Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Aplicații practice ale suveranității lui Dumnezeu
Autor: Ardelean Viorel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ardelenlogos in 25/11/2016
    12345678910 0/10 X

Domnia lui Cristos - perspectiva biblică - relaţia doctrinei cu alte religii

Domnia lui Hristos[1] în inima credinciosului și peste Biserică este una dintre cele mai spinoase probleme ale credinței a a crezurilor bisericilor, prin faptul că Isus Cristos nu este lăsat să își exercite puterea de a domnii în inimile credincioșilor și peste biserică deși Biblia afirmă răspicat acest lucru.  Pentru acest lucru se pot aduce argumente biblice de genul Coloseni 1:18  El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Dar creștinătatea se abate de la acest adevăr și în Biserica Catolică, ”papa” este capul bisericii, în Biserica Ortodoxă, ”preafericiții”, sunt acele persoane care se interpun între Dumnezeu și om, (în care sinfonia bizantină cântă fals),  iar în cultele protestante și neoprotestante, divizate în mod artificial, predomină, aspecte raționale, doctrinale, lideri ca întemeietori, care în principiu accentuează unele texte biblice în defavoarea altora, sau prin o negare completă a lor și nu privesc Biblia în ansamblul ei. Dar există un verset care nu lasă loc de un alt gen de interpretări: Ioan 1:29  A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!  Fără raportarea la faptul că Sângele lui Isus Hristos are puterea de a spăla păcatele, toate celelalte credințe sunt false iar sfârșitul va fi în Blestem și Moarte. Apostolul Pavel face o afirmație : Romani 1:16  Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului. Deci în mod categoric Cristos a murit pentru toţi oamenii. Dar dacă în sânul creștinismului lucrurile stau așa, în lumea laică și păgână lucrurile stau și mai rău.

El este negat ca Fiu de Dumnezeu în multe părţi ale mapamondului. Religia indiană şi alte credinţe din Orient îl admite pe Isus  în cel mai favorabil caz ca un simplu proroc.[2]  Nuanţările continuă din voinţa de a-L deposeda pe Cristos de dumnezeire  Alţi autori folosesc expresia în sens mai larg, dar persistă că spre deosebire de alte avataras cu exprimări circumscrise, Isus este continuu Dumnezeu – om. Dar ei ocolesc dificultatea implicaţiilor metafizicii a întrupări divine. Isus ajunge dumnezeiesc prin legătura morală, prin ascultare şi durere. Autorul contestă faptul căci caracterul Lui vieţuieşte necurmat în Dumnezeu.[3]  Dar a nega divinitatea lui Cristos înseamnă a nega calitatea de Fiu al lui Dumnezeu. În contrast lucrurile pe care Isus le declară despre Dumnezeu, nu se aseamănă cu afirmaţiile vreunui alt dascăl religios.

Evangheliile nu î-l prezintă pe Isus inferior sau deopotrivă cu oamenii, ci reliefarea cade pe superioritatea Lui.[4] Religia hindusă nu are un întemeietor uman, cu atât mai puţin unul divin, din acest motiv poţi să crezi orice. Ea are calitatea de a fi foarte tolerabilă cu alte religii, dar în general creştinismul este perceput ca ceva străin. Logosul întrupat reprezintă pentru hinduşi o reîncarnare. Hinduşii vorbesc despre avataras, şi ei îl ovaţionează pe Isus ca pe un gen de avataras între multe altele, dar renunţă să-L confirme pe Isus  ca singurul avataras al Dumnezeului cel viu. Ei îl percep aproximativ în termeni arieni.[5] Mulţi hinduşi îl socotesc pe Sri Krishna drept o figură istorică, dar alţii se mulţumesc să alegorizeze relatările antice. Contraargumentul   decisiv  este faptul că hinduşii discută atât despre avataras complet ca persoana lui Krishna, cât şi de avataras parţiale, Rama, Laksmana, iar în acest caz se conferă expresiei  o conotaţie docetistă.[6] Împrumutarea termenilor şi conceptelor  din alte religii nu face decât să complice lucrurile şi provoacă confuzie în domeniul teologic. Confuzia este în dezavantajul celor nu caută adevărul cu sinceritate. Conceptul de avataras ridică probleme serioase când este aplicat la persoana lui Isus Cristos. Gândirea hindusă consideră că avataras este o treaptă inferioară în paralelismul cu Absolutul nemanifestat, pe când creştinismul afirmă că Isus Cristos a venit în carne şi este în acelaşi timp Dumnezeu din Dumnezeu adevărat,  în contrast intens cu impersonalul nirguna Brahma. Trinitatea  sub forma Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt o găsim suficient de clar creionată  pe paginile  Bibliei.  Ea vorbeşte fără ezitare şi insistent de un Dumnezeu personal şi declară că plinătatea Dumnezeirii este exprimată  în Isus Cristos.  Dar obiecţia finală, este faptul că doctrina hindusă consideră sufletul omului nu este ceva etern, ci  trecător, stare incopatibilă cu  întruparea lui Cristos.[7] Chiar dacă apare ca un paradox, dincolo de înţelegerea umană, divinul se poate împletii cu umanitatea într-o armonie pe care încă nu o pricepem. Putere lui Dumnezeu poate acţiona nestânjenită şi în afara domeniului divin în virtutea economiei lui Dumnezeu şi rezultă că Persoana divină a Cuvântului nu a împiedicat Fiul să-şi dezvolte existenţa Sa umană. Isus Cristos a fost om şi a fost ispitit în toate ca şi noi. (Evr. 4:15). „Evangheliile ne obligă să recunoaştem că nu a existat alt  Om care să fi trăit cu o atare profunzime şi plenitudine viaţa umană”.[8] Vechiul Testament afirmă acelaşi lucru. Exemplul robului care sufere din Isaia 53, este mai mult decât concludent.  Misterul întrupării Fiului duce până la limită, raporturile obiective dintre Dumnezeu şi umanitate. Ţelul este de a restabili irevocabil relaţiile dintre persoanele divine şi persoanele umane.[9]

Restabilirea acestei relaţii dintre Dumnezeu şi om s-a realizat doar prin Jertfa de la Cruce. Niciodată  această relaţie nu va însemna o unire totală cu divinul, fiindcă deşi suntem fiinţe răscumpărate rămânem la statutul de creaturi, chiar purtând titlul de fii ai lui Dumnezeu.  Se caută alte căi pentru obţinerea salvării sufletului. Mântuirea prin Meditaţia Transcedentală se pretinde a se  îndeplini prin înţelegerea faptului că omul este în comuniune cu inteligenţa creatoare universală, iar uriaşul munte de păcate este zdrobit prin Unirea înfăptuită cu ajutorul  acestui tip de meditaţie care este  o „unire” cu divinul. Dar în cazul de faţă conceptul de mântuire, devine ambiguu şi  impropriu.[10]

Deformând în mod deliberat conceptul de suveranitate al lui Dumnezeu, implicit conceptul de soteorologie,  şi de  Trinitatea conceptele în sine sunt greu, și  greşite ca înţeles. Teologi africani ne-evanghelici cred faptul că datina lor religioasă  se află  în acelaşi fel de relaţie cu  Noul Testament, raport în care  se aflau  evreii din trecut cu Vechiul Testament. Existau teologi care considerau religia africană ca element pregătitor pentru Evanghelie, dar nu aveau argumente biblice pentru a susţine această teorie.

„Teologia  africană prezentă, a tins să micşoreze suveranitatea Dumnezeului Bibliei exagerând în mod deliberat valoarea religiilor africane tradiţionale.”[11]   Teologii erau adepţii revelaţiei generale şi deveneau extremi de obscuri când ajungeau să definească ceva  concret. Henry întreabă pe bună dreptate de ce acest lucru nu este valabil şi la alte religii tradiţionale din Asia, cum ar fi religia  hindusă sau budistă. „Din punctul de vedere al Bibliei spune Henry, religia africană tradiţională este retrogradă. Magia şi vrăjitoria nu au ce să caute în poporul lui Dumnezeu”.[12] Pentru zona Africi sa încetăţenit conceptul de Teologie Neagră. Dar adevărul curat al Scripturii poate contracara învăţăturile înşelătoare, care sunt o formă de evlavie în care se tăgăduieşte puterea lui Dumnezeu. (2.Tim.3:1-5) Se ajunge foarte uşor la această stare deplorabilă când biserica este secularizată, când  ea  revine la înţelepciunea şi metodele  laice. În cazul acesta termenii biblici sunt re-definiţi şi se poate face orice gen de doctrină, ca exemplu teologia „morţii lui Dumnezeu” apărută cam prin anii şaizeci.[13] De asemenea se poate reaminti și Mișcarea Feministă a anilor 60, care a luat amploare în prezent.

O lume răzvrătită faţă de Dumnezeu, în majoritate ei, l-a respins pe Mesia, în mod categoric, dar alţii s-au a încercat să denatureze Evanghelia lui Cristos după bunul lor plac. În concepţia multora Cristos a fost dezbrăcat de divinitate. Pentru popoarele din Orient Evanghelia a fost subordonată credinţelor tradiţionale, întruparea a devenit un ciclu de reîncarnări,  ideea de mântuire schimbându-şi total sensul, iar pe de altă parte religia tradiţională africană s-a pretins a fi un suport pozitiv pentru Evanghelie în ideea atingerii scopurilor propuse. Teologia africană şi nu numai, redefineşte termenii biblici. Se pune un accent deosebit pe revelaţia naturală, minimalizând revelaţia specială în Cuvânt şi întruparea Logosului. Fenomenul de denaturare apare şi în occident prin secularizarea bisericii. Se observă confuzia generată de amestecarea elementelor diferitelor religii doar cu scopul de al respinge pe Dumnezeu. Henry combate aceste idei asiatice şi africane. În aceste religii Cristos este dezbrăcat de divinitate. Cu atât mai puţin El nu este Domn. Creştinismul nu este compatibil sub nici o formă cu ale religii

Concluzii

Cred că este bine cel puțin în privința sectelor și a  cultelor creștine se ne gândim la următorul verset și să analizăm în ființa și confesiunea noastră de credință, dacă se aplică cu adevărat. Faptele Apostolilor 2:36  Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” Dacă termenul de Domn nu se aplică în viața creștină,  atunci este un mare semn de întrebare cu privire la mântuirea și viața noastră veșnică. Am arătat mai sus principalele motive din biserică care ”nu îl lasă” pe Hristos ca să fie Domn peste Biserică care este Trupul Său. Este necesar a remarca că este vorba de biserica vizibilă.  Fără a le relua motivele, mergem mai departe pe firul acestui adevăr și ne uităm la popoarele păgâne care au luat-o cu totul în altă direcție,  deșii toți au avut aceeași șansă în sensul că Revelația Generală a fost descoperită tuturor oamenilor. Este suficient să ne gândim la următorul verset. Geneza 4:26  Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului. Dar linia descendentă din Cain, de ce nu a făcut acest lucru? Suntem obligați să recunoaștem libertatea de alegere a omului în particular dar și în general. Dar în mod sigur cei care au ales altă cale merg în continuare spre moarte spirituală. Atunci se aplică următorul verset. Romani 1:20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;. Din păcate  aspectele căderii merg și mai departe și se întâmplă următorul lucru Romani 1:22  S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23  şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. Și  dacă ne uităm la popoarele păgâne exact aceste lucruri le fac. Fiul lui Dumnezeu este negat  pe globul pământ, în lume,  și în universul cunoscut de noi. Religia indiană, Orientul, îl percep ca pe un simplu proroc. A nega calitatea de divinitatea lui Hrisos însemnă indiferent de nuanța folosită  a nega atributul lui Isus ca Fiu de Dumnezeu. Atunci când vorbim despre Isus, ideea se axează pe faptul că El a fost superior. Logosul Întrupat este perceput de către religia Hindusă ca ceva străin, ca o reîncarnare. Ea are ca întemeietor o ființă umană, nicidecum divină. Conceptul de avatarus nu se poate aplica lui Isus Hristos. Avatarul este ceva inferior față de absolut pe când Isus Hristos este  Dumnezeu, chiar absolutul. Trinitatea o găsim pe paginile Bibliei și ea afirmă că Isus este Dumnezeu. ”Ioan 10:30  Eu şi Tatăl una Suntem.” Dumnezeu este o Ființă Personală în contrast cu impersonalul nirguna Brahma. În învățătura hindusă sufletul omului nu este etern ca și în Creștinism. Chiar dacă în mintea noastă noastră este greu să înțelegem Întruparea, care înseamnă faptul că Divinitata s-a făcut Om, dar prin credință acceptăm acest lucru și Biblia afirmă că El a fost Om pe deplin dar și Dumnezeu întrupat. Ca om a experimentat umanitatea sub toate formele ei, (și ispita) iar ca Dumnezeu Jertfa lui a fost universală. Vechiul Testament vorbește despre Robul care sufere iar Noul Testament îl prezintă pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu. Restaurarea omului ca Fiu de Dumnezeu nu se poate face pe alte căi, ca Yoga, sau MT , și altele, decât prin Isus Hristos.  O greșeală mare fac și religiile africane care pun datina religioasă și spiritele morților pe o treaptă egală cu Evanghelia. Ei sunt adepți Revelației Generale și ”micșorează” în mod deliberat Suveranitatea lui Dumnezeu. Dar magia și vrăjitoria sunt interzise de Scriptură. Acesta este o teologie neagră și Henry afirmă pe bună dreptate că este retrogradă. Acest lucru este valabil și în religiile orientale. Dacă termenii biblici primesc o altă semantică ca aceea intenționată de Scriptură se cade foarte ușor în erezii ca aceea a ”morți lui Dumnezeu”, apărută prin anii 60, generată de teologia liberală.  O parte din lume s-a răzvrătit pe față împotriva lui Dumnezeu, dar alții au denaturat Evanghelia în mod intenționat, ”l-au  dezbrăcat  pe Hristos de divinitate” potrivit cu scopul, interesele  și convingerilor lor  proprii. Dar se  ignoră în mod voit Revelația Specială care duce omul la mântuire. Secularismul respinge ambele tipuri de  revelație, și în confuzia creată asistăm la o secularizare a bisericii. Dacă lui Isus Hristos nu i se acceptă divinitatea, cu atât mai mult El nu poate funcționa ca Domn nici măcar în creștinism. Religia creștină adevărată acceptă Domnia lui Hristos peste Biserică. Henry condamnă pe bună dreptate, această confuzie generală care duce omul la moarte veșnică. În acest sens următorul verset este categoric.  Galateni 1:8  Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Amin.

Bibliografie

Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, volumul 5

Ferenţ Eduard, Cristologia,    Editura  „Presa Bună”  Iaşi 1998  

Walter Martin, Împărăţia Cultelor Eretice, Editura Cartea Creştină Oradea, 2001

MONTGOMERY  JAMES    BOICE „ FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE”

 Ardelean Viorel

 [1] Ardelean Viorel

[2]   Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, volumul 5. pag. 372

[3]   ibd  pag. 372.

[4]   ibd  pag. 373

[5]   Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 371.

[6]   ibd  pag. 371.

[7]   ibd  pag. 372.

[8]  Ferenţ Eduard, Cristologia,    Editura  „Presa Bună”  Iaşi 1998  pag 391

[9]  Ferenţ Eduard, Cristologia, pag 397

[10]  Walter Martin, Împărăţia Cultelor Eretice, Editura Cartea Creştină Oradea, 2001, pag  459

[11]  Henry, Dumnezeu revelaţie şi autoritate, vol.5. pag. 369

[12]   ibd. pag. 370

[13]  MONTGOMERY  JAMES    BOICE „ FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE” pag 634 -  638

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 530
  • Export PDF: 2
Opțiuni