Tu bici din frânghie ce nu dai în carne,
Ci tai în mândria ce-n noi s-a depus,
Tu vii să alungi din lăcașuri ocara,
Să faci loc în frunte doar pentru Isus.

Se clatină mese cu idoli de-o clipă,
Se varsă câștigul clădit pe păcat,
Căci Domnul nu vrea o credință-n risipă,
Ci vrea un altar pentru El curățat.

Nu-i loc de vândut nici de luat pe bani vise,
În locul în care vrem El să apară,
Ci porțile trebuie larg doar deschise,
Să intre-n el harul, iar eul să piară.

Un zgomot făcut de monedă în templu,
Nu pot să aline un suflet pribeag,
Când viața e-o luptă și moartea se-arată,
Iar Domnul ne-așteaptă cu milă în prag.

Răstoarnă, Stăpâne, și-n mine azi masa,
Pe care-am pus grija de-o zi, trecătoare,
Să nu-mi cheltui viața și duhul degeaba,
Căutând prin țărână o falsă splendoare.

Mai bine să sânger sub biciul iertării,
Decât într-un templu de răi ce e plin,
Să fiu o tăcere în largul uitării,
Și-un imn de iubire, sub cerul senin.

Chiar dacă începe calvarul și chinul,
Din suflet aruncă ce-i vechi și ce-i fals,
Ca-n templul curat să pătrundă seninul,
Prin jertfa divină, cu sfint înțeles.

Nu vrem să fim peșteri de hoți și de teamă,
Nici inimi de piatră cu ziduri de lut,
Ci inimi ce-ascultă când Domnul ne cheamă,
Din noaptea greșelii, spre-un nou început.

​Când ultima masă va fi răsturnată,
Și praful de aur în vânt s-o topi,
Vom sta în lumina de El luminată,
Uimiți de-o iubire ce nu va pieri.

Căci Templul nu-i piatra din ziduri înalte,
Nici fumul de smirnă urcând în eter,
E omul ce lasă a lumii păcate,
Să poarte în suflet o taină din Cer.
Amin