Prietenia

Ce-ar putea prietenia fi?
dacă nu mângâierea
dintre râs și plâns?

Dorul care nu se teme de mări, de oceane...
trece peste timp
și, pentru o clipă,
îndrăznește să aline durerea.

Este un far în mijlocul îndoielii...

Ce poate fi mai frumos
decât inimi
prinse în aceeași horă a soarelui,
râzând sub aceeași lumină?

Alerg peste văi și munți,
cu mâinile pline de crâmpeie de zori,
și mă cufund în bucuria
pe care o aprinzi în mine.

Iar când lumea mea devine prea grea,
prietenia îmi deschide ferestre noi
și doruri de lumină.

Și alerg... alerg...

Nu ca să ajung undeva,
ci pentru că, alături de tine,
îmi amintesc cine sunt:

nu doar un suflet
care trece prin lume,
ci fiica unui Rege,
purtată prin văi și peste munți
de o iubire nemuritoare.

Și atunci înțeleg:

unele prietenii
nu ne duc spre un loc,
ci ne întorc întotdeauna
spre Acasă.