4 - Sfătuiți-vă unii pe alții
Autor: Max Lucado  |  Album: 100 de oameni fericiți  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Mada_O in 11/04/2015
    12345678910 0/10 X
Referințe

    Majoritatea învățăturilor pentru ziua de azi le vom extrage din Ioan capitolul 11. Puteți deschide bibliile și vom continua călătoria noastră. Avem o poveste extraordinară în capitolul 11 al celei de-a patra evanghelii, cea a lui Ioan. Totul a început cu o tuse, cu un gât iritat, prea multă muncă, prea puțină odihnă. „Un somn bun și voi fi ca nou” – s-a gândit Lazăr. Dar nu a fost așa. A doua zi a fost chiar mai rău, si se simțea tot mai rău cu fiecare zi ce trecea. Marta, sora lui i-a adus niște supă. Maria l-a îndemnat să se culce mai devreme. Surorile mai mari aveau întotdeauna grijă de Lazăr, dar Lazăr era bolnav. Era foarte bolnav.

    De fapt, așa ne este și prezentat Lazăr în Biblie, în Ioan capitolul 11, versetul 1. „Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav.” Cu toții suntem cunoscuți pentru ceva anume și Lazăr era cunoscut pentru faptul că era bolnav. Nu e ceva neobișnuit. Cu toții ne îmbolnăvim. Dar ce e neobișnuit în povestea lui Lazăr nu e că s-a îmbolnăvit, ci că avea un prieten pe care Îl putea chema la nevoie. Un prieten drag. Mai mult, Lazăr este numit unul din prietenii iubiți de Isus. (Ioan 11:3) Se face referire la el astfel: „acela pe care-l iubeşti.” Aceasta înseamnă că se simțeau bine împreună. Înseamnă că se cunoșteau bine, că petreceau timp împreună. Lui Lazăr îi plăcea să fie cu Isus, lui Isus îi plăcea să fie cu Lazăr. Așa că atunci când Lazăr, prietenul drag al lui Isus, s-a îmbolnăvit, cele două surori i-au trimis un mesaj, spunând, în versetul 3: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.” Credeți că ele au presupus că Isus va veni de îndată să îl ajute pe Lazăr? Până la urmă, era prietenul lor drag. Casa lor din Betania, care se afla la o aruncătură de piatră de Ierusalim, era a doua casă – sau poate chiar prima – a lui Isus. Mânca des acolo, petrecea mult timp acolo. Maria, Marta și Lazăr, cei trei frați, erau prieteni buni cu Isus. Ar fi fost logic să presupună că Isus va lăsa orice pentru a veni degrabă în Betania. Lazăr putea să presupună și el asta, pe măsură ce starea lui se înrăutățea. Nu mai putea să pună piciorul jos, nu mai putea sta în picioare, fiecare încheietură îl durea. Capul lui zvâcnea precum o tobă. Se baza însă pe faptul că Isus e pe drum. Isus va ajunge în curând. Avea motive să spere. Până la urmă Isus era prietenul lui drag. Așa că printre accesele de febră, printre stările de rău, cu fiecare zi ce trecea, Lazăr le întreba pe Maria și pe Marta, „Aveți vreo veste de la Isus?” Și de fiecare dată – fără excepție – dădeau din cap în sens negativ. „Nu, Isus nu a ajuns încă.” Și nici nu a mai ajuns. Lazăr, prietenul lui Isus, prietenul bolnav al lui Isus, și-a petrecut ultimele ore din viață întrebându-se unde era Isus. Și apoi a murit. Ne putem doar imagina care au fost ultimele întrebări ale lui Lazăr. „De ce nu a venit Isus?” „Unde este?” „De ce nu e aici?”

    Credeți că și-a pus aceste întrebări? Eu cred că da. Știu că și noi ni le punem. Unii dintre voi vă aflați chiar acum între o rugăciune făcută și una ascultată. Ești nerăbdător să primești răspuns la rugăciune. Aștepți ca Hristos să răspundă și te întrebi unde e. „De ce nu a răspuns?” „Am greșit cu ceva?” „Îi pasă?” „Mă simt tot mai rău și îmbătrânesc pe zi ce trece. Cred că Dumnezeu nu mai vrea să aibă de-a face cu mine.”

    Sunt cuvintele pe care le-a folosit o doamnă care s-a rugat rugăciuni ca cele ale lui Lazăr timp de 10 ani. Am auzit-o spunând aceste cuvinte în timp ce ne aflam într-o limuzină din convoiul unei înmormântări, pe drum de la biserică la cimitir. Ea era rudă cu decedatul iar eu un prieten al decedatului. S-a întâmplat să ne aflăm în aceeași mașină. Se întâmplă ceva pe parcursului drumului înspre cimitir, care stârnește în toți realitatea că, dacă nu vine Dumnezeu până atunci, pe toți ne așteaptă o întâlnire cu cimitirul. Probabil de aceea și-a verbalizat și această doamnă plângerile. Era o doamnă la 80 de ani care stătea în spatele meu. Ea a spus aceste cuvinte „Mă simt tot mai rău și îmbătrânesc pe zi ce trece. Cred că Dumnezeu nu mai vrea să aibă de-a face cu mine.” Nu era o persoană prea fericită. Cum răspunzi unei astfel de persoane? Cum răspunzi cuiva care crede că Dumnezeu nu știe să acționeze? E o întrebare relevantă, mai ales pentru aceia dintre noi care am acceptat această provocare de a însenina ziua și de a ușura povara a 100 de oameni timp de 40 de zile.

    Știți ce se întâmplă atunci când te implici în ajutorarea oamenilor? Descoperi că sunt foarte mulți oameni descurajați în lume. Există multe inimi triste, multe suflete descurajate. Și câteodată e greu să știi ce să spui. Și câteodată, din frica de a nu spune ceva greșit, nu spunem nimic. Însă avem dorința de a răspunde, vrem să ajutăm cumva. Așa că ne punem întrebarea: Ce îi răspunzi unui Lazăr? Ce îi spui doamnei din limuzină? Ce îi spui unei Marte? Povestea noastră ne poate ajuta. Isus ne învață cum să încurajăm pe cineva care se află într-o situație dificilă.

    Uitați-vă la versetul 17. „Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt.” Ce să vezi. Povestea merge din rău în mai rău. Nu numai că Isus nu a ajuns înainte să moară, dar nu a ajuns nici la înmormântare. A pierdut ceremonia de înmormântare. A întârziat patru zile și reacția surorilor e una de deznădejde. „Marta a zis lui Isus: ‚Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!’” (Ioan 11:21) Dezamăgirea din vocea Martei nu e mică. Își drege vocea și continuă să spună: „Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11:22) Inițial e descurajată și deazamăgită: „Unde ai fost?” Dar apoi spune: „Nici o problemă.” Se luptă să păstreze un echilibru. Iată ce îi răspunde Isus: „Fratele tău va învia. ...Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:23, 25-26) Isus nu dă explicații de ce nu a ajuns la timp. Nu se apără, ci pur și simplu își declară suveranitatea. „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Crezi lucrul acesta?” Apo își îndreaptă atenția către Maria, cealaltă soră. „Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.” Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” „Doamne”, I-au răspuns ei, „vino şi vezi.” Isus plângea. Atunci iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!” (Ioan 11:32-36) Versetul 35 e cunoscut drept cel mai scurt verset din Biblie. „Isus plângea.” Va fi cunoscut acum și ca cel mai plin de speranță verset din Biblie. Atunci când Dumnezeu își vede copiii supărați, plânge alături de ei. Are compasiune. Însă nu plânge pentru multă vreme. „S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră la intrarea căreia era aşezată o piatră.” (Ioan 11:38) Moartea ne trimite întotdeauna cu gândul la o peșteră, la un loc întunecat, cu ieșirea pecetluită, un loc izolat care blochează toate ieșirile și pecetluiește toate sorțile. Nimeni nu intră și nimeni nu iese pentru că nimeni nu are un răspuns la moarte, cu excepția lui Isus. Isus îi spune Martei să dea piatra la o parte. „Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.” Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:39-40) Și Marta a ascultat – pentru binele ei. A pus să se dea piatra la o parte, și odată ce s-a făcut asta, a rămas o deschizătură în peretele mormântului. Acum, pregătiți-vă pentru o rugăciune ascultată. Sunteți gata? „După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.” (Ioan 11:43-44) Vocea lui Isus a pătruns în acel mormânt al morții și s-a răsfrânt din perete în perete, pierzându-se ușor, „Lazăre, Lazăre, Lazăre, Lazăre...” Până când a ajuns oriunde s-ar fi aflat duhul lui Lazăr și l-a chemat să reintre în trupul lui. Și ochii lui Lazăr s-au deschis. Apoi s-a ridicat. Isus, Judecătorul peste cei morți, nu doar peste cei vii, l-a chemat pe Lazăr din nou la viață. M-am întrebat adesea dacă Lazăr a vrut să vină înapoi. Însă nu a avut de ales. Tot ce a știut e că se află din nou în trupul lui, și trupul lui se trezește, și acel Lazăr mumificat și înfășurat în fâșii de pânză începe să umble afară din mormânt. E viu cu adevărat, nu e un zombi. E viu complet și e sănătos. Și Isus le spune: „Dezlegati-l și lăsați-l să meargă.” Dezlegați-l de fricile lui, dezlegați-l de moarte, dezlegați-l de această zi întunecoasă. Eliberați-l!

    Întrebare. Credeți că Isus a răspuns rugăciunii lui Maria, Marta și Lazăr? Gândiți-vă. E o întrebare capcană. Care a fost rugăciunea lor? Ca Lazăr să fie vindecat de boala lui. Ce a făcut Isus? A răspuns la o rugăciune mult mai mare. El a folosit boala lui Lazăr pentru a-și demonstra putearea de vindecare, pentru a-și arăta slava, pentru a-și arăta puterea, pentru a-și încorda bicepșii divini. El a folosit boala lui Lazăr pentru un scop mai înalt. El a răspuns unei rugăciuni atât de mari încât Lazăr și surorile lui nici nu au avut curajul să o rostească. Dar dacă Dumnezeu va face același lucru cu tine? Aceasta este credința noastră, biserică. Că Isus vine la timp. Că poate rugăciunile noastre nu primesc răspuns așa cum credem noi, dar vor primi răspuns în modul corect. Aceasta este credința, convingerea noastră, ceea ce numim credință. Acesta este motivul pentru care găsim astfel de povești în Biblie, pentru a primi noi încurajare, și pentru a ne ajuta să-i încurajăm pe alții. Cunoașteți un Lazăr? Cunoașteți pe cineva care trăiește între o rugăciune spusă și una răspunsă? Cunoașteți pe cineva care se întreabă de ce nu ajunge Dumnezeu? Nu cumva datoria ta e de a fi un Isus în viața acelei persoane? Să le aduci încurajare, să spui adevărul, la fel ca Isus Martei.

    Biblia are un cuvânt care exprimă acest lucru. Și anume: sfătuirea (reamintirea). Romani 15:14, acel scurt text scris de Pavel spune: „să vă sfătuiţi unii pe alţii.” Sfătuirea e o altă formă de încurajare. Încurajarea e un lucru. Am vorbit deja despre asta. Sfătuirea înseamnă a spune adevărul. Iată o definiție bună, zic eu: A vorbi adevărul într-o situație dificilă. „A sfătui” provine dintr-un cuvânt care înseamnă să redirecționezi gândirea unei persoane. Sfătuirea reprezintă corecție. Câteodată cuvântul e tradus prin avertizare sau precauție. Ceea ce a făcut Isus cu Marta este imaginea perfectă a sfătuirii. Isus nu și-a pus brațul în jurul ei, nu a liniștit-o spunându-i că totul va fi bine - ceea ce nu ar fi fost neapărat greșit. Dar asta înseamnă mângâiere, încurajare. Însă sfătuirea pune piciorul în prag și spune: „Eu sunt învierea și viața.” Așa că se ia de moarte chiar pe teritoriul ei. El spune adevărul într-o situație dificilă. Ce ar fi dacă ai face și tu la fel? Ce ar fi dacă ți-ai lua rolul de sfătuitor al cuiva? Cred că unii vă uitați la mine ca și cum aș fi nebun. Ascultați! Voi sunteți copii ai lui Dumnezeu, și dacă i-ați spus da lui Isus, Isus vi-a spus da vouă și locuiește în voi. În consecință, atunci când vorbiți, vorbiți în autoritatea lui Hristos. Și vă veți afla în situații în care va trebui să spuneți adevărul, să sfătuiți, și vreau să fiți echipați și gata pentru asta. Așa că acest fel de învățătură nu e doar pentru păstori, ci pentru copiii lui Dumnezeu. Dacă ești un copil al lui Dumnezeu, vei avea ocazia să sfătuiești pe cineva.

    Haideți să vedem cum sfătuim, cum spunem adevărul legat de o situație anume. Vă da trei idei. Puteți completa spațiile libere. Dacă ne uităm la exemplul lui Isus, primul lucru pe care trebuie să-l facem e să ne adresăm problemei. Adresează-te problemei. Unii se vor preface că nu e nimic în neregulă. Tu trebuie să fii direct dar plin de compasiune. Înțelegeți ce vreau să spun? Fiți direcți dar plini de compasiune. „Bob, îmi pare rău. Am auzit că a cerut divorțul.” Direct dar plin de compasiune. „Susan, tocmai am aflat că a recidivat cancerul. Îmi pare rău.” Direct dar plin de compasiune. „Tom, e adevărat că se fac concedieri la voi, și tu ești printre cei care vor rămâne fără loc de muncă?” Direct dar plin de compasiune. E ceva ce lor le preocupă mintea, dar tu asigură-i că e pe inima ta. Înțelegeți ce vreau să spun? E ceva ce lor le preocupă mintea, dar tu asigură-i că e pe inima ta. Adu la suprafață problema. Invită-i. Crează o oportunitate, o atmosferă de siguranță în care să discuți problema. Poate nu vor să vorbească despre asta, și e în regulă. Dar cel puțin vor ști că îți pasă. Adu problema la suprafață. Altfel nu o vei putea rezolva, nu-i așa? Așa că adu problema la suprafață. Fii direct dar plin de compasiune. Eu am învățat din experiență să fac lucrul acesta fără prea multă amânare. Atunci când vizitez pe cineva care tocmai a pierdut pe cineva drag, nu bat câmpii vorbind despre vreme. Găsesc văduva, găsesc tatăl copilului care a murit. Merg direct la ei și le spun că totul va fi bine. Îi invit să vorbim, să spună cum se simt. Și voi puteți face asta. Puteți fi oamenii care să aducă aceste subiecte în discuție.

    Mulți nu vor să vorbească despre în astfel de cazuri, pentru că nu știu ce să spună, dar voi știți ce să spuneți pentru că, iată al doilea punct: problema se rezolvă cu adevărul. Rezolvați problema cu adevărul. Exemplul lui Isus merită imitat. Isus s-a uitat la Marta și i-a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa.” Apoi mai spune câteva lucruri și apoi o întreabă, „Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:26) Priviți ce face! Vă amintiți ce înseamnă a sfătui? Înseamnă a redirecționa gândirea cuiva. Așa că ce face El? Redirecționează gândirea lui Marta. Marta e dezamăgită, dar deja își declarase credința că Isus e cine spune că e, așa că o cheamă înapoi la acea credință. Sfătuirea aduce cuvinte de adevăr. Sfătuirea aduce cuvinte de adevăr. Da, dăm apă celor însetați. Da, dăm mâcare celor înfometați. Da, le oferim prezența noastră celor singuri. Dar da, da, da, ne deschidem gura și spunem adevărul! Spunem adevărul. Spunem adevărul Scripturii. Părerea ta e bună, dar nu de ea are nevoie acea persoană. Acea persoană are nevoie de adevăr. Și adevărul vine din Cuvântul lui Dumnezeu. Efeseni 6:10 „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu...luați și coiful mântuirii” și priviți ce spune, „şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:10,17) Atunci când citezi, când citești sau chiar și atunci când parafrazezi un verset din Scriptură, e ca și cum ai scoate o sabie din teacă. Cuvântul e sabia Duhului. Scoți o sabie și o fluturi în fața diavolului. Și diavolul se va întoarce și va fugi, pentru că știe că e vorba de Duhul, de sabia Duhului și el nu are nici o șansă să stea împotriva Duhului lui Hristos. Un alt pasaj e din Evrei 4:12. „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” (Evrei 4:12-13) Prin urmare Biblia nu este doar o simplă sabie, ci o sabie cu două tăișuri (bisturiul unui chirurg). Câți dintre voi ați fost atinși de un astfel de bisturiu? Taie până într-acolo încât înlătură ceea ce e dăunător. Lasă descoperit ceea ce are nevoie de tratament. Așa că cineva care a fost doborât de descurajare sau depresie, dificultate sau încercare e ca și cum s-ar afla pe o masă de operații, și are nevoie de munca unui medic. Tu vii în calitate de asistent al marelui Medic. Da? Tu vii în calitate de asistent al marelui Medic. Isus vine să-și facă lucrarea, dar El ne-a chemat pe mine și pe tine să-L ajutăm. Așa că ne apropiem și scoatem sabia – Cuvântul lui Dumnezeu - și i-o înmânăm lui Isus. E ca și cum am spune de fapt: „Iată un verset care poate te va încuraja. Iată cuvântul care te poate întări.”

    S-ar putea să vi se pară prea mult, pentru că aveți impresia că vă cer să învățați fiecare verset din Biblie. Nu ar fi rău. Găsiți jumătate de duzină care sunt importante pentru voi. Cereți-I Domnului să vă ajute. Care sunt versetele care te-au încurajat pe tine de-a lungul timpului? Ia-le în inima ta. Memorează-le. Am un prieten care le păstrează scrise pe niște bilețele în portofelul lui. Nu se încrede în memoria lui. Dar în felul acesta poate să ofere un bilețel. Pregătiți cel puțin o jumătate de duzină de versete. E ca și cum ai avea gloanțe de rezervă. Nu a fost o analogie prea bună. E vorba de ceva mai plăcut decât gloanțele. Le poți avea cu tine pentru a le putea folosi. Și atunci când cineva trece printr-o perioadă dificilă, în timp ce mângâi și încurajezi, caută o oportunitate de a sfătui, adică de a spune adevărul într-o situație dificilă. Ceva de genul. „Ioan, un verset care a însemnat mult pentru mine e: ‚Domnul este Păstorul meu. Nu voi duce lipsă de nimic.’” Nu-i așa că e o încurajare extraordinară? Nu trebuie să ții o întreagă predică. Eu cred că atunci când atunci când scoți sabia Duhului din teacă, ți-ai făcut partea, și diavolul și demonii vor fugi, pentru că ei nu pot sta în prezența Domnului. Nu vreau să vă transformați în niște sfinți pentru a face asta, nu trebuie să citați numai din King James. Nu trebuie să schimbați tonul vocii sau să folosiți un anumit limbaj. Fii natural! Fii natural! Apropie-te de cineva și spune-i: „Știu că treci printr-o perioadă dificilă.” Poate nici nu trebuie să deschizi o Biblie. E în regulă doar să spui: „Tata mereu îmi spunea...” Sau „Păstorul meu spune mereu...” sau „Prietenul meu...” „Dar eu am învățat că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor ce-L iubesc și sunt chemați după planul Său.” Puteți aplica acest verset situației. E ca și cum ai folosi cremă antibacteriană pe o rană. Nu știu de ce funcționează acea cremă – unii știți pentru că sunteți mai deștepți ca mine. Nu știu componentele cremei antibacteriene, dar știu că omoară microbii. Așa că o aplic și o las să-și facă treaba. În același fel noi trebuie să luăm Scriptura, să o aplicăm și să o lăsăm să-și facă lucrarea. Mângâiem, încurajăm, dar de asemenea sfătuim. Sfătuim – redirecționăm gândirea unei persoane. Nu ai vrea să faci asta? Găsește câteva versete. Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, pentru că El se îngrijește de voi. Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri. Sau, Dumnezeu schimbă răul în bine. Găsiți câteva astfel de versete, puneți-le în buzunar, în poșetă, sau chiar mai bine, în memorie pentru a le putea folosi pentru a trata ceva cu adevărul.

    Și în ultimul rând – voi spune foarte rapid acest punct. Roagă-te o rugăciune prin credință. Roagă-te o rugăciune prin credință. Roagă-te o rugăciune prin credință. Iată ce promisiune primim în Iacov. „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5:15) Atunci când faci o rugăciune a credinței, ce faci de fapt e faci o rugăciune cu speranță. Poate din nou e ceva nou pentru voi, dar vreau să vă spun că nu a existat nici un moment în viața mea în care să spun cuiva – în timpul unei conversații deschise, desigur – „Vrei să ne rugăm pentru asta?” și acea persoană să spună: „Nu, mie nu îmi place să mă rog.” Nu s-a întâmplat niciodată asta. Într-adevăr sunt foarte tânăr, și nu fac asta de mult timp. Ar fi trebuit să râdeți. Veți fi surprinși, dragi prieteni, de oportunitățile de slujire care vi se vor ivi. Poți încuraja pe cineva prin simpla invitație la rugăciune. Din nou, poți să te comporți natural. Nu trebuie să pari altceva decât ești. Spune: „Doamne, acest copil al tău are nevoie de încurajare. Încurajează-l azi.” Ce dar minunat poate reprezenta acest lucru! Într-o lume în care nimeni nu vrea să vorbească despre probleme, tu deja ai adus problema în discuție, ai vorbit adevărul și ai făcut o rugăciune simplă a credinței. Acele persoane nu vor uita niciodată asta! Și tu poți face asta pentru cineva!

    Dennis McDonald a fost unul din prezbiterii noștri timp de mai mulți ani, și de asemenea capelanul spitalului nostru. Obișnuiam să merg cu el și să-l văd slujind – era extraordinar să vezi lucrarea lui. Se plimba pe holurile spitalului și vorbea despre orice: despre cowboys, despre mâncare, și altele. Dar în momentul în care intra în salon, se schimba complet. Intra în slujire cu pasiune. Mergea direct la patul celor bolnavi și adesea îngenunchea, scotea o sticluță cu ulei și întreba, „Pot să îți fac ungerea și să mă rog pentru tine?” Le punea o picătură de ulei pe frunte, îi prindea de mână și spunea, „În Numele lui Isus Hristos, punem această persoană deoparte pentru o binecuvântare specială.” Și mai spunea întotdeauna: „Satan, nu ești binevenit aici. Cuvintele tale nu au nici o valoare.” Curăța și elibera camera precum un polițist divin care intră și direcționează traficul. Apoi spunea: „Doamne, te primim ca să aduci vindecare în viața acestei persoane. Încurajează-i în duhul lor, vindecă-le trupul. În Numele lui Isus. Amin.” O rugăciune simplă și directă a credinței. Nu uitați că puterea rugăciunii nu depinde de modul în care o spuneți ci de Cel care o aude. Și El e bun și îți va auzi rugăciunea.

    Sfătuiți-vă unii pe alții. Și eu am sfătuit-o pe acea doamnă din limuzina din convoiul de înmormântare. Poate nu aș fi făcut-o dacă nu eram implicat în provocarea 100 de oameni fericiți. M-am gândit la ce a spus - era ceva de genul „Sunt bătrână și bolnavă și lui Dumnezeu nu îi pasă de mine,” și nu mi-a plăcut pentru că nu era adevărat. Era o minciună. Așa că m-am întors – ea stătea în spatele meu în drum către cimitir - și i-am spus, „Cu tot respectul, dar nu e adevărat ce spuneți. Biblia spune că fiecare zi a noastră e cunoscută de Dumnezeu înainte de a se împlini. El nu v-a uitat! Lui îi pasă de dumneavoastră! E adevărat că nu puteți crește numărul zilelor, dar puteți crește calitatea zilelor dumneavoastră. Rugați-vă și aveți încredere în El! Nu descurajați!” Soțul ei a cotit-o: „Draga mea, și eu am încercat să-ți spun același lucru.” Când am coborât din mașină mi-a mulțumit spunându-mi că avea nevoie să i se amintească asta. Asta trebuie să facem noi. Să le amintim oamenilor. Să activăm duhul care e deja în ei. Și tu poți face asta. Sfătuiți-vă unii pe alții. Amin?

    Doamne, ia te rog acum aceste cuvinte, acest mesaj și lasă-l să pătrundă adânc în inimile noastre. Și ajută-ne să fim niște slujitori buni ai Tăi, în timp ce ne trimiți să sfătuim oamenii. Ne rugăm să ne dezvolți această disciplină spirituală, de a aduce speranță și adevăr în viețile oamenilor. Spunem această rugăciune în Numele lui Isus Hristos. Și toată biserica spune: amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1562
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni