Auzirăţi? ...
Codrii lumii fremătară toți deodatʼ,
Se plecară-n fața crucii
Lemn din lemnul lor luat,
Lemnul - frate,
Lemn să poarte
Cerul - trup gătit de moarte;
Orişicât l-ar fi durut,
Fiecare s-ar fi vrut
El să fie cel cioplit
Pentru cerul răstignit.
Auzirăţi? ...
Codrii lumii fremătară îndelung,
Lacrimile nu le-ajung
Chivot jertfei să se facă,
Neputinţa cum s-o tacă? ...

Auzirăţi? ...
Se-adunară stâncile din tot cuprinsul
Ca să vadă stânca - soră,
Stânca Golgotei, minune,
Nume mai presus de nume,
Piatră mai presus de piatră
Izbăvirii făcând vatră
Ca să ardă-n templul firii
Focul sacru al iubirii,
Auzirăți? ... Stâncile, pe Marea Stâncă,
Spre durerea lumii-adâncă
Jertfei au aprins făclie
Să se vadă, să se ştie.

Auzirăți? ...
Ne-ntreruptele izvoare
Cât îi lung şi lat sub soare,
Tot aleargă ne-ncetare
Plâns și dor să-şi potolească
Într-o lacrimă domnească
Ce trecând prin casa morții
A săpat fântână vieții
Ca să curgă-n nemurire
Sfânt izvor de curățire.

Auzirăţi? ...
N-auzirăţi om s-alerge
Inima să şi-o dezlege
De păcat!
N-auzirăţi, deşi tare,
Să răsune munți şi mare
“IATĂ OMUL”, s-a strigat.

Privind preţul mântuirii,
Peste marginile firii
Codrii ştiu să se frământe,
Stâncile să ardă mute,
Ştiu izvoarele spre zare
Să şi plângă, să şi cânte,
Unde-i omul, unde-i omul? ...
Linişte mormânt se face,
Totul tace...
Unde-i omul? ...

Părăsiți sunt Ghetsemanii,
Golgota este pustie,
Tristă crucea stă uitată;
Trece omul pe alături
Şi șopteşte: altădată...

Bun Isuse, lasă totuşi
Valul Tău de îndurare
Cât mai poate fi iertare;
Şi de-ajunge pânʼ la Tine
Rugă plină de suspine
Sau vreun strigăt de scăpare,
Să-l primești pe cel ce strigă
Dintr-o prea adâncă jale,
El... e rodul jertfei Tale...