E primăvară. Câmpu-i plin de floare.
Vin îngeri albi pe ramuri de cais.
Purtăm în inimi flori de sărbătoare,
un dar al florilor din Paradis.

Al vieții fir mai grăbit se toarce.
Dar Paștele ne-aduce-n față iar
un scump prilej când gândul ni se-ntoarce
spre florile-nflorite pe Calvar...

Pe culme, lângă florile grădinii,
cerescul Miel pe cruce atârna.
Râdeau în jur, biruitori, rabinii,
și-o ceată mică, între flori, plângea.

Și-atâtea flori erau... Dar niciodată
n-au fost mai roșii flori în vreun apus
ca trandafirii cei fără de plată
ce înfloriseră la pieptul lui Isus.

Acest buchet din sfânta primăvară,
udat de lacrimile-atâtor privegheri,
pe mii și mii de culmi se-nfiripară,
din primăveri în alte primăveri.

Și iată că o mână părintească,
ce poartă grija florilor cerești,
luă un trandafir să-l răsădească
de pe Calvar, aici, în Miulești...

Era cândva o adunare sfântă...
Poporul asculta cu duh umil.
Cu glas de trâmbiță ce lumi înfruntă,
vorbea cu-nflăcărare un copil.

Era un mugur, un boboc de floare,
răsad de la bunica din Secaș...
La paisprezece ani având chemare
ca Samuel în tainicul locaș.

*

Căci prigonit de tată și de mamă,
fiind ca Ieremia un ales,
simțea că Cineva de sus îl cheamă,
că Cineva în lume l-a trimes...

Trecură ani. Și iar e primăvară
cu albi caiși, cu flori de liliac.
Copilu-acesta de odinioară
e azi la jumătatea unui veac.

Puternic se înalță astăzi rugul
cu roșii flori peste amvonul sfânt.
Jur-împrejur e plin de flori belșugul
și trâmbița răsună cu avânt.

Și-acum în casa unde-i bun popasul
și unde îngeri vin pe albe scări,
poporul slavei își înalță glasul
cu rugăciuni și binecuvântări.

Iubite frate, tu, păstor al turmei,
oile și mieii cei plăpânzi
întorc privirea spre lumina culmei,
spre ochii lui Isus adânci și blânzi.

Și ruga noastră cere cu credință
ca să ne dea Cel Veșnic un răspuns,
ca tot mai mult să-ți toarne biruință
din trandafirii pieptului străpuns.

Să fii ca Avraam smerit și tare,
prieten bun cu Soarele divin!
Ca Isaac să fii în încercare
supus și-ncrezător în El deplin.

Ca Iacov, să ai calea neclintită
spre binecuvântate fericiri!
Ca Iosif, să fii tare în ispită,
același în necaz și-n preamăriri!

Ca Moise, să hrănești cu drag poporul,
cu mana ce din cer s-a revărsat!
Ca Iosua, luptând cu Ierihonul,
să faci să cadă ziduri de păcat!

Ca David, să te-avânți spre a răpune
oștiri de duhuri care dau fior!
Ca Solomon, să-mparți cu înțelepciune
dreptate și lumină tuturor!

Ca Simon Petru de la Cincizecime,
să te înalți să spui ce ai de spus!
Ca tânărul Ioan în vremi sublime,
să stai cu drag la pieptul lui Isus!

Ca Pavel, să porți albele mioare
cu dragoste, cu milă pentru oi,
cu lacrimi sfătuind pe fiecare
ca un părinte-al fiecăruia din noi.

Ca sus în cer, în albă măreție,
tu, trandafir de pe Calvar adus,
să poți cu neștirbită bucurie
să spui nemuritorului Isus:

— Sunt de la pieptul Tău luat odată.
Și Ți-am slujit la bine și la rău.
Acum mă-ntorc cu roadă-nmiresmată,
Isuse drag, din nou la pieptul Tău...

C-așa a vrut dumnezeiescul Tată:
din mine, cel luat de pe Sion
și răsădit la Gura-Honț odată,
să facă trandafirul din Saron...

Așa să facă veșnica-ndurare
și harazirea tainicei iubiri!
Cu-al ei păstor, întreaga adunare
să fie un buchet de trandafiri! ...