Astăzi iar e despre tine
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 14/05/2026
1 / 1
Astăzi iar e despre tine
autor. Mami

Astazi iar e despre tine,
Dar ceresc trimis de sus,
Te privesc cu mulțumire,
Înaintea lui Isus,
Ești o rază de lumină,
Într-o lume de nevoi,
O dovadă de iubire,
Ce ne-mbucură pe noi,
Rugăciunea mea spre Tatăl,
Este astăzi doar un gând,
Să te poarte-n braț de milă,
Pe acest întins pământ,
​Să ai calea luminată,
De Cuvântul Sfânt și viu,
Inima mereu curată,
Când vei trece prin pustiu,
Ești o binecuvântare,
Cât vei fi pe-acest pământ,
Îmbrăcată-n strălucirea,
Veșnicului legământ,
Ești răspunsul la strigare,
Și un zâmbet cald, blajin,
Ce-mi aduce alinare,
Când paharul este plin,
Nu sunt doar cuvinte goale,
Ce le scriu pe-un petic mic,
Ești al inimii iubire,
Unde pot să mă ridic,
În privirea ta senină,
Văd un cer întreg deschis,
O fărâmă de lumină,
Dintr-un colț de Paradis,
Să rămâi o floare rară,
Ce-i de Domnul prețuită,
Și în orice zi și seară,
Vei fi numai fericită.
Să rămâi mereu aceeași,
Suflet bun și ne-nfricat,
Darul cel de preț, știi bine,
Ce mi-a fost încredințat.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 10
Opțiuni