Prin toamna rece-n ceas de seară
Trecea un călător grăbit...
Purta în suflet doruri multe
Și era trist și ostenit...
Din când în când privea spre ceruri
Dar norii grei nu îl lăsau
Să vadă-un strop din strălucirea
Ce stelele o dăruiau...
Trecea un om... Sub tălpi plângeau
Mulțimi de frunze ruginii
Și vântul se juca prin ramuri
Ce păreau triste și pustii...
Cu pași greoi, adus de spate
Înainta un călător
Cu sufletul ascuns în toamna
În care lacrimile dor
Și se ruga în sinea lui:, , O, Doamne... De-aș ajunge-acasă
Să-mi mai privesc în ochi soția
Să pot să stau cu ea la masă!"
Si cum mergea pe gânduri dus
Deodată, dintre nori răsare
Lumina lunii ce-l îmbracă
Cu razele-i strălucitoare
Și-n fața lui, în depărtare
Vede-o lumină... Casa lui
Și cu un zâmbet larg pe față
Privește-naltul cerului:, , O, Tată-Ți mulțumesc că iarăși
Drumul spre casă-ai luminat
Și-n noaptea rece-ai fost Lumină
Și singur Tu nu m-ai lăsat! , ,
Prin toamna rece-n ceas de seară
Un cânt de slavă răsuna
Iar în căsuța primitoare
Soția încă se ruga!
Vulcan-12-11-2026
Mary