A fost candva o vreme, eram bolnav, lepros,
De semeni din cetate eram afara scos;
Dar ai trecut pe-acolo, si inca de departe,
Cand am strigat spre Tine din chinul meu de moarte,

M-ai vindecat, o, Doamne, si Te-ai apropiat,
Cu pace, bucurie m-ai binecuvantat.
Si prima oara-n viata, senina Ta privire
Mi-a aratat ce-nseamna: iubire, doar iubire!

Eram un orb, o, Doamne, si fara ajutor,
Purtam in mine lantul singuratatilor.
Dar Tu te-ai coborat sa-mi faci noroi din tina
Si ochii sa mi-i umezi, sa pot vedea lumina.

Cand te-am vazut atuncea, erai cel mai frumos,
Nu soarele, ci chipu-Ti era mai luminos.
Si ochii mei vedeau in dulceaTa privire
Mai calda ca la mama: iubire, doar iubire.

Cand la un foc odata, stateam afara jos,
Calcand pe legamantul cel sfant si glorios,
Uitand de premiul slavei si harul suferintei,
M-am lepadat de Tine de frica umililtei.

Tu ai trecut pe-acolo, batut si chinuit,
Si Te-ai oprit o clipa, si-n fata m-ai privit.
Isuse! O, Isuse, in trista Ta privire
Am inteles atuncea: iubire, doar iubire!

Cand Te-au batut, Isuse, in curtea lui Pilat,
Cand nu scoteai o vorba; cand chipul Tau curat
Era brazdat de sange si de sudori siroaie,
Cand toti strigau cu ura a vorbelor vapaie,

Si eu eram in gloata. Si eu Te huiduiam.
Robit de patimi oarbe, si eu Te rastigneam!
Dar m-ai privit, Isuse, si blanda Ta privire
Mi-a aratat ranita: iubire, doar iubire!

Iar azi, cand lumea-ntreaga, in vrajbe si-n razboi,
Alearga ratacita, pe drumuri inapoi,
Si truda si-o arunca pe drumuri de gheena,
Cand drama omenirii e-n ultima ei scena,

Atarni pe cruce--mai rastignit decat atunci,
Mai trist Te uiti in lume si-i cauti pe-ai Tai prunci,
Zdrobit, Iti pleci iar capul, si plansa Ta privire
Implora omenirii: iubire, doar iubire.