6 - Treci Iordanul acesta
Autor: Max Lucado  |  Album: Zilele gloriei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Mada_O in 24/03/2015
    12345678910 0/10 X

    Dumnezeu este Dumnezeul începuturilor noi și a celei de-a doua șanse. Dumnezeu este Dumnezeul zilelor glorioase. Și dacă ți-ar prinde bine niște zile glorioase bine ai venit la studiul pe Iosua - viața și cartea, relatarea cum Dumnezeu a adus o națiune de oameni în țara promisă. Și noi credem că ceea a făcut El atunci, mai face încă, și dacă ți-ar prinde bine niște zile glorioase, atunci această poveste e pentru tine. Spuneți alături de mine declarația zilelor glorioase. Cuvintele vor apărea pe ecran și vreau să vă umpleți plămânii de aer și inimile de speranță și să spuneți din toată inima. Aceste zile sunt zilele gloriei. Trecutul e trecut, viitorul meu e strălucit. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate și Cuvântul Lui e sigur. Cu Dumnezeu în ajutor, voi fi tot ceea ce vrea El să fiu, voi face tot ce dorește El să fac, și voi primi tot ceea ce vrea El să primesc. Aceste zile sunt zilele gloriei.

     Doamne, fie ca ceea ce spunem astăzi să meargă adânc în inimile noastre. Te rog schimbă ceea ce gândim. Activează speranță acolo unde nu este decât descurajare. Dă-ne curaj acolo unde nu este decât frică. Și fie ca mesajul de duminică să ceea ce trăiesc luni. Ne rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Și toți oamenii lui Dumnezeu spun: amin.

     New York City. Dacă vrei să vezi linia orizontului, urcă pe Empire State Building. Dacă vrei să te distrezi, mergi pe Broadway. Dacă vrei să faci cumpărături, sunt câteva magazine pe 5th Avenue care așteaptă cărțile tale de credit. Ai nevoie de inspirație? Fă un tur al Statuii Libertății. Dar dacă vrei să fii descurajat, foarte deprimat, total copleșit, zăpăcit complet, atunci ia un taxi până la intersecția dintre strada 6th Avenue și strada 42 și petrece câteva momente uitându-te la ceasul datoriei naționale. Semnul are 8 metri lățime, cântărește 680 kg, folosește 306 becuri pentru a declara constant, la nesfârșit și fără milă datoria națională la care își aduce aportul fiecare familie. Semnul poate fi dat înapoi dar nu a fost niciodată nevoie de această caracteristică. Se fac planuri pentru a extinde semnul astfel încât să poată înregistra cvadrilioane de dolari. Acum... eu nu sunt economist. Sunt predicator. Dar mi se pare că dacă deții mai mult decât ai de fapt, ai dat de probleme. Nu sunt un economist, ci sunt un predicator, ceea ce poate explica întrebarea ciudată care mi-a venit în minte în urmă cu două luni în urmă în timp ce mă aflam în fața semnului, „Oare are cerul un astfel de semn?” Nu pentru datorii fiscale ci pentru datorii spirituale.

    Ați observat probabil cât de des folosește Biblia termeni financiari atunci când vorbește despre păcat. Isus ne-a învățat să ne rugăm: „Și ne iartă nouă greșelile [engl. datoriile] noastre.” Păcatul e o datorie, ceva ce îi datorăm lui Dumnezeu. Așa că dacă păcatul este o datorie atunci tu și cu mine avem un sistem de numerotare a greșelilor în ceruri. Și de fiecare dată când păcătuim... clic, clic, clic. Spui o minciună... clic. Ai gânduri lacome... clic. Îți pierzi firea... clic. Tai calea cuiva în trafic... clic, clic, clic, clic, clic... Dacă tot vorbim de lucruri care ne deprimă... Îndatorirea financiară e un lucru, dar o îndatorire spirituală e o problemă seriosă. Conform Scripturii păcatul are o consecință serioasă. El ne separă, crează o distanță între noi și Dumnezeu. Biblia spune: „Ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:2)

    Economia cerului se reduce la o singură teză și anume: cerul e un loc perfect care trebuie locuit de oameni perfecți. Ceea ce ne lasă într-o încurcătură perfectă pentru că suntem orice numai perfecți nu. Potrivit acestui ceas al datoriilor cerești, noi deținem cu adevărat mai mult decât am putea plăti vreodată. Și fiecare zi aduce mai mult păcat, mai multă datorie și mai multe întrebări ca cea a apostolului Pavel care a spus, „Cine mă va izbăvi?” (Romani 7:24)

    Iosua a pus o întrebare asemănătoare, dar nu despre păcat ci despre un râu. Contextul lui Iosua e următorul. Cartea Iosua descrie ieșirea din pustiu și intrarea în țara promisă. Conține șapte ani de victorie aproape neîntreruptă în care rătăcirea prin pustiu s-a încheiat și a început locuirea țării promise. Întrebarea pe care ne-o punem pe măsură ce citim cartea Iosua e, „Ce au știut ei ce am putea ști și noi, ce au făcut ei și am putea face și noi ca să avem privilegiul de a trăi o viață de creștini victorioasă, nu o viață de creștini în pustiu, ci una victorioasă?” Una în care să cunoaștem mai multe victorii decât înfrângeri, să simțim mai multă putere decât descurajare, mai multe biruințe decât nereușite. Cred că unul din răspunsuri se găsește într-o poveste anume. Povestea râului Iordan. Râul Iordan îi separa pe copiii lui Israel de țara promisă, la fel cum păcatul ne separă pe noi de Dumnezeu. Ei aveau nevoie de o minune pentru a trece râul și noi avem nevoie de una. Ei au avut parte de una și la fel și noi. Izbăvirea lor e o imagine a izbăvirii noastre. Dacă vreți să completați spațiile libere iată indiciul. Așa că luați foaia, pixul, creionul de ochi. Primul spațiu liber: haideți să vorbim despre sarcina imposibilă.

    1. Sarcina imposibilă. Poporul evreu nu traversase niciodată Iordanul. Niciodată! Când Iosua și Caleb și ceilalți zece spioni au iscodit țara cu 40 de ani înainte, au mers înspre sud și apoi înspre nord pe pământ. Acum poporul lui Israel mergea dinspre est înspre vest peste apă și nu făcuseră asta niciodată. Dar cu toate acestea, prima poruncă a lui Dumnezeu pentru Iosua a fost, „Acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta.” (Iosua 1:2) Nu era o sarcină ușoară. În majoritatea lunilor din an, râul Iordan avea între 27 și 37 metri lățime și era adânc de aproximativ 1,8 metri. Dar în această perioadă a anului, perioada recoltei, râul Iordan s-a umflat până la 1,6 kilometri. 1,6 kilometri. Gândiți-vă la râul Mississippi. Gândiți-vă la râul Amazon. 1,6 kilometri lățime. Și pe lângă asta era și agitat datorită zăpezilor care se topeau din Muntele Hermon. A trece un râu învolburat nu era o sarcină ușoară, mai ales că erau două milioane de oameni. Dumnezeu a spus: „Treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta.” (Iosua 1:2) Dumnezeu a vrut ca toți să traverseze. Toți. Fiecare bărbat, fiecare femeie, cei mai în vârstă, cei mai tineri, cei puternici, cei vânjoși, cei slabi, cei cu dizabilități. Nimeni nu trebuia să rămână în urmă. Poate Iosua a înghițit în sec când a primit această poruncă, dar s-a apucat direct de treabă. „Iosua, sculându-se dis-de-dimineaţă, a pornit din Sitim cu toţi copiii lui Israel. Au ajuns la Iordan; şi au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece.” (Iosua 3:1) Așa că au rămas acolo peste noapte. Au rămas trei zile acolo. Și-au instalat corturile în partea de est a râului Iordan. Trei zile. Timp suficient pentru a pune destule întrebări: „Cum vom trece dincolo?” „Are cineva o barcă?” „Va contrui cineva un pod?” Trei zile. Suficient pentru a privi acel râu învolburat cu ape de culoarea cuprului și la valurile înspumate care aduceau grohintiș din zonele mai înalte ale țării. Timp de trei nopți în care au dormit acolo, sau cel puțin au încercat să doarmă, au auzit doar vuietul apei. Toată noaptea timp de trei zile. Cum avea o națiune de oameni să treacă un râu inundat fără pod și fără barcă? A treia zi au primit răspunsul. Al doilea indiciu pentru spațiul gol, dacă vreți să completați, e următorul.

    2. Calea improbabilă. Calea improbabilă. „După trei zile, căpeteniile oştii au trecut prin tabără şi au dat poporului următoarea poruncă: „Când veţi vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru dus de preoţi, care sunt din neamul Leviţilor, să plecaţi din locul în care sunteţi şi să porniţi după el.” (Iosua 3:2-3) Chivotul legământului. Vă amintiți de chivotul legământului? Obiectul care azi e căutat prin mijloace de radiodetecție... Da, vorbim de aceeași cutie aici. Nu era o cutie mare. Avea 1,18 metri înălțime și 70 centimetri lățime. În această cutie se aflau trei artefacte evreiești: vasul de aur cu mana nealterată, toiagul lui Aron, care înmugurise la mult timp după ce a fost tăiat, și prețioasele table ale legii, care au fost scrise cu degetul lui Dumnezeu. Avea o placă grea de aur deasupra, care se numea scaunul îndurării și slujea drept capac pentru cutie. Doi heruvimi, doi îngeri din aur, cu aripile intinse, erau așezați cu fața unul la altul și se uitau în jos la capacul de aur. Se considera că locul în care Dumnezeu se cobora, era chiar acolo între cei doi îngeri. Așa că atunci când Dumnezeu a spus: „Urmați chivotul,” Dumnezeu spunea de fapt: „Urmați-Mă pe Mine.” Chivotul avea să meargă primul. Dumnezeu avea să arate calea, nu Iosua, nu un nucleu de ingineri, nu personal militar. Dumnezeu avea să arate calea. Atunci când a venit vremea să se treacă ceea ce era de netrecut, Dumnezeu avea să arate calea. Li s-a spus să aștepte până chivotul legământului avea să apară. Ce scenă trebuie să fi fost ziua în care a apărut. La încheierea a trei zile, s-a făcut zarvă în tabăra evreiască. Un grup ales de preoți în picioarele goale și cu haine albe au înaintat spre râu. Pe umerii lor purtau chivotul cu pârghiile de salcâm care intrau prin inelele de la capete. Oamenii au ieșit din corturile lor și priveau într-o liniște tainică cum preoții se îndreptau încet înspre rău, și au coborât malul în trepte al Iordanului. Singurul sunet era cel al apei învolburate, și apa nu se liniștea. La 10 metri distanță, râul era încă învolburat, la 5 metri distanță, valurile erau încă zgomotoase. La 3 metri distanță, râul avea încă 1, 6 km lățime. 1, 5 metri. Cum vor reuși să treacă? La jumătate de metru, preoții au început să se uite unii la alții. Până la urmă duceau cea mai de preț relicvă a națiunii Israel, și erau pe cale să se avânte într-un râu sălbatic cu apele albe și furioase. Ce se întâmplă dacă îl pierd? Nu credeți că se întrebau: „Ar trebui să înaintăm? Atunci și-au amintit instrucțiunile lui Iosua. „Când veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan.” (Iosua 3:8) Și așa au și făcut. Scriptura spune: „Când preoţii care duceau chivotul au ajuns la Iordan şi când li s-au înmuiat picioarele în marginea apei.” (Iosua 3:15) Apreciez sinceritatea de aici, voi nu? Li s-au înmuiat picioarele. Nu au fugit, nu s-au afundat sau scufundat, ci degetele mari de la picioare au atins apa cu precauție. Era cel mai mic pas pe care îl puteau face, dar în planul lui Dumnezeu, cel mai mic pas al credinței poate conduce la cele mai mari minuni. Pentru că odată ce au atins apa, o minune a fost activată și râul s-a oprit! A fost ca și cum cineva ar fi închis conducta de apă. „Apele care se coboară din sus s-au oprit şi s-au înălţat grămadă, la o foarte mare depărtare de lângă cetatea Adam, care este lângă Ţartan.” Ţartan era la o depărtare de 48 de kilometri în susul râului. La 48 de kilometri în susul râului. Îmi amintesc cum în imaginația mea de copil atunci când auzeam această poveste, îmi imaginam cum ei puteau atinge apa în timp ce treceau. Probabil că puteau face asta dacă se aflau 48 km mai sus. Dumnezeu a creat o porțiune de pământ destul de lată pentru ca tot poporul Israel să treacă dincolo de râul Iordan. „Tot Israelul trecea pe uscat, până a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul.” (Iosua 3:17) Tot Israelul a trecut dincolo. Bărbații, femeile, cei bătrâni, cei tineri, cei tari, cei slabi, cei puternici, cei care se îndoiau, cei care au avut credință. Toți au trecut dincolo, ați văzut? Pe pământ uscat. Pe pământ uscat. Putea la fel de bine să fi fost o autostradă, sau beton. Au trecut pe uscat. În timp ce se aflau în partea de vest, nu aveau noroi pe sandale, hainele ude și nici o îndoială în inimi. Primiseră mesajul inconfundabil.

    3. Mesajul inconfundabil. Dumnezeu a făcut pentru ei ce ei nu puteau să facă. Dumnezeu a făcut pentru ei ce ei nu puteau să facă. Întrebarea noastră este: Ce au știut ei ce i-a determinat să pună pe fugă, să aibe victorii în țara Canaan în următorii șapte ani? Cred că aici avem o bună parte din răspuns. Dacă Dumnezeu poate transforma un râu învolburat într-un covor roșu... „Ai gijă Ierihoane, venim.” Așa cum promisese liderul lor: „Prin aceasta [traversare] veţi cunoaşte că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul vostru.” (Iosua 3:10) Minunea a fost un mesaj. Izbăvirea a fost o demonstrație. Imaginați-vi-i pe Israeliți stând în partea de vest a râului Iordan. Probabil au bătut palma unii cu alții. Probabil mulți bărbați au fost însuflețiți. Probabil erau plini de încredere și uimiți de Dumnezeu. Probabil se uitau la dușmanii lor cu alți ochi. Dumnezeu îi dusese acolo, El avea să îi susțină. El i-a trecut Iordanul, așa că El avea să îi conducă în bătălii. Cum au înaintat în Canaan cu atâta încredere? Simplu: experimentaseră izbăvirea. Și știau în adâncul lor că nu făcuseră nimic să o merite ci Dumnezeu a înfăptuit totul. Știau că Dumnezeu era cu ei. Era ca și cum erau într-o cursă cu predarea ștafetei, și Dumnezeu preda ștafeta pentru ultima rundă la care oricum erau în avas. Nu aveau cum să piardă! Erau într-o cursă pe biciclete pe deal în jos cu vântul suflând din spate. Au câștigat la loterie fără măcar să-și fi cumpărat bilet. Aveau patru ași. Rulau banii câștigați. Nu știau cum să nu câștige. Aveau tot dreptul să sărbătorească. La fel și noi. Pot să vă vorbesc puțin despre Iordanul vostru și al meu? Numele de Iordan în ebraică înseamnă „judecată largă.” Judecată largă: „ior” înseamnă răspândit sau larg, „dan” înseamnă judecată. Prin urmare Iordanul e o imagine a judecății lui Dumnezeu. Lată de peste un kilometru și turbulentă, torențială și imposibil de trecut de unii singuri. Ea separă toți oamenii de țara promisă. Nu putem trece râul fără ajutor.

    Dumnezeu este sfânt. Noi nu suntem. Caracterul Lui e fără cusur, al nostru e imperfect. El e fără păcat, noi suntem păcătoși și plini de păcat și păcatele noastre se adună într-o datorie mai repede poate guvernul Statelor Unite să adune una. Teologia de bază începe chiar aici: Cum poate un Dumnezeu fără păcat să primească copii păcătoși? Poate se va preface că nu am păcătuit niciodată. Poate va întoarce spatele păcatelor noastre. Poate va ascunde pur și simplu și va spune: băieții tot băieți vor fi băieți și fetele fete. Poate se va preface nu am păcătuit niciodată și cerul va fi locuit de oameni care aduc mult păcat cu ei. Problema cu toate acestea e că Biblia Îl descrie pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al dreptății. Judecată. Dreptate. El trebuie să judece, altfel nu este drept, nu-i așa? Un judecător drept judecă păcatul. Un judecător drept trebuie să judece ce este greșit.

    Cel puțin asta mi-a spus mie judecătorul. Am stat în fața unui judecător odată. Eram la facultate. Am primit o amendă pentru parcarea într-un loc în care nu era permisă parcarea. Nu știusem că am parcat într-un loc în care nu era permisă parcarea, când m-am întors la mașină și am găsit amenda pe geam. M-am uitat după semn dar nu l-am văzut. Dar apoi am observat că marcajul era roșu. De fapt era roz. Soarele îl decolorase puțin. Și m-am gândit în sinea mea: „Cred că am câștig de cauză.” Așa că am mers la judecătoria orașului. Nu era vorba că nu aveam cinci dolari, dar chiar nu aveam cinci dolari în plus pentru amendă. Și orice bărbat are mândria lui, nu-i așa? Și m-am gândit: „Voi găsi o cale de scăpare din asta.” Așa că m-am înfățișat în fața unui judecător care arăta ca un judecător. Avea barbă, o față serioasă și era îmbrăcat cu robă. A deschis cazul meu, iar eu i-am spus cum vopseaua roșie devenise roz. Nu a fost impresionat. I-am spus că sunt un tip cumsecade, student la facultate cu un buget limitat. I-am spus că iau note bune. I-am spus că în afară de acest incident sunt un șofer bun. I-am spus toate motivele pentru care ar trebui să mă scutească de amendă. În cele din urmă a vorbit și mi-a pus o singură întrebare. „Ai parcat într-un loc în care nu era permisă parcarea?” „Da, domnule.” A bătut cu ciocănelul, așa cum vedeți la televizor. A bătut cu ciocănelul. „Caz încheiat!” a spus el. A trebuit să plătesc cinci dolari. Nu am putut să mă sustrag. Nu conta că vopseaua a fost roz. Nu conta că eram un tip cumsecade. La judecătorie problema se punea astfel: încălcasem legea. Nu ar trebui judecătorul cel drept să-mi pedepsească vina? Dacă este drept, trebuie. Nu ar trebui un Dumnezeu drept să ne pedepsească păcatele? Nu putem fugi de fapte. Cu toții am încălcat legea. Cu toții am încălcat-o. Câteodată am crezut că vopseaua a fost roz, alte dăți am știut că era roșie dar am mers înainte oricum. Am încălcat legea conștiinței noastre, legile societății, legile moralității, dar cel mai grav, legea lui Dumnezeu. Și acum stăm în fața unui Iordan. În fața unei judecăți largi, de partea greșită. Țara promisă e acolo iar noi ne aflăm aici. Ce vom face? Scriptura spune „căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.” (Psalmul 62:12) Nu e prea încurajator.

    Ceasul ticăie, râul e înfuriat și noi suntem adunați pe marginea râului și când ne uităm dincolo de acest Amazon al judecății lui Dumnezeu cântărim situația proastă în care ne aflăm. Cum vom ajunge de cealaltă parte? Pentru oamenii lui Iosua, răspunsul a venit sub forma preoților care duceau pe umerii lor un chivot. Pentru noi, răspunsul vine sub forma lui Isus Hristos care duce pe umerii Lui o cruce. Preotul a coborât în Iordan. Isus a urcat pe muntele Calvarului. Preotul a pășit în râul învolburat. Isus a pășit în mânia umanității unde L-au aruncat la pământ și I-au bătut cuie în mâini și în picioare. Și au ridicat crucea în aer atât de sus încât a eclipsat soarele dimineții și au bătut-o în pământ. Însă cea mai cumplită tortură nu a fost datorată cruzimii soldaților ci pedepsei lui Dumnezeu. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21) Datoria noastră trebuia plătită, nu-i așa?

    Dreptatea cerea ca păcatele noastre să fie pedepsite, și în acea zi au fost. Au fost. Păcatele noastre și-au luat pedeapsa. Isus a luat pedeapsa pentru noi. El a stat sub ceasurile păcatelor noastre. Și a anunțat tribunele cerurilor: „Voi lua Eu pedeapsa. Voi plăti Eu datoria.” Nu există negare a păcatului, dar cu toate acestea pedeapsa păcatului nu cade peste noi. Hristos a plătit în mod complet datoria. A suportat complet pedeapsa. Dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută. Și mila lui Dumnezeu a fost întinsă larg, mai larg decât râul larg al judecății lui Dumnezeu. În momentul de la râul Iordan, preotul a stat în râu până când fiecare persoană a traversat dincolo. În cazul nostru Isus a rămas pe cruce până când a strigat: „S-a isprăvit!” „S-a isprăvit!” Nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Nu a lăsat nimic nefăcut. Fiecare lege a fost satisfăcută, fiecare obiectiv a fost atins. Râul pe care noi nu îl puteam trece, l-a trecut El. Valul pe care noi nu îl puteam înfrunta, El l-a înfruntat pentru tine, pentru mine, pentru noi toți. Eliberarea noastră a fost completă. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9) Nici un evreu când s-a aflat în partea de vest a râului Iordan nu a spus: „Ai văzut ce am făcut eu?” Nu-i așa? Nimeni nu a spus: „Ai văzut cum am vâslit eu?” „Ai văzut cum am înotat eu?” Nimeni nu a spus: „Ai văzut ce am făcut eu?” pentru că nu au făcut nimic. Ceea ce au spus a fost: „Ai văzut ce a făcut Dumnezeu?” Nici un creștin care are parte de har nu va putea spune vreodată: „Ai văzut ce am făcut eu?” Ci mai degrabă vor trăi cu o reverență care spune: „Uite ce a făcut Dumnezeu pentru mine.” Vedeți, noi am intrat în Canaan prin bunătatea lui Dumnezeu. Nu am înotat deloc. Nu am vâslit o barcă, ci Dumnezeu a decis să ne ducă dintr-o parte în alta și a făcut asta în așa fel încât să satisfacă fiecare cerință, fiecare condiție. Dreptatea Lui e mulțumită, datoria noastră este satisfăcută, dragostea Lui e mărită, sufletele noastre sunt sfințite în mod miraculos și victoria noastră e clarificată. La fel ca și poporul evreu, noi suntem izbăviți în mod spectaculos.

    Eu cred că poporul evreu a intrat în Canaan puțin mândru pentru ceea ce Dumnezeu tocmai făcuse pentru ei. Ți-ai pierdut tu mândria? Cât timp a trecut de când ai stat în partea de vest a râului Iordan, sau mai bine zis, ai stat în umbra crucii și să spui: „Uite ce a făcut Dumnezeu pentru mine”? Acești oameni erau convinși, convinși totalmente, că indiferent de ce ar fi adus ziua de mâine Dumnezeu își dovedise deja credincioșia și loioalitatea față de ei. Ești tu convins? Te poți alătura corului celor convinși și să spui alături de apostolul Pavel, Căci sunt bine încredinţat că nimic nu poate să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu... într-adevăr, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:38-39) Zilele glorioase au loc în măsura în care ne punem încrederea în lucrarea încheiată a lui Hristos. Zilele glorioase au loc în măsura în care ne punem încrederea în lucrarea încheiată a lui Hristos. Și lăsăm ca lucrarea încheiată a lui Hristos pe cruce să ne definească și să ne purifice. Cea mai bună variantă a ta e aceea de copil salvat și răscumpărat de Dumnezeu. Asta ești tu. Bărbat, femeie, bătrân, tânăr, bogat, sărac, angajat, neangajat. Toate acestea sunt caracteristici, dar tu, în cea mai bună variantă a ta ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu. Există ceva în tine ce Dumnezeu vrea să aibe în țara Lui promisă. Totul se reduce la asta. Meriți să te mândrești un pic. Pentru mine? Ar face asta pentru mine? Lasă ca asta să te definească. Lasă ca asta să te curățească. Dacă El ar face asta, dacă te-ar scoate din pustiu și te-ar duce în țara promisă cu atâta putere, nu crezi că te va duce cu bine în ziua de mâine cu aceeași putere? Nu te-a adus până aici pentru a te lăsa să te zbați, să eșuezi. Dacă și-a dat propriul Fiu, nu ne va da împreună cu El pe bună dreptate și prin har, spune Pavel, toate lucrurile? Nu e crucea o demonstrație a loialității Sale totale pentru tine? Stai tare. Uită-te la tine! Uită-te la tine! Nu ai noroi pe sandale. Ești sfințit, ești curățit. Fiecare păcat e curățit. Haina nu îți e pătată. Trecutul tău e trecut. Dumnezeu nu îl mai vede. Ești un beneficiar al harului lui Dumnezeu. Un locuitor al țării promise. Lasă ca acest adevăr să te pătrundă adânc. Dacă stai să te gândești, s-ar putea să fie ceasuri ale datoriilor în ceruri. Și nu pot vorbi în dreptul tuturor, dar în ceea ce privește ceasul care ticăie foarte des și are scris numele de Max Lucado, are un semn dedesubt pe care scrie: plătit în totalitate. Nici o datorie. Isus Hristos. Fie ca același lucru să se poată spune și despre al tău.

    Doamne, îți mulțumim pentru har. Îți mulțumim că, chiar și în cartea Iosua, găsim evanghelia. Îți mulțumim pentru speranța. Fie ca acea speranță să fie cea mai mare speranță a noastră Doamne. Aducem această rugăciune în Numele lui Isus Hristos. Și toată biserica spune: amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1762
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni