Pe Golgota, sub cerul înnorat,
Iubirea veșnică S-a întrupat.
Cu pași de jertfă, tăcut și blând,
Hristos a urcat spre lemnul sfânt.

Coroana de spini I-a fost cunună,
Durerea lumii pe frunte-adună.
Din palmele străpunse curgea iertare,
Izvor de har și împăcare.

Nu a strigat în fața durerii,
Ci a răspuns cu glasul tăcerii.
Și-n jertfa Lui, curată și grea,
A ars iubirea ce nu va pieri cândva.

Pământul tremura sub suferință,
Cerul plângea în adâncă credință.
Dar crucea, semn al biruinței vii,
A devenit poartă spre veșnicii.

Pentru cei slabi, pentru cei pierduți,
Pentru cei triști și abătuți,
Și-a dat viața fără preț,
Ca omul să fie din nou măreț.

Din rana Lui s-a născut lumină,
Speranță sfântă ce nu se-nclină.
Moartea a fost de iubire frântă,
Iar viața veșnică a fost cuvântă.

Tăcerea crucii vorbește-n veci,
Despre iubirea ce trece prin reci.
Și-n orice inimă ce se deschide,
Harul Lui blând mereu o cuprinde.

O, jertfă sfântă, fără hotar,
Tu ești al mântuirii dar.
Prin tine omul iar s-a ridicat,
Din întuneric spre cer înălțat.

Să-Ți fie, Doamne, slava cântată,
Pentru iubirea neînfricată.
Că prin durere ai dăruit
Viață lumii ce Te-a răstignit.

Și astăzi crucea rămâne vie,
Izvor de pace și bucurie.
Căci prin jertfa Ta, Hristos iubit,
Omul în har a fost mântuit.