4 - Un har mai mare
Autor: Max Lucado  |  Album: Nu vă îngrijorați de nimic  |  Tematica: Har
Resursa adaugata de Mada_O in 07/02/2016
    12345678910 0/10 X

    Chiar cred că puteți câștiga războiul cu îngrijorarea. Cred că zbuciumul poate deveni de domeniul trecutului. Cred că Dumnezeu scrie un nou capitol în viața voastră, unul marcat de descreșterea îngrijorării și de creșterea păcii. Cred că El ne-a lăsat niște prescrieri cu privire la îngrijorare. Sunt găsite într-un paragraf dintr-o carte numită Filipeni. Cuvintele vor apărea pe ecran, vă invit să le citiți cu mine. Stați drepți, umpleți-vă plămânii cu aer și spuneți-le din inimă. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic, bucurați-vă! Bunătatea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Sunt foarte recunoscător că sunteți aici să continuăm studiul acestui pasaj. Dacă sunteți în camerele de rezervă, suntem recunoscători că sunteți și voi aici și vom face mai mult loc și pentru voi. Suntem recunoscători pentru acest pasaj care ne ajută să înțelegem cum se ocupă Dumnezeu de îngrijorare și ne ajută să facem și noi la fel. Deci să ne rugăm împreună și apoi să trecem la treabă.
 

    Tată ceresc, Îți binecuvântăm Numele pentru tot ce ai făcut și tot ceea ce faci. Te rugăm să ierți păcatele vorbitorului Tău, pentru că sunt multe. Și ajută-ne să-L vedem pe Hristos, doar pe Hristos. Prin Hristos ne rugăm și toată biserica spune „amin”.
 

    Mahmureala a fost groaznică, dar am putut trece cu vederea. Greața a fost palpabilă, dar știam că va trece. Disciplina a fost severă, dar știam că o merit. Ceea ce nu puteam să suport a fost vina. Ați auzit parte din povestea mea. Arborele meu genealogic a suferit năpasta alcoolismului. În mod consecvent, tatăl meu ne-a explicat foarte clar mie și fratelui meu că în casa lui nu va fi permisă beția. Când eram tineri 7-8-9 ani, pentru a-și reîmprospăta spusele, el ne ducea pe mine și pe fratele meu la centrele de reabilitare să-și viziteze surorile, frații care-și pierduseră slujbele, căsătoriile, care-și pierduseră viețile ca urmare a abuzului de alcool. Iar noi îi promiteam: „O, tată, nu vom face niciodată asta.” Atunci de ce eu, la vârsta de 16 ani, m-am împrietenit cu un altul de 16 ani și am ajuns într-o stare de ebrietate atât de violentă încât nu puteam umbla? De ce noi, în starea noastră, conduceam mașini și făceam probleme punând în pericol viața altora? De ce făceam raliuri încât capetele ni se învârteau și ni se întorceau stomacurile? De ce am devenit bețivani îmbrățișători de canapele? Chiar credeam că nu mă auzea tata? Chiar credeam că mă crede când dădeam vina pe mâncarea mexicană? Aveam vreo idee? Și când m-am trezit dimineața următoare, capul îmi zvâcnea, stomacul îmi era supărat. Dar ceea ce am simțit mai mult decât orice și mai mult decât am simțit-o vreodată, a fost sentimentul vinei. Am mai simțit eu vină înainte, dar niciodată o vină ca aceasta. Există o vină care apasă pe suflet precum un bolovan de ciment. Există o vină care face o persoană să se simtă prost nu doar pentru că face ceva rău, ci să se simtă rău pentru că trăiește. Există o vină care determină omul să se uite în oglindă și să se întrebe cine este. Cine este acest mincinos, acest înșelător, acest ipocrit? Cine este această persoană și de unde a venit? Există o vină care se transformă repede în rușine. Vina spune „am făcut rău”, rușinea spune „eu sunt rău”. Și în acea zi, în acel week-end, mă luptam cu vina. Nu sunt sigură că e cel mai rău lucru pe care l-am făcut în viața mea, dar pot spune că a fost prima dată când am simțit o vină distructivă. Și nu am știut ce să fac cu ea. Nu știam unde să o pun.

    Poate există cineva pe planeta aceasta care nu a simțit niciodată această vină, dar am bănuiala că nu se află în această încăpere. Vina voastră poate să fie rezultatul alcoolului, poate fi rezultatul sexului necorespunzător, a delapidării, a necinstei, rezultatul pierderii temperamentului, a încălcării unei promisiuni. Poate vina ta nu e consecința unui moment al vieții tale, ci a unui sezon al ei. Simți că eșecul este aparent, simți că ți-ai făcut praf cariera, ți-ai irosit tinerețea. Poate chiar ai moștenit vina. Poate părinții tăi au fost abuzivi aruncând asupra ta faptul că meriți totul. Acest lucru urât numit vină. Aș sugera în seara aceasta că vina este sămânța din care crește buruiana îngrijorării. Vă rog să scrieți acest lucru pe foile voastre.

    Vina crează îngrijorare. Emoția vinei crează îngrijorare. Acesta poate fi un gând nou pentru voi. Căutați cărți despre îngrijorare și veți găsi discuții despre calendare supraîncărcate, cereri grele și aspre, așteptări mari. Și toate acestea pot aduce cu ele îngrijorarea. Mai puțin discutată, dar nu mai puțin importantă este ideea vinei, rușinii și a îngrijorării. V-aș sugera ca primul caz documentat de îngrijorare din lume poate fi urmărit și vom vedea că e vorba despre o vină nerezolvată. Vă amintiți povestea din grădina Edenului. Geneza 3:8: „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.” Lucrul acesta îl fac oamenii îngrijorați. Fug și se ascund. Ce s-a întâmplat cu acea primă familie? Aceasta este prima apariție lipsei păcii în grădina Edenului. Până acum a fost doar pace, încântare. Nicio teamă, nicio agitație. De fapt, Scriptura ne spune că nu se ascundeau de Dumnezeu pentru că nu aveau nimic de ascuns. Capitolul 2, versetul 25: "Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine." Nu exista rușine. Nicio vină, nicio rușine în grădina Edenului. Dar ce s-a întâmplat mai apoi? A venit șarpele, a venit fructul interzis. Au spus „da” tentației, I-au spus „nu” lui Dumnezeu și într-un moment – într-un moment! – totul s-a schimbat. S-au acoperit cu frunze și s-au ascuns de Dumnezeu. Au făcut ceea ce fac oamenii îngrijorați. Au alergat, au intrat într-un magazin să-și cumpere acoperiri și ascunzișuri. Vina a fost prima, urmată de îngrijorare. A venit vina, urmată de îngrijorare. Vina a condus camionul, îngrijorarea a călătorit în spate. Și-au pornit în acest efort de a se acoperi și de a se ascunde de Dumnezeu. Încă facem și noi aceleași lucruri. Încercăm să vedem ce putem face cu această vină. Să facem o listă despre cum să ne ocupăm de vină? E un pic cam exotic. Am o listă cu zece modalități prin care ne putem ocupa de vină.

    1. O negăm. Ne prefacem că nu am făcut niciodată nimic rău. Putem să schimbăm planul pentru a ne acoperi alegerea greșită. Și o minciună duce la alta, la a doua minciună, apoi la a treia, atât de mult putem continua până când ne întrebăm noi înșine ce am mințit ultima dată.

    2. O minimalizăm. Nu am păcătuit, doar ne-am rătăcit. Nu am păcătuit, doar am fost prinși pentru un moment. Nu am păcătuit, am făcut doar ce face toată lumea. Nu am păcătuit, doar am ales calea greșită, am experimentat stagiile de judecată. O minimalizăm.

    3. Denunțăm existența ei. Nu există păcat pentru că nu există niciun standard. Nu există niciun adevăr fundamental. Și, desigur, nu există niciun adevăr sau standard fundamental pentru că nu există Dumnezeu. Nu există păcat pentru că nu există niciun adevăr, nici bun sau rău. Doar dacă mă jugnești pe mine. Atunci am să zic că acel lucru este rău.

    4. O îngropăm. Suprimăm vina sub un munte de lucruri de făcut, sub un calendar de programări. Cu cât suntem mai ocupați, cu atât mai puțin timp avem să stăm cu persoana pe care nu o mai placem.

    5. O pedepsim. Ne batem, ne tăiem, ne rănim. Preoții obișnuiau să se biciuiască. Am schimbat regulile pe biciuri. Mai multă rugăciune, mai mult studiu biblic, mai mulți participanți la biserică, mai multe dări, stai treaz mai mult timp, trezește-te mai devreme. Ne facem să plătim scump pentru greșelile noastre.

    6. O amorțim. Cu o sticlă de vodcă. Cu o oră de pornografie. Cu un joint de maijuana. Cu un rendez-vous la un hotel. Vina dispare în momentele de bucurie, nu? Amuzant felul în care apare din nou în momentul în care distracția e gata.

    7. Evităm să o menționăm. Anumite teme depășesc limitele, nu vorbim despre ele. Trăim viața la suprafață și ne rugăm ca monstrul din Loch Ness al vinei să nu se trezească niciodată.

    8. O redirecționăm. Dăm vina pe toți. Dăm vina pe copii. O aruncăm asupra soției. Asupra angajaților. Asupra șoferului de pe banda cealaltă. Începem să ne urâm atât de mult încât nu-i lăsăm nici pe alții să ne iubească, ne temem că vor afla cine suntem și apoi ne vor urî.

    9. O compensăm. Promitem să nu mai facem altă greșeală. Vom fi perfecți de acum înainte. Urmărim perfecțiunea. Familia perfectă, cariera perfectă, alergăm după notele cele mai mari, creștinul perfect. Totul trebuie să fie perfect. Părul, mașina, tonul vocii, tot timpul în control, absolut fără scăzăminte.

    10. O întruchipăm. Nu am dat-o în bară, suntem dați în bară. Nu am distrus totul, suntem distrucții cu picioare. Nu ne-am îmbătat, suntem beți. Suntem destinați să fim răi și, într-un fel ciudat, începem să ne găsim bucuria în a fi răi. Răi până în măduva oaselor. „Sunt făcut să fiu rău. Sunt rău.” Asta e ciudat.

    Adam și Eva s-au ascuns după frunze de smochin. Și noi încă ne ascundem, nu? Deci haideți să ne întoarcem la acea poveste cu Max cel de 16 de ani. Ce va face acest copil care se va trezi nu doar cu o mahmureală, ci cu vină. Ce va face cu ea? Să spunem că va alege una sau orice combinație din aceste opțiuni. Să presupunem că o va nega, o va amorți, o va evita, o va compensa. Putem presupune că va trece prin toate cele zece opțiuni în funcție de ziua din săptămână în care se află. Cum va fi în zece ani? Cum va fi în douăzeci de ani? Cum va fi în patruzeci de ani? Ce fel de persoană crează vina nerezolvată? Eu cred că una îngrijorată, una necăjită, una care face întotdeauna ceea ce au făcut Adam și Eva. Fuge și se ascunde. Fuge și se ascunde. Un om a spus cândva: „Am trăit toată viața mea cu frică, crezând că cei din jur vor vedea cine sunt cu adevărat și vor începe să mă vadă mai josnic, să mă dezaprobe, să mă respingă sau să mă judece. Așa că m-am ascuns după frunzele de smochin ale competenței, ale cunoștinței și ale super-spiritualității.” Sau o întreagă listă de alte opțiuni. „Și a trăi această viață era epuizant și producea îngrijorare.” Nu e logic ca, dacă vina produce îngrijorare, pentru a ne ocupa de îngrijorare, trebuie să mergem în susul râului și să ne ocupăm de vină? Și apoi apare pacea care întrece orice pricepere, în momentul în care descoperim harul care este mai mare decât păcatul nostru. Aceasta era părerea apostolului Pavel.

    Săptămâna trecută v-am pomenit că apostului Pavel și-a construit trăirea în jurul a două adevăruri. Testați-mi ideea asta. Fiecare epistolă, fiecare predică pare să se întoarcă la acești doi stâlpi ai credinței. Acesta era sistemul lui de credințe. Credința crează comportamentul. Dacă vrei să schimbi o persoană, ocupă-te de credința lui. Credința lui Pavel avea doi stâlpi. Unul era suveranitatea lui Dumnezeu, faptul că Dumnezeu este suveran peste circumstanțe. Și al doilea, este cel la care ne uităm azi, anume harul lui Dumnezeu. Faptul că harul șterge vina. Știți povestea lui Pavel. Nimeni nu avea motive mai mari de a se simți vinovat ca Pavel, nu? Era o versiune antică a ISIS-ului. Avea sânge pe mâinile lui. Era pornit nu doar să rănească creștinii, ci să distrugă întreaga mișcare creștină. Biblia vorbește astfel despre apostolul Pavel, în Faptele Apostolilor 8:3: „Saul, de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă.” Era un persecutor. Pe deasupra, era și un legalist. El credea că salvarea e o tranzacție legală. El face asta, Dumnezeu trebuie să facă asta. Așa că a elaborat această născocire a auto-salvării. A articulat această născocire în cartea Filipeni. Ați citit-o? E în Filipeni capitolul 3:4-6: „Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.” Deci Pavel avea sânge pe mâinile lui. Avea diplome religioase pe perete. Dar apoi a venit acel moment al drumului spre Damasc când Isus a venit la Pavel. Și din moment ce Pavel L-a văzut pe Isus, el nu a mai putut să vadă. Nu a mai putut să vadă meritul meritelor lui. Nu a mai putut să vadă valoare în reușitele lui. Nu a mai văzut niciun motiv de laudă în ceea ce făcea. Nu a putut să vadă alt motiv pentru a mai face ceva decât a se lăsa condus de harul lui Hristos. Nu a putut să vadă alt curs al vieții decât să petreacă restul ei vorbind mai mult despre Hristos și mai puțin despre el. Și a devenit marele poet al harului. Acest har i-a schimbat viața. Filipeni 3:7: „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos.” În schimbul acelui gunoi de auto-salvare, Dumnezeu i-a dat neprihănire. Filipeni 3:9: „Nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă.” Pavel a găsit bucurie pentru că a găsit har. Un har care schimbă viața, necondiționat, fără limite și minunat. Pavel a dat vina sa lui Hristos. Nu a ascuns-o, nu a amortizat-o, a renunțat să mai încerce să o compenseze, nu a minimalizat-o și nu a pedepsit-o. Pur și simplu, a cedat-o lui Isus Hristos. Ca rezultat, a putut să scrie Filipeni 3:13-14: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

    Deci ce ar spune Pavel unui tânăr plin de vină? Cred că i-ar spune să-și cedeze vina în mâna lui Hristos. Să se arunce pe deplin în mila Lui. Să se încreadă în abilitatea Lui de a ierta. Pentru că o vină nerezolvată te va transforma într-un suflet mizerabil, mânios, epuizat și zbuciumat. Biserică, să știi că vina absoarbe toată viața din sufletele noastre. Absoarbe viața sufletelor noastre. Dar harul... Harul restaurează bucuria. Restaurează bucuria în adâncul ființei noastre. Din acest motiv putem spune că harul liniștește sufletul îngrijorat. Harul este cuvântul pe care Biblia îl folosește pentru a numi favoarea nemeritată pe care ne-a făcut-o Dumnezeu. El știe că nu putem trăi fără vină. Așa că a luat această vină și  a pus-o asupra fiului Său. Și atunci când Fiul Său a murit pe cruce, a primit El pedeapsa noastră pentru păcatele noastre. În consecință, păcatele noastre oricât de severe, sunt ispășite în mod adecvat prin sacrificiul lui Isus Hristos. Și El face ceea ce doar El putea face. Și când Pavel descoperă acest lucru, nu a mai putut să-și țină gura. I-a spus lui Tit (Tit 2:11): „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat. Spune lucrurile acestea, cladește-le curajul.” Îngrijorarea este rezultatul vinei, iar curajul este rezultatul harului. Harul crează încredere. Este descoperită o dragoste perfectă care alungă orice teamă. Iar asupra sfântului vine acea stare de încredere. Sfântul fericit este acela care a fost măcar o dată conștient de severitatea păcatului și de imensitatea harului. Nu se compromite și pretinde că nu a păcătuit niciodată. Dar nici nu trece cu vederea abilitatea lui Dumnezeu de a ierta păcatele. Acesta este sfântul fericit, plin de pace și liniștit.

    Și pot depune mărturie în acest domeniu, dragilor. Vă pot duce în orașul, în biserica și auditoriul, vă pot duce la secțiunea de discuții a acelui auditoriu, cred că v-aș putea duce chiar la scaunul unde stăteam la vârsta de 20 când am auzit pe cineva încercând să-mi explice ceea ce vă explic eu acum, această minune a harului lui Dumnezeu. Am petrecut trei ani jumătate trecând dintr-o stare în alta a acelei liste, încercând să scap de acea vină. Într-un week-end o amortizam, o minimalizam în următorul, o negam, o întruchipam, eram un dezastru. Și mă îndreptam spre o viață de mizerie. Și când acel predicator, L. Anderson a început să vorbească despre acest har care este mai mare decât păcatul și când a întrebat, la sfârșitul predicii, dacă vrea cineva acest har, nu m-ați fi putut ține nici în lanțuri. Adevărul este că fusesem ținut în lanțuri. Și eram, în sfârșit, eliberat. Am avut parte de îngrijorare în viața mea. Sunt patruzeci de ani de atunci. Am mai avut parte de îngrijorare de atunci, dar pot spune că niciodată nu am avut vreo teamă ce apare în lipsa salvării. Niciodată. Poate sunt atât de păcătos că nu am altă alternativă. Dar a trebuit să mă încredințez în totalitate în harul lui Isus Hristos. Nu cred că am fost vreodată mai mult salvat sau altădată mai puțin salvat decât am fost prima dată. Nu cred că vreo faptă rea a scăzut din salvarea mea, la fel cum nu cred că vreo faptă bună – dacă există vreuna – a contribuit la ea. Pentru că salvarea mea nu are nimic de-a face cu mine, are de-a face doar cu Hristos. Pentru că atunci când Isus Hristos a spus „S-a isprăvit”,  chiar așa era. Era absolut completă. Și a fost cea mai mare descoperire în istoria lumii. Ceea ce deosebește credința creștină de orice filozofie, dogmă sau religie este fapul că noi credem că Dumnezeu salvează păcătoși. Religia spune că Dumnezeu salvează sfinți și că trebuie să devenim sfinți ca să fim salvați. Eu nu am fost un sfânt, dar cred că sunt salvat datorită harului lui Isus Hristos. Acest har, prietenul meu, te va elibera de îngrijorare. Poate te întrebi de ce sufletul tău este atât de necăjit. Te întrebi de ce ai aceste răbufniri bruște de mânie. Ei bine, nu poți fi împăcat când în sinea ta te întrebi dacă ceea ce ai făcut este îndeajuns. Și dacă e îndeajuns, dacă e cu adevărat îndeajuns. Poate toată viața ta cineva ți-a spus că salvarea depinde de tine. Slujba mea astăzi este să sfidez acea minciună și să-ți spun că salvarea este lucrarea unui Salvator. De aceea Îl numim așa. Și răscumpărarea nu este lucrarea răscumpăratului, ci a Răscumpărătorului. De aceea Îl numim așa. Și nu ai nevoie de reguli și măsuri. Ai nevoie de Mesia, de un Salvator.

    Henry Nouwen, un mare teolog catolic, a petrecut marea parte a vieții lui timpurii călătorind cu un circ. În timpul acestor ani a devenit prietenul acrobaților, oamenii numiți artiști la trapez. Și a întrebat odată pe unul din ei care este secretul zborului de la un trapez la altul în mijlocul cortului circului. Și acrobatul i-a dat acest răspuns: „Secretul este că cel care zboară nu face nimic, ci cel ce îl prinde face totul. Eu când zbor trebuie doar să-mi întind mâinile și să aștept ca cel ce așteaptă să mă prindă și să mă tragă la loc sigur. Cel mai rău lucru pe care cel care zboară îl poate face este să încerce să-l prindă pe cel ce trebuie să îl prindă. Eu nu trebuie să îl prin pe cel ce trebuie să mă prindă, este treaba prinzătorului să mă prindă. Dacă eu îl prind pe el, îi pot rupe încheieturile sau el le poate rupe pe ale mele. Și acesta ar fi sfârșitul pentru amândoi. Zburătorul trebuie să zboare, prinzătorul trebuie să prindă. Zburătorul trebuie să se încreadă cu mâinile întinse că prinzătorul său va fi acolo pentru el.” În marele act al salvării, noi suntem zburătorii, iar Dumnezeu este prinzătorul. Iar noi ne aruncăm spre El nu pentru că am fi făcut vreun bine, ci pentru că noi credem că El și doar El e bun. Prieten drag, este vremea să lași trecutul să fie trecut. Poate îngrijorarea ta s-a ținut după tine toți acești ani, iar azi Dumnezeu te întreabă de ce. Ai putea, te rog, o dată pentru totdeauna, să primești iertarea absolută pentru acele greșeli. Doar primește-o. Doar primește-o. Lasă ca harul Său să ajungă mai adânc decât a fost vreodată. Nu a fost bine ceea ce ai făcut, nu spun că a fost. Ceea ce spun este că tu slujești un Dumnezeu bun. Iar când Isus a murit pe cruce, a murit pentru fiecare păcat în parte. Și e vremea ca să le lași în trecut. Există un motiv pentru care parbrizul este mai mare decât oglinzile retrovizoare. Adică ceea ce ne stă înainte este mai important decât ceea ce avem în urmă. Nu sunteți cine ați fost, nu sunteți ceea ce ați făcut. Sunteți copii de Dumnezeu. Primiți harul lui Hristos. Și când veți face asta, veți descoperi că puteți să nu vă îngrijorați de nimic. Să ne rugăm.
 

    Tată ceresc, Te lăudăm pentru acest har măreț. Îți mulțumim. Nu avem cuvinte să-Ți spunem ce minunat este acest lucru, miracolul supranatural al salvării. Îți mulțumim pentru el, Te binecuvântăm. Vrei, Te rog, să ne speli și să ne ajuți să descoperim acea bucurie, acea conștiință curată? Ne bazăm pe Tine ca Salvator al nostru. Prin Hristos ne rugăm și toată biserica spune „amin”.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1207
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni