Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Suveranitatea lui Dumnezeu
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ardelenlogos in 25/10/2016
    12345678910 0/10 X

                                       Atributele lui Dumnezeu   în concepţia teologilor biblici

Pentru înţelegerea  conceptului de suveranitate al lui Dumnezeu este important să privim şi o parte din atributele lui Dumnezeu prim prisma unor teologi biblici, fiindcă autorii le înţeleg uşor diferit. Făcând acest lucru vom observa faptul căci conceptul de suveranitate este cel mai important dintre ele. Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic. Dumnezeu  este acela care a stabilit să se descopere umanităţii. După ruptura relaţie din Eden, fiinţa umană nu ar mai  fi fost niciodată capabil să refacă de unul singur relaţia de tip „eu – Tu”  dintre făptură şi Cel care l-a creat. Revelaţia a venit pe două căi: Revelaţia Naturală şi revelaţia Specială în Cuvânt

Revelaţia Generală[1],  se referă la Creaţie, natură,  ca de  exemplu  Psalmul 19:1-4 declară: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii.” După acest pasaj, existența și puterea lui Dumnezeu pot fi văzute clar prin observarea universului. Ordinea, complexitatea și minunea creației vorbesc despre existența unui Creator puternic și glorios.  Revelația generală este, de asemenea, prezentată și în Romani 1:20: „În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți”. Asemenea Psalmului 19, Romani 1:20 ne învață că puterea veșnică a lui Dumnezeu și natura Sa divină sunt „văzute lămurit” și „înțelese” din ceea ce a fost creat, astfel că nu avem nicio scuză să negăm aceste adevăruri. Având aceste pasaje din Scriptură în minte, probabil o definiție a revelației generale este „revelația lui Dumnezeu față de toți oamenii, în toate timpurile și în toate locurile, care demonstrează existența lui Dumnezeu și faptul că El este inteligent, puternic și transcendent.

Revelaţia Specială[2],  este felul în care a ales Dumnezeu a ales să Se descopere prin moduri miraculoase. Revelația specială include acxţiunile lui Dumnezeu,  apariții fizice ale lui Dumnezeu, vise, viziuni, Cuvântul scris și, cel mai important, Revelaţia Specială în  Isus Hristos, şi care trebuie să-l ducă pe om la mântuire

Dumnezeu se revelează prin acţiunile Sale,  în istoria şi relaţia pe care o are cu poporul evreu, pe muntele Sinai în cele 10 porunci şi încă 613,  în  Istoria Binecuvântării care înseamnă : Avraam,  David,  Mesia.  Ea trebuie să ne conducă la revelaţia în Cristos. Dumnezeu se revelează în Sfânta Scriptură, Vechiu Testament şi Noul Testament care este  şi sunt ultima sursă de autoritate.

Dumnezeu s-a descoperit în Cristos care este cea mai completă formă de revelaţie. „Dumnezeu s-a făcut OM”. Ioan 1 : 14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. 

Dumnezeu  se descopere în noi.  Cele 5 forme ale revelaţiei se adună în noi, momentul în care credem.  Datorită faptului că omul mai are urme ale Cipului lui Dumnezeu în om, îl poate recunoaşte pe Creator. Rămâne o problemă de alegere şi nimeni nu se poate dezvinovăţii.  Este o descoperire a Duhlui Sfânt dar  şi o acceptare a omului.

Revelaţia în Cristos[3]  este cea mai completă formă a relevaţiei. Dumnezeu a devenit OM. (1Ioan 1:1) Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la cuvântul vieţii.Prin incarnarea sau intruparea Sa, El si-a pastrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renuntat la folosirea independenta a atributelor Sale divine. Filipeni 2:6  El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7  ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8  La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce,  si a devenit supus  Tatalui,  Ioan 10:18  Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” si in unele cazuri Duhului Sfint.  Matei 4:1  Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acesta "dezbracare de Sine" a  fost voluntara si a durat pina la inaltarea la cer cind Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult.  Filipeni 2:9  De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; 10  pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ.     Intruparea a fost necesara pentru calitatea de Mintuitor a Domnului Isus; ca Dumnezeu nu putea sa moara, a trebuit sa devina om pentru a muri. Dar nu a renuntat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi au fost absolut esentiale in personalitatea  Domnului Isus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinita. 

Descoperindu-se pe Sine, susţine Calvin, Dumnezeu se adaptează valorii şi inteligenţei omului, El prezintă o auto-înfăţişare pe care noi suntem capabili să  o înţelegem.[4]  Autoportretul creionat de Dumnezeu despre El însuşi ne descopere calităţile Sale. Atributele sunt calităţi permanente. Ele nu pot fi pierdute sau dobândite. Ele înseamnă  ceea ce este Dumnezeu.[5] Mai precis sunt descoperite omului doar o parte din atributele lui Dumnezeu, fiindcă fiinţele finite nu pot să cunoască niciodată infinitul. Psalmi 147:5  Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini. „Dacă în adâncul fiinţei Sale nu poate fi pătruns, noi putem totuşi cunoaşte cele din jurul Lui, Îl putem întrezării cu mintea pe Dumnezeu din lucrările Sale” Romani 1:20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;.[6] O calitate deosebită ce Îl caracterizează pe El este dragostea. 1 Ioan 4:4-8. 4  Voi, copilaşilor, Sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. 5  Ei Sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. 6  Noi însă Suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. 7  Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. 8  Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste, şi 1 Ioan 4:16  Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. Iubirea este forma  în care el şi-a descoperit propria apropiere  şi arată adâncul legăturii Sale cu omenirea. Dragostea a fost calitatea care a stat de fapt la baza revelaţiei unui Dumnezeu sfânt, raportată la  omenirea căzută în păcat. Ioan 3:16  Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Nu putem cunoaşte dragostea lui Dumnezeu în mod exhaustiv. Mintea omenească este limitată, ştiinţa Lui este prea mare ca judecata omului  s-o poată cuprinde.  Psalmi 139:6  O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. Nici în viitor, când vom fi  eliberaţi de păcat, nu vom putea avea o cunoaştere deplină. Atributele lui Dumnezeu sunt de neînţeles datorită  măreţiei Sale necuprinse.[7]  Factorul care ne face să pricepem atributele lui Dumnezeu este lumina pe care o primim asupra cuvântului Său. 2 Petru 1:19  Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.  Dacă avem ca punct de pornire descoperirea lui Dumnezeu, destinată unei lumi în păcat, se va face lumină în privinţa problemelor spirituale. 1 Corinteni 2:14  Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, Sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. 15  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. 16  Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.

Teologii împart atributele lui Dumnezeu în aproximativ două mari categorii: comunicabile în sensul de a le avea şi experimenta şi noi în mod parţial şi necomunicabile, pe care nu le avem nicidecum, doar  având cunoştinţă despre ele.  Dumnezeu posedă atribute pe care nu le înţelegem cum ar fi: Natura Triunică, Suficienţa de Sine, Veşnicia, Existenţa în Sine,  dar pe altele le pricepem mai bine, de exemplu mila , harul, credincioşia, înţelepciunea, pentru că în mod  parţial le-am primit şi noi.[8] Dumnezeu se descrie pe El Însuşi în Exodul 34:6  Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, 7  care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”

 Erikson  împarte atributele lui Dumnezeu în două mari categorii: atribute ale măreţiei, şi  atribute ale bunătăţii lui Dumnezeu. Atributele măreţiei sunt: spiritualitatea, personalitatea, viaţa, caracterul infinit, constanţa,[9] iar  atributele morale ca: puritatea morală definită prin: sfinţenia, dreptatea, justiţia, integritatea caracterizată  de autenticitate, onestitate, credincioşie şi dragoste definită prin: bunăvoinţă, har, îndurare, persistenţă. În teologia lui Erikson dragostea şi justiţia sunt un punct de tensiune.[10]  Chiar dacă facem abstracţie de omul necredincios care nu acceptă şi nu pricepe măreţia lui Dumnezeu  şi cei născuţi din nou au limitări în cunoaştere datorită limitelor umane, a  gradului de părtăşie pe care îl experimentează cu Cristos în viaţa de credinţă. Din această cauză,  va exista o cunoaştere incompletă a atributelor  lui Dumnezeu şi se  va manifesta întotdeauna o notă de mister în cunoaşterea lui Dumnezeu.[11] De asemenea există şi puncte de tensiune în în ţelegerea atributelor lui Dumnezeu, ca exemplu între Bunătate şi Mânie. Dar chiar această notă permanentă de mister dă o frumuseţe aparte relaţiei dintre om şi Dumnezeu. În plus cunoscând calităţile lui Dumnezeu avem   posibilitatea de a rămâne fermi în  credinţa noastră.  Cunoaştere atributelor lui Dumnezeu oferă un sentiment adânc de siguranţă.   Romani 8:31  Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32  El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33  Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! 34  Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! 35  Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strîmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? 36  După cum este scris: „Din pricina Ta Suntem daţi morţii toată ziua; Suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” 37  Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. 38  Căci Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39  nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

 Grudem face cam acelaşi gen de împărţire a atributelor lui Dumnezeu ca şi Erikson, dar într-un mod uşor diferit. Atributele comunicabile sunt acelea pe care Dumnezeu le împărtăşeşte cu noi, cum ar fi cunoştinţa, mila, dreptatea dragostea, dar nu într-un mod complet. Gândurile lui Dumnezeu sunt mai înalte,  Isaia 55:9  „Ci cât Sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât Sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.  Atributele necomunicabile sunt atributele mai puţin împărtăşite cu omul, sau de loc, cum ar fi eternitatea, imuabilitate, independenţa, omniprezenţă. Ele sunt regăsite mai puţin în natura noastră. Şi totuşi spune Grudem, avem o autonomie limitată, suntem omniprezenţi prin ceea ce realizăm, suntem neschimbători fiindcă ne schimbăm şi totuşi nu ca identitate personală. Observăm la Grudem o uşoară tendinţă de  depăşire a barierelor limitelor umane. Grudem înceară o uşoară transcendenţă în cunoaşterea acestor atribute. Totuşi el rămâne foarte rezervat şi face o atenţionare.  Atributele necomunicabile se pot înţelege cel mai uşor în mod greşit, pentru că reprezintă aspecte ale naturii lui Dumnezeu care ne sunt mai puţin cunoscute.[12]

 Henry accentuează  atributele intelectuale ale lui Dumnezeu.  El pune accentul pe înţelepciune. Numai o structură ontologică care este intelectuală  şi care afirmă  un Dumnezeu logic, poate fi considerată o gândire creştină sănătoasă. Dar contrar  aşteptărilor, lumea  religioasă, în special teologii liberali gândesc altfel. Cercetătorii actuali au ca înclinaţie să prezinte atributele intelectuale, mai puţin categoric ca şi atributele Lui morale şi voliţionale. Se  pune accent pe misterul divin. „Până în ziua de astăzi la apariţia filozofiei moderne  nimeni nu   s-a îndoit că Dumnezeu Creatorul  este temeiul ultim  şi sursa raţiunii şi înţelepciunii”.[13]

 O altă calitate al lui Dumnezeu este viaţa. Miracolul vieţii, a vieţii biologice a suscitat interesul tuturor categoriilor de oameni. De la omul simplu, până la omul de ştiinţă care şi-a dedicat viaţa pentru a studia şi cerceta misterul vieţii, toţi au fost interesaţi de acest subiect. Geneza 2:7  Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. Dar Biblia vorbeşte de viaţă în special cu referire la domeniul spiritual, o viaţă dincolo de moarte, o viaţă pe care numai o relaţie corectă cu Dumnezeu o poate da.  Faptele Apostolilor 17:28  Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul lui...” De asemenea El, Creatorul  este acela care susţine universul.  Şi noi avem viaţa fizică, dar ea este  limitată, iar viaţa  veşnică o avem doar în El. Faptele Apostolilor 17:27  ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bîjbăind, cu toate că nu este departe de fiecare din noi. „Henry susţine că toţi părinţii bisericii, toate crezurile care se referă la natura lui Dumnezeu,  afirmă că El este creatorul şi cel care păstrează în mod puternic universul”.[14]  Pentru om moartea este o barieră ce trebuie trecută. “Dacă dorim să înţelegem viaţa, trebuie să ne eliberăm de moartea spirituală, dacă admitem că nemurirea este destinul ce ne-a fost hărăzit”.[15] Efeseni 2:5  cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi).

Dumnezeu  îşi descopere calităţile Sale, cea mai importantă fiind dragostea care raportată la păcat dă viaţă vecinică. Dar dincolo de dragoste este puterea de a iubii o fiinţă care l-a trădat. Puterea lui Dumnezeu este atributul care stă la baza celorlalte atribute divine.  A  fi puternic, în semnă a fi suveran. Supremaţia  lui Dumnezeu presupune faptul că El realizează tot ceea ce doreşte să înfăptuiască. Acest lucru este deosebit de important dacă ne gândim la Lucrarea Sa de răscumpărare.  Bineînţeles există o limitare în înţelegerea atributelor Sale datorită finitului din om, fapt care ar trebuii să ne pună într-o atitudine smerită atunci când vorbim despre calităţile lui Dumnezeu. Teologi biblici ca Henry, Grudem, Erickson  Boice, percep atributele lui Dumnezeu  cu mici diferenţe, dar le poţi concentra într-un întreg. Dacă privim în ansamblu atributele lui Dumnezeu, Scriptura ne relevă un Dumnezeu puternic. Henry pune accentul pe cel mai important atribut al lui Dumnezeu, şi anume puterea Sa importanţa conceptului în gândirea lui Henry rezidă din faptul că el se aliniază teologilor biblici.

Concluzie. Omul este aşa de mult căzut în păcat  «depraverea umană », încât dacă Dumnezeu nu ar fi iniţiat Revelaţia Naturală, şi Revelaţia Specială, care să conducă omul la mântuire, acesta nu l-ar fi descoperit niciodată pe Dumnezeu. Au rămas urme ale Chipului lui Dumnezeu în om « Imago Dey « asfel omul poate să îl recunoască pe Creator şi să refacă relaţia de părtăşie cu Dumneze, prin Hristos. Dintre toate atributele lui Dumneze, în relaţia Sa cu omul dragostea iese cel mai mul în evidenţă, deşi toate atributele lui Dumnezeu sunt egale în esenţa lor. Niciodată Dumnezeu nu va accepta în preajma Sa păcatul, sau fiinţe care nu iubesc.  Apropierea de Dumnezeu şi recunoaşterea lui ca şi Creator, este o lucrare a Duhului Sfânt. În opera sa de şase volume „ Dumnezeu Revelaţie şi Autoritate”  volumul cinci capitolul şaisprezece, Carl Henry se ocupă de Suveranitatea lui Dumnezeu unul dintre cele mai importante atribute divine, calificativ care de fapt le însumează şi pe celelalte. Atributele lui Dumnezeu în percepţia unor teologi biblici, la care se aliniază şi Henry, sunt înţelese uşor diferit comparativ unii faţă de alţii, dar ei în concluzie vorbesc o limbă comună. Erickson ca teolog este mai sistematic ca Henry, dar ambii spun acelaşi lucru şi le poţi aduna într-un întreg. Există o limitare a înţelegeri atributelor  datorită faptului că suntem ţărână, fiinţa  umană  fiind limitată, nu le poate cuprinde şi înţelege în totalitate. Dumnezeu   în revelaţia dată omului şi-a descoperit calităţile atât cât a considerat necesar. În concepţia biblică şi  în viziunea  lui Henry omnipotenţa divină este sinonimă cu Suveranitatea lui Dumnezeu, concepte care totuşi nu sunt într-o relaţie de semantică perfectă. De fapt prima dată trebuie să fii puternic ca apoi  să poţi fi suveran. Părinţii patristici ca Sfântul Vasile, Origen, Thoma d’Aquino, când abordează omnipotenţa lui Dumnezeu, datorită faptului că au ca bază Scriptura, nu fac erorile teologice  pe care le fac teologi liberali de mai târziu ca Pike, Brunner, Barth, idei pe care Henry le combate. Filozofii atei ca Hume, Plotin,  Spinoza, Descartes, Hegel, au renunţat la adevărul biblic şi au căutat răspunsuri în zona impersonalului, sau a raţiuni, dar sfârşesc în erori filozofice. Henry se luptă cu ideile lor, dar le alocă în prezentare mult spaţiu. Importanţa abordării conceptului de omnipotenţă se datorează faptului că Henry abordează suveranitatea lui Dumnezeu, criticând  teologii liberali,  care l-au denaturat, sau  filozofii atei care l-au  respins. 

Bibliografie :

Alister McGrath ,   Un nor de Martori, Editura LOGOS. Cluj  2001.

Erickson  Millard , „Teologie Creştină”  . vol 1  

Bria Ion, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică , Colecţia „ Didaskalos” Bucureşti 1999

Montmogery James  Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine,   Editura   Institutului  Biblic„Emanuel”  Oradea , 2000.                                                                                    

GRUDEM WAYNE   SYSTEMATIC THEOLOGY” 

Henry, Dumnezeu Revelaţie şi autoritate, vol 5

MONTGOMERY  JAMES    BOICE    „ FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE” 

Roboam http://www.roboam.com/

O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

  Ardelean Viorel

 [1] Roboam http://www.roboam.com/

[3]  O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

[4]   Alister McGrath ,   Un nor de Martori, Editura LOGOS. Cluj  2001. pag 140

[5]   Erickson  Millard , „Teologie Creştină”  . vol 1  pag. 285

[6]  Bria Ion, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică , Colecţia „ Didaskalos” Bucureşti 1999 pag 85-86

[7]  GRUDEM WAYNE   „SYSTEMATIC THEOLOGY”  An Introduction to Biblical Doctrine. Inter- Varsity- Pres, Leicester England. Zondervan Publishing House. Copyright 1994 Grand Rapids, Michigan, USA.  pag 150

[8]  Montmogery James  Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine,   Editura   Institutului  Biblic„Emanuel”  Oradea , 2000. pag 11                                                                                     

 [9] Erickson  Millard    „Teologie Creştină”  vol 1  pag.  288-304

[10]  ibd.  pag 305- 325

[11]  ibd.   pag  286

[12]  GRUDEM WAYNE   „SYSTEMATIC THEOLOGY”  pag 156-160

[13]  Henry, Dumnezeu Revelaţie şi autoritate, vol 5 pag. 404

[14]  ibd. pag 351-352

[15] MONTGOMERY  JAMES    BOICE    „ FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE”  pag 191                                                                                                                            



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 636
  • Export PDF: 2
Opțiuni