Doi sub aceeași binecuvântare

Nu s-au găsit prin întâmplare,
Ci pașii lor au fost conduși,
De mâna blândă care știe
Cum leagă inimi pentru veșnici.

Privirile lor spun în taină
Ce buzele nu pot rosti,
Iar liniștea dintre cuvinte
E pacea de a dărui.

El vede-n ea o rază vie,
Ea vede-n el un drum senin,
Și-n orice zi, prin bucurie,
Îl pun pe Dumnezeu deplin.

Nu-i doar fior ce vine, trece,
Nici vis frumos și trecător,
Ci legământ ce se întărește
Prin har ceresc, răbdător.

Când viața vine cu furtună,
Se țin de mână și rămân,
Căci dragostea ce-i împreună
Se sprijină pe Domnul bun.

Și astfel merg, sub binecuvântare,
Cu pași smeriți, dar plini de dor,
Doi îndrăgostiți pe-aceeași cale,
Spre cerul lor și-al tuturor.