Doar mila Ta...
Cum îmi văd viața la sfârșit?
Aș trage o linie
până la zenit.
Câte imagini
ar încăpea în ea?
S-ar pribegi anii copilăriei
în cei de pe urmă.
Iar tinerețea...
chiar dacă ar fi în ea,
viață în viața mea...
Ar fugi toți anii
în moartea mea,
s-ar ascunde de zori
și ar sta doar în umbre.
Căci pierdutul vremii
m-ar striga cu glas tare,
iar toate clipele,
în moarte,
s-ar năpusti peste mine
și mi-ar cere socoteală.
Fapte bune,
unde, Doamne,
să le caut?
Căci
m-ar străpunge amintirea.
Și zenitul meu
s-ar liniști
doar în împreunarea
orizontului cu verticalul.
Doar mila Ta,
Doamne...