Tu nu întârzii, Doamne, niciodată,
În zori de zi, la amiaz ori pe-nserat;
De ești chemat de ființa întristată,
Tu te cobori în inima curată
Și-aduci pace din cerul prea-înalt.

Tu nu întârzii, Doamne, niciodată
Și planul Tău este desăvârșit.
Când îmi ridic privirea-nlăcrimată,
Povara mea ades e ridicată,
Iar harul Tău în mine-i înnoit.

Tu nu întârzii, Doamne, niciodată,
Nici chiar când cerul parcă s-a închis!
Tu ai un timp, o vreme ce-i lăsată
Spre modelare, căci ne vrei odată
Acolo sus, cu Tine-n Paradis!

Tu nu întârzii, Doamne, niciodată,
Ci ești cu noi la fiecare pas,
Dar grijile și viața zbuciumată
Ades ne fură pacea Ta curată —
Uităm c-ai spus: „Eu singur nu te las!

Îți port de grijă chiar și-n suferință,
La pieptul Meu mângâi ființa ta.
Eu, în cuptor, îți spun: Aduc iar biruință!
Lucrează în tăcere, cu credință
Și nu te teme, nu te-nspăimânta!”

El nu întârzie și nu ne lasă —
Dar eu ce fac cu ceea ce mi-a dat?
Pun talanții-n negoț ca să rodească?
Mai sunt ca o făclie luminoasă?
Mai stau la locu-n car' M-a așezat?

Uităm adesea cine e Stăpânul
Și-am vrea să-L învățăm pe Dumnezeu,
Dar nu uita căci El este Olarul,
Ce modelează și frământă vasul —
De-aceea azi Îi spun: „Robul sunt eu!

Și vreau să împlinesc a Ta lucrare
Și planul ce de mult Tu l-ai trasat,
Chiar de adesea modelarea doare —
Tu știi mai bine; stau în așteptare
Căci Tu, Isus, nu-ntârzii niciodat’!”

De-aceea, fraților, tot înainte
Să mergem pe cărare înspre El,
Să nu lăsăm obstacole-ntâlnite
Să ne abată de la cele sfinte —
Isus ne e reperul către cer!

Tu nu întârzii, Doamne, niciodată,
Ci până la sfârșit rămâi cu noi.
Îți mulțumesc, Îți mulțumesc, o Tată,
De acea zi când ființa transformată
Se va-nălța spre cer, mai sus de nori.