Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

10 - Iubiți-vă unii pe alții
Autor: Max Lucado  |  Album: 100 de oameni fericiți  |  Tematica: Dragoste
Resursa adaugata de Mada_O in 23/05/2015
    12345678910 0/10 X

    Indiferent că ne urmărești online, că te afli în una din locațiile noastre pline sau în vreunul din campusurile noastre, suntem foarte, foarte mulțumitori că iei parte la această sărbătoare minunată a Paștelui. Noi am încercat să facem oamenii fericiți – 100 de oameni fericiți. Unii dintre noi am acceptat provcarea 100 de oameni fericiți care s-a derulat pe parcursul a 40 de zile. Și nu mică mi-a fost bucuria când doi tineri de-ai noștri mi-au făcut o mașină de înghețată din lego. Nu-i așa că e cel mai extraordinar lucru pe care l-ați văzut? Ei se află chiar aici. Michael și Max, vă rog să vă ridicați în picioare. Uitați-vă la ei: oamenii lego. Vă mulțumesc mult! Vă mulțumesc, vă mulțumesc.

    Următoarea mea serie de predici va fi despre Empire State Building, să văd dacă vă descurcați să o faceți. Problema cu a-i face pe oameni fericiți e că oamenii se comportă prea mult ca oamenii. Iau înaintea noastră ultima gogoașă de la patiserie. Blochează drumul pe care trebuie să mergi tu. Întârzie, ne încearcă răbdarea, încalcă promisiunile, frâng inimi. Problema atunci când vine vorba de a-i iubi pe oameni, e că aceștia se comportă ca oamenii. Biblia ne ajută să îi iubim pe oameni dându-ne câteva versete pe care ne place să le numim versetele „unii pe alții.” Am analizat aceste versete. V-am spus că sunt 59 astfel de versete în Scriptură, după numărătoarea mea. Noi le-am redus la zece categorii și l-am lăsat pe cel mai important pentru duminica Paștelui. Acesta e din cartea 1 Ioan. „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.” (1 Ioan 4:10-11) Să ne iubim unii pe alții. E o abordare diferită. Dacă vrei să iubești pe cineva, trebuie să înțelegi mai întâi cât de mult te iubește Dumnezeu pe tine. Haideți să ne rugăm împreună și apoi vom vedea ce legătură are asta cu Paștele.

    Tată ceresc, te rugăm să ai milă de noi cei ce ascultăm, de cel care vobrește pentru că păcatele lui sunt multe. Ajută-ne să-L vedem pe Isus și doar pe Isus. Prin Hristos ne rugăm și toată biserica spune: amin.

    Toată Biblia poate fi redusă la o singură frază. „Dumnezeu te iubește, lasă-L să o facă.” Marea veste a Bibliei, nu e doar că Dumnezeu a creat lumea ci și că Dumnezeu iubește lumea. Nu doar că există un Dumnezeu, ci că există un Dumnezeu plin de dragoste. Da, Dumnezeu există, dar da, da, da, Dumnezeu e dragoste. Și El te iubește din toată inima, în mod personal, intim, etern. Nu pentru că ești vrednic de iubit, pentru că nu ești întotdeauna. Ci pentru că El a ales să te iubească. Cuvântul Lui pentru tine e: „Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3) Acesta este mesajul Bibliei, și este un mesaj important al Paștelui. Orice îndoială în privința dragostei lui Isus pentru oameni s-a evaporat atunci când Regele înviat s-a arătat prietenilor Lui.

    Cea mai plăcută din aceste istorisiri ale arătării lui Isus se găsește în Ioan capitolul 20 și începe astfel. „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric.” (Ioan 20:1) Povestea începe pe întuneric. Dacă doriți să completați spațiile libere, haideți să folosim acest cuvânt. Pe când era încă întuneric. Era întuneric. Sfârșitul de săptămână lung și dureros se sfârșise. Trecuse trădarea de joi, răstignirea de vineri, tăcerea tristă de sâmbătă. O umbră după alta. Apoi, duminică dimineața, câteva femei s-au dus la cimitir pentru a unge trupul lui Isus, și să finalizeze lucrarea pe care o începuseră vineri. Erau mai multe femei, dar Ioan în evanghelia sa se concentrează pe una din ele. O femeie pe nume Maria Magdalena. Nu știm foarte multe despre Maria Magdalena. Dar putem spune următorul lucru. În pădurea Noului Testament, ea reprezintă trestia plângătoare. Ea este cea peste care tragedia aduce cea mai rece iarnă. Evanghelia după Luca spune că ea avusese șapte draci (Luca 8:2) înainte de a-L cunoaște pe Hristos. Șapte draci. Ce înseamnă asta? Șapte probleme. Poate depresie, singurătate, rușine, frică sau o combinație din toate acestea. Poate trăia în izolare sau era o prostituată. Câteodată numărul șapte în Biblie descrie caracterul complet. Așa că poate era complet copleșită de frică și rău.

    Povestea ei ne face să ne gândim la o piatră de mormânt din cimitirul Lockhills. Dacă ar fi să ajungi în intersecția dintre strada Fredericksburg și Hiebner din nord-vestul orașului San Antonio, chiar peste drum de clădirea AID USA, ai vedea cimitirul Lockhills. E un cimitir vechi și demodat. Dacă intri pe sub arcul de la intrare, parchezi mașina, ieși afară și o iei la dreapta chiar pe lângă gardul ruginit de fier, vei da de mormântul lui Grace Lu Ellen Smith. Pe piatra ei de mormânt sunt scrise: data nașterii, data morții și apoi aceste cuvinte. „Doarme, dar nu se odihnește. A iubit, dar nu a fost iubită. A încercat să facă pe plac, dar nu i s-a făcut pe plac. A murit așa cum a trăit: singură.” Ce epitaf trist! Maria Magdalena ar fi avut același epitaf, dar ceva s-a întâmplat. Sau ai putea spune că Isus s-a întâmplat. Luca spune: „Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci.” (Luca 8:2) La un anumit moment dat Isus s-a intersectat cu povestea Mariei Magdalena, și a îndepărtat acei draci, acele forțe opresive, acele rele care își făcuseră loc în mintea ei și viața ei. Ne-am dori din nou mai multe detalii, dar nu le avem. Ne putem doar imagina, însă putem spune ceva. Pentru prima dată după multă vreme, Maria Magdalena putea zâmbi din nou. Se putea uita în oglindă și să vadă o față plină de pace. Putea mânca din nou, putea dormi. Isus a restaurat viața din ea și ea i-a întors serviciul. Ea a fost printre primele urmașe femei ale lui Isus, care contribuiau cu resursele lor pentru a-L ajuta pe Isus și pe ucenicii Lui. (Luca 8:3) Oriunde mergea Isus, Maria Magdalena Îl urma. L-a văzut făcând minuni, L-a auzit învățând, L-a ajutat să-și plătească cheltuielile. Poate a pregătit chiar și mesele. Întotdeauna se afla în preajma lui Isus. Ioan ne spune că s-a aflat și la cruce, stătea lângă cruce. (Ioan 19:25) Îndeajuns de aproape pentru a auzi cum ciocanul bate cuiele, îndeajuns de aproape pentru a vedea sângele cum curge din partea străpunsă, îndeajuns de aproape încât atunci când I-a fost dat jos trupul de pe cruce, ea a fost acolo să ajute la înmormântare. Vineri L-a privit pe Isus cum moare, sâmbătă a așteptat alături de ceilalți ucenici – un sabat lung și trist. Apoi duminica dimineața devreme, s-a trezit, s-a dus la mormânt să termine ce începuse vineri. Cerul era întunecat, cărarea era întunecată – era întuneric. Inima ei era întunecată. Nu avea habar că mormântul era gol. Ea a mers acolo cu simplul gând să șteargă și ultimele urme de sânge din barba Lui, și să-și ia rămas bun. A fost o dimineață întunecoasă. Când a ajuns la cimitir, lucrurile au mers din rău în mai rău. „Maria Magdalena […] a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. (Ioan 20:21) Ea a presupus că hoții de morminte au luat trupul. S-a întors în grabă pe cărare, i-a găsit pe Petru și Ioan și le-a spus: „Au luat pe Domnul din mormânt.” (Ioan 20:2)

    Petru și Ioan au fugit la mormânt. Petru a ajuns ultimul. Ioan a fost mai rapid. Însă Petru a fost mai îndrăzneț - a intrat înăuntru să se uite și a văzut fâșiile goale. Ioan a intrat, a văzut fâșiile goale și a crezut. Ni se spune că acesta a fost momentul în care a crezut. A crezut că Isus a înviat din morți, nu că trupul a fost furat. Așa că sărbătoarea de Paște a fost ținută de primii oameni. Petru și Ioan s-au grăbit să le spună celorlalți. Ne-am aștepta ca Petru și Ioan să fie în continuare în atenția camerelor de vedere ale Evangheliei. Până la urmă ei sunt apostoli, sunt autori ai unor epistole, ei sunt doi din cei trei apropiați ai lui Isus. Ne-am aștepta ca Ioan să ne spună ce s-a întâmplat cu Petru și Ioan. O va face, dar nu înainte de a ne spune ce s-a întâmplat cu Maria Magdalena. El mai rămâne puțin și observă. „Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea.” (Ioan 20:11) Ea nu înțelesese ce se întâmplase. Ea încă nu avusese revelația lui Ioan. Tot ceea ce se gândea ea era că trupul lui Isus era transportat într-un căruț de infractori. Așa că a rămas în urmă. O altă traducere spune: „Maria a rămas chiar acolo, chiar la ieșire din mormânt, plângând într-una.” (Ioan 20:11) Fața îî era inundată în lacrimi, umerii se ridicau de la suspine, se simțea complet singură. Așa că o vedem doar pe Maria Magdalena, un mormânt gol, și tristețea ei. „Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” (Ioan 20:11-13) Maria Magdalena a încurcat îngerii cu oamenii. E de înțeles de ce. Afară era încă întuneric. În mormânt era și mai întuneric. Era supărată, ochii îi erau plini de lacrimi. Nu avea nici un motiv să se gândească că va găsi îngeri în mormânt. Poate săpători după oase, sau îngrijitori, dar vizitatori din ceruri? Așa că ea spune: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” (Ioan 20:13)

    În acest punct lumea Mariei se năruie în mod oficial. Stăpânul ei fusese ucis. Trupul lui a fost pus în mormânt. Iar acum trupul Lui era furat și ea nu știa unde L-au dus. Poate ai avut și tu o experiență asemănătoare. Înainte de a se reglementa, situațiile rele devin și mai rele. Tristețea te copleșește și se întâmplă ceea ce nu ți-ai fi imaginat niciodată că se poate întâmpla. Și chiar vii să-L cauți pe Isus și nu-L poți găsi. Dacă în acest weekend povestea ta se aseamănă cu cea a Mariei Magdalena, abia aștept să auzi ce se întâmplă în continuare. Pentru că, chiar dacă lumea ei era întunecată, iată ce se întâmplă. Soarele (Fiul) a apărut. „După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.” (Ioan 20:14-15) Nu L-a recunoscut pe Domnul ei. Așa că Isus a chemat-o pe nume. „Isus i-a zis: „Marie!” (Ioan 20:16) Poate a fost ceva în modul cum a spus-o. Poate a fost vorba de intonație, de inflexiune, de ton, accentul de galilean. Poate i s-au trezit amintiri atunci când L-a auzit spunându-i numele pentru prima dată. Și pentru prima oară demonii au tăcut. Oricare ar fi fost motivul, atunci când I-a auzit vocea, a știut cui îi aparține. „Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică „Învăţătorule!” (Ioan 20:16) În acel moment, în acea secundă, în acea clipită, în timpul cât i-a luat să își întoarcă capul, lumea ei s-a schimbat din întuneric în lumină și a trecut de la un Isus mort la unul viu. Apoi Îl îmbrățișează. Știm asta datorită a ce spune Isus în continuare. „Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu.” (Ioan 20:17) Poate a căzut la picioarele Lui și L-a ținut de glezne. Poate a îngenunchiat în fața Lui și L-a apucat de mâinile străpunse. Poate pur și simplu L-a îmbrățișat. Nu știm cum L-a ținut, dar știm că a făcut-o. Și, la fel de important, e să știm că Isus a lăsat-o.

    Nu era atât de sfânt, atât de absolut, atât de divin, atât de cuceritor ca Rege încât să nu aibă un moment în care să primească îmbrățișarea prietenoasă a unuia din prietenii Lui. Cineva ar trebui să picteze această scenă. Cineva ar trebui să o transpună prin vopsele în ulei pe o pânză și să o înrămeze. Și atunci când o face, să se asigure că răsăritul de soare e puternic strălucitor și iarba foarte verde. Piatra ar trebui ilustrată la o parte, și îngerii într-o parte privind. Iar razele soarelui ar trebui să se reflecte în lacrimile de pe obrajii Mariei. Și să se asigure ca surprinde zâmbetul lui Isus. Acest moment din povestea Paștelui, are un scop sfânt. Acest moment ne amintește atât de puterea lui Dumnezeu cât și de dragostea lui Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu de a înfrânge moartea – mormântul gol. Dar și dragostea blândă a lui Dumnezeu pentru oameni ca Maria Magdalena – ilustrată în dragostea lui Isus față de Maria. În același timp Rege cuceritor și Păstor blând. Acesta e Dumnezeul nostru. Acesta este Isus al nostru. „Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.” (Ioan 20:18) Dintre toți oamenii, ei i-a spus aceste lucruri! Ei! Poate îngerii ar fi vrut ca El să meargă la Cezar. Poate câțiva ar fi vrut ca El să se arate lui Irod. Erau zece mii de îngeri gata să Îl slujească, poate erau gata să-L încoroneze și să-L facă Rege. El însă le-a spus tuturor să aștepte și s-a dus le ea. De ce la ea? Nu mai citim nimic despre ea ulterior. Nu apare în cartea Faptele apostolilor, nu a scris nici o epistolă. Dacă s-a întâmplat o minune în viața ei, nu ni se spune despre ea. De ce ei? Singurul lucru la care mă pot gândi e următorul. Asta face dragostea. Asta face dragostea.

    Dragostea apare în momentele grele, în locuri triste și colțuri întunecoase și aduce speranță. Isus a iubit-o, și ascultă-mă! Isus te iubește și pe tine! El chiar te iubește! El intră în lumea ta, și dacă nu Îl recunoști, El te va chema pe nume. El îți știe numele. „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele.” (Isaia 49:16) Numele tău nu e îngropat în vreun dosar din cer. El nu are nevoie de o etichetă pentru a-și aduce aminte de tine. Fața ta e mereu înaintea ochilor Lui, ești săpat pe mâinile Lui. El are mai multe momente în care se gândește la tine, decât are coasta Pacficului fire de nisip. Tu ești totul pentru El!

    În urmă cu ceva timp am citit o poveste despre un preot care a călătorit din Detroit înspre locul lui natal din Irlanda pentru a-și vizita rudele. Pe când se afla acolo, el și unchiul lui, Shamus, s-au trezit într-o dimineață pentru a merge să vadă răsăritul de soare la lacul Killarney. S-au așezat pe mal și timp de 20 de minute au privit cum soarele răsare, fără să-și vorbească în acel timp. După ce soarele a fost sus, au pornit înspre casă. Preotul a observat că unchiul lui zâmbea. S-a întors către el și i-a spus: „Pari fericit.” „Chiar sunt,” a răspuns el. „De ce?” „Pentru că Tatăl lui Isus mă place.” El te place și pe tine. Îți vine greu să crezi asta? Ți se pare că vorbesc pentru altcineva? Pentru cineva mai sfânt, mai înțelept, mai bun. Cineva care nu și-a ratat căsnicia sau distrus cariera. Cineva care nu a devenit dependent de pornografie, droguri, marijuana, popularitate sau mândrie. Ai impresia că vorbesc pentru altcineva? Nu e așa! Îți vorbesc direct ție! Vreau să îți spun că cea mai mare veste din istorie nu e că Dumnezeu a creat lumea, ci că El o iubește. Și chiar acum, la centrul de control al universului, bate o inimă de dragoste necondiționată. O dragoste care nu depinde de tine. Care te-a iubit înainte de a-L cunoaște tu pe El. Și care te iubește și când tu L-ai uitat. Și ascultă-mă: nu ai trăit nici o zi din viața ta în care să nu fi fost iubit. El te iubește! Dacă cineva ți-a spus că Dumnezeu iubește doar oamenii buni, e greșit! Nu există oameni buni! Dacă cineva ți-a spus că dacă Îl vei iubi pe Dumnezeu, și El te va iubi, e greșit! El te-a iubit chiar înainte de a exista. Dacă cineva ți-a spus că Dumnezeu e mereu mânios, și gata să pedepsească rasa umană, e greșit, greșit, greșit! Da, noi suntem mereu mânioși, și gata să pedepsim, dar Dumnezeu... „Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate. El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” (Psalmul 103:8-13)

    Mai devreme în această săptămână, în timp ce îmi reviziuam mesajul, a intrat fiica mea mai mare, Jenna în biroul meu. Burtica ei e rotundă bine, și pare că poate să nască oricând. Dar medicii i-au spus că mai are de așteptat cam 4-6 săptămâni până va da naștere fetiței ei. Da, Max și Denalyn vor fi bunici. Vreau să vă spun ceva despre această fetiță. Deja o iubesc. Deja o iubesc. Aș face orice pentru acea fetiță. Și nu exagerez! Și nu i-am văzut niciodată fața. Nu am ținut-o niciodată. Nici măcar nu-i știu numele. Nu mi-a adus niciodată cafea. Nu și-a pus brațele în jurul gâtului meu niciodată. Nu am văzut-o niciodată dansând. Și totuși aș face orice pentru ea. Pentru că e puțin din mine în ea. Îi iubesc și pe copiii voștri, dar pe ai mei îi iubesc cu adevărat. De ce e așa? Pentru că în ai voștri, e puțin din voi, în a mea e puțin din mine. De ce te iubește Dumnezeu? Pentru că e ceva din El în tine. Când ți-au spus că ești o doamnă obișnuită, au greșit! Ești un copil de Dumnezeu. Când ți-au spus că ești un tip obișnuit de la birou, au greșit! Ești ideea lui Dumnezeu și El nu are idei rele. Când ți-au spus că îmbătrânești prea mult, au greșit, au greșit, au greșit!  

    În tine e ceva din Dumnezeu. Ai fost făcut după chipul lui Dumnezeu. După chipul lui Dumnezeu. Ești diferit de orice altă specie de pe planeta noastră. Ai fost pus deoparte pentru un scop sfânt. Și El a pus o sclipire divină în tine. Și atunci când tu Îi spui da, prin faptul că ai încredere în ce a făcut Fiul său pentru tine, are loc o activare spirituală. Și această dragoste suflă asupra acelei sclipiri la fel cum o rafală de vânt suflă cenușa, și începe viața. Isus numește asta a fi născut din nou. Are loc ceva nou, și acea lumină continuă să crească până când dai căldură și lumină fiecărei persoane pe care o vezi, și în fiecare loc în care mergi. Nu ești perfect, dar Hristos Isus însuși te face perfect. De ce? Pentru că El te-a cumpărat, ești al Lui. Și El are o dragoste nebună și inexplicabilă pentru tine, care nu depinde de tine. Dacă ar depinde de mine și de tine, am încerca în zadar să aflăm cum să-L mulțumim. Dar nu depinde de noi. El nu te va iubi mai mult dacă ești mai bun și nu te va iubi mai puțin dacă ești mai rău. Dragostea Lui pentru tine nu depinde de tine. Știu că e greu să crezi asta, dar e adevărat. Așa că tema de Paște pentru tine e următoarea. Lasă-L pe Dumnezeu să te iubească. Lasă-L! Uită-te în oglindă când ajungi acasă, și spune-ți: „El iubește ființa asta.” În timp ce conduci, îți poți spune: „Dumnezeu mă iubește.” Învață să trăiești, să-ți însușești și să apreciezi. Lasă ca cel mai bun gând al tău să fie: „Lui Dumnezeu îi place de mine.” Și în timp ce Îl lași pe Dumnezeu să te iubească, iată ce se va întâmpla: vei învăța să iubești alți oameni. Aceasta este ordinea pe care ne-o dă și Scriptura. „Noi (Îl) iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” (1 Ioan 4:19)

    Pe măsură ce înveți să ai încredere în răbdarea lui Dumnezeu cu tine, vei fi mai răbdător cu ceilalți. Pe măsură ce înveți să ai încredere în harul lui Dumnezeu pentru tine, vei da har altora. Pe măsură ce înveți să crezi că Dumnezeu te acceptă cu toate capriciile tale, ghici. Îl vei accepta pe el sau pe ea cu capriciile lor. Ceva se întâmplă. Inima ta se înmoaie, devii mai puțin critic, manifești mai puțină amărăciune și dai dragostea care ți-a fost dată. Cred că de aceea apostolul Pavel a considerat importantă această rugăciune. „să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:18-19) Dumnezeu ne iubește. În consecință noi îi iubim pe ceilalți. Așa că dacă vrei să îi iubești pe ceilalți, lasă-L pe Dumnezeu să te iubească pe tine. Punct. Aici se încheie povestea, aici se încheie predica, și seria de predici. Lasă-L pe Dumnezeu să te iubească. Lasă-L pe Dumnezeu să te facă fericit. Și la rândul tău și tu vei face asta pentru alții. Apropo, ceea ce i s-a întâmplat Mariei ți se va întâmpla și ție și mie. Isus i s-a arătat ei, și El ni se va arăta și nouă în ziua de pe urmă. Îi vei vedea fața, și eu Îi voi vedea fața la fel cum Maria i-a văzut fața. Eu cred că El ne va chema pe nume. Nu știu exact cum, dar am sentimentul că o va face. Și știu că atunci când o va face, vom vrea să facem, și vom avea voie să facem ceea ce a făcut Maria. Ne vom pune brațele în jurul Lui și Îi vom spune: „Mulțumesc Învățătorule. Mulțumesc.” Amin?

    Doamne, aceasta este ziua pe care o așteptăm și pentru care trăim. Îți mulțumesc, Tată pentru aceste povești minunate care ne vorbesc nu doar despre puterea Ta, ci și despre pasiunea Ta. Și ne arată că Tu poți și să iubești oamenii, și să învingi moartea. Îți mulțumesc că ești un Păstor blând pentru noi. Îți mulțumesc. Aducem această rugăciune în Numele lui Isus. Și toată biserica spune: amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2641
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni