JUDECĂTORUL
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Pagini alese  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 07/05/2011
JUDECĂTORUL


Nu va sta neghina-n grâu
mult prea multă vreme,
nici în lumea fără frâu
râul de blesteme.

Domnul cel îndurător,
astăzi pentru lume,
va veni Judecător
într-o zi anume.

(Să vă spun, nu ştiu ce-i drept,
cât mai întârzie.
Însă ştiu că eu L-aştept,
plin de bucurie.

Va veni ca Mire-al meu,
să mă ia acasă
ca în cer, la Dumnezeu,
eu să-I fiu Mireasă.)

Cei ce mult L-au supărat,
cu-a lor necredinţă,
vor primi de la-Mpărat
dreapta Lui sentinţă.

Ce vei face oare tu,
dacă azi, când harul
te tot cheamă, tu zici: "Nu!
Nu sunt eu tâlharul!

Eu pe nimeni n-am ucis.
Viaţa mea-i curată.
Nici-un lucru nepermis,
n-am făcut vreodată!"

"Nu-ţi da soarta nimănui!",
inima îţi zice.
Pentru tine, Jertfa Lui
n-are preţ, amice.

De aceea Domnul sfânt
care, iată-L, vine
în al gloriei veşmânt
va striga spre tine:

- "Tu-ai respins al crucii drum.
Nu i-ai vrut răsplata.
Pregăteşte-te acum
să-nfrunţi judecata!

Ai fugit de Jertfa Mea.
Nu i-ai dat crezare.
Du-te în pedeapsa grea,
cea fără hotare!"

*
Azi prin harul cel ceresc,
poţi avea izbândă,
de-L primeşti pe Domnul Sfânt
şi scapi de osândă.











Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1300
  • Export PDF: 75
Opțiuni