Calea Sfințeniei

Sfințenia nu-i haină albă,
Nici slavă spusă între oameni,
Ci inima ce se înalță
Spre Dumnezeu, în clipe tainice.

E pasul mic, dar plin de pace,
Când alegi binele în tăcere,
E lacrima ce nu se-ntoarce,
Ci cade caldă în rugăciune.

Sfințenia e viață simplă,
Cu gând curat și duh smerit,
E lupta dusă fără teamă,
Cu har ceresc necontenit.

Când lumea strigă, ea ascultă,
Când lumea cade, ea ridică,
Când noaptea vine grea și multă,
În Domnul inima se sprijină.

Nu-i drum ușor, dar e lumină,
Nu-i fără cruce, dar e har,
Căci cine merge în sfințenie,
Va locui cu Domnul iar.

O, Doamne, dă-ne Tu putere,
Să fim ai Tăi în orice zi,
Să ardă-n noi a Ta vedere,
Și-n sfințenie a trăi.