În taină ți se pregătește
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: Aprinzătorii de candele  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de emanuelhasan in 06/10/2026
1 / 1 ▲
Tu ești bolnav în trup și-n suflet
Și într-un colț plângi părăsit;
Viața ta e-un lujer șubred
Ce urcă până-n infinit!

O, da! Oricât de slabă pare
Sau de plăpândă viața ta,
Să știi că are o valoare
Ce nu se poate măsura!

Domnul Isus este speranță
Și pentru tine s-a jertfit;
E unica ta siguranță
Acel care te-a mântuit!

În taină ți se pregătește
Un leac divin, alinător;
Tu doar te roagă, te smerește
În fața bunului Păstor!

Iar după multă întristare,
Durere, lacrimi și-ncercări,
Va curge din înalt de zare
Un râu de binecuvântări!

De bunătatea Celui veșnic
Curând tu fi-vei inundat,
Căci ai un Dumnezeu puternic,
Milos, bogat și minunat!

În taină ți se pregătește
Un viitor deosebit!
Dă-i slavă și Îi mulțumește
Celui ce nu te-a părăsit!
Slăvit să fie Domnul Isus! Îmi doresc ca aceste poezii să fie un balsam pentru orice suflet și o lumină pe cărarea fiecăruia către cer, spre slava Domnului! Dorința și rugămintea mea sunt ca versurile să nu fie modificate, eliminate sau completate cu alte versuri și, de asemenea, să nu fie modificat numele autorului. Folosirea versurilor în scopul compunerii de cântări este permisă numai cu acordul și colaborarea autorului. Vă mulțumesc pentru înțelegere și respectarea bunei rânduieli. Domnul Isus să vă binecuvânteze! Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni