Drumul crucii
În fața morții și-a torturii Te-aleg pe Tine, Domnul meu,
Chiar dacă groaza mă cuprinde, Tu ești cu mine în ceasul greu!
Ajută-mi să nu dau ‘napoi, când mă cuprinde suferința,
Ci chiar cu prețul vieții mele să-mi păstrez vie credința.
Știu că diavolul nu doarme și nici ai săi închinători,
Căci vor face tot ce pot ca de-ale cerului splendori
Să mă rupă în bucăți, să mă dea pradă la fiare
Ca-ntr-o clipă de durere să m-aducă la pierzare.
Dar eu îmi pun nădejdea-n Tine, chiar la moarte de m-ar duce,
Căci știu că drumul către rai mereu trece pe la cruce.
Și-așa cum Tu, Isuse Doamne, prin suferinț’-ai biruit,
Eu Te rog să-mi dai putere să rămân de neclintit.
Dă-mi puteri asupra fricii s-o înving cu vitejie
Ca să pot ajunge în slavă și-n eterna bucurie.
Nu Te rog să mă scutești de al focului putere,
Ci să-mi călești credința, Doamne, chiar în cea mai grea durere.
Nici nu Te rog să mă scutești de al focului văpăi,
Ci să-mi dai prin Duhul Sfânt să mă rog pentru călăi.
Căci numai cei care se roagă pentru-ai săi dușmani cu jar
Împlinesc Cuvântul vieții și au parte de mult har.
Ajută-mi, Doamne, să veghez, să nu cad în adormire,
Acum, în ceasul de pe urmă, când e vremea de trezire.
Căci cei care au adormit azi se duc în rătăcire,
Neștiind că astfel pierd șansa lor la mântuire.
Dă-mi, Isuse, gânduri bune și un cuget nepătat
Ca prin Duhul să rodesc un pom mare și bogat.
Iar când va veni ispita ambalată în iubire
Dă-mi, Te rog înțelepciune să nu cad în amăgire,
Căci cel rău are mijloace prin care să m-ademenească
Ca să-mi fure veșnicia și cununa mea cerească.
De aceea în orice vreme fii Tu călăuza mea
Ca în clipa încercării să fiu sub ocrotirea Ta.
Păzește-mi pașii mei, Isuse, să nu alunec de pe cale
Atunci când vine strâmtorarea, trecând prin a morții vale.
Ci mă-mbracă cu putere mai cu zel, mai cu avânt
Să slăvesc Numele Tău și din dragoste să-Ți cânt
Cântări ce numai cei din vale știu să le cânte-așa duios
Mângâindu-se-n nădejdea că-n curând vine Hristos,
Să-i răpească-n slăvi divine, unde lacrimi nu mai sânt,
Căci uita-vor pe vecie a lor viață pe pământ!
(4 mai 2026)
Fiind inspirată de Duhul Sfânt după vizionarea filmului "Creștinul în noua ordine mondială", am fost profund marcată de deznodământul acestui film, în urma căruia a luat naștere această poezie.