Fără aripi

Niciodată vulturii n-au îndrăznit
să atingă cerul.

Dar el, omul...
Ce îndrăzneală!

Sătul de înălțimile lui de lut,
a vrut să-și construiască
un turn al cărui vârf
să despice cerul.

S-au unit cu toții
să urce pământul
până la cer,
să-și facă singuri
drum
la Dumnezeu.

Dar merele putrede
pe pământ înapoi cad,

chiar dacă firul verde
spre stele tot râvnește.

Cine putea ierta
un om de pământ?
Căzut în propria-i slavă?

Noe, neprihănitul,
văzuse primul curcubeul.

Iar un porumbel
găsise ramura de măslin...

Un chivot gol,
dincolo de ape,
dincolo de veacuri...

Mielul junghiat,
dar înviat,
între cer
și pământ.

Avea să mute omul de țărână

fără aripi,
fără turn,

dincolo de ceruri.

Căci El, Omul,
coborâse cerul.