Copil bătrân...

Se luptă uriașii din mine
să mă smulgă din păduri,
să-mi fure până și gândurile.

Trupul mi-e colivie
de oase și carne.
Mă lipesc de zăbrele.
Cine mă mai recunoaște?

Mi-e dor de zilele acelea,
când visele se zideau între coperțile vechi de hârtie
și bunica se ruga la lumina candelei.

Se crapă lutul.
Aerul e tot mai puțin.

Bătrânii se sting în colivii.

Pruncule, deschide ușa...