În nesfârșita, grea pustie
Când nimenea din jur nu știe,
Când ne târâm încet pe burtă,
Isus apare și ne-ajută.

El buzele ne umezește,
Cu vorbe blânde ne-ntărește,
Ne ia pe umăr și ne duce
În locul de odihnă dulce.
...

Nu va fi veșnic doar durere,
Vin vremuri și de mângâiere!
Obrazul nostru o să știe
Ce-nseamnă plâns de bucurie!

Și vom zburda ca mieii-afară
Prin cânt și flori și primăvară;
De la atâta fericire
Uita-vom chiar de tânguire!
...

De-aceea merită acuma
Să nu nesocotim cununa;
Să-L așteptăm în curăție,
În vale-aceasta, în pustie.

Așa, aici, se dovedește
Inima noastră cât iubește,
Cât rabdă, tace, făcând bine,
Cât de golită e de sine.

Se vede dacă-avem credință
Spre mult dorita biruință;
Statornicia se testează;
Să fim echilibrați contează.

Oricât de greu acuma pare,
Un timp, un greu, o-mprejurare,
Noi ne lăsăm purtați de Sine,
Știind că totul e spre bine.

Amin.

18 sep 2026