seven Days țat Divide țe World" (Șapte zile care împart lumea) și apendicele ei trec prin toate aceste întrebări și am spus atât cât am putut. Oamenii nerelegioși au busolă morală, religia nu are una căreia să-i explice originile. Nu prea înțeleg asta."Religia" e ceva prea general. Creștinismul indică de unde vine busola morală. Vine de la Dumnezeu. Suntem creați în imaginea Lui, deci toți avem o busolă morală. Este acesta un "Dumnezeu al lacunelor (God of the gaps)?" Punctul pe care l-am prezentat vorbind despre limbaj - deducem o inteligență care nu e a lacunelor,   dar e singura explicație rațională a naturii lacunei.

Am sugerat în literatură că există 2 feluri de lacune: lacune pe care știința le astupă (acestea sunt lacunele rele), dar există și lacune bune, lacunele pe care știința, bazată pe prezumția că nu există vreo intervenție dinafară, poate descoperi lacune bune. Vedeți, dacă originea vieții nu poate fi explicată în termenii proceselor naturale, atunci la ce vă puteți aștepta e lucrul următor, și anume că toate încercările de a face asta eșuează și problema se înrăutățește cu trecerea timpului. Acesta e exact ce s-a întâmplat din 1953 încoace cu experimentul Miller-Urey. Întorcând asta pe partea cealaltă, doamnelor și domnilor, prefer ca om de știință o explicație care  face sens de fiecare dată unei explicații care nu face sens. Ce ridică această întrebare este ceva ce nu am timp să explic în lectură, anume că se pare că există o prăpastie între moral și amoral.

Poți traversa această prăpastie cu știința? Sau este acesta un alt lucru de-al lui Dumnezeu? Asta e problema lui Hume. David Hume a observat că oamenii au tins să treacă de la a vorbi despre o situație care este la ceva ce ar trebui să fie. Și acest lucru e nechemat. Și încercările disperate din zilele noastre sunt a spune că poți trece de la "este" la "ar trebui să fie" fără a avea nevoie de Dumnezeu. Trebuie să vă las cu literatura, dar din nou, am încercat să scriu despre aceasta în cartea mea "Gunning for God" (ținând cu Dumnezeu).

 

·         Oare nu furnizează auto-interesul iluminat o fundație filosofică pentru moralitate?

Nu, dar formează un principiu important în moralitate. Auto-interesul iluminat. Iluminat de ce? De unde vine lumina? Acesta e primul lucru pe care l-aș întreba. Vedeți, punctul despre sisteme etice, doamnelor și domnilor, e că sunt multe: etica virtuții, etica Kantiană, teoria poruncii divine (ca în Biblie), etica feministă și așa mai departe, utilitarianismul, utilitarianismul preferențial, etc. și nu se exclud unele pe altele. Filosofia etică dominantă e utilitarianismul, care într-o oarecare măsură e bazat pe auto-interesul iluminat, cu excepția că e exprimat ca beneficiul maxim pentru numărul maxim de oameni. Acesta e un sistem strălucit, splendid de folosit dacă împarți înghețată între mai mulți copii. Dacă nu le dai exact aceeași cantitate, vei avea probleme foarte mari. Beneficiul maxim pentru numărul maxim de copii înseamnă porție exact egală. E un principiu bun. E o etică a consecințelor.

Întreabă-te despre consecințe. Din interesul de sine ai fi o persoană foarte prostuță dacă ai lua decizia fără a întreba de consecințe. Deci ești consecvenționalist. Dar problema e că, dacă-L lași pe Dumnezeu afară, și ridici vreunul din aceste sisteme mai presus, atunci ai probleme majore. Încă o ilustrație și închei. Utilitarianismul pare foarte impresionant."Fă altora cum ai vrea să ți se facă ție" în esență. Asta înseamnă să maximalizezi beneficiul pentru numărul maxim de oameni. Ei bine, Hitler a decis că beneficiul maxim pentru numărul maxim de oameni a fost să elimine pe evrei, polonezi, pe cei ce nu erau chiar normali mintal și așa mai departe. Cum ai putea argumenta împotriva acestui lucru?"Dar n-ar trebui s-o faci!" "De ce nu?"  Vedeți, lucrul interesant e acesta, că utilitarianismul are o prezumție ascunsă, că toți avem cam tot atâta putere. Și dacă toți avem putere la fel, are sens să spui "să nu-mi faci asta, că și eu ți-o fac." Dar dacă eu sunt Hitler și am toată puterea și tu-mi zici "să nu-mi faci asta" atunci eu zic,"Ce? Ce? Ce vei face tu, lucru neînsemnat?" Și Hitler a făcut tratate, la începuturile lui politice, dar odată ce a avut putere, le-a încălcat. Și acum, ce principiu vei invoca?"Dar, Herr Hitler, trebuie să asculți de asta." "De ce?" Dacă nu ai un principiu transcendent, te oprești.

Așa că, ceea ce spunem e următorul lucru: multe din teoriile etice care au fost dezvoltate au lucruri foarte importante de spus, dar dacă lasă la o parte transcendentul, toate sunt vulnerabile în final, căci dacă nu avem nimic mai mare decât noi înșine la care să apelăm, repet, etica ajunge să fie ca puterea să determine ce crezi că e bine sau rău. Ne îndreptăm rapid în direcția aceasta, doamnelor și domnilor. Pierzi transcendentul cu un preț. Costul e umanitatea și nimic mai puțin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 132
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni