5 - E în regulă dacă nu ești în regulă
Autor: Max Lucado  |  Album: Zilele gloriei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Mada_O in 14/03/2015
    12345678910 0/10 X

    Dumnezeu este Dumnezeul începuturilor noi și a celei de-a doua șanse. Dumnezeu este Dumnezeul zilelor glorioase, și dacă ți-ar prinde bine niște zile glorioase, bine ai venit la zilele gloriei, o serie de lecții pe cartea și viața lui Iosua. Dumnezeu i-a dat lui și evreilor o țară promisă și îți oferă și ție același lucru. Dacă te interesează, atunci primește ce are să-ți dea. Haideți să începem cu declarația zilelor glorioase. Cuvintele vor apărea pe ecran. Vă rog să vă umpleți plămânii de aer și inimile de speranță și să o spuneți din toată inima. Aceste zile sunt zilele gloriei. Trecutul e trecut, viitorul meu e strălucit. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate și Cuvântul Lui e sigur. Cu Dumnezeu în ajutor, voi fi tot ceea ce vrea El să fiu, voi face tot ce dorește El să fac, și voi primi tot ceea ce vrea El să primesc. Aceste zile sunt zilele gloriei.

    Da, sunt Doamne. Nu sunt zile ușoare, nu sunt întotdeauna zile plăcute, dar Doamne, sunt zile în care putem simți puterea, prezența Ta și promisiunea Ta. Astăzi ne bazăm pe ele. Sunt atâtea voci care ne distrag atenția de la Tine, și le-am ascultat, dar azi vrem să ascultăm vocea Ta. Pune în noi o speranță nouă, sădește în noi un nou adevăr, și convinge-ne Tată că Tu ne chemi într-o nouă țară. Găsește acele suflete dintre noi care au venit azi atât de descurajate și disperate încât abia mai rezistă. Vorbește-le! Și acum Doamne, iartă păcatele celui care vorbește, căci sunt atât de multe. Și dă-ne onoarea să-L vedem pe Hristos, Salvatorul nostru. În Numele Lui ne rugăm, și toată biserica spune: amin.

    În Paraguay oamenii fac muzică cu ajutorul gunoaielor. Ei transformă căzi în tobe, tuburi de plastic în trompete. Alte orchestre își acordează violoncelele din mahon și tubele din bronz dar nu și această trupă. Copiii din Cateura, Paraguay au găsit o modalitate de a cânta sonete de Betoween cu ajutorul unor găleți de plastic. Atribuiți meritele unui om pe nume Don Cola. El are meseria de gunoier și locuiește într-o baracă lângă groapa orașulului. În partea în care se află el a orașului Asuncion, gunoiul e singura recoltă posibilă. El și mii de alții ca el sortează și vând deșeuri pentru 10 cenți pentru jumătate de kilogram. Ei sunt cei mai săraci dintre săracii din Paraguay. În multe feluri, ei au aceeași soartă ca și gunoiul. Au fost lepădați. Au fost înlăturați. Dar Cola aduce muzica în viața lor. Nu auzise, nu ținuse și nu văzuse o vioară în viața lui. Dar când cineva i-a descris instrumentul, acest meșter neinstruit a luat o cutie de vopsea și o tavă de cuptor în atelierul lui micuț și a făcut o vioară. Următorul lui proiect a fost un violoncel. A făcut trunchiul dintr-un butoi vechi și butoanele de acordat dintr-o perie de păr, tocul unui pantof și o lingură de lemn. Mulțumită unei piese Stradivarius aruncate la gunoi piesa e omologată. Și la fel și copii care locuiesc în împrejurimi. Ei cântă la instrumente. De când povestea lor a fost mediatizată, au avut șansa să fie învățați de maieștrii cei mai renumiți, și au apărut la programe de televziune națională. Au mers chiar într-un turneu internațional. Îi puteți numi: orchestra de la groapa de gunoi, simfonia celei de-a doua șanse sau orchestra reciclată. Sau i-ați putea numi o imagine a harului lui Dumnezeu. El poate cu siguranță scoate muzică din rebuturi.

    Orchestra cerului e compusă chiar acum din cei mai neobișnuiți muzicieni. Petru cântă la trompetă. El e cel care a blestemat numele lui Hristos care l-a salvat. Pavel cântă la vioară, dar a fost o zi în care a cântat la ștreangul religios al fățărniciei. Și tipul de la harfă: David. David cel însetat de sânge. David cel conspirator. David cel care a comis adulter. David cel care a ucis. David cel căruia i-a părut rău.

    Dar astăzi atenția noastră se îndreaptă spre doamna de la clarinet. Numele ei e Rahav. Și vom începe prin a face cunoscută profesia ei în Ierihon. Iată indiciul dacă doriți să completați spațiile libere. Profesia lui Rahav în Ierihon. Povestea ei e spusă în al doilea capitol din Iosua, versetul 1. „Iosua, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitim doi oameni, ca iscoade, zicându-le: „Duceţi-vă de cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul.” Cei doi oameni au plecat şi au ajuns în casa unei curve, care se chema Rahav, şi s-au culcat acolo.” (Iosua 2:1)

    Venise timpul pentru poporul evreu să treacă în noua țară promisă. Dacă vă amintiți, Iosua era conducătorul lor, și Ierihonul era prima lor provocare. Era un oraș formidabil așezat în partea de nord a Mării Moarte, chiar dincolo de malurile Iordanului. Locuitorii Ierihonului erau canaaniții. Vom vorbi destul de mult despre canaaniți, dar pentru azi e de ajuns să spunem că a-i numi un popor barbar e ca și cum ai numi Polul Nord rece. Unii sociologi au spus că lumea nu a văzut un popor mai rău de la canaaniți încoace. Își sacrificau proprii copii în închinare. Închinarea lor era o orgie literalmente. Îngropau bebelușii de vii. Se pare că, canaaniți nu prețuiau deloc viața umană și nu Îl respectau pe Dumnezeu. Așa că acesta era orașul în care cei doi spioni ai lui Iosua s-au furișat, și au întâlnit-o pe Rahav, prostituata. Am putea spune multe despre Rahav fără să pomenim profesia ei. Era canaanită, i-a ascuns pe spioni și Iosua. Credea, după cum veți citi, în Dumnezeul lui Avraam, chiar dacă nu i-a cunoscut niciodată pe copiii lui Avraam. Ea a fost scăpată de la distrugerea orașului ei. A fost alăturată culturii iudaice. S-a căsătorit cu unul din contemporanii lui Iosua. A avut un fiu numit Boaz, un nepot numit Iesei, un strănepot numit David, și unul din descendenții ei s-a numit Isus Hristos. Da, numele lui Rahav apara în arborele genealogic al Fiului lui Dumnezeu. CV-ul lui Rahav ar avea multe de spus, fără a menționa profesia ei. Dar cu toate acestea în cinci din cele șapte menționări ale numelui ei în Scriptură, apare și profesia: „curva Rahav.” Eu m-aș gândi că ar fi de ajuns o singură menționare. Și acea unică referință ar putea fi îmbrăcată într-un termen ebraic vag și obscur, ca de exemplu: „Rahav, cea mai bună gazdă din Ierihon. Rahav, cea care a fost ospitalieră.” Poate ar trebui mușamalizată povestea puțin, această pată în relatarea biblică. E de ajuns că Rahav sună ca și Rehab [engl. centru de dezintoxicare]. Nu se poate să omitem aluzia la bordel? Dar Biblia nu face asta, ci dimpotrivă. Biblia scoate asta în evidență. Dumnezeu a inclus numele lui Rahav și profesia ei în lista celebrităților din cartea Evrei. Lista îi include pe Abel, Noe, Avraam, Isac, Iacov, Iosif, Moise și apoi dintr-o dată curva Rahav. Fără asterix, fără scuze de rigoare, fără note de subslol. E menționată pur și simplu negru pe alb ca toți să vadă. E ca și cum Dumnezeu ar vrea să scoată în evidență ce fel de oamenii folosește. Știm că El a transformat niște rebuturi în creatori de muzică.

    Să ne întoarcem la poveste. Profesia lui Rahav în Ierihon a contat mai puțin prin urmare, decât profesia ei de credință. „S-a dat de ştire împăratului din Ierihon şi i-au spus: „Iată că nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit aici astă-noapte ca să iscodească ţara.” (Iosua 2:2) Dacă ați auzit celelalte mesaje poate vă amintiți că numărul evreilor de dincolo de Iordan era semnificativ de mare. Își amintește cineva? Peste două milioane. Nu poți ascunde două milioane de oameni... mai ales atunci când erau la o distanță de doar 10-12 km. Regele îi putea vedea. Toată lumea îi putea vedea. Și după cum vom afla mai târziu de la Rahav, tuturor oamenilor din Ierihon le era frică. Mergea vestea că Dumnezeu era cu acest popor, și ar fi fost vai de oricine s-ar fi ridicat în calea lor. Atunci când regele a aflat că spionii se ascundeau la casa lui Rahav, a trimis soldați pentru a-i prinde, iar rezultatul e una din scenele cele mai fascinante din cartea Iosua. Îmi imaginez o jumătate de duzină de soldați înghesuindu-se pe acele străzi înguste pavate cu pietre, prin și în cartierul rău famat al Ierihonului. E seara târziu, cârciumele luminate de torțe sunt deschise, și clienții sunt deja beți criță. Ei îi hulesc pe oamenii regelui, dar soldații nu reacționează. Gărzile au o misiune de îndeplinit. Merg și merg și merg, până când în cele din urmă se opresc în fața unei uși de lemn a unei clădiri de piatră care se află chiar lângă zidurile famioase ale Ierihonului. Felinarele sunt stinse, lăsându-i pe soldați cu întrebarea dacă e cineva acasă. Căpitanul bate la ușă. Cioc. Cioc. Se aude un mic zgomot în interior. Ușa se deschide și iat-o. Rahav. „Doamna.” Rahav. Roba ei scurtă revela după un tiv dantelat un secret pe care nici Victoria nu îl putea ține. Avea glasul răgușit de la prea multe țigări. Machiajul ei era șters și ochii umbriți. Își pune o mână pe șold și cealaltă o folosește pentru a ține un Martini cu trei măsline în el. „Îmi pare rău băieți,” spune ea, „nu mai avem loc pentru voi.” „Nu am venit pentru asta, ” spune căpitanul. Suntem aici pentru evrei. „Pentru evrei? Sigur nu ați venit pentru puțină distracție?” întreabă în timp ce clipește ademenitor către soldatul mai tânăr. La care acesta roșește. Dar căpitanul insistă: „Am venit pentru spioni, unde sunt?” Ea iese pe verandă, închide ușa în spatele ei, se uită în dreapta și în stânga, le face semn soldaților să se apropie, și le șoptește: „Tocmai i-ați ratat. S-au strecurat afară înainte de a se închide ușile. Dar dacă plecați acum în urma lor, îi puteți prinde.” Asta și fac, și de îndată ce dispar după colț, Rahav se întoarce, deschide ușa, o ia la fugă pe scările bordelului, până pe acoperiș unde se ascundeau cei doi spioni. „Nu mai e nici un pericol,” le spune ea arătând peste zidul cetății la grupul de soldați care se îndepărta și la torțele lor aprinse. Le spune, „Acum e șansa voastră să ieșiți.”

    Suntem tentați să ne imaginăm și noi unele scenarii, nu-i așa? Și să ne întrebăm ce căutau acei oameni într-un bordel pentru început? Nu voi răspunde la întrebarea asta. De ce a mințit Rahav și ce spune asta despre propria noastră etică? Nu vom răspunde nici la întrebarea asta. Cred că întrebarea mai importantă aici e Rahav în sine, și ce vrea să ne spună nouă apariția unei curve în întreg capitolul doi de la începutul cărții Iosua despre propria noastră țară promisă? Răspunsurile apar pe măsură ce ne uităm la răspunsul lui Rahav și la comentariile ei, la ceea ce le spune soldaților înainte ca aceștia să plece.

    Voi citi acum din VPL – versiunea parafrazată a lui Lucado. Ea le-a spus soldaților: „Întreagul oraș vorbește despre voi și despre armata voastră. Cu toții se tem de moarte. Regele nu poate dormi. Oamenii nu pot mânca. Iau Zanex [antidepresive] ca pe bomboane. E ultimul dram de curaj ce le-a mai rămas.” Cuvintele ei probabil i-au uimit pe spioni. Ei nu se așteptau să găsească lași în Ierihon. Mai mult, nu se așteptau să găsească credință într-un bordel, dar au găsit. Acum voi citi din Biblie. Rahav le-a zis: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta... Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan... căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ.” (Iosua 2:9-11) Nu știi niciodată unde vei găsi credință, nu-i așa? Moralitatea ei putea fi pusă la întrebare, dar știa să facă niște calcule, și logica ei era bună. Ea a spus, „V-am privit. M-am uitat atent la voi și ce pot să văd e că Dumnezeul vostru conduce.” Rahav L-a găsit pe Dumnezeu, și Dumnezeu a găsit-o pe Rahav. El a zărit această inimă delicată într-un oraș aspru și și-a întins mâna spre ea. Ar fi făcut același lucru pentru tot orașul, dar nimeni nu I-a mai cerut. Rahav, cred eu, avea un avantaj față de ceilalți. Ea nu avea nimic de pierdut. Era pe cea mai joasă treaptă posibil. Era la capătul puterilor. Deja îți pierduse reputația, statutul social, șansa de a avansa. Și cea mai clară perspectivă o ai întotdeauna de pe fundul gropii. Rahav se afla acolo și poate și tu te afli acolo. Rahav era înconjurată de rău, și poate la fel și tu. Rahav era împrejmuită de violență, și poate te regăsești și tu.

    Poate te afli într-o casă în care toată lumea se ceartă. Poate ai o afacere în care vorbirea pe la spate e o formă de artă. Poate te afli într-o școală în care nimănui nu-i pasă de tine. Poate locuiești într-un cartier în care singura dată când auzi de Dumnezeu e într-o înjurătură. Poate știi cum e să locuiești în Ierihon. Poate știi cum e să mergi pe calea lui Rahav. Poate nu ți-ai vândut trupul, dar ți-ai vândut credința, afecțiunea, atenția, talentele tale. Le-ai compromis. La un moment sau altul cu toții ne-am compromis. Și nu ne-am ridicat nici măcar la așteptările noastre de la noi. Și ne-am întrebat: „Are Dumnezeu un loc pentru cineva ca mine?” Auzim mesaje despre țara promisă și zile glorioase, și ne gândim că sunt bune pentru alții, pentru el, pentru ea, dar nu pentru mine. Ne spunem: „Am mers prea departe, am păcătuit prea mult, am rătăcit prea mult timp. Mă aflu pe grămada de gunoi a societății. Nu există zile glorioase pentru mine.” Dar Dumnezeu are un singur cuvânt ca răspuns la această atitudine. Numele: Rahav. Declarația lui Rahav pentru noi. Dumnezeu are un loc pentru tine. Exact în momentul în care erai gata să te dai bătut, când erai gata să lași ca trecutul tău să te descalifice, întorci pagina în cartea Iosua și citești povestea lui Rahav. Nu vi se pare fascinant că naratorul îi acordă un capitol întreg? Noi nici măcar nu știm numele omului care era mâna dreaptă a lui Iosua. Sau cine era preotul care a traversat chivotul peste râul Iordan... cine știe... Ea primește un capitol întreg. Al doilea capitol. E pe prima pagină a ziarului. Printre știrile principale. Dumnezeu a ales-o pe Rahav. Dacă cantitatea scripturală și cronologia scripturală au ceva de-a face cu teologia atunci avem o mare doză de har aici în capitolul 2. Altfel spus, dacă vrei să intri în țara promisă, să nu crezi pentru nici un moment că trecutul tău e mai mare decât harul lui Dumnezeu.

    Slujba lui Isus, pe care și-a luat-o singur, a fost următoarea. „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10) Atunci când noi spunem că am pierdut ceva, e vorba probabil de ceva de genul, „Mi-am pierdut cheile, sau „Mi-am pierdut câinele,” „Mi-am pierdut mintea.” Dar Isus folosește aici un cuvânt care înseamnă distrus, nevoiaș, sau de pe groapa de gunoi. Lepădat, aruncat. Isus a spus că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era... ... gunoi. „Aceasta e persoana pentru care am venit,” spune Isus. Ca și dovadă, avem povești ca cea a lui Rahav. Ca și dovadă avem povești ca cea a femeii samaritene din Noul Testament. Nu era ea echivalentul din Noul Testament al lui Rahav? Pe când a întâlnit-o Isus, era deja o variantă a primului secol a unei stări deplorabile – avusese cinci soți. Cinci soți. O jumătate de duzină de copii, fiecare semănând cu un alt tată. Decenii de trai destrăbălat au lăsat-o tatuată și a devenit un subiect tabu. Trăia cu prietenul care credea că o nuntă ar fi pierdere de vreme. Era o pradă ușoară pentru bârfitorii orașului. Poate de aceea îi plăcea să meargă la fântână în mijlocul zilei - majoritatea femeilor mergând dimineața devreme. Disprețul pe care îl primea era mai rău decât căldura soarelui. Dacă nu ar fi apărut acel Străin în acea zi, nu am fi auzit niciodată povestea ei. S-ar fi pierdut în nisipurile Samariei, dar a venit un Străin, a venit Isus în lumea ei, și a început să vorbească cu ea despre această sursă nelimitată de apă și posibilitatea ca setea ta să fie săturată odată pentru totdeauna. Și cred că ea – la fel ca și Rahav – încercase toate celelalte posibilități. Și era gata să-și asume riscul. A mizat alături de El și vedem ce se întâmplă în continuare. Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.” (Ioan 4:39-42)

    Primul misionar pe care l-a trimis Isus era, nu Petru, nu Pavel, nu Ioan ci o femeie a cărui nume nu a fost menționat niciodată dar a cărei poveste ne reprezintă. Rahav a zilelelor moderne și a zilelor ei, care a ales să creadă. Isus i-a dat șansa vieții ei, atunci când nimeni nu-i mai dădea nici o șansă. El a venit pentru oameni ca ea, El a venit pentru oameni ca Rahav. Spionii evrei, după cum se dovedește, erau și ei misionari. Din moment ce știm ce s-a întâmplat orașului Ierihon, știm că orice informație pe care au obținut-o spionii, nu a fost de nici un ajutor. Pentru că nu informațiile pe care le-au adus spionii lui Iosua au determinat prăbușirea orașului, ci Dumnezeu! El nu avea nevoie de informațiile lor. El nu i-a trimis acolo. Poate asta au crezut ei, că merg acolo să strângă informații, dar de fapt au fost trimiși să o scape pe Rahav. Ce imagine a lui Dumnezeu. El a venit să caute și să mântuiască, să caute și să mântuiască. Așa că cei doi spioni i-au spus lui Rahav cum să fie mântuită. „...leagă funia aceasta de fir cărămiziu la fereastra...” (Iosua 2:18) Amintiți-vă că bordelul ei era chiar lângă zid, așa că a făcut asta fără ezitare, „Ea a legat funia cărămizie la fereastră.” (Iosua 2:21) Și funia a rămas acolo până când a venit Iosua și sodații lui, cărora li s-a spus să țină cont de funia cărămizie. Spionii au scăpat. Rahav s-a pregătit. A spus familiei ei să fie gata. A legat funia cărămizie la fereastră. Și pot să garantez că o verifica de două sau trei ori pe zi să se asigure că era încă acolo. Atunci când evreii au venit și zidurile au căzut, când toți ceilalți au pierit, Rahav și familia ei a fost scutită. Povestea ei a devenit parte din istoria evreiască. „Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei şi pe toţi ai ei; ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.” (Iosua 6:25) E ca și cum naratorul ar spune primilor cititori ai poveștii: „Puteți merge să o înâlniți dacă vreți. Vă va spune ea ce s-a întâmplat. Și vă va spune că tot ce a făcut a fost să creadă. A avut credință.” Ea nu știa multe despre Dumnezeu. Bănuia doar. Nu auzise niciodată de Moise. Nu mă aștept să fi memorat vreodată cele zece porunci. Cu siguranță nu auzise toată Tora, dar ceea ce a auzit despre Dumnezeu a crezut, și asta a fost de ajuns. A crezut ceea ce a văzut. Scriptura spune: „Prin credinţă n-a pierit curva Rahav.” (Evrei 11:31)

    În cele din urmă a contat profesia ei de credință și nu profesia ei din Ierihon. Poate trecutul tău e unul pătat. Poate toată viața ta eșecurile tale au fost rostite în aceeași propoziție cu numele tău. Poate etimologia ta e caracterizată de violență, descendenții tăi sunt caracterizați de răzvrătire. Moștenirea ta e una de necredință. Și te-ai întrebat: Are Dumnezeu loc pentru cineva ca mine? Povestea lui Rahav e în Biblie pentru tine. Pentru tine. Găsește-ți refgiul în Dumnezeu. Urmează exemplul ei. Pune-ți credința într-un Dumnezeu viu. Un Dumnezeu viu și iubitor. Noi nu legăm funii cărămizii la fereastră, dar ne încredem în firul roșu aprins al sângelui lui Isus Hristos, care s-a scurs din inima Lui în timp ce atârna pe cruce. Noi nu ne pregătim pentru venirea evreilor, dar avem ochii ațintiți spre est, anticipând sosirea lui Iosua al nostru, Isus Hristos. Și la fel cum zidurile Ierihonului au fost dărâmate, așa va fi dărâmată această versiune a acestei lumi și va fi restaurată așa cum a fost intenționată să fie. Și odată, mizeria noastră va deveni muzica noastră, și capitolele noastre proaste, vor deveni istorisiri ale harului, și ne vom lua locul în acea simfonie cerească. Tu vei cânta la instrumentul tău, și eu voi cânta la al meu, și un lucru e sigur, cu toții vom cunoaște „Mărețul har” pe de rost.

    Îți mulțumim Tată pentru povești ale harului care se găsesc în cele mai neobișnuite locuri. Dar iată-ne aici Tată, cei mai neobișnuiți dintre copiii Tăi, căutându-Te, vrând să Te cunoaștem și închinându-ne Ție. Astăzi nu venim lăudându-ne cu realizările noastre, ci depinzând de realizările lui Hristos. Îți mulțumim Tată. Primim din nou iertarea păcatelor și promisiunea vieții veșnice. Prin Isus ne rugăm și toată biserica spune: amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1407
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni