10 – Ai grijă de mintea ta
Autor: Max Lucado  |  Album: Nu vă îngrijorați de nimic  |  Tematica: Gândire
Resursa adaugata de Mada_O in 22/03/2016
    12345678910 0/10 X
Referințe

    Apreciez foarte mult oportunitatea pe care mi-o daţi în fiecare săptămână să studiez Biblia şi să-mi împărtăşesc ideile cu voi. Abordăm această temă despre anxietate, fiindcă eu chiar cred că putem câştiga războiul cu privire la îngrijorare. Anxietatea îşi are locul ei. Vine odată cu viaţa, dar nu trebuie să ne conducă vieţile. Iar Dumnezeu are o reţetă pentru îngrijorare. El are o soluţie, un antidot împotriva anxietăţii. Se găseşte în cartea Filipeni. În această vară, facem o analiză frază cu frază. Cuvintele vor apărea pe ecran. Mulţi dintre voi aţi memorat pasajul. Dacă vreţi să vedeţi cuvintele pe ecran, puteţi. Haideţi să citim cu toţii! Vreau să staţi drepţi, umerii în spate, umpleţi-vă plămânii cu aer şi inimile cu speranţă. Haideţi să spunem cu convingere! Sunteţi gata? "Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească." (Filipeni 4:4-8)

 

    Da, Doamne. Ajută-ne să putem face chiar asta. Te rugăm, eliberează-ne de anxietate şi ajută-ne să medităm, în schimb, la lucruri bune. Îţi cerem această pace care întrece orice pricepere. Îţi înălţăm toate cererile noastre cu mulţumire şi recunoştinţă, pentru tot binele pe care ni l-ai făcut. Iartă pe cel care vorbeşte astăzi, păcatele lui sunt multe. Ajută-ne să-L vedem pe Hristos, doar pe Hristos. Prin Hristos ne rugăm. Şi toată Biserica a spus: Amin!

 

    Poate iei în considerare să citeşti vara asta, această minunată carte, care tocmai a ieşit, numită: "Chemat pe viaţă", scrisă de Kent şi Amber Brantly. Poate vă aduceţi aminte de povestea lor, de acum un an. Numele dr. Brantly a apărut la ştiri. De fapt, miercuri seara, pe 23 iulie 2014, dr. Brantly s-a aşezat pe canapeaua sa, şi-a deschis jurnalul şi avea nevoie să-şi adune gândurile, pentru că petrecuse ziua simţind efectele unei boli, despre care ştia că este, fie malarie, fie Ebola. Iar el se ruga să fie malarie. Era medic misionar în Liberia, luptând împotriva unuia dintre cele mai crude virusuri: Ebola. Nu exista un tratament sigur, iar epidemia omora oamenii cu miile. Ca orice alt om din lume, dr. Brantly ştia consecinţele bolii. Tratase o mulţime de cazuri. Ştia simptomele: febră ridicată, diaree severă, greaţă. Văzuse rezultatele virusului şi, totuşi, pentru prima dată, le simţea pe propria piele. Colegii lui i-au luat sânge şi au început testul, însă doar după trei zile urmau să afle rezultatele. Dr. Brantly a stat în carantină în casa lui din bolţari şi a aşteptat. Soţia şi familia se aflau peste ocean. Colegilor săi nu li s-a permis să intre în locuinţa sa. Era, literalmente, singur, cu gândurile sale. Iar în acel moment, şi-a deschis Biblia şi a găsit un pasaj din Evrei, asupra căruia a început să mediteze. Pasajul spune: "Atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu... Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta." Brantly şi-a adus aminte de fraza: "să ne grăbim", a încercuit-o şi s-a decis: "Asta este exact ce va trebui să fac!" A continuat să citească şi s-a oprit în Evrei 4:16 –  "Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie." Şi-a scris versetul, cuvânt cu cuvânt, în jurnalul său, iar când a ajuns la cuvântul "încredere", l-a scris în italic. Apoi a închis jurnalul şi a aşteptat.

    Următoarele trei zile au adus discomfort cumplit, iar apoi a venit vestea de care se temeau, că într-adevăr contractase Ebola. Soţia lui Kent, Amber, se afla peste ocean, în oraşul ei natal, Abilene, Texas. Ea a primit un telefon de la Kent, în următoarea sâmbătă, după-amiaza. Când a sunat telefonul, s-a dus în dormitorul ei ca să vorbească. Ea se afla, de fapt, în casa părinţilor ei, aşa că a intrat în fostul ei dormitor. Kent a trecut direct la subiect. La telefon, el a spus: "Au venit rezultatele testului. Este pozitiv." Ea a început să plângă şi au vorbit câteva momente, până când Kent a zis că e prea obosit ca să continue să mai vorbească, dar că va suna în curând. Acum era rândul lui Amber să proceseze vestea. Le-a spus şi părinţilor. Cei trei au stat pe marginea patului şi au plâns câteva minute. După ceva timp, Amber s-a scuzat şi s-a dus afară. A mers de-a lungul unui câmp întins, către un copac mesquite, care avea o ramură joasă suspendată. Ea s-a aşezat pe ramură şi a încercat să se roage, dar îi era greu să-şi exprime îngrijorările în cuvinte. Aşa că a început să cânte imnuri, pe care le învăţase când era tânără. Ea a cântat: "La Tine nu este umbră de mutare, Tu nu Te schimbi, îndurările Tale nu se sfârşesc, Aşa cum ai fost, aşa vei fi întotdeauna." Asta a încurajat-o, aşa că a cântat şi mai tare. "Am nevoie de Tine în fiecare clipă, în bucurie sau durere, Vino repede şi rămâi, altfel viaţa este în zadar. Am nevoie de Tine, oh, am nevoie de Tine; în fiecare clipă am nevoie de Tine! Vino şi binecuvântează-mă acum, Mântuitorul meu; Eu vin la Tine!" Mai târziu, ea a scris aceste cuvinte: "Am crezut că soţul meu va muri. Eram îndurerată, mi-era teamă, totuşi, prin acele imnuri, am putut să mă unesc cu Dumnezeu într-un mod semnificativ."

    Poate vă aduceţi aminte de această poveste. Poate vă amintiţi desfăşurarea ştirilor despre familia Brantly. Poate vă amintiţi decizia îngrijitorilor, de a da un tratament netestat lui Kent, pentru că nu au avut o altă opţiune. Poate vă amintiţi că l-aţi văzut fiind transportat din Africa către Atlanta, privindu-l în timp ce cobora din spatele dubei, iar apoi fiind dus cu grijă în spital. Am sărbătorit vestea îmbunătăţirii condiţiei sale, iar apoi i-am mulţumit lui Dumnezeu, când am auzit vestea despre vindecarea lui Kent de Ebola. Dar ştiţi ce? Eu cred că putem sărbători vindecarea unei alte boli, un virus care este la fel de contagois şi tot atât de fatal. Virusul nevăzut al anxietăţii. Kent şi Amber au fost candidaţii perfecţi pentru a se îngrijora, totuşi, reacţia lor la prezenţa anxietăţii, a fost aceeaşi hotărâre intenţionată cu care au răspuns prezenţei virusului Ebola. Ei au intrat în ofensivă. Au preluat controlul asupra gândurilor lor. Kent şi-a deschis Biblia. Amber şi-a deschis inima. Au cugetat la Scriptură, au meditat asupra imnurilor. Înainte ca anxietatea să-i stăpânească, au pus ei stăpânire pe ea şi au alungat-o. Au făcut exact ce a prescris apostolul, în Filipeni 4:8 - "Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească."

    Dacă Biblia ar avea o dietă recomandată pentru minte, aceasta ar fi. Acestea sunt legumele verzi pentru suflet. Soţiei mele, Denalyn, îi plac legumele verzi. Mie nu-mi plac, dar ei îi plac. Ea are o listă cu legumele care sunt bune pentru trup. Lista include: broccoli, asparagus, salată verde. Citind lista, eu nu văd nimic din ce cred eu că este mâncare sănătoasă: gogoşi, chipsuri cu aromă de barbecue, biscuiţi Oreo, îngheţată. Dar nu întreb: "De ce?" Eu ştiu răspunsul. Am auzit toate sloganele. "Ceea ce are gust bun, nu arată bine pe şolduri." De unde aţi ştiut asta? "Dacă vrei să te simţi bine mâine, atunci mănâncă sănătos astăzi." Acestea sunt principiile unei diete sănătoase. Dar sunt şi principiile unei minţi sănătoase. E bine să selectezi ce mănânci. Este la fel de bine să selectezi ce gândeşti. Iar apostolul Pavel, pentru noi, ia rol de dietetician pentru gânduri. Fiindcă, aşa cum nu orice mâncare este bună de mâncat, tot aşa, nu orice gând este bun pentru a fi gândit. Trebuie să îndeplinească un standard. Iar el ne dă cele nouă standarde. În primul rând, trebuie să fie adevărat, bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să se alinieze la Scriptură. Trebuie să fie nobil, care înseamnă vrednic de cinste. Asta elimină tot ce este imoral sau neadecvat. Trebuie să fie drept, susţine corectitudinea faţă de toţi. Trebuie să fie curat. Este o chemare la gânduri înalte şi elevate. Trebuie să fie vrednic de iubit. Gândurile frumoase caută să găsească frumuseţe în orice situaţie. Trebuie să fie vrednic de primit. Nu e nevoie de calomnie sau bârfă. Trebuie să fie îndreptat spre bunătate şi vrednic de laudă. Aşadar, primim orice idee care promovează ce e mai bun pentru viaţă. Etică la nivel înalt. Bunătate nobilă. Noi medităm la aceste lucruri. Şi în timp ce ne îndreptăm gândurile spre aceste lucruri, se întâmplă un lucru minunat: întoarcem spatele opusului acestora. Umplându-ne mintea cu legume, evităm dieta cu mâncare nesănătoasă, ce cuprinde: înşelare, gânduri dezgustătoare, murdare, necinstite. Atunci când îngrijeşti de un trandafir, nu au cum să apară ciulini. Ne concentrăm gândurile pe lucruri bune, astfel cele negative nu mai au loc. După cum unii oameni selectează ce mănâncă, noi alegem, intenţionat, ce să gândim. Ideea centrală a acestui pasaj este aceasta: Gândiţi-vă la lucruri bune! Vreţi să trataţi anxietatea? Îndreptaţi-vă gândurile spre lucruri bune. După cum ştiţi, Noul Testament a fost scris în greacă, iar acest cuvânt, în greacă, este unul minunat. Priviţi-l! "logizomai" = "a medita" Vedeţi rădăcina unui cuvânt în engleză, în acest cuvânt? Cineva? "Logică". Noi medităm la lucruri bune, ne tratăm anxietatea, gândind logic, gândind limpede, raţional. E mai uşor de zis decât de făcut. Consecinţa anxietăţii pentru mulţi este o gândire încurcată, neclară, dacă mai putem gândi în vreun fel.

    În iulie 1943, un ofiţer de armată, britanic, pe nume Lionel Wigram, a studiat reacţia soldaţilor la luptele intense. El a observat un model previzibil. El a spus că într-un pluton obişnuit de 22 de bărbaţi, vor fi puţini care răspund cu curaj şi puţini care răspund cu panică. Cei mai mulţi dintre bărbaţi vor intra într-o stare mentală de neutralitate. El i-a numit oi dezorientate. Ei vor înceta să mai gândească. El a scris: "Orice pluton poate fi analizat astfel: 6 bărbaţi care vor merge oriunde, 12 oi care vor merge în urmă, la o distanţă mică în spate şi 4-6 bărbaţi fricoşi. Un alt psiholog, pe nume John Leach, a petrecut ultimele decenii studiind răspunsul uman la stres neprevăzut, precum turbulenţele de avion sau prăbuşirile economice. Potrivit studiilor sale, cca 10-20% dintre noi, rămânem calmi şi liniştiţi la stres. Alţi 10-15% intră în panică. Însă, cca 70-80% dintre noi devenim, după cum spune el, "paralizaţi mintal". Noi încetăm să mai gândim. Cu mult timp înaintea acestei cercetări, apostolul Pavel ne îndemna să ne păzim minţile. În momentele în care suntem neliniştiţi, să avem grijă ce gândim. Arma noastră cea mai valoroasă împotriva anxietăţii cântăreşte ~1,2 kg şi se află chiar aici, între urechile noastre.

    Aceasta a fost ideea lui Isus, în cea mai cunoscută predică despre anxietate. El Îşi începe predica, spunându-ne, destul de direct: "Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca." Apoi, El ne dă două porunci cu care să o împlinim pe prima. El spune: "Priviţi şi uitaţi-vă cu băgare de seamă!" În primul rând, El spune: "Uitaţi-vă la păsările cerului". El ne invită să mergem afară şi să privim corbii, pasărea cardinal, păsările. Iar când facem asta, observăm ceva: ele nu sunt morocănoase, nu se încruntă, nu arată nedormite, nu sunt singuratice. De fapt, arată tocmai invers: sunt chiar fericite. Ele cântă, plutesc, ciripesc. Apoi, Isus spune: Ele "nu seamănă, ...nici nu strâng nimic în grânare", cu alte cuvinte, ele nu lucrează, nu economisesc bani, nu se stresează cu tot felul de ocupaţii, însă arată fericite. Apoi, ne spune să ne coborâm privirea de la păsări şi să privim spre vale. El spune: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii". Amintiţi-vă că El ne ajută să ne tratăm anxietatea. Deci, El ne spune să ne uităm la păsări, iar acum să fim atenţi la crini. Acelaşi lucru. Ei nu arată nefericiţi. Ei sunt foarte frumoşi. De fapt, Isus spune că deşi au o durată de viaţă scurtă, astăzi sunt, dar mâine vor fi aruncaţi în foc, "nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei". El este cel mai bogat rege din istorie, iar un câmp de crini este mai frumos decât a fost el. Semnificaţia? Dezarmăm anxietatea privind şi uitându-ne cu băgare de seamă. Gândind, procesând. Ne uităm la păsări, la crini. Nu ne rătăcim în spirala gândurilor noastre negative care ne duce în jos. Nici nu paralizăm, alegând să nu mai gândim. Ne oprim, ne revenim, privim păsările, ne uităm cu băgare de seamă la crini. Gestionăm anxietatea, gestionându-ne gândurile. Poate că ţi-ai fi dorit ceva mai mistic, mai supranatural, mai angelic. Poate o vizită divină sau care de foc. Poate ai crezut că Dumnezeu tratează anxietatea prin vedenii supranaturale. Pavel şi Isus ţi-ar spune contrariul. Cheia păcii nu este în emoţia simţită, ci în gândurile pe care le gândeşti. Cheia păcii nu este în emoţia simţită, ci în gândurile pe care le gândeşti. Vrei să ai pace mâine? Atunci, gândeşte gânduri dumnezeieşti astăzi. Meditează la lucruri bune.

    Cu ani în urmă, un pastor britanic renumit, pe nume Dean Martyn Lloyd Jones, a scris aceste cuvinte, despre pasajul din Matei 6, la care tocmai ne-am uitat: "Credinţa, potrivit învăţăturii Domnului nostru în acest paragraf, presupune, în primul rând, să gândeşti. Marea problemă a omului cu o credinţă mică, este că el uită să gândească. El permite circumstanţelor să-l terorizeze. Potrivit Domnului nostru, pentru a evita asta, noi trebuie să gândim, să privim păsările, să ne gândim la ele, să tragem concluzii, să ne uităm la iarbă, să privim cu atenţie crinii de pe câmp. Problema unei persoane cu o credinţă mică, este că în loc să-şi controleze propriul gând, gândul său este controlat de altceva. Iar el se învârte în cerc. Aceasta este esenţa îngrijorării. Nu este prezenţa gândirii, ci absenţa ei; eşecul de a gândi." În altă parte, Pavel îl îndeamnă pe Kent: "Kent, gândeşte-te la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ." Există un moment în care, intenţionat, noi ne fixăm mintea pe lucrurile de sus. Asta a făcut Kent Brantly. Când urma să petreacă aproape trei zile, în aşteptarea rezultatului, el şi-a fixat mintea pe lucrurile de sus. Asta a făcut soţia lui, Amber. Când a primit vestea despre diagnosticul pozitiv al soţului ei, ea nu s-a panicat. Nu a fost uşor, dar ea a făcut lucruri intenţionate, ea a făcut paşi intenţionaţi, de a-şi fixa mintea pe lucruri bune.

    Eu am făcut ceva, de genul acesta, odată. Şi avea de a face cu o mică lămâie şi cu o mică frază scrisă pe lămâie, pe care o ataşasem pe bordul maşinii mele. Una dintre cele mai dificile zile din viaţa mea, a fost când aveam 19 ani. Eram într-un oraş numit Dalton, din statul Georgia. Nu mai fusesem niciodată în Dalton şi nu ştiam pe nimeni în Georgia. Şi mă întrebam ce se întâmplase. Aveam 19 ani şi era vara primului an de facultate. M-am pomenit dormind la centrul "Armata Salvării", pentru că era ieftin. Iar cu o noapte înainte, cineva care băuse prea mult, s-a răsucit, fiind într-un pat suprapus, deasupra mea, şi a vomitat pe podea. Mi-a fost aşa dor de casă. Dacă dorul de casă ar fi fost apa, eu eram îmbibat. Oare în ce mă băgasem? Ei bine, pe baza promisiunii de a obţine nişte bani cash repede şi de a vedea locuri noi, m-am unit cu doi prieteni şi m-am angajat să vând cărţi din uşă-n uşă. Am mers la şcoala de vânzări, dar prietenii mei s-au dus acasă şi m-au lăsat să mă duc singur în Georgia. După şcoala de vânzări, m-am dus pe teren, iar în prima zi, am descoperit ceva: oamenilor nu le plac vânzătorii din uşă-n uşă. Nici măcar când vânzătorul este un puşti drăguţ din vestul Texasului. Acea primă zi a fost groaznică. "Bună! Eu sunt Max." Zbang! "Bună! Eu sunt Max." Zbang! "Bună! Eu sunt Max." Zbang! A doua zi a fost la fel de cumplită. Nu ştiam dacă voi face faţă. Nu puteam concepe să petrec toată vara aşa. Aşa că m-am dus să mănânc prânzul undeva. Am comandat un hamburger şi mi-am tratat eul rănit. În timp ce îmi achitam burgerul, am zărit un panou în dreapta casei de marcat, pe care era o colecţie de magneţi cauciucaţi, ce conţineau maxime. Genul de magneţi pe care îi pui pe uşa frigiderului. Ştiţi despre ce vorbesc? Mici afirmaţii. Iar unul dintre ei avea forma unei lămâi. Iar pe acea lămâie cauciucată, erau aceste cuvinte - cred că ştiţi ce urmează să spun: "Când viaţa îţi dă o lămâie, fă limonadă!" Este veche, uzată, banală, dar eu nu o mai auzisem înainte. Iar asta era exact ce aveam eu nevoie. Acel mic slogan mi-a spus că problema mea nu erau problemele mele. Problema mea era atitudinea mea faţă de problemele mele. Şi a fost de ajuns ca să mă convingă să rămân la locul de muncă. Am cumpărat acel magnet şi l-am dus la maşina mea, Plymouth Duster. Maşina mea avea o bandă metalică pe bord şi am pus acel magnet pe bandă. Şi în fiecare zi, îmi frecam degetul mare de acel magnet de o mulţime de ori. Şi mă gândeam: "Ok. Fie mă simt nenorocit, fie fac nişte limonadă." Am supravieţuit verii. Au trecut 40 de ani. Multe s-au întâmplat de atunci, multe s-au schimbat.

    Dar, prieteni, ceva nu s-a schimbat: viaţa încă oferă lămâi. Iar circumstanţele din acea vară jalnică, sunt nimic în comparaţie cu lămâile pe care unii dintre voi le-aţi primit. Acum câteva zile, eram într-o conversaţie cu o bătrână, al cărui soţ a fost diagnosticat cu demenţă. Iar ea va trebui să-i spună că el nu mai poate conduce. Şi îmi spunea că va trebui să-i ia cheile. Viaţa i-a oferit ei o lămâie. Eram într-o conversaţie cu o tânără mămică. Are deja un copil, iar acum are un nou-născut, şi se părea că nu-şi mai aminteşte când s-a odihnit bine, noaptea, ultima dată. Şi era foarte îngrijorată, dacă va fi un părinte bun. Nu cu mult în urmă, am luat prânzul cu un tip, care încerca să treacă printr-un divorţ foarte dificil. El a subestimat pagubele pe care le va face. E îngrijorat pentru copiii săi şi pentru el, dacă va mai fi fericit vreodată. Viaţa oferă lămâi, nu-i aşa? Ţi-a oferit şi ţie viaţa o lămâie, recent? Viaţa dă lămâi atât oamenilor buni, cât şi celor răi. Viaţa dă lămâi atât oamenilor în vârstă, cât şi celor tineri. Viaţa le dă lămâi medicilor misionari. Viaţa vine cu lămâi, dar nu suntem obligaţi să le sorbim. Aceasta este ideea apostolului Pavel. Îţi poţi citi Biblia de la început până la sfârşit, poţi scrie cu majuscule fiecare literă a epistolelor lui Pavel, dar nu vei găsi niciodată o promisiune care să spună: "Urmează-L pe Hristos şi nu vei primi nici o lămâie!" Nu există aşa ceva. Dar este această promisiune, că atunci când viaţa îţi dă o lămâie, Dumnezeu îţi va arăta ce atitudine să ai, cum să te porţi. Când viaţa îţi dă o găleată plină de anxietate, Hristos îţi va arăta cum să răspunzi acelei anxietăţi, pentru ca ea să nu pună stăpânire pe tine. Aceasta este promisiunea pe care o dă Dumnezeu, că îţi poţi arunca toate îngrijorările asupra Lui, pentru că Lui Îi pasă de tine. Că nu trebuie să te îngrijorezi de nimic, ci, în toate lucrurile, prin rugăciuni şi cereri, îţi poţi face cunoscute cererile lui Dumnezeu. Viaţa vine cu un vas plin cu lămâi, dar dacă le sorbi, te vor face acru. Dar poţi avea o atitudine mai bună faţă de ele. Meditaţi asupra lucrurilor bune. Citiţi încă o dată cu mine pasajul, în timp ce cuvintele apar pe ecran: "Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească." (Filipeni 4:8)

 

    Doamne, dă-ne această putere, prin puterea Duhului Tău Sfânt, să împlinim această promisiune. Îţi mulţumim, Doamne! Suntem entuziasmaţi că vom gândi într-un mod nou şi nu ne vom mai rătăci în acea spirală a criticii şi negativismului. Suntem entuziasmaţi, Tată, de acest nou mod de a gândi, care ne duce către gândurile înalte, care vin din ceruri. Îţi predăm Ţie problemele noastre şi aşteptăm ca Tu să lucrezi. Ne rugăm prin Isus. Şi toată Biserica a spus: Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1828
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni