Zilele se duc...
Autor: George Cornici  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 20/01/2011
ZILELE SE DUC...

Zilele se duc; profităm de ele
Dacă sunt uşoare, sau de sunt mai grele
Vin cu daruri bune din Cetatea Sfântă
Şi cu sfânt elan viaţa ne-nveşmântă.

Zilele se duc; nu ştim câte sunt
Dar când vin cu răni sau necaz mai crunt
Le-acceptăm cu gândul că aduc şi raze
De entuziasm, din stelare oaze.

Zilele se duc; multe ne învaţă
Lasă-n urma lor şi câte-o povaţă
Şi vedem în ele o amprentă clară
Din Tărâmul veşnic, din eterna Ţară.

Zilele se duc; viaţa trece iute
Le trăim plenar, ştim că prin virtute
Împlinim menirea de Stăpân lăsată
De-a sfârşi cărarea carea-a fost trasată.

Zilele se duc; privim înainte,
Cu încredinţare, spre cereşti incinte
Traiul pe planetă e o pribegie
Dar ne poartă gândul spre o veşnicie.

18 Ianuarie, 2011









Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1358
  • Export PDF: 50
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  fara album

    Conținut 0 1
Opțiuni