Divinitatea — taină fără hotar,
Respiră în lume, în noapte și-n jar.
E foc ce nu arde, e val fără țărm,
E început veșnic și ultimul țărm.

În liniștea adâncă, nevăzut și deplin,
El țese lumina din golul divin.
Dintr-un gând rostește stelele pe cer,
Și suflă viață în lutul efemer.

Nu are chip, dar în toate Se-arată,
În inima blândă, în roua curată.
E drum și chemare, e glas și mister,
E pace ce cade ca ploaia din cer.

Când omul se frânge sub vreme și dor,
Divinul îl strânge cu braț ocrotitor.
Și-n taina iubirii ce nu se sfârșește,
Se-ntoarce la Sursa din care trăiește.