PIATRA
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Destainuiri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 20/05/2011
PIATRA

„Doar o Piatră, numai una,
Chipul falnic l-a sfărmat!”,
Spuse hotărât profetul
Unui mare împărat.

Nebucadneţar desigur
Nu-i putea sta împotrivă.
De-ntâlnesc această Piatră
Toate intră în derivă.

Precum Petru-n Carte scrie:
„Iată dar pun în Sion
Piatra unghiului clădirii!”
Sigur, nu-a lui Solomon,

Ci o Piatră minunată
Precum spus-a Daniel
Care s-a făcut un munte
Înălţat până la Cer.

Ea întrece orice aur
Iar argintul şi mai mult.
Ea nu-i fier şi nici aramă
De prin lumea de demult.

Piatra ce-a crescut în lume
Printre-atât de mulţi duşmani
E Isus ce se vesteşte
De vreo două mii de ani.

El dărâmă zidul norţii
Cel temut, dar trecător,
Pentru c-a murit pe cruce
Şi-a-nviat biruitor.

Nu există-mpărăţie
Din materie sau duh
Ce-ar putea să-L biruiască
Pe pământ ori în văzduh.
*
Piatra cea miraculoasă
Ce-a primit un chip uman
Poate să vă mântuiască
Să vă ducă la liman,

Sau, de-o aruncaţi cu silă,
Să vă spulbere mereu
Căci, să ştiţi, această Piatră-i
Chiar Fiul lui Dumnezeu!














Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 928
  • Export PDF: 76
Opțiuni