Azi, soarele a răsărit din nou, strălucitor,
A triumfat, parcă luptând cu numeroșii nori!
Și printre văluri de bumbac razele iar zâmbesc
Precum speranțele cerești ce-n mine se ivesc!
Doar un nevrednic cerșetor eu sunt în fața Ta,
când pe genunchi plângând mă plec în odăița mea!
Prin ale mele rugăciuni de-atâtea ori Îți cer
Să fii cu mine, cu cei dragi, pe-acest glob efemer!
Pământul este trecător cum și durerea mea
Iar fără Tine n-aș putea învinge lumea rea...
Să nu mă lepezi, Domnul meu, căci alt sprijin nu am,
Nici un Părinte cum Tu ești: izvor de sfânt balsam! ...
Din stâncă Tu apă îmi dai și mană prin pustiu,
Iar noaptea ești un stâlp de foc pe drumul meu târziu.
Fără de Tine ce aș fi? Numai un praf în vânt
Ce ar pieri și despre el nu s-ar mai ști nicicând!
Dar slavă Ție, Domnul meu, că încă mă iubești
Și numele nu mi l-ai șters din cărțile cerești!
Inundă-mă cu Duhul Tău, cu-ntreagă casa mea,
C-așijderea să poată fi sub ocrotirea Ta!
Orice oștiri s-ar ridica să mă piardă, de-ndat'
Cu braț puternic m-ai salva, precum pe Iosafat!
De-aceea, nu mă depărtez de Tine, Domnul meu,
Ci lângă Tine vreau să stau, cu toți cei dragi, mereu!
Doar un nevrednic cerșetor eu sunt în fața Ta:
Inundă-mă cu Duhul Tău, cu-ntreagă casa mea!