Ierusalim,
Simbol al revoltei și suferinței,
Al credinței și speranței,
Mereu împotrivindu-te descoperirii,
Mereu rupând cu cerul
Legăturile iubirii,
Căutând existenței un rost
Printre toate
Câte bune şi rele au fost.
Ce inimă oare ne-a vibrat
Rostind numele tău minunat?

Istoria se pleacă spre noi
Spunându-ne că unii
Făcut-au din tine oraş de război,
Şi tot istoria nu poate tace
Fără să spună că profeţii
Te-au vrut un oraş de pace.
La chemările divine
Rămas-ai mut şi surd
Ca să se mire lumea.
De gigantul tău paradox absurd
Nu ai deosebit ce-i stâncă de val.
Domni Iehova-n tine
Domnit-a şi Baal.
Alături de mărirea Celui Sfânt
Triumful păgân
Ţi-a fost deopotrivă stăpân
Sfâşiat de dorinţa de a avea deodată
Slava eternă şi mărirea desfrânată
Într-un trist dezacord
Încercând să uneşti
Lucruri de neunit,
Violenţa cu jertfa,
Ruga cu ura,
Tu templul infinitului te-ai socotit,
Dar n-ai ştiut nici omului măsura.
S-a frânt în secole timpul
Privind către tine,
Înfricoşată unire de rău şi de bine,
Deopotrivă răzbunare şi sacrificiu,
Evlavie şi viciu,
Ca să te apere câţi din copiii tăi muriră
Pe zidurile tale
Şi câţi dintre ei
În sulul pergamentelor
Descoperă a vieţii cale?
La sunetul trâmbiţei
Mulţimi se adunau
Spre rugă şi-nchinare,
Dar aurul, plăcerea
Pe-aceiaşi mulţi i-au dus
Pe drum fără scăpare.
Prin porţile tale celebre trecură
Deopotrivă iubire şi ură,
Cu gloria lor, David şi Solomon intrară,
Cu dragostea lor mai presus de orice,
Isus şi ucenicii urmară.

Apoi
Popoarele setoase de sânge,
Cruciade,
Mulţimi de războinici, pleiade,
Popoare-n amurg,
Popoare-n devenire,
Vrând să te aibă toate
Locaş de fericire,
Dar nu descoperiră pe Dumnezeu în tine.
Din nou ciudat amestec
De glorii şi ruine.

Tu eşti marele martor
Al măreției divine
Și al sălbăticiunii umane,
Pietrele tale de sânge pătate
Palate şi morminte bogate,
Spun că tot atâtea drame sângeroase
Ar fi putut fi evitate,
Şi totul despre tine
Strigă în faţa lumii
Că omul nu e singur,
Că istoria în mileniile ei
Își are un drum,
Chiar dacă adesea e-nvăluită în fum
Din cruce răsărind,
În fructele prezentului creşte
Şi în eternitate va ajunge.
Da, totul va avea un sfârşit
Şi va fi pus un capăt
Răzvrătirii umane
Şi-mpotrivirii nebune.

Atunci Ierusalime,
Minunată viziune a profeților,
Vei fi un locaş de pace şi fericire
Fără luptă şi ură
Şi fără durere.
Te vedem de pe-acum
Profilat pe fondul albastru de cer,
Pentru noi în mărire venind
Şi cu privirile-aţintite-n sus
Te salutăm, Ierusalime!