Asemănare
Autor: Benone Burtescu  |  Album: Stropi de rouă  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 30/04/2026
1 / 1
Ca tine, mamă,
Am mâncat şi eu ce a rămas
Mai mult din mers,
Nu prea şedeam la masă în casʼ
Și m-am culcat în câte-un colţ
Fără aşternut, pe câte-un cojoc;

Dacă alţii au vrut să-mi ia înainte,
M-am dat la o parte, le-am făcut loc.
Ca şi ţie, ceilalţi
Mi se păreau mai frumoşi, mai înalţi
Şi parcă li se cuvenea
Tot ce găseam mai bun în calea mea;
Am împărţit,
Nimic n-am oprit.
De toate-am răbdat, dar n-am cerut
Și nu m-am văitat când m-a durut.
Cheltuiam repede şi agoniseam greu,
Aşa că am fost sărac mai mereu;
Când ziceam şi eu că a sosit vremea mea,
Dădeam peste altă belea
Şi tot aşa am dus-o din necaz în necaz
De parcă se ţineau după mine
Toţi ciulinii de pe izlaz.

Singura deosebire dintre noi
A fost că eu...
Deşi am învăţat mai mult decât tine...
Știam mai puţine.
Tu trăgeai mărăcinele de vârf la citit,
Eu, la socotit;
Imposibil să-nvăţ că unu şi cu unu fac doi,
Mi se părea că fac „noi“,
Iar unu fără unu,
Că lipseam de-acasʼ amândoi.

Şi fiindcă tot semănăm în aşa multe,
Hai să ne jucăm de-a ceva,
De-a oile pierdute;
Jocul e-aşa:
Eu caut oile
Cutreierând ploile,
Iar tu, între două zile senine
Mă cauţi pe mine
Și până isprăvim jocul
Domnul Isus poate vine.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 20
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni