1 - 100 de oameni fericiți
Autor: Max Lucado  |  Album: 100 de oameni fericiți  |  Tematica: Fericirea
Resursa adaugata de Mada_O in 02/03/2015
    12345678910 0/10 X

     Bună dimineața tuturor! E timpul să începem o nouă serie de predici. Noua serie se va numi „100 de oameni fericiti.” Voi explica titlul imediat, dar mai întâi haideți să ne rugăm.

    Doamne Isuse, sursa bucuriei, ne plecăm înaintea Ta, cerându-ți să ne vorbești astăzi, să ai milă de noi, să ierți păcatele vorbitorului pentru că sunt multe. Și să ne ajuți să-L vedem pe Hristos și doar pe El. În Numele Lui ne rugăm. Și toată biserica spune: amin.

    E ora șase dimineața în Hamilton, Bermude. Jonny Barnes, de 92 de ani, stă la marginea unui sens giratoriu. Se află aici de la ora patru dimineața și va rămâne până la ora zece dimineața. Totuși nu e acolo ca să ceară bani, mâncare, sau să protesteze; să-și spună nemulțumirile sau să hoinărească. Tot ce face e să facă oamenii fericiți. Unde e omul cu pălărie de paie și barbă grizonată? Cu ochii strălucitori și dinții albi, cu pielea negricioasă, cu mulți ani în spate, și cu pas greoi? Nimic însă nu i-a furat bucuria. Stă acolo și salută cu ambele mâini. Mâinile lui se mișcă din încheieturi dintr-o parte în alta, ca și cum ar regla volumul la o stație. Trimite săruturi. Își duce mâna dreaptă la gură la timp pentru a prinde un sărut și a-l trimite în direcția unui șofer de taxi sau a unui navetist. „Te iubesc!” strigă mereu. „Te voi iubi mereu!” „Bună draga mea. Te iubesc.” Lumea îi numește „Omul fericit.” Locuitorii din Bermude au construit o statuie în cinstea lui. Dacă nu se află în locul lui în vreo dimineață, sună autoritățile. Dacă nu și-au primit salutul, navetiștii au obiceiul să mai facă odată sensul până îl primesc. O femeie a mărturisit că într-o dimineață era supărată, și știind că îl va întâlni pe Jonny, s-a hotărât să nu se uite la el. Voia să rămână în acea stare de supărare. Însă în cele din urmă s-a uitat în direcția lui și când acesta i-a zâmbit, i-a răspuns și ea cu un zâmbet. Și așa a dispărut încă o atitudine negativă.

   Filozofia lui e una simplă. El consideră că „oamenii trebuie să învețe să se iubească unii pe alții. Dacă am învăța să ne iubim, nu ar mai exista războaie, crime, viol, bătăi. Noi, oamenii, trebuie să învățăm cum să ne iubim unii pe alții.” Nu vi-ar plăcea să întâlniți pe cineva ca el? Nu vi-ar plăcea să fiți ca el? Poate nu vei reuși să găsești tratamentul pentru cancer, poate nu vei rezolva problema încălzirii globale, a poluării apei sau a foametei din lume. Dar poți face ceva. Îi poți face pe oameni fericiți. Nu trebuie să ai doctorat pentru asta, și nici masterat. Nu ai nevoie de finanțare sau deplasare. Vârsta, etnicitate și sexul nu sunt un criteriu. Nu trebuie să-ți schimbi slujba, orașul sau cartierul, dar poți schimba lumea! Poți face ceva. Poți face 100 de oameni fericiți. În mod practic, intenționat, stabilindu-ți asta ca scop, poți crește numărul de zâmbete de pe planeta noastră. Poți determina scăderea nivelului de mânie din orașul nostru. Poți – da, chiar tu – să ajuți 100 de oameni să doarmă mai bine, să râdă mai mult, să fredoneze în loc să bombănească, să pășească în loc să se împiedice. Poți ușura povara, poți însenina ziua pentru 100 de ființe umane. Nu vă uitați așa la mine! Puteți să o faceți! Ce s-ar întâmpla dacă ați face-o? Ce s-ar întâmpla dacă ați accepta provocarea „100 de oameni fericiți”?

    Astăzi lansez în biserica noastră provocarea „100 de oameni fericiți.” Pașii sunt următorii. 1. Fă 100 de oameni fericiți în următoarele 40 de zile. Pregătește-te să creezi 100 de momente „o milă în plus” – să mergi o milă în plus. Să faci ceva în mod voit, cu scopul de a însenina ziua cuiva. Din 9 februarie până în 20 martie propune-ți să faci 100 de oameni fericiți. Fă lucrul acesta în mod intenționat. Împărtășește-ți experiențele. Vorbește despre asta la cină alături de familie. Împărtășește ce ai făcut în cartierul tău, la grupul de studiu biblic, sau pe rețelele de socializare folosind hashtagul #100deoamenifericiți. Ține un jurnal în care să scrii numele oamenilor, sau ocaziile pe care le-ai avut de a însenina ziua cuiva. Credeți că la sfârșitul acestor 40 de zile, lumea voastră va fi diferită? Credeți că voi veți fi diferiți? Eu cred că da. Poate toți colegii de la serviciu vor veni încruntați și cu o listă de lucruri pe care le au de făcut. Și voi aveți multe de făcut, dar mai aveți și această misiune la care v-ați înrolat, de a face 100 de oameni fericiți. Așa că tu când ajungi la serviciu, te uiți în jur și întrebi: „Are cineva nevoie de ajutor azi?” Sau poate poți face ceva pentru noul coleg care stă izolat, sau pentru vecinul a cărui chiwawa vine mereu în curtea ta. Poate poți face ceva pentru acea profesoară – da, acea profesoară care pare să servească lămâi la micul dejun și elevi la prânz. Toată lumea o evită – cum ai făcut și tu până când ai acceptat această provocare.

    Acum cauți modalități prin care o poți încuraja, înțelege sau chiar complimenta. Nu ar fi lumea voastră diferită? Absolut că da! Îmi amintesc că pe când eram copil, era o mașină de înghețată care trecea mereu prin cartierul nostru. Mai are cineva aceeași amintire? Toată lumea se bucura când sosea mașina de înghețată. Chiar și azi, jumătate de secol mai târziu, atunci când aud melodia „When the saints go marhing in” (Când sfinții vin mărșăluind) melodia pe care dintr-un motiv sau altul o punea mașina de îngheată, mă gândesc la înghețată pe băț. Oridecâte ori aud această melodie, caut o monedă de cinci cenți. Acum vă dați seama cât sunt de bătrân. Pe atunci puteam cumpăra o îghețată pe băț pentru cinci cenți. Când venea mașina de înghețată, atmosfera în cartierul nostru se schimba. Se crea o comunitate. Copiii ieșeau afară de oriunde ar fi fost: din sufragerie, de pe terenul de joacă, din ascunzători. Toată lumea dorea să urce în mașina de înghețată. Sosirea mașinii de înghețată era un moment de fericire. Mă întreb dacă puteți fi și voi ca acea mașină de înghețată în lumea voastră. Mă întreb dacă ați putea fi persoana care aducă bucurie în cercul ei de cunoștințe. Mă întreb dacă ați putea fi vocea pe care abia așteaptă să o audă, figura pe care abia așteaptă să o vadă. Mă întreb dacă ați vrea să încercați să conduceți mașina care aduce fericire.

    Știu ce gândiți unii dintre voi. „Ce absurd! Să ne preocupăm de astfel de lucruri neînsemnate? Pe toate continentele se duc războaie. Sunt oameni care suferă de foame în fiecare țară. Moralitatea e foarte problematică. Avem probleme cu corupția. Și Lucado vine să ne vorbească despre o mașină a fericirii. Cine are timp de așa ceva?” Eu cred că Isus a avut. Cred că Isus a avut. Poate ai nevoie să ți se amintească că Isus a făcut oamenii fericiți. El a făcut oamenii fericiți. Erau bucuroși să-L vadă. Când El își făcea apariția ei nu se văitau. Nu se întorceau să fugă. Nu se temeau că vor fi mustrați sau bătuți cu nuiaua. Veneau cu miile să-L vadă. Oamenii veneau din toate părțile Israelului de pe atunci. Unii dintre ei și-au închis afacerile și L-au urmat pe tot locul. Cartea Lui de vizită avea următorul slogan: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) A făcut El oare asta? Da, El a făcut oamenii fericiți. Le-a spus pe nume. Și-a făcut timp să asculte ce aveau de zis. Le-a răspuns la întrebări. I-a vizitat pe prietenii lor bolnavi. A petrecut timp cu omul mic de înălțime. A mers la pescuit cu pescarii. Biblia spune că El era „blând și smerit cu inima.” (Matei 11:29) Era ușor să stai în preajma Lui, în alte cuvinte. Dacă L-ai fi invitat la petrecerea de vizionare a campionatului de fotbal ar fi venit. A mers la petreceri. A mers la nunți. Odată chiar a fost desemnat să se ocupe de vinul de la nuntă. A mers la atât de multe petreceri încât a fost acuzat că petrece timp cu șarlatanii și instigatorii. Lumea L-a acuzat de multe lucruri, dar nimeni nu L-a acuzat că ar fi irascibil sau morocănos sau că nu se știe simți bine. El a făcut oamenii fericiți. Și eu cred că încă vrea ca oamenii să fie fericiți. Pentru aceasta a desemnat niște agenți speciali pentru distribuirea fericirii. Cunoașteți care sunt acești agenți? Tu și cu mine.

    Noi avem resursele necesare pentru a-i face pe oameni fericiți. Atunci când ți-ai dat viața lui Hristos, s-a întâmplat ceva excentric și minunat. El ți-a dat ție inima Lui. S-a dat pe Sine însuși ție. S-a mutat în tine.  Și-a mutat domiciliul în tine. Și a început lucrarea de restaurare, prin care ia în stăpânire fiecare parte din tine. Gândurile tale. Limbajul tău. Aspectul tău exterior. Scoate afară persoana veche și e în procesul de a te transforma într-o persoană nouă. În unele zile pare că stăm pe loc, dar în alte zile vedem schimbări majore. Însă El ne schimbă încetul cu încetul, zi după zi. În parte, această schimbare include următorul lucru: El a depozitat în noi personalitatea Sa.

    Apostolul Pavel, care a contribuit la scrierea Bibliei, a spus: „Am ajuns în punctul în care nu mai trăiesc eu, ci Hristos în mine.” El se reflectă în mine! Schimbă felul în care gândesc. Mâna rămâne a ta, dar mângâierea Lui poate veni prin ea atunci când atingi. Accentul rămâne al tău, dar în cuvintele tale se va reflecta înțelepciunea Lui. Înțelegeți? Creierul e tot al tău, dar dintr-o dată, sau poate nu chiar așa dintr-o dată, ci gradual, în timp, începi să ai gânduri pe care nu le-ai avut înainte. El ne schimbă și parte din această schimbare e modul în care îi vedem pe ceilalți. Începem să îi vedem diferit pe ceilalți și să îi tratăm diferit. Și în loc să emanăm amărăciune, devenim distribuitori – la fel ca Isus – ai bucuriei.

    În timp ce lucrează în noi, El dezvoltă în noi abilitatea de a-i ajuta pe oameni să fie fericiți. Să aibă vieți mai bune. Isus a spus creștinilor: „Voi sunteți sarea pământului.” (Matei 5:13) Eu pun sare pe mâncare pentru a schimba gustul, pentru a îmbunătăți gustul. Isus a spus în alte cuvinte: „Voi sunteți una din modalitățile Mele de a schimba gustul societății.” Sarea mai e folosită pentru a conserva. Așa că Isus ne spune mie și ție: „Voi sunteți una din modalitățile mele de a menține lucrurile de valoare în lume.” Vreau să observați că nu spune: „Fiți sarea!” Ci spune: „Voi sunteți sarea.” Nu trebuie să faceți ceva pentru asta, nu trebuie să evocați ceva, nu trebuie să vă prefaceți, nu trebuie să vă comportați diferit. Nu trebuie să fiți nenaturali.  Pe măsură ce Hristos crește în voi, veți deveni sare și veți da gust lumii. Ce misiune frumoasă, nu-i așa?

    El ne-a mai spus: „Voi sunteţi lumina lumii.” (Matei 5:14) Din nou, El nu ne spune să devenim lumina, ci că suntem deja. Atunci când ți-ai predat inima Lui, El ți-a dat inima Lui ție, și asta presupune pe de o parte că vom fi lumină. Avem capacitatea de a lumina locuri întunecoase, de a aduce lumină asupra unor situații dificile. Voi sunteți lumina lumii. Așa că noi am primit privilegiul de a da gust societății. Noi reprezentăm o modalitate plăcută de schimbare a aromei. Noi avem capacitatea de a aduce lumină în lume. O întrebare bună ar fi în ce măsură realizăm aceste lucruri? Reușim să le ducem la îndeplinire? Putem spune că biserica e o sursă de bucurie, de gust? Mulți oameni nu îndeplinesc această misiune.

    În ultimii câțiva ani au apărut diferite studii descurajatoare. Există o carte cu titlul: „Unchristian” (Necreștin) care a fost publicată cu câțiva ani în urmă, în care doi autori, David Kinnaman și Gabe Lyons, prezintă studiul pe care l-au făcut și care indică faptul că 87% dintre americani îi văd pe creștini critici. 85% dintre americani, consideră că aceștia sunt ipocriți. Se pare că majoritatea oamenilor nu ar vrea să aibă ca vecin un creștin. Sunt sigură că nu e numai vina noastră. De fiecare dată când vei încerca să susții că ceva e greșit, cineva îți va spune să stai jos. Și scopul nostru cu siguranță nu e să obținem rezultate bune în astfel de statistici. Într-adevăr nu putem controla reacțiile tuturor, dar poate putem face ceva mai mult. Un lucru pe care îl putem face e să fim atenți cum acționăm. Putem asculta mai bine. Putem iubi mai mult.

    Putem face ceea ce face Albert. Albert este un poștaș în Waco, Texas. Eu nu îl cunosc, dar fiica mea îl cunoaște. Albert livrează zilnic poșta pentru un magazin de mobilă unde a lucrat ea. Magazinul de mobilă are un succes nemaipomenit. E un magazin nou și după cum știți, asta implică un anumit grad de haos. Toată lumea învață cum funcționează sistemul; e nevoită să stea în picioare toată ziua. Oamenii se lovesc unii de alții. Atmosfera e un pic haotică. Însă fiica mea Sara, spune că cel mai bun moment al zilei e acela când vine Albert. Albert e doar poștașul, așa că am întrebat-o: „Draga mea, cum așa?” Răspunsul ei a fost: „Păi, în fiecare zi când Albert livrează poșta, ne caută pe fiecare angajat în parte, ne privește în ochi și ne întreabă: ‚Cum ți-a fost ziua? Dumnezeu să te binecuvinteze!’” Asta e tot ce face, „Dar,” spune ea, „asta schimbă temperatura la locul nostru de muncă.” Eu cred că Albert livrează ceva mai mult decât poșta. Eu cred că el livrează mici colete de fericire. Voi ce livrați? V-am spus despre acea mașină de înghețată care trecea prin cartierul nostru pe când eram eu copil. Nu era singura mașină care trecea prin cartier însă. În mod regulat își făceau apariția și camioane care transportau vite.

    Știu că multora vi se pare ceva ciudat, dar nu uitați că eu am crescut într-un oraș mic din vestul Texasului, renumit în creșterea vacilor. Eu locuiam la marginea orașului pe unde fermierii treceau cu remorci sau camioane pline cu vaci. Treceau fix prin cartierul nostru. Acum că mă gândesc, era ceva ciudat. Cred că vă puteți da seama că reacția noastră la vederea remorcii cu vaci era diferită de reacția pe care o aveam la mașina de îngehțată. Vi s-a întâmplat să vă opriți la un semafor, și în fața voastră să se afle un camion cu vaci? Câți dintre voi ați ridicat rapid geamul? Camionul cu vaci nu a atras niciodată copiii. A atras în schimb muște! Mirosea urât! Și lăsa amintiri despre care prefer să nu vorbim.

    Unii oameni conduc camionul cu vaci. Încerc să nu supăr pe nimeni. Sunt un predicator. Dar poate și tu ai întâlnit câțiva. Mărturisesc că există unii oameni pe care atunci când îi văd trec pe cealaltă parte. Pentru că știu ce duc după ei... o grămadă de bivoli.  Care nu miros prea bine. Eu nu cred că tu conduci acel camion, dar în cazul în care totuși o faci, aș putea să-ți ofer cheile unei mașini de înghețată? Nu e ușor să conduci o mașină de înghețată. Dădătorii de fericire se fac nu se nasc. Dădătorii de fericire se fac nu se nasc. A oferi bucurie e un atribut care se dobândește. Motivul este că natura păcătoasă din noi trezește automat dorința de a ne sluji doar pe noi. Pentru a ieși din limitele eului nostru, se cere disciplină, se cere schimbarea anumitor obiceiuri. Vestea buna este că Isus Hristos și-a mutat domiciliul în noi. Așa că putem crede că El ne va schimba. În timp ce noi cooperăm cu El și devenim partenerii Lui, El va dezvolta în fiecare din noi abilitatea de a distribui bucurie.

    Biblia are multe de spus despre cum să ajutăm oamenii să fie fericiți. Dacă am numărat bine, în Noul Testament există 59 de versete „unii pe alții.” Versete care folosesc cuvintele „unii pe alții.” 59 de versete în care Scripturile ne învață cum să trăim unii cu alții. Din fericire, acele 59 de versete pot fi împărțite în nouă secțiuni diferite. Ceea ce e perfect, pentru că exact atâtea weekend-uri avem de acum și până la Paște. Așa că în fiecare weekend de acum și până la Paște, ne vom uita la câte un verset „unii pe alții.” Vă dau lista: „Mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii.” (1 Tesaloniceni 5:11) „Primiţi-vă (eng. acceptați-vă) unii pe alţii.” (Romani 15:7) „Sfătuiţi-vă unii pe alţii.” (Coloseni 3:16) „Fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:4) „Slujiţi-vă unii altora.” (Galateni 5:13) „Cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste.” (Efeseni 4:2) „Rugaţi-vă unii pentru alţii.” (Iacov 5:16) „Iertaţi-vă unul pe altul.” (Coloseni 3:13) Și mai presus de toate „Să ne iubim unii pe alţii.” (1 Ioan 3:11)

    Vom dezbate aceste pasaje și ne vom lansa începând din 9 februarie – de mâine într-o săptămână în călătoria de patruzeci de zile numită „100 de oameni fericiți.” Eu am parcurs o astfel de călătorie toamna trecută. Vreau să știți că am fost propriul meu cobai. Am început în 27 septembrie, și am încheiat în 8 noiembrie. Pe perioada celor 40 de zile am ținut un jurnal în care am notat 100 de ocazii în care am mers o milă în plus, încercând să ascult mai mult, să-mi pese mai mult și să încurajez mai mult. Iată ce am învățat. A fost de două ori mai greu decât am crezut, dar a fost de 100 de ori mai împlinitor decât mi-aș fi imaginat vreodată.

    Vreau să vă citesc o întâmplare din jurnalul meu, pentru a înțelege mai bine la ce mă refer. Scrisul meu de mână nu se înțelege prea bine așa că am scris de tipar. E din data de 28 octombrie, întâmplarea numărul 69. „Avionul care pleca de la Minneapolis la Dallas în acea seară a avut două ore întârziere pe motiv de ‚întârziere personal de zbor’ după cum ne-a informat persoana care stătea la poartă pe cei care așteptam la rând. Pe când și-au făcut apariția cei trei însoțitori de zbor, era aproape ora de culcare. Erau obosiți în urma zborului anterior și sfioși să treacă prin mulțimea de pasageri nervoși. Cineva chiar i-a huiduit. După ce ne-am îmbarcat în sfârșit, haosul a continuat. Nu era destul spațiu în compartimentele pentru bagaje de deasupra. Erau prea multe haine de iarnă. În cele din urmă bagajul meu a ajuns în cealaltă parte a avionului. M-am așezat suspinând. Apoi mi-am amintit de ‚100 de oameni fericiți’ și de momentele o milă în plus. La jumate de oră după ce am decolat am avut ocazia să-i mulțumesc însoțitorului de zbor pentru modul profesionist în care a făcut față întârzierii. A apreciat mulțumirile mele. Cu toate acestea, nu mersesem o milă în plus. La jumătatea zborului, m-am ridicat de la locul meu și m-am dus la punctul ei de lucru. ‚Vreau să vă spun din nou că apreciez cu adevărat ce faceți.’ De data aceasta s-a oprit și și-a pus mâna pe umărul meu. Cu ochii înlăcrimați mi-a spus: ‘Înseamnă mult. A fost o zi lungă.’”

    28 octombrie, întâmplarea #69 Cum ar fi dacă ai face asta de o sută de ori? Cum ar dacă ai crea momente „o milă în plus” în următoarele patruzeci de zile? Ce ar fi dacă ți-ai dezvolta darul de a împărtăși fericire? Ce ar fi dacă ai pune intenționat deoparte patruzeci de zile în care să spui, „Voi asculta cu adevărat ce îmi spune Dumnezeu și voi învăța cum să fiu o persoană care aduce bucurie.” Mai mult, cum ar fi dacă fiecare persoană din biserica Oakhills ar face asta? Cu toții împreună. De la cei care frecventează campusurile noastre, la cei care privesc online. Mai bine de zece mii de oameni ascultă aceste mesaje și se consideră aparținători ai bisericii Oakhills. Ce s-ar întâmpla cu ținutul nostru dacă zece mii de oameni ar crea pe parcursul a 40 de zile o sută de momente de fericire fiecare? Cred că vorbim de un milion de momente. Ce multe zâmbete am aduce! Am săra cu adevărat și am fi lumina de care e nevoie. Iată provocarea.

    Acceptați provocarea „100 de oameni fericiți” care începe din 9 februarie. Nu de mâine, ci de mâine într-o săptămână Vreau să vă dau o săptămână de gândire. Unii dintre voi vă complaceți într-o stare de morocăneală și aveți nevoie de o săptămână să ieșiți din ea. Așa că nu ne grăbim. E destul de simplu. Vom studia pasajele „unii pe alții” pe parcursul a două luni și le vom aplica imediat. Fiecare vom urmări să creăm momente în viața de zi cu zi timp de 40 de zile în care să căutăm să facem pe cineva fericit, făcând ceva ce nu am face în mod normal. Să facem puțin mai mult.

    Apoi ne vom împărtăși experiențele, poate la masă, într-un grup de studiu biblic, la ora de religie, sau prietenilor. Apoi ține un jurnal, la care vei reveni peste ani și ani de zile de-acum înainte, în care să scrii întâmplări și întâlniri. Fă lucrul acesta de 100 de ori în următoarele 40 de zile, și iată ce vă garantez. Vor rezulta 101 oameni mai fericiți. Pentru că din toți acei oameni, ghiciți cine va zâmbi cel mai mult? Tu! Cu adevărat este mai ferice să dai decât să primești. Gândește-te la asta.

    Haideți să ne rugăm împreună. Doamne, îți mulțumim, îți mulțumim, îți mulțumim că nu ne-ai lăsat pe acest pământ fără instrucțiuni despre cum să trăim cu alți oameni. Mărturisim că nu am urmărit întotdeauna pacea și bucuria, dar vrem să creștem în asta. Îți cerem să binecuvintezi această inițiativă simplă din partea noastră. Vrem cu adevărat să fim ca Tine. Credem prin credință că Tu trăiești în noi și că noi putem face din lumea aceasta un loc mai bun. Ascultă rugăciunea noastră în Numele lui Isus. Și toată biserica spune: amin.    

 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1956
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni