De mult timp vii la adunare,
De câțiva ani; de ce ți-e greu
Să faci și tu acest pas mare
De-a spune DA lui Dumnezeu? ...
Apă mai e și pentru tine,
Așijderea și-un alb veșmânt,
Precum și-un loc în slăvi divine:
De ce amâi? Oh, până când?
Atât de scurtă este viața...
Tu chiar la noapte poți pleca!
De unde ai tu siguranța
Că sus, în ceruri, vei intra?
Nu amâna, cât azi se spune:
Împacă-te cu Domnul tău!
Scapă-ți viața, ieși din lume,
Călcând pe voia celui rău!
Azi, la botez, aici, te-ndeamnă
Sa te întorci la Dumnezeu!
N-auzi cât de dulce cheamă?
Te-ntoarce-n grabă, dragul meu!