Poezia s-a născut din durerea unei mame si a unei prietene care isi văd ființa dragă luptându-se cu o boală nemiloasă , epilepsia. Este despre neputința de a lua asupra ta suferința celui pe care îl iubești, despre frica din timpul crizelor, despre dorința de a putea face ceva și despre durerea de a constata că uneori nu poți decât să rămâi aproape. Dar, dincolo de această neputință, poezia este despre credință: despre a-L căuta pe Dumnezeu tocmai atunci când nu înțelegi de ce se întâmplă toate acestea. „Har desăvârșit” nu înseamnă că durerea dispare sau că boala devine mai puțin nemiloasă. Înseamnă că, în mijlocul frângerii, există încă o mână care ține, o suflare care rămâne și o iubire care nu abandonează.