Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Căsătoria este pentru a-i face pe copiii noștri discipoli ai lui Isus - Partea 2
Autor: John Piper  |  Album: Căsătorie, Hristos, Legământ  |  Tematica: Familie
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 08/02/2016
    12345678910 0/10 X

    Înainte să mă rog, vreau să răspund secțiunii Source a ziarului Minneapolis Tribune și cărții care a fost revizuită acolo. "Copiii nu au nevoie de religie pentru a fi buni", spune scriitorul. E o nouă carte care tocmai a fost publicată de un autor local, numită: "A fi părinte dincolo de credință. A crește copii etici, grijulii fără religie." Recenzia e aici și pe verso e poza autorului, care locuiește în Robbinsdale. 3 răspunsuri care să ne conducă în mesajul nostru din seara aceasta, pentru că mi-am terminat mesajul înainte să văd asta. Așa că aceasta este prefața. Răspunsul numărul 1: Testează consistența internă a unui punct de vedere. El spune: "Proprii mei copii au mers la o grădiniță luterană. Nu am nimic împotrivă ca ei să fie expuși la idei religioase. Singurele pe care nu le voi tolera sunt idea despre iad și afirmația ca îndoiala nu e bună." La care eu răspund: "Dar dacă copilul tău se îndoiește de faptul că negarea ta a existenței iadului e adevărată?" Al doilea: Testează scopul principal al creștinătății. Presupunerea din spatele titlului, a articolului și a cărții e că religia e pentru a-i face pe oameni buni. Nu acesta e scopul principal al religiei. Religia e pentru a ne ajuta să scăpăm de mânia lui Dumnezeu și să avem bucurie veșnică în prezența Lui. Bunătatea aici pe pământ e un belșug și ar trebui să fie acolo. Dar nu e scopul principal. Aceasta e neînțelegerea din spatele răspunsului acestei cărți la creștinătate. Iar al treilea răspuns e, bineînteles, că ar trebui să ne rugăm pentru Dale McGowan. Să ne rugăm.

    "Tată, pentru Dale McGowan din Robbinsdale, care a scris o carte pentru a încerca să-i convingă pe părinți că religia de orice fel nu numai că nu e necesară, dar probabil stă în cale. Îți cerem, Doamne, să îl treci prin experiențe care să-l convingă de contrariu. A crescut mergând la biserică cu o mână de prieteni evanghelici și a mai încercat încă vreo câțiva, și a decis că religia e numai o născocire umană care să-i ajute pe oameni să facă față. Așa că, Dumnezeule, mă rog ca adevărurile pe care le-am semănat, pe care le-am semănat în fiecare campus, să devină o realitate în viața lui. Fie ca această carte să nu producă prea multă pagubă, dar mai degrabă precum faci mânia oamenilor să te slăvească, întoarce-o pentru gloria lui Hristos. Acum, ajută-mă, Te rog, să fiu o binecuvântare pentru tați, pentru familii, și prin aceasta pentru biserică și pentru orașele din lume. În Numele Lui Isus mă rog. Amin!"

    Aceasta este a doua parte a predicii "Căsătoria e pentru a face copiii ucenici ai lui Isus." Să recapitulez pentru un moment. Înțelesul ultim al căsătoriei, precum am spus, scopul final al căsătoriei este să pună în scenă pe pământ dragostea păstrătoare a legământului dintre Hristos și Mireasa Sa, Biserica. Am văzut data trecută că această dramă întruchipată în carne și sânge dintre Hristos și Biserică este mediul creat de Dumnezeu în care copiii trebuie să vină și să fie crescuți în ucenicia lui Isus. Așa că există o legătură între sensul final și cel secundar al căsătoriei. Sensul final - o dramatizare, o parabolă în carne și oase, a lui Hristos, portretizat prin soț, și a Bisericii, portretizate prin soție, aflați într-un legământ de dragoste unul cu altul. Unul asigură o conducere plină de sacrificiu, de dragoste, blajină, puternică, iar celălalt devotat, susținător, iubitor, creativ, clar, venind alături de el pentru a împlini scopurile acestei uniri. Iar această dramă trăită jos pe pământ, este locul unde bebelușii trebuie să fie născuți și crescuți. De jos privește întâmplându-se aceasta, priveste-l pe Hristos cum iubește, și Biserica cum răspunde, Îl urmează și spune: "Da." E un cuib, iubitor si cald, satisfăcător și sigur. Un cuib unde se fac bebelușii, unde păsărelele sunt clocite, și unde locuiesc până când pot să zboare și să-și găsească proprii viermi și să-și facă propriile cuiburi.

    Am primit un buletin misionar ieri, de la familia Blewet, misionari veterani în Papua Noua Guinee. Acum că ambii copii sunt căsătoriți, atât Mathew cât și Merelee, sub poza lor, a lui Steve și Kim, erau cuvintele "Cu Cuibul gol". Toată lume din cultura aceasta știe la ce se referă ei. Amândoi copiii și-au luat zborul. Prin urmare, presupunerea e, în acea frază culturală, că în parte căsnicia e pentru a face un cuib. E tot o căsnicie când se golește și înainte de asta a fost întreagă. Dar despre acea parte a ei am vorbit data trecută. Astăzi, întrebarea e: "Ce ar trebui să se întâmple cu aceste păsărele din drama aceasta intitulată Hristos și Biserica întruchipați prin căsătorie, soțul și soția punând-o în scenă. Ce ar trebui să se întâmple cu copiii în acea parabolă, în acea dramă, în acel cuib sigur? În special, taților, ce ar trebui să încercăm să facem să se întâmple acolo? Am 2 motive pentru care ne concentrăm pe tați: 1. Este Ziua Tatălui și 2. Textul se îndreaptă în această direcție. Am subliniat lucrul acesta data trecută, vreau să-l subliniez din nou. Dacă mai aveți Bibliile deschise la Efeseni 6, uitați-vă la versetul 1 care spune în felul următor: "Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri." Se referă la mama și la tata. Presupunerea e, din moment ce copiii sunt chemați să-i asculte pe amândoi, că amândoi îi învață, le spun: "Fă asta!" sau "Nu face asta!" Amândoi sunt uniți în modelare. Dar trebuie să ajungem la versetul 4. Nu mai spune părinți. Nu spune: "Părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului." Spune: "Taților". Așa că, se produce mișcare, nu neagă crucialitatea absolută a amândorura în acest proces, cu excepția situațiilor în care oricâtă inimă s-ar pune, nu se poate, și e o familie cu un singur părinte, sau un orfelinat. Versetul 4: "Taților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învătățura Domnului."

    Ceea ce am subliniat data trecută și vreau să subliniez din nou e că tații au o responsabilitate de conducere, nu singura, dar o responsabilitate de conducere în creșterea copiilor. Felul în care îmi place să o spun e următorul. Dacă e vreo problemă în gospodăria familiei Piper, în creșterea copilului, iar Isus bate la ușă, la 18:09. iar Noel e cea care merge la ușă, Isus o să spună: "Bună, Noel. E bărbatul casei aici? Trebuie să stăm de vorbă." Chiar dacă e vina ei. Vorbesc serios. El se va uita în primul rând la mine, pentru imaginea de ansamblu, viziunea morală, cadrul, modul în care am tratat acea problemă. Noi, bărbații, vom da socoteală într-un mod special. O responsabilitate, nu unică, dar o responsabilitate de conducere. Eu o îndur, iar voi, taților, o îndurați împreună cu mine.

    Acum, doar să mă asigur că vedem imaginea de ansamblu a cursului capitolului, (și se simte coerent), realizați că aceasta e pur și simplu o extensie a conducerii menționată în 5:23-25. Dacă o să citiți din nou, vă veți aminti din mesajele anterioare. Suntem la 6:1 si revenim la Efeseni 5:23: "Bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este Capul Bisericii." Versetul 25: "Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea." Dumnezeu nu îi spune bărbatului: "Te chem să porți o crucificatoare și plină de sacrificii povară de responsabilitate în relație", și apoi se întoarce spre femeie și îi spune: "Femeie, tu esti responsabilă de creșterea copiilor." Nu spune asta. Bărbatul e responsabil primordial în ambele sensuri. Iar femeia ia parte la îndeplinirea acestei viziuni, cu darurile și chemarea ei unică. Asa, că lucrul acesta e mare, bărbaților. Ni s-a spus să fim asemenea lui Hristos, lideri, iubindu-ne soțiile, iar acum ni se spune să fim asemenea lui Hristos, lideri și iubindu-ne copiii, în parteneriat cu soțiile noastre care au un rol unic și prețios în această creștere împreună cu noi.

    Așa că, iată-ne la versetul 4: "Taților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învătătura Domnului." Pur și simplu, extinde conducerea bărbatului peste soția sa, înspre conducerea asupra copiilor săi. Ce înseamnă asta? Ce ar trebui să facă un bărbat? Într-o zi poate vom ține o întreagă serie legată de a fi părinte, aceasta este despre căsătorie, iar eu doar argumentez faptul că în căsătorie se presupune să ai și să crești copii. Nu presupune numai a fi părinte. Prin urmare, m-am gândit la ce ar trebui să spun în aceasta ultimă duminică, înainte de a trece data viitoare la întreaga problemă legată de divorț și recăsătorire. Ce ar trebui să le spun taților sau soților, care își trăiesc rolul de soț, referitor la copii? Și m-am gândit să despachetez toate cele 3, 4 sau 5 părți ale versetului 4. "Nu întărâtați la mânie pe copiii voștri - ci creșteți-i - în mustrarea - și învățătura - Domnului." Asta ar dura 5 predici. Așa că am renunțat să mai încerc să împachetez toate aceste lucruri și m-am limitat să vorbesc despre mânie și de ce Pavel a spus ceea ce a spus la începutul acestui verset.

    Așa că, aici suntem, capitolul 6, versetul 4. El nu începe să se concentreze pe a le spune ce să facă, ci pe ce să nu facă. Taților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri. Nu vi se pare asta uimitor? Din toate lucrurile cu privire la care ar fi putut să-i avertizeze pe tați. Să ne gândim la ele. Lista mea are vreo 10. Ar fi putut spune: Nu vă descurajați copiii. Nu vă răsfățați copiii. Nu-i ispitiți să râvnească lucruri. Nu îi ispitiți să mintă, punându-i în asemenea circumstanțe. Nu îi ispitiți să fure. Nu îi abuzați. Nu îi neglijați. Nu le dați un exemplu greșit. Nu-i manipulați. Nu a spus niciunul din aceste lucruri. Ci a spus: "Nu-i întărâtați la mânie." Nu vi se pare lucrul acesta uimitor? Așa că întrebarea mea este: De ce? Din toate lucrurile cu privire la care ne-ar fi putut avertiza pe noi, tații, să nu le facem, parcă mai serioase, asta e ceea ce alege el. De ce? Ei bine, nu ne spune de ce. Așa că o să ghicesc. O să ghicesc pe baza cunoștiintei mele mai extinse asupra Bibliei, asupra cărții Efeseni în special, și pe baza experienței mele.

    Sunt 2 lucruri pe care le aduc la viață: Biblia și viața. Am avut parte de ceva viață, și am avut parte și de ceva Biblie. Încerc să gândesc biblic. Iată presupunerea mea: Numărul 1. Sunt 2 de toate, 2 motive pentru care cred că pune accentul pe mânie. Primul motiv fiind mânia care este cea mai obișnuită emoție întâlnită a inimii păcătoase când se confruntă cu autoritatea. Mânia este cea mai obișnuită emoție a unei inimi de 2 ani, când se confruntă cu: "NU!" "Nu face asta." Le numim accese de furie când au 2 ani, iar când sunt adolescenți, s-ar putea să trântească ușa sau mai rău. Nimănui nu-i place să aibă de-a face cu autoritatea care-i contrazice voința. Vreau să fac ceea ce vreau. Iar dacă nu mă lași să fac ce vreau, mă enervez. Mă gândesc la Pavel zicând: "Aici e tata, doar prin simplul fapt că există reprezintă limite și autoritate. Aici e un mic păcătos, născut astfel, iar unul dintre primele lucruri pe care le învață e că tatăl lui îi pune limite. Ar trebui să simtă multe alte lucruri față de tatăl său, dar îl știe pe acesta, iar prin urmare mânia începe destul de devreme, pe măsură ce tatăl pune limite." Așa că Pavel se gândește: "Dacă și așa o să li se întâmple și celor mai buni părinți, atunci nu face nimic, tată. Nu provoca niciun fel de mânie inutilă. O să fie destulă și așa." Asta ar fi prima mea presupunere. E construit astfel în structura păcatului când întâlnește autoritatea, încât e nevoie să li se spună taților să lucreze în privința asta. Nu e nevoie să faci nimic, nu face nimic, nu-ți folosi autoritatea sau viziunea morală să provoci mânie inutilă.

    Al doilea motiv. Acesta ar putea fi cel mai profund și mai serios dintre ele. Mânia îl preocupă în mod deosebit pe Pavel și o să ne întoarcem să vedem cât timp petrece asupra ei în capitolul 4. Vă amintiți? "Orice amărăciune, orice iuțeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru." A fost verset, în urmă cu vreo 2 săptămâni. Pavel este foarte pornit și preocupat de mânia din Biserică, iar acum de mânia din cămin. Și, probabil, un al doilea motiv este că mânia e acea emoție care atunci când domină, consumă toate celelalte emoții. Precum un canibal. Astfel încât atunci când e dominantă, e aproape imposibil să simți dulceață, compasiune, bunătate, blândețe, milă, bucurie, speranță, recunoștiință. Mânia nu se sugrumă numai pe sine, prin ea însăși provoacă destule probleme. Nu-i așa? Când explodează, dă peste cap orice relație. Dar și prin faptul că le omoară pe celelalte care fac o relație frumoasă. Așa că poate Pavel s-ar putea să aibă mai multe motive, mai bune decât acestea, pentru care atinge această problemă a mâniei în rândul taților, imediat, înainte chiar de a le spune să-i crească în mustrarea și învățătura Domnului. Așa că, taților, ce ar trebui să spunem în privința asta? Pavel nu vrea ca noi să ne facem copiii să se mânie inutil.

    Înainte de a începe să vă spun ce cred că ar trebui să facem, dați-mi voie să spun altceva. E un negativ. NU-i întărâtați la mânie pe copiii voștri. Dar voi argumenta, într-o clipă, că unul dintre modurile în care să nu-ți faci copiii să se mânie e nu doar să te gândești la toate lucrurile care le provoacă mania și să nu le faci, ci să te gândești și la lucruri care le trezesc toate celelalte simțuri. Altfel spus, nu doar tăia rădăcina momentelor în care țipi la el, sau îl lovești când nu ar trebui, sau îi pui limite prea strânse. Oprește-te, nu mai face asta! Ci gândește-te la toate lucrurile pe care ai putea să le faci care să trezească chiar acele lucruri pe care mânia le sugrumă. Așa că vreau să vă fac conștienți să nu vă limitați la partea negativă. "Voi înceta să fac asta. Voi înceta să fac asta. Trebuie să fiu mai creativ. Trebuie să privesc în sufletul meu și să mă gândesc la toate lucrurile pe care poate tatăl meu nu le-a făcut pentru mine și la care, prin urmare, nici nu m-am gândit să le fac pentru copiii mei, și pe care, drept urmare, ei nu le primesc și astfel, generații peste generații vom transmite aceste emoții sugrumate de mânie dominantă." Așa că, ce ne facem, taților? Cum putem fi generația unde să se rupă lanțul?

    Primul lucru pe care vreau să-l spun e să vă dau puțină pace în legătura cu asta. Acest verset nu poate fi folosit ca șantaj emoțional de către copii. Șantajul emoțional ar suna: "Sunt mânios, tată. Așa că ai greșit." E aproape amuzant să te gândești că cineva ar putea să ia lucrul acesta astfel. Am fost aici destul și am trăit destul astfel încât să știu că unii oameni nu numai că gândesc astfel copii fiind, dar și când cresc. Emoțiile mele sunt măsura dragostei tale pentru mine. Dacă eu nu o simt, înseamnă că tu nu mă iubești. Ați întâlnit vreodată un astfel de om? Dacă nu mă faci fericit, păcătuiești. Dacă nu mă simt bine în preajma ta, e problema ta. Poate, fii atent. Nu o să ne lăsăm copiii să ne șantajeze cu asta. Emoțiile voastre nu sunt măsura afecțiunii mele pentru voi. Afecțiunea mea pentru voi ar putea fi defectuoasă și parte a motivului pentru care nu simțiți emoțiile potrivite cu privire la mine, dar poate nu în totalitate. E complex, nu simplu. Nu-ți poți permite să ai un copil care să-ți trântească în față: "Sunt mânios. Acest verset spune să nu mă întărâți la mânie. Păcătuiești."

    Iată motivul pentru care știm că lucrul acesta e adevărat. Isus i-a făcut pe mulți oameni să se mânie și niciodată nu a păcătuit împotriva lor. Au vrut să-L omoare. Asta presupune mânie. Iar El nu a păcătuit niciodată. Niciodată. Așa că trageți concluziile corecte. Nu orice mânie înseamnă păcătuire împotriva cuiva. O parte e, o altă parte nu e. Să fim atenți. Acesta e primul lucru pe care am vrut să-l spun, ca să nu plecați de aici zicând: "Of.. dacă copiii mei o să supere vreodată pe mine înseamnă că am dat-o în bară, pentru că versetul zice să nu-i întărâtăm la mânie." Aceasta e o avertizare, o avertizare pentru tați împotriva tentației imense de a spune, de a face, de a neglija lucruri ce provoacă o mânie legitimă care poate fi ușor evitată. O parte din mânie nu o poți evita, dar o altă parte o poți. Versetul acesta spune să eviți tot ce poți prin neprihănita, umila, sfânta, asemenea lui Hristos folosință a autorității tale date de Dumnezeu. Nu orice mânie înseamnă că păcătuiesti. O parte din ea ar putea să meargă mai profund. Iar dacă copiii tăi sunt destul de mari, vorbește cu ei despre asta. Unul dintre lucrurile minunate pe care le presupune a avea copii ce cresc e că poți să începi să le pui întrebări despre asta.

    - De ce ești supărat? Ce am făcut?
    - Ești supărat din cauza mea? Sau din cauza școlii?
    - Sau... ?

    Așa că nu te limita la a evita elementele care agravează, după cum am spus cu un minut în urmă. Fă lucruri care previn. Nu doar pentru a evita mânia, ci pentru a o atenua. Pune-i capăt! Apostolul Pavel a fost un model uimitor de tată ca bărbat singur. Dați-mi voie să citez niste cuvinte în care el, ca un tată, suferă pentru neînțelegerile dintre el și biserica din Corint, copiii săi. Există o mică paranteză, nu eu am adăugat-o, ci Pavel, traducătorii au pus o mică paranteză, ca să vă atragă atenția că Pavel vorbește ca un tată. 2 Corinteni 6:11-13 spune așa: "Am dat drumul gurii față de voi, corintenilor! Ni s-a lărgit inima. Voi nu sunteți la strâmtorare în noi; dar inima voastră s-a strâns pentru noi. Faceți-ne și voi la fel - vă vorbesc ca unor copii ai mei - lărgiți-vă și voi!" Auziți durerea? El încearcă să-i convingă, deși poate ei nu-l cred. "Inima mea e largă ca oceanul fată de voi. Vă vreau pe deplin înăuntru, vreau ca totul să iasă afară, nu vreau nicio prefăcătorie, nimic reținut, vreau să dau tot din mine pentru fiecare dintre voi, iar voi v-ați închis față de mine. Inima voastră e strânsă față de mine. Inima voastră s-a răcit. E ca și cum a fost un strugure plin de suc, iar acum e o stafidă. O stafidă uscată. Eu vă implor, lărgiți-vă inima față de noi!" Când citiți astfel de lucruri, lăsați-l pe Pavel, ca tată, să fie un model pentru voi cum să vă comportați cu copiii voștri. Lărgiți-vă inima față de ei. Nu doar o inimă micuță cu o singură emoție, mânie, iar și iar.. Lărgiți-vă inima să cuprindă întregul șir de afecțiuni date de Dumnezeu, unele dintre ele mai dure, multe dintre ele simțitoare. Lărgiți-vă inima față de copiii voștri. Gândiți-vă la asta în felul acesta: Dumnezeu nu a făcut niciodată ceva care să provoace în mod legitim mânie în vreunul din copiii Săi. Noi nu suntem niciodată îndreptățiți să ne mâniem pe Dumnezeu. Niciodată. Dar se întâmplă. Iar când se întâmplă, nu te simți bine în legătură cu asta, mărturisește-I lui Dumnezeu și oricui care mai e implicat, fii deschis, căiește-te și agață-te din nou de bunătatea suverană a lui Dumnezeu în durerea prin care tocmai ai trecut și care te-a făcut să te mânii pe El. Reorientează-ți teologia, inima, mintea, cere-ți iertare pentru izbucnirea de mânie și spune : "Știu că ești bun. Știu că ești bun. Îmi pare rău pentru ceea ce tocmai am simțit si am spus." Fă lucrul acesta.

    Așa că aici stă El, ca Tată al nostru, care nu ne-a făcut niciodată rău și nu a făcut nimic care să ne dea o cauză legitimă pentru mânie, și totuși relația e ruptă cu toată lumea. A cui e vina? E vina oamenilor. Întotdeauna e vina noastră. Întotdeauna e vina nostră când relația dintre noi și Dumnezeu se rupe. Cine ia inițiativa să repare lucrul acesta? Tatăl nostru ceresc. Cu prețul vieții Fiului Său. Aceasta nu e doar o mică... "O să fac o mică încercare... să văd dacă pot să Îmi salvez copiii." În fața noastră stau un Tată și un Fiu, pentru toată eternitatea. Cunoscându-ne răzvrătirea fată de El, El spune: "Fiule, nu o să renunțăm la ei. Nu o să renunțăm la aleșii noștri. Vom face orice e nevoie să-i avem în familie și să-i facem fericiți." Am menționat asta, taților, pentru că acesta e traseul nostru. Și vina a fost numai a noastră. Niciodată nu va fi doar vina copiilor voștri când vă creează probleme. O parte din vină va fi a lor, dar nu toată. Prin urmare, chemarea de a fi precum Dumnezeu față de copiii noștri e mult mai îndreptățită decât dacă am fi fost tați perfecți. Iar dacă am fi fost tați perfecți, bătaia la ușă ar fi sunat astfel: "Aș vrea să vorbesc cu bărbatul casei și o să lucrăm la asta. O să ne dăm viața ca să-i aducem înapoi pe copii și să-i eliberăm de mânie și să-i avem întregi emoțional, mutându-se în propriile lor cuiburi, întregi."

    V-am spus că o să vă trimit înapoi să vedem și modul în care Pavel tratează mânia. Textul acesta, 4:31-5:2, e un model pentru tați cum să atace mânia din familie, din el însuși, din copiii lui, din soția lui. Efeseni 4:31 spune: "Orice amărăciune, orice iuțeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru." Am putea spune taților: "Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul.." Opriți-vă acolo. Acestea sunt toate porunci și prin urmare fără putere. Te duci la un tată mânios din biserică în seara asta și îi spui:

    -Încetează să te mai simți așa!
    -Ce vrei să spui ? Vrei să zbor? Nu merge așa.

    Probabil așa ar răspunde, dacă i-ai spune să nu mai fie mânios. Sau ca și Pavel - Mânia să piară din mijlocul vostru. Cuvintele acestea sunt fără putere. Dar fraza următoare e plină de putere. "...cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos." Aceasta e singura speranță, taților. Evanghelia e singura speranță pentru creșterea copilului. Cauza principală a mâniei copiilor noștri e faptul că noi înșine suntem mânioși. Dacă e să punem capăt mâniei noastre, acesta e modul în care o putem face. Nu știu niciun alt răspuns inspirat de Dumnezeu cu privire la modul în care să depășești mânia, decât acesta. "Orice amărăciune, orice iuțeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu altii, miloși ..." Acestea sunt emoțiile pozitive care sunt înnăbușite de mânie. Înlocuiți mânia cu milă și iertați-vă unii pe alții, "...cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos." Așadar textul e despre faptul că Dumnezeu nu vine pur și simplu la noi, tații, și ne spune: "Nu mai fi mânios și nu îți mai întărâta copiii la mânie. Punct. Vorbesc serios. Sunt Dumnezeu. Fă cum spun eu!" Nu aceasta este Evanghelia. Dumnezeu spune: "Pentru eternitate am plănuit să te salvez, Eu și Fiul Meu, printr-un legământ, am căzut de acord să facem asta. Eu o să-I dau drumul, El o să moară, o să învie din nou, pentru orice tată care își va îndrepta privirea de la el la Hristos, în timp ce pedeapsa pe care o merită, neprihănirea pe care o cere Dumnezeu și primește glorioasa, prețioasa comoară. În acea clipă, Dumnezeu spune: "Sunt pe deplin de partea ta, pentru totdeauna." Și din mijlocul acelei iertări, acelei umblări în dreptate, din mijlocul acelei dulci experimentări miloase ale Dumnezeului cel viu, luându-mă ca un tată în familia Sa... Știți ce se poate întâmpla, taților? Un suflet care s-a mărginit la o singură emoție, mânie, poate să înceapă să se înmoaie la zâmbetul lui Dumnezeu. Se poate întâmpla. Se va întâmpla.

    Numai ca să stiți că nu e irelevant faptul că m-am întors la acest text, priviți la Efeseni capitolul 5 versetul 1. "Prin urmare... " Tocmai a spus: "iertați-vă unii pe alții, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos." Iar acum spune capitolul 5, cu versetul 1: "Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. " Suntem copiii lui Dumnezeu, El este Tatăl nostru, a luat inițiative dureroase pentru a ne face copiii Săi, ne-a acceptat pe deplin, a început să lucreze în noi, să ne iubească, să ne trezească inimile să simțim ce nu am mai simțit de ani întregi, la un preț infinit - Hristos. Așă că spune: "Urmați-mă pe Mine! Eu am făcut lucrul acesta. Fă-l și tu pentru copiii tăi." Iar apoi nu se poate abține să nu spună din nou: "ca niște copii preaiubiți." Așa că, taților, fiți atenți! Nu vă gândiți: "Bine, pastorul a spus să lăsăm la o parte mânia, să ne împăcăm, să mai fac niște fapte bune, ca să mă iubească Dumnezeu." E exact invers. Nu asta e Evanghelia. Evanghelia e aceasta: "Urmați-l pe Tatăl vostru ca niște copii deja iubiți." Vedeți, taților? Versetul 1 din capitolul 5: "Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți." El nu ne cheamă să ne luăm postura de tată ca să vadă dacă ne conformăm ideii Sale de părinte. Singura speranță de a fi tați care să fim măcar pe jumătate folositori copiilor noștri e să fim deja în mod liber copii ai lui Dumnezeu, înainte de a intra în această postură. E singura speranță.

    Poate stai aici chiar acum, știind că ai putea să fii complet iertat. Pentru toate eșecurile tale ca părinte. E singura speranță că mâine ai putea să răspunzi mai bine decât ai făcut-o vreodată. O inimă mai mare, mai deschisă decât ar fi crezut ei că vor cunoaște vreodată de la tatăl lor. "Nu pare atât de mânios astăzi. Pare să fie mult mai relaxat, ca și cum ar putea fi pace în univers, între el și Dumnezeu." Toată lumea se relaxează pentru că tata a găsit pace, nu mai e așa de mânios. "Taților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri ..." nu înseamnă numai să încetezi să mai faci anumite lucruri. Înseamnă să începi să faci lucruri care îndepărtează mânia. Începe să faci lucruri care trezesc în inima unui copil alte emoții minunate, care au fost probabil devorate de mânia canibală. Iar eu susțin, după cum vedeți, că principala noastră sarcină, taților, e să fim creștini. Am zis ultima dată: "Am un simplu cap. Dacă îmi dai o listă de 15 sau 20 de puncte, sunt pierdut, nu știu cum să o gestionez. Cu unul sau două lucruri, mă pot descurca." Eu vreau să vă dau un singur lucru. Taților, singurul mod de a vă ajuta copiii să nu se întărâte la mânie e ca voi să încetați să mai trăiți în mânie și să trăiți în bucuria minunată a iertării și acceptării și dragostei pe care le aveți de la Tatăl vostru ceresc. Copiii voștri vor vedea lucrul acesta i vor fi schimbați. Nu lista contează. Nu am voie să țip… Nu am voie să-i lovesc prea tare… Nu am voie să... Nu mai știu, am voie să fac asta sau nu...ˮ Nu, treaba asta, chiar de-am avea o hartă, tot nu am descurca-o. Dar de un lucru îți poți da seama: "Zi de zi, trebuie să mă desfăt în harul lui Dumnezeu, și să pun capăt mâniei mele. Și în loc de mânie, pe măsură ce iese afară, inima mea e deschisă pentru Tine. Doamne, vrei, te rog, să iei toată mânia și amărăciunea amorțite, lipsite de emoții, de cea mai joasă speță, care au fost acolo, pe lângă multe alte lucruri."

    Taților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri. Fiți precum Dumnezeu. A fost foarte costisitor. Aceasta e Evanghelia, așa că asigurați-vă că înțelegeti lucrul acesta acum când închei. Nu vă chem să vă iubiți copiii în felul acesta pentru ca să aveți un Tată ceresc care să vă iubească pe voi. E exact invers. Vă chem să vă bucurați de Tatăl minunat pe care îl aveți în ceruri numai prin har, numai prin credință, numai prin Hristos. Și din mijlocul acelei odihni, puneți capăt mâniei și dați glas celorlalte emoții care le vor trezi și în copiii voștri. Unde învață copiii să laude? Unde învață copiii să spună lucruri dulci și pline de bunătate fratelui sau surorii? Unde învață copiii să spună: "Îmi pare rău"? Unde învață copiii să cânte? Unde învață copiii să arate recunoștiință? Vă spun eu unde. Chiar aici. Din gura părinților, cuvinte spontane de laudă, de recunoștiință, de cerere de iertare: "Îmi pare rău. Nu am vrut să uit." Un întreg șir de emoții care vor trezi și vor stimula copiii să-și părăsească cuibul pregătiți pentru a-și face propriul lor cuib fericit. Ceea ce copiii au nevoie de la noi e experiența noastră a plinătății vindecării oferite de Dumnezeu. Aceasta e dinamica paternității: "După cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi, iertați-vă și voi soțiile, copiii și retezați rădăcina întregului ciclu al mâniei, savurând până în adâncul sufetului vostru prețiozitatea iertării lui Dumnezeu. Nu vă întărâtați copiii la mânie. Arată-le în sufletul tău că poate fi înlocuită cu sentimente de milă.ˮ

    Ceea ce îmi place să fac la încheiere în toate campusurile din oraș sau din nord, vreau ca toti tații, din toate 3 campusurile, inclusiv cei din această sală, să se ridice. Vreau doar să mă rog pentru voi. Nu o să vă cer să faceți nimic. Așa că ridicați-vă, taților. Știu că asta exlude o grămadă de oameni. E bine să fac ceva special pentru tați din când în când. Vreau să mă rog ca ceea ce am spus să se împlinească în viețile voastre. Unii dintre noi suntem bunici, alții avem un mic bebeluș pe drum. Oriunde ești, cheamă-L pe Dumnezeu să vină.

    "Dumnezeule, așa cum stăm, unii în Mountains View, unii în centru, unii în Burnsville, noi, tații, spunem: Vino! Fă ceea ce ai de făcut, Duhule Sfânt, să mă ajuți, rupe orice tipare de mânie care durează de mult, fie mânie explozivă, fie mânie de cea mai joasă speță, care mă face pasiv tot timpul. Tată, vino prin Duhul Tău cel Sfânt și încredințează-i pe acești frați că numai prin credință si har toată mânia lui Dumnezeu este îndepărtată, toată mânia Mielului e înlăturată. Tu ești pe deplin de partea lor și nu împotriva lor, și în acea siguranță și protecție și bucurie, eliberează toată gama de afecțiuni pe care Le-ai creat, toată recunoștiința, toată bucuria, toată speranța, toată mila, toată blândețea, toată bunătatea, toată lauda, toată admirația, toată desfătarea spontană la eforturile simple ale copilului. Dumnezeule, așteptăm cu nerăbdare zile bune înaintea noastră, pe măsură ce Tu faci lucrurile acestea. În Numele lui Isus. Amin!"

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 694
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni