Prietenia

Draga mea prietenă,

Ce-ar putea prietenia fi,
dacă nu mângâierea
dintre râs și plâns?

Dorul care nu se teme
de mări și de oceane,
care trece peste timp
și îndrăznește
să aline chiar și durerea.

Ea este ascunzișul nostru
în mijlocul îndoielilor.

Ce poate fi mai frumos
decât inimi
prinse în aceeași horă a soarelui,
râzând sub aceeași lumină?

Alerg peste văi și munți,
cu mâinile pline
de crâmpeie de zori,
și mă cufund în bucuria
pe care o aprinzi în mine.

Iar când lumea mea
devine prea grea,
îmi deschizi fereastra
spre aerul de dincolo de ea
și respir.

Și alerg...
alerg...

Nu ca să ajung undeva,
ci pentru că, alături de tine,
îmi amintesc cine sunt:

nu doar un suflet
care trece prin lume,
ci fiica unui Rege,
purtată prin văi și peste munți
de o iubire nemuritoare...

Și atunci înțeleg:

unele prietenii
nu ne duc spre un loc anume,
ci ne întorc totdeauna
spre Acasă.